Prezentul glosar conține termeni referitori la Roma antică.

A thumb|right|200px|Două persoane purtând abolla abolla - manta militară la romani, confecționată din lână groasă, mantaua filozofului. - un fel de canapea folosită pentru relaxare la servirea mesei. aedes - orice edificiu, sacru sau profan; acta diurna - documente oficiale care conțineau deciziile, dispozițiile Senatului, magistraților sau împăratului; erau afișate în mai multe exemplare, fiind cea mai veche formă de ziar. actuar(ius): - ofițer al armatei romane (sau libert) cu funcții contabilicești, privind inventarele și aprovizionarea unei unități militare. - scrib care redacta procesele-verbale ale discursurilor pronunțate în Senatul roman sau în adunările politice. aedicula - monument funerar în forma de nișă sau de casă în miniatură care adăpostea o statuie sau care avea sculptate fețele interioare ale celor trei pereți. aedilis civitatis - edil orășenesc, magistrat de rang superior în sarcină căruia cădeau aprovizionarea, întreținerea apeductelor, drumurilor, edificiilor și jocurilor. aerarium - tezaur public la romani, păstrat în templul lui Saturn și administrat de senat. aerarium (stabulum) - cameră subterană întâlnită la castre, temple și alte clădiri publice, pentru păstrat tezaure monetare; aerarium militare - tezaurul armatei, reprezenta salariul soldaților. ager publicus - fond funciar de stat format în urma confiscărilor de la populația subjugată; aparținea împăratului și era dat în proprietate veteranilor. agger: - taluz de pământ, pietre sau arbori ridicat în scop de apărare a orașelor, castrelor, taberelor militare romane; - terasament constituind drumul de strajă adosat zidului de incintă al castrelor romane de piatră. agnomen - supranume primit de un roman în urma unor fapte deosebite; supranume. ala - unitate de cavalerie (formată din trupe auxiliare). alabaster - vas în formă de pară în care se păstra parfumul. alae - vezi domus. alar - trupe care făceau parte din flancurile unei armate. alma mater - titlu pe care romanii îl dădeau unor zeițe precum Cybele, Ceres. thumb|right|200px|Amfiteatrul din Pompeii amfiteatru - construcție elipsoidală, loc destinat spectacolelor cu gladiatori, venationes „lupte cu fiare” și naumachia. ampulla - vas mic, rotund, cu două mânere. anagnost - sclav în Roma antică însărcinat să facă lectura în timpul mesei sau băii stăpânului. anale - scriere istorică în care evenimentele sunt înregistrate an de an. - scut oval cu semnificație sacră. andabat - gladiator a cărui cască nu avea deschizături pentru ochi, fiind astfel obligat să lupte orbește. angusticlavă - fâșie îngustă de purpură cu care era tivită toga romană; togă tivită cu asemenea fâșie. annona: - serviciu de aprovizionare cu produse agricole, creat de Augustus pentru aprovizionarea orașelor, a provinciilor și a armatei; - totalitatea cotelor (de hrană) distribuite periodic populației Romei; - impozit cunoscut și sub denumirea de annone militaris, perceput în natură sau în bani, în principal de la populația rurală. antipat - proconsul (care avea și funcție de judecător). Anul celor patru împărați - perioada cuprinsă între iunie 68 și decembrie 69, când la conducerea Imperiului s-au succedat trei împărați. apex - bonetă a flaminilor. apoteoză - solemnitate, festivitate prin care un erou sau un împărat era zeificat. apeduct (aquaeductus) canal artificial construit pentru aducerea apei, după ce a fost captată într-un rezervor. arc de triumf - construcție monumentală, de obicei sub formă de poartă, care a apărut în Antichitatea romană, sub care treceau trupele victorioase la întoarcerea din război sau ridicată pentru comemorarea unor victorii militare. arenar - (în Roma antică) nume dat gladiatorilor care luptau în arenă. arenarie - nume dat catacombelor romane, considerate greșit, în momentul descoperirii, drept cariere de nisip. arenă - (în Roma antică) spațiu circular așternut cu nisip, cu rumeguș