Codroșul de pădure (Phoenicurus phoenicurus), numit și codroșul de grădină, este o pasăre mică cântătoare, insectivoră din familia muscicapidelor (Muscicapidae), la care penajul masculului este roșu-portocaliu pe coadă și piept, cenușiu pe creștet și spate, negru pe obraji și gușă, alb pe frunte și abdomen; femela este cafenie, dar are coada tot roșie. Este o pasăre destul de comună în Europa, nord-vestul Africii, nordul Asiei (până în centrul Siberiei, Kazahstan, Mongolia, nord-vestul Chinei), în vestul Turciei. Este o specie migratoare, locurile de iernare fiind în Africa la sud de Sahara și sud-vestul Peninsulei Arabice. Cuibărește în păduri bătrâne de foioase sau mixte, dar și în grădini, parcuri, iar la nord și în păduri bătrâne de pin.Dimitrie Radu. Mic atlas ornitologic. Editura Albatros. București, 1983M. Talpeanu. Maria Paspaleva. Aripi deasupra Deltei. Editura Științifică. 1973

În România codroșul de pădure cuibărește frecvent în toate pădurile de foioase și mixte, în pădurile de luncă, ajungând până la limita inferioară a coniferelor. Cuibărește, de asemenea, în parcuri, livezi și grădini sau în locuri cu ziduri vechi; practic este o specie foarte comună, însă frecvența ei variază de la o zonă la alta, remarcându-se cea mai mare densitate în pădurile de sălcii din luncile Dunării și Delta Dunării și în pădurile luminoase, umede de pe cursul inferior al râurilor. În România populația este estimată la 45.000-90.000 de perechi cuibăritoare.Victor Ciochia. Păsările clocitoare din România. Atlas. Editura Științifică, București, 1992Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România. Texte prezentare: Milca Petrovici. Coordonare științifică: Societatea Ornitologică Română/BirdLife International și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Direcția Biodiversitate. Editura Noi Media Print S.A. în colaborare cu Media & Nature Consulting S.R.L. București, 2015 În Republica Moldova este răspândită pe întreg teritoriul, cuibărind în pădurile de foioase luminoase, cu rariști și cu arbori seculari, găunoși, în fânețe și pășuni împădurite, evitând pădurile compacte, populează, de asemenea, grădinile, livezile, parcurile. Populația cuibăritoare din Republica Moldova este estimată la 5.000-7.000 de perechi. Sunt descrise două subspecii (Phoenicurus phoenicurus phoenicurus și Phoenicurus phoenicurus samamisicus). În România cuibărește subspecia nominată phoenicurus, iar subspecia samamisicus apare accidental. În Republica Moldova cuibărește subspecia nominată phoenicurus.Andrei Munteanu, Tudor Cozari, Nicolae Zubcov. Lumea animală a Moldovei. Volumul 3: Păsări. Chișinău, Editura Știința, 2006Tudor Cozari. Păsările. Enciclopedie ilustrată. Chișinău: Editura Arc, 2016Ю. В. Аверин и И. М. Ганя. Птицы Молдавии (В двух томах). Том I. Академия Наук Молдавской CCP, Институт Зоологии, Кишинев 1970

