Fâsa de câmp (Anthus campestris) este o pasăre migratoare insectivoră, din familia motacilidelor (Motacillidae), care cuibărește în habitate naturale uscate deschise - stepe și semi-deșerturi, dune de nisip, lande nisipoase, pășuni uscate, zone defrișate, în cariere de pietriș. Este larg răspândită în centrul și sudul Europei, la est până în Mongolia și Kazahstan, iar la sud până în nordul Afganistanului și nord-vestul Chinei. Cuibărește de asemenea în Orientul Mijlociu și nord-vestul Africii. Iernează în Africa subsahariană (în principal în Sahel), Arabia și sud-vestul Asiei.
Sunt descrise 4 subspecii (campestris, griseus, kastschenkoi și boehmii). În România și Republica Moldova cuibărește subspecia nominată campestris în zonele nisipoase, pietroase din stepă cu multe tufișuri joase, pe dune fixate de vegetație, câmpuri și pante înțelenite, pășuni și sectoare virgine printre terenurile cultivate. În România este mai frecventă în Dobrogea, Delta Dunării, în Lunca Dunării, sudul Moldovei, nord-vestul Transilvaniei și al Câmpiei de Vest. În Republica Moldova este prezentă pe tot teritoriul în zonele favorabile, însă pretutindeni într-un număr redus. În România cuibăresc 150.000-220.000 de perechi, iar în Republica Moldova 2.000-3.000 de perechi. Este o pasăre migratoare, care sosește din țările calde în România și Republica Moldova în aprilie și pleacă pentru a ierna în Africa și sudul peninsulei Arabia la finele lui septembrie.Dimitrie Radu. Mic atlas ornitologic. Editura Albatros. București, 1983M. Talpeanu. Maria Paspaleva. Aripi deasupra Deltei. Editura Științifică. 1973
Are o lungime de 16,5-17 cm și o greutate de 17-32 g. Longevitatea maximă cunoscută este de cinci ani. Sexele sunt asemănătoare și nu se pot diferenția după penaj, dar masculul este mai mare. Este o fâsă ușor de distins, cu penajul destul de uniform colorat, coada lungă și o ținută asemănătoare cu cea a codobaturilor. Are sprânceana evidentă alb-gălbuie sau ocru (brun-gălbuie), dunga loreală și mustața negricioase. Regiunea auriculară brună cu pete mici alb-gălbui. Dunga malară (dunga laterală a gâtlejului) distinctă, îngustă brun-închisă. Părțile superioare brun-nisipiu deschise, uneori cu o nuanță cenușie și striații slab vizibile brun-negricioase, partea inferioară a spatelui și târtița fără striații. Părțile inferioare alb-gălbui, pieptul și flancurile ocru, pieptul cu striații rare scurte de culoare brun-închisă. Tectricele subalare și axilare ocru-crem. Remigele aripilor și tectricele primare brun-închise cu marginile înguste albe, remigele terțiare și tectricele supraalare mari de culoare mai deschisă cu marginile și vârfurile late ocru-nisipii, tectricele supraalare mijlocii cu centrele negricioase și vârfurile late ocru-albe (formează o dungă slab conturată pe aripă), tectricele supraalare mici brun-nisipii. Coada brun-negricioasă, rectricele centrale au marginile ocru-deschise sau ocru-roșcate, cele două perechi laterale de rectrice au steagul intern cu pete cuneiforme ocru-deschise, steagul extern și o mare parte distală a steagului intern albe. Irisul brun-negricios; ciocul brun-închis, baza mandibulei inferioare de culoare cărnie (roz-bruniu deschisă); picioarele de culoare vie cărniu-gălbuie. Strigătul foarte asemănător cu al vrabiei de casă, "cip" sau "țiip" cu unele variații. Cântecul este un "țirlii" sau "țirluii" sau "țirliiu", repetat lent, emis în zbor sau de pe un suport.Victor Ciochia. Dinamica și migrația păsărilor. Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1984Håkan Delin, Lars Svensson. Philip's Păsările din România și Europa. Determinator ilustrat. București 2016Lars Svensson, Killian Mullarney, Dan Zetterström, Peter J. Grant. Ghid pentru identificarea păsărilor. Traducerea și adaptarea în limba română: Societatea Ornitologică Română: Emanuel Ștefan Baltag, Sebastian Bugariu, Alida Barbu. Bucuresti 2017Robert Ritter von Dombrowski. Păsările României (Ornis Romaniæ). Descriere sistematică și biologico-geografică, completată, ilustrată și prelucrată. Traducere din limba germană, prelucrare și completare de Profesor Dionisie Linția, Directorul Muzeului Ornitologic din Timișoara. Volumul I. București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1946George D. Vasiliu, L. Rodewald. Păsările din România (determinator). Monitorul Oficial Și Imprimeriile Statului. Imprimeria Centrală, București, 1940Tyler, S. & Christie, D.A. (2019). Tawny Pipit (Anthus campestris). In: del Hoyo, J., Elliott, A., Sargatal, J., Christie, D.A. & de Juana, E. (eds.). Handbook of the Birds of the World Alive. Lynx Edicions, Barcelona
Se hrănește în principal cu insecte, dar consumă și alte nevertebrate (păianjeni, melci) și semințe; rareori vertebrate mici (reptile). Își procură hrana în principal pe pământ, alergând și culegând cu ciocul insectele. Uneori sare în sus pentru a prinde insectele care zboară, cum ar fi termitele, rareori zboară după insectele din aer sau planează pe loc pentru a le găsi. Este o specie teritorială și monogamă. Cuibul construit în principal de către femelă, uneori ajutată de mascul, are o formă de cupă făcută din tulpini de iarbă, frunze și rădăcinuțe, căptușit în interior cu fire fine de ierburi, rădăcinuțe și resturi de vegetație fină uscată și păr animal. Cuibul este amplasat pe pământ într-o adâncitură sau o gropiță din sol sau în smocuri de iarbă. Depune de obicei o pontă pe an în mai-iulie, ocazional depune două ponte. Ponta constă din 3-6 ouă, de obicei 4-5. Clocitul este asigurată în special de către femelă și durează 11,5-14 zile, de obicei 12 zile. Puii din cuib sunt hrăniți de ambii părinți timp de 13-14 zile, după ce au părăsit cuibul puii stau lângă cuib și sunt îngrijiți de ambii părinți timp de 4-5 săptămâni până devin independenți.Victor Ciochia. Păsările clocitoare din România. Atlas. Editura Științifică, București, 1992Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România. Texte prezentare: Milca Petrovici. Coordonare științifică: Societatea Ornitologică Română/BirdLife International și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Direcția Biodiversitate. Editura Noi Media Print S.A. în colaborare cu Media & Nature Consulting S.R.L. București, 2015Andrei Munteanu, Tudor Cozari, Nicolae Zubcov. Lumea animală a Moldovei. Volumul 3: Păsări. Chișinău, Editura Știința, 2006Tudor Cozari. Păsările. Enciclopedie ilustrată. Chișinău: Editura Arc, 2016
Arealul
Cea mai comună și cea mai larg răspândită dintre fâsele mari din Europa, fâsa de câmp se întâlnește din Europa continentală până în vestul Chinei, iar la sud până în nordul Africii și Orientul Mijlociu, unde este un oaspete de vară în zonele uscate, acoperite cu iarbă, fără copaci, inclusiv pe coastele nisipoase ale mărilor, în lande și în locurile defrișate cu sol nisipos din păduri.
Cuibărește în cea mai mare parte a Europei (cu excepția nordului și centrului Scandinaviei, Marii Britanii, Irlandei, Olandei și nord-vestului Franței), de la extremul sudic al Suediei, Danemarca și Regiunea Baltică (la nord pana la Sankt PetersburgЛ. С. Степанян. Конспект орнитологической фауны СССР. Ответственный редактор академик В. Е Соколов. Москва «Наука» 1990.) spre sud până în țările și insulele mediteraneene; arealul s-a redus în special în vestul Europei. În Europa cuibărește în următoarele țări: Albania, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Bielorusia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Croația, Danemarca, Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Italia, Kosovo, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia, Ucraina, Ungaria.