etc. din mijlocul unui amfiteatru antic, unde se desfășurau reprezentațiile și luptele. arhitectura romană - arhitectură caracterizată printr-un amestec eclectic de stiluri și tehnici (preluate de la greci, etrusci), edificii monumentale, planuri de urbanism elaborate, utilizarea așa-umitului betonului roman etc.; a influențat stiluri ulterioare ca: stilul renascentist, neoclasic, baroc, academic etc. armamentarium - arsenal, depozit in care se pastra armamentul. atelier monetar - clădire unde erau fabricate monede. thumb|right|200px|Atrium din Pompeii (reconstituire) atriu (sau atrium) - încăperea centrală a caselor romane; în Roma primitivă atriul era o curte interioară a caselor romane (vezi și domus). augurat - practică religioasă divinatorie prin care se interpreta voința zeilor pe baza observării semnelor din natură, în special a comportamentului păsărilor. august - epitet acordat monarhilor sau membrilor familiilor domnitoare, preamărit, slăvit. augustal - preot sau ofițer atașat persoanei împăratului roman, lui Octavianus Augustus. aulă - curte în fața locuințelor patricienilor, în jurul căreia erau grupate dependințele. auxilia - formațiuni de luptă alcătuite din soldați care nu erau cetățeni romani, constituite din trupe de cavalerie (alae) sau de infanterie (cohortes). atriu(m) - curte interioară, de obicei mărginită de portice, neacoperită sau orice astfel de spațiu și alte categorii de edificii romane. aureus - monedă emisă începând din timpul lui Iulius Caesar, până când a fost înlocuită prin solidus de către Constantin cel Mare. auriga - conducător al unui car de curse.

B balatro - un fel de bufon. thumb|right|200px|Balistă balistă (sau balestră) - mașină de război folosită la aruncarea de bolovani, de butuci etc. asupra (obiectivelor) dușmanului. barbar - nume dat de greci și de romani celor de alte naționalități. bazilică civilă - clădire publică, de regulă așezată în forum, utilizată ca loc de judecată, pentru adunări, ca bursă comercială etc. bestiar - gladiator care luptă cu animale în arenă. beton roman - tip de beton caracterizat printr-un amestec special de ciment, nisip și pietriș, care îi permitea să fie mai rezistent decât alte tipuri de beton de la acea vreme și cu care s-au contruit apeducte, poduri și clădiri publice. bigă - car de luptă, de obicei cu două roți, tras de doi cai. bilon - aliaj de cupru cu foarte puțin argint, rar aur, uneori chiar și staniu, plumb și zinc, folosit la baterea unor monede romane. bucchero - vas etrusc din argilă arsă, ornamentat cu benzi în relief și fabricat cu o tehnică specială, care îi conferă un aspect negru lucios.

C caldarium - încăpere în termele romane destinată băilor calde; calendarul roman - denumire pentru mai multe sisteme de notare a zilelor, printre care cel mai cunoscut fiind calendarul iulian; dată-origine era 21 aprilie 753 î.Hr. - ziua fondării Romei. calende - numele primei zile a fiecărei luni la romani; zi întâi. canabae - așezare dezvoltată în vecinătatea castrelor, ai cărei locuitori erau veterani, comercianți și meșteșugari, care își desfășurau activitatea pentru acoperirea necesarului de consum al trupelor. canalizarea Romei antice - unul din cele mai vechi sisteme de canalizare din lume și care servea doar pentru evacuarea reziduurilor, ci și pentru tranzitarea apelor pluviale care se scurgeau de pe colinele din oraș prin diferite cursuri de apă mici, evacuarea apelor de infiltrație etc.; sinonim: cloaca maxima. candelaria - tip de horreum folosit pentru depozitarea și probabil vânzarea cerii. capiște - templu sau altar dedicat diverselor zeități. capitatio-iugatio - sistem de impozitare introdus în timpul lui Dioclețian, prin care se stabilea o taxă pe cap de locuitor ("capitatio") și o impozitare a terenurilor agricole ("iugatio"). capitis deminutio - expresie din dreptul roman care indica completa degradare din drepturile juridice a unui cetățean roman și deci radierea din registrele