thumb|left|Glasul codroșului de pădure, înregistrare din Anglia Codroșul de pădure este o pasăre de talie mică. Are o lungime de 13-14,5 cm și o greutate de 11-23 g. Atinge în libertate longevitatea maximă de 10 ani și 2 luni. Sexele diferă. Masculul subspeciei nominate phoenicurus este cenușiu-albăstrui pe creștet, ceafa, spate, scapulare și supraalarele mici. Supraalarele mijlocii și mari și remigele aripilor sunt brun-negricioasă, tivite îngust pe margini cu cenușiu. Centrul frunții până pe laturile creștetului sunt albe formând o dungă frontală lată care se extinde ca o sprânceană până în spatele ochiului. Partea inferioară a frunții, obrajii, laturile gâtului, bărbia, gâtlejul (gușa) sunt negre. Târtița, supracaudale și rectricele laterale ale cozii sunt roșcate, cele două rectricele centrale ale cozii sunt brun-negricioase. Pieptul, flancurile, tectricele subalare și axilare, partea superioară a abdomenului sunt roșcat-portocalii, partea inferioară a abdomenului și regiunea anală albicioasă. Tectricele subcodale portocaliu-deschise. Irisul brun-închis. Ciocul corniu-negricios sau negru. Picioarele și labele brun-închise sau negru-brunii sau negre. Femela are deasupra o culoare uniformă brun-moderată, inelul ocular îngust albicios, părțile inferioare ocru-albe cu o nuanță portocalie; coada roșcată ca la mascul. Juvenilul este brun cu pete ocru (brun-gălbui) pe părțile superioare și inferioare, coada roșcată ca la adult. Subspecia samamisicus are o oglindă alară albă formată de marginile albe ale remigelor secundare și terțiare. Strigătul de alarmă este foarte asemănător cu al pitulicii fluierătoare, notele finale fiind mai moi: "uit-tic-tic". Cântecul este scurt, melancolic, emis încă din zorii zilei: "sii-truii-truil-truii-si-si-ai" (cu diverse variații ale notelor).Victor Ciochia. Dinamica și migrația păsărilor. Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1984George D. Vasiliu, L. Rodewald. Păsările din România (determinator). Monitorul Oficial Și Imprimeriile Statului. Imprimeria Centrală, București, 1940Håkan Delin, Lars Svensson. Philip's Păsările din România și Europa. Determinator ilustrat. București 2016Lars Svensson, Killian Mullarney, Dan Zetterström, Peter J. Grant. Ghid pentru identificarea păsărilor. Traducerea și adaptarea în limba română: Societatea Ornitologică Română: Emanuel Ștefan Baltag, Sebastian Bugariu, Alida Barbu. Bucuresti 2017Robert Ritter von Dombrowski. Păsările României (Ornis Romaniæ). Descriere sistematică și biologico-geografică, completată, ilustrată și prelucrată. Traducere din limba germană, prelucrare și completare de Profesor Dionisie Linția, Directorul Muzeului Ornitologic din Timișoara. Volumul I. București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1946Collar, N. & Christie, D.A. (2019). Common Redstart (Phoenicurus phoenicurus). In: del Hoyo, J., Elliott, A., Sargatal, J., Christie, D.A. & de Juana, E. (eds.). Handbook of the Birds of the World Alive. Lynx Edicions, Barcelona.Peter Clement and Chris Rose. Robins and Chats (Helm Identification Guides). Christopher Helm, London, 2015Hadoram Shirihai and Lars Svensson. Handbook of Western Palearctic Birds. Volume I - Passerines: Larks to Phylloscopus Warblers. Helm, London 2018

Hrana constă din insecte și larvele lor (gândaci, diptere, lepidoptere, greieri, libelule, lăcuste, viespi, buburuze etc.), pe care le prinde atât de pe sol, cât și din zbor. Cea mai mare parte din insectele consumate constituie dăunători ai pădurilor. Se hrănește și cu păianjeni și râme. Toamna se hrănește și cu fructe de ienupăr, cireșe, păr, soc etc.

Sosește din locurile de iernat din Africa în ultimele zile ale lunii martie și primele zile din aprilie. Masculul alege locul cuibului, după care atrage femela la el. Cuibul și-l instalează, de obicei, în scorburile arborilor seculari, în cioturile găunoase, cuiburi vechi de ciocănitoare, rândunică sau de țoi, crăpături în maluri și diverse alte locuri, sub scoarța copacilor, acolo unde aceasta este depărtată de lemn, în stivele de lemne, grămezile de vreascuri, chiar și în găuri în pereții vechi ai unor edificii. Ocupă cu plăcere și cuiburile artificiale, fapt foarte important pentru protejarea acestei specii. Cuibul are forma unei cupe și este construit în special de femela din fire de graminee uscate, fibre de scoarță, rădăcini și diverse alte resturi uscate vegetale; căptușeala părții interioare o face din lână, păr de la animale și pene. La sfârșitul lui aprilie și începutul lunii mai femela depune prima pontă formată din 3–10 ouă (de obicei 5-7), iar a doua pontă o depune în iunie. Ouăle au o culoare albastru-deschisă. Perioada de incubație durează de la 12-14 zile, fiind asigurată numai de femelă. După eclozare, puii sunt hrăniți în special de către femelă, care este ajutată și de mascul. Puii devin zburători și părăsesc cuibul la 13-17 zile de la eclozare. După năpârlire, în septembrie și octombrie, adulții și puii migrează în Africa tropicală.