În nordul Africii, cuibărește în Maroc, Algeria și Tunisia,, probabil și în nord-vestul Libiei, sud-vestul Mauritaniei și nord-vestul Somaliei.Ash, J.S. & Miskell, J.E. (1990). Presumed breeding of Tawny Pipits Anthus campestris in the Afrotropics. Bull. Brit. Orn. Club 110(4): 222-225.
La est cuibărește din Bielorusia, Ucraina și Turcia spre est, prin Asia Centrală (în general, la sud de 50/55° N), până în nord-vestul și sud-centrul Mongoliei,Piechocki, R. & Bolod, A. 1972. Beiträge zur Avifauna der Mongolei. Teil II. Passeriformes. Ergebnisse der Mongolisch-Deutschen Biologischen Expedition seit 1962, Nr. 56. Mitt. Zool. Mus. Berlin 48: 41–175. nord-vestul și sud-vestul Kazahstanului, iar la sud până în nordul Iranului, centrul și nordul Afganistanului,Roberts, T.J. (1992). The Birds of Pakistan. Vol. 2. Passeriformes: pittas to buntings. Oxford University Press, Karachi & Oxford. munții Alataul Djungarian și nord-vestul extrem al Chinei (Tian-Șan, în nordul regiunii autonome Xinjiang).Etchécopar, R. D. & Hüe, F. 1983. Les oiseaux de Chine, de Mongolie et de Corée. Passereaux . Paris.Cheng, T.-h. 1987. A synopsis of the avifauna of China. Beijing, Hamburg & Berlin.Check-List of Birds of the World. A Continuation of the Work of James L. Peters. Volume IX. Edited by Ernst Mayr and James C. Greenway, Jr. Cambridge, Massachusetts, Museum of Comparative Zoology, 1960
Cuibărește de asemenea în unele locuri din Orientul Mijlociu (Liban, sudul Siriei, nordul Israelului).Hüe, F. & Etchécopar, R.D. (1970). Les Oiseaux du Proche et du Moyen Orient de la Méditerranée aux Contreforts de l’Himalaya. Éditions N. Boubée & Cie, Paris.
Iernează în Africa subsahariană (în principal în Sahel), Arabia și sud-vestul Asiei (sudul Iranului, Pakistan), la est până în India.
Arealul după Cramp, care acoperă o zonă mult mai mare în estul Asiei, se bazează probabil pe Etchécopar & Hüe, care tratează fâsa lui Blyth (Anthus godlewskii) ca o subspecie a fâsei de câmp; de asemenea harta lui Dawaa et al.,Dawaa, N., Busching, W.-D., Sumijaa, D., Bold, A. & Samijaa, R. 1994. Kommentierte Checkliste der Vögel und Säuger der Mongolei (Band 1: Vögel). Kötken. care arată că fâsa de câmp cuibărește în toată Mongolia, include și fâsa lui Blyth.
Vocea
Cântecul masculului este simplu și slab dezvoltat și constă dintr-o notă formată de obicei din 2-3 silabe (dar uneori polisilabică) ascendente și răsunătoare, care sunt repetate monoton și destul de lent de 7-12 ori la fiecare 1,5-3 secunde timp de până la aproape 1,5 minute, adesea accentuate și alungite la sfârșit, de ex. "țirlii, țirlii, țirlii", "țiirluii, țiirluii, țiirluii...", "țirluii, țirluii, țirluii", "țirliiu, țirliiu, țirliiu", "țirliih … țirliih … țirliih …", "țirl ii u, țirl ii u, țirl ii u...", "țirlii, țirlii, țirlii...", "țirl uu, țirl uu, țirl uu", "cerlii … cerlii … cerlii …" sau alte asemănătoare.
Thorsten Elfström, care a studiat o populație suedeză, a constatat că există o oarecare variație inter-individuală dar destul de mică intra-individuală și că cântecul nu conține elemente stereotipice, specifice speciei sau părți de elemente (Wallschläger a făcut remarcă similarăWallschläger, D. 1984. Ein bioakustischer Beitrag zur Systematik paläarktischer Motacillidae, II. Gesänge und Rufe der Gattung Anthus. Mitt. Zool. Mus. Berlin 60, Suppl.: Ann. Orn. 8: 37–56.). Unele variații ale cântecului au fost observate, de ex. în Balcani un "sr'r'riuh", tremurător și cu un ton descendent.