censului, fapt care ducea automat la sclavie. capitolin - care aparține Capitoliului, care se referă la Capitoliu; care este plasat pe Capitoliu. capitoline, jocuri ~ - jocuri anuale instituite de Camillus în cinstea lui Jupiter și în amintirea eliberării Capitoliului. thumb|right|200px|Capitoliul (reconstituire) Capitoliu - cea mai mică dintre cele șapte coline pe care a fost construită Roma. carcer - închisoare. cardo - axă rutieră orientată pe direcția nord-sud, care structurează un oraș roman. cardo maximus - denumire primită de cea mai importantă axă cardo dintr-un oraș roman. castellum - fortificație de mici dimensiuni, asemănătoare unui castru. castru - tabără militară fortificată, ridicată cu scopul apărării frontierelor sau a căilor comerciale sau militare; vezi și castellum. thumb|right|200px|Catapultă romană catapultă - mașină de război folosită la aruncarea pietrelor (vezi și balistă). castru(m) - tabără militară fortificată, construită de-a lungul căilor de comunicație sau în puncte strategice importante ale Imperiului. cavaler - (eques) membru al ordinului ecvestru (ordo equester), inferior ordinului senatorial. cella - parte din clădirea unui templu unde se păstra statuia de cult a zeului. cela penaria - vezi domus. cenaculum - vezi domus. cens - recensământ al cetățenilor și al averii lor, efectuat din cinci în cinci ani, pe baza căruia se făcea recrutarea, se fixau impozitele, se exercitau drepturile politice. censuar - (sclav) obligat să plătească stăpânului său doar censul. centumvir: - membru al unui colegiu de judecători; - magistrat dintr-un municipiu sau colonie. centurie: - detașament militar din 100 de ostași (vezi și centurion); - diviziune politică și administrativă formată din 100 de cetățeni. thumb|right|150px|Centurion centurion (uneori: sutaș) - ofițer care comanda o centurie. cenzor - fiecare din cei doi magistrați însărcinați cu recensământul populației și al averilor, învestiți și cu puterea de a supraveghea moravurile publice, a mustra și a pedepsi pe cei care comiteau fapte reprobabile. cerealii - sărbători dedicate zeiței Ceres, care aveau loc între 12 și 19 aprilie. cest: - mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții în luptele pugilistice; - pugilat. Cezar - titlu acordat împăraților romani. cezarism - guvernare dictatorială militară, instituită de Caius Iulius Caesar în Roma antică. chestor - magistrat care administra finanțele și arhivele statului. circ - incintă circulară, neacoperită, în formă de amfiteatru, unde se celebrau jocurile publice (curselor de care, lupte de gladiatori etc.). Circus Maximus - stadion destinat curselor cu cai, pentru amuzamentul maselor din Roma antică. civitas: - teritoriul unui trib local neroman și centrul său principal; - oraș fortificat și cu drepturi speciale. civitas romana - cetățenie romană; reprezenta totalitatea drepturilor publice și private prevăzute de constitutia romană. clasiar (sau classiarus) - soldat roman care-și facea serviciul în flotă. client - om liber care se punea la dispoziția unui patrician, primind în schimb protecție. cloaca maxima - vezi canalizarea Romei antice. cocciopesto - ("opus signinum") material de construcție asemănător cu mortarium, utilizat mai ales pentru căptușire și tencuială. cognațiune - înrudire naturală în vechiul drept roman. cognomen - al treilea nume al unei persoane, care indică familia, potrivit vechiului drept roman. cohortă - (cohors) subdiviziune a armatei romane, formată din 500 (sau o mie) de oameni (vezi și: legiune, sagittari, numeri). collegia - asociere de persoane care aveau aceeași profesie, origine, etnie sau aceeași religie, în scop de ajutor reciproc. colon - muncitor agricol care lucra o bucată de pământ luată în arendă. colonie - oraș întemeiat de romani în teritoriile cucerite, având rol economic, administrativ și militar. colonist - cetățean roman adus, în urma procesului de colonizare a unei provincii nou cucerite.