Subspecii și arealul

thumb|270px|Arealul codroșului de pădure. Subspecia Phoenicurus phoenicurus phoenicurus - oaspete de vară, cuibărește (portocaliu), cartierele de iernare (albastru). Hașurat - locurile de cuibărit și iernat ale subspecii Phoenicurus phoenicurus samamisicus.

Două subspecii sunt recunoscute: phoenicurus și samamisicus. Subspecia propusă Phoenicurus phoenicurus algeriensis Kleinschmidt, 1904 din nord-vestul Africii și sudul Peninsulei Iberice este inclusă în subspecia nominată.Г. П. Дементьев, Н. А. Гладков, К. Н. Благосклонов, И. Б. Волчанецкий, Р. Н. Мекленбурцев, Е. С. Птушенко, А. К. Рустамов, Е. П. Спангенберг, А. М. Судиловская и Б. К. Штегман. Птицы Советского Союза. Том VI. Под общей редакцией Г. П. Дементьева и Н. А. Гладкова. Государственное Издательство «Советская Наука», Москва — 1954Herbert G. Deignan, Raymond A. Paynter, Jr., S. Dillon Ripley. Check-List of Birds of the World. A Continuation of the Work of James L. Peters. Volume X – Prunellidae, Turdinae, Orthonychinae, Timaliinae, Panurinae, Picathartinae, Polioptilinae. Cambridge, Massachusetts, Museum of Comparative Zoology 1964

Phoenicurus phoenicurus phoenicurus (Linnaeus, 1758) - codroșul comun - subspecia nominată - cuibărește în Europa (cu excepția sud-estului) și nord-vestul Africii, la est până în centrul Siberiei, nordul și estul Kazahstanului, nordul Mongoliei și nord-vestul extrem al Chinei (munții Tarbagatai, probabil și în Altai, vestul regiunii autonome Xinjiang); iernează în principal în Africa la sud de Sahara.

Cuibărește în aproape toată Europa din Portugalia și sudul și centrul Spaniei (cu excepția Insulelor Baleare) spre nord până în Insulele Britanice, Scandinavia (până la Capul Nord) și spre est în Rusia. În Rusia cuibărește de la Peninsula Kola și râul Mezen până la râul Kuia (până la 67°N), râurile Taz și Elogui (până la 64°N), râul Enisei (până la 67°N), cursul mijlociu și superior al râului Tunguska Inferioară, Lacul Baikal, estul munților Saian și Altai din sudul Rusiei și nordul Kazahstanului. În Mongolia cuibărește (cu excepția estului și sudului), inclusiv în munții Hangai, la sud până în munții Altaiul Mongol și munții Gurvan-Saihan, la est până la cursul superior al râului Tuul, râul Onon și munții Hentei, la sud până în munții Bogd-Haan, cuibărește de asemenea în nord-vestul extrem al Chinei (munții Altai și Tarbagatai, vestul regiunii autonome Xinjiang). În sudul arealului cuibărește în nord-vestul Africii - în nordul și centrul Marocului (munții Rif și Atlasul Înalt), în unele părți din nordul și nord-estul Algeriei (în nordul Tunisiei a fost înregistrat vara în habitate adecvate pentru reproducere din Capul Bon, dar fără dovezi că cuibărește). În sudul Europei cuibărește în Sicilia, sudul Italiei și Balcani, la sud până în Muntenegru, Macedonia (unde intergradează cu subspecia samamisicus,Matvejev, S. D., Vasi, V. F. 1973. Catalogus Faunae Yugoslaviae. Consilium Academiarum Scientiarum Rei Publicae Socialisticae Foederitivae Jugoslaviae, Ljubliana. nordul și vestul Greciei, Turcia și nordul Caucazului (unde majoritatea populației cuibăritoare intergradează cu subspecia samamisicus, aceasta poate fi valabilă și pentru păsările găsite recent în Irak), centrul, sudul și estul Bulgariei, România, Republica Moldova până în nordul Ucrainei, de asemenea în sudul Ucrainei (în sudul Crimeii) și sudul Rusiei până în Caucaz. La sud cuibărește din Azerbaidjan până în nordul și vestul Iranului (munții Elburz și Zagros) și nord-estul Irakului. Cuibărește discontinuu spre est prin centrul Rusiei până în Uralul Nordic și Uralul de Mijloc, nordul și estul Kazahstanului (până în munții Saur, Alataul Djungarian și Zailiiskii Alatau).