Franz Mattenklott () a fost un general german din Wehrmacht, care a îndeplinit funcții de comandă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost decorat cu Crucea de Cavaler al Crucii de Fier.

Născut în Silezia, Mattenklott a devenit ofițer în 1903 și a luptat în Primul Război Mondial. A fost păstrat după război în Reichswehr (armata redusă a Republicii de la Weimar), iar la începutul celui de-al Doilea Război Mondial era deja Generalmajor (general-maior). A avut doar o implicare limitată în Bătălia Franței din 1940, dar unitățile sale au jucat un rol decisiv în invazia germană în Grecia din 1941 și, mai târziu în același an, în Asediul Sevastopolului și în alte operațiuni militare din Crimeea. A fost numit comandant al unui district militar la mijlocul anului 1944 și a fost nevoit să facă față forțelor militare aliate occidentale în cursul luptelor finale ale războiului din primăvara anului 1945.

Deși a fost implicat în crime de război atât pe Frontul de Est, cât și pe Frontul de Vest în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Mattenklott nu a fost condamnat niciodată pentru vreo infracțiune, murind ca un om liber în vara anului 1954.

Tinerețea și Primul Război Mondial Franz Mattenklott s-a născut la 19 noiembrie 1884 în orașul Grünberg din provincia prusacă Silezia, ca fiu al lui Dietrich Mattenklott și al soției lui, Elfriede, născută Duttenhofer. Tatăl lui era directorul unei fabrici de zahăr din localitatea sileziană Ober Pritschen (azi Przyczyna Górna din Polonia, proprietar de moșie și căpitan în rezervă al Armatei Prusace.Jahrbuch der Berliner Börse: Ein Nachschlagebuch fur Bankiers und Kapitalisten. Berlin, 1895, p. 572.

După terminarea studiilor liceale, Franz Mattenklott a solicitat să fie admis în Regimentul 67 Infanterie (4 Magdeburg) din Metz, Alsacia-Lorena, care făcea parte atunci din Imperiul German. După ce a trecut o examinare în scris, Mattenklott a devenit ofițer cadet în Armata Prusacă la 28 decembrie 1903 și a ajuns ofițer în 1905. Până în 1912 a avansat în rang, ajungând adjutant în Batalionul 1 al regimentului.Rangliste der Königlich Preussischen Armee und des XIII. (Königlich Württembergischen) Armeekorps für 1912, p. 226. Mattenklott a servit în timpul Primului Război Mondial, fiind decorat cu Crucea de Fier și avansat la 18 iunie 1915 la gradul de căpitan.

Perioada interbelică După capitularea Imperiului German, Mattenklott a fost păstrat în Reichswehr-ul Republicii de la Weimar. El a continuat să urce în rang în cadrul Reichswehr, fiind avansat maior în 1928. Postul său următor a fost cel de instructor la Școala de Ofițeri de Infanterie de la Dresda. În 1932 a ajuns la gradul de Oberstleutnant (locotenent-colonel).

Ascensiunea la putere a lui Adolf Hitler în 1933 a marcat sfârșitul Republicii de la Weimar. În anii următori, ignorând prevederile Tratatului de la Versailles, regimul nazist a intensificat reînarmarea Germaniei (Aufrüstung) și a mărit dimensiunile armatei. În cadrul acestui proces, Mattenklott a primit comanda nou-înființatului regiment de infanterie Stargard la 1 octombrie 1934 și a fost avansat la gradul de Oberst (colonel) în aceeași zi.

Mattenklott a intrat în cele din urmă în corpul generalilor la vârsta de 53 de ani, prin avansarea lui la gradul de Generalmajor (general-maior) la 1 martie 1938. Noul său post se afla în partea de vest a celui de-al Treilea Reich: el a fost numit la 1 iulie 1938 în postul de comandant al unităților militare germane din zona de frontieră Trier (Grenz–Kommandantur Trier). Se mai afla încă în acest post atunci când Germania nazistă a invadat Polonia la 1 septembrie 1939, marcând începutul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa.

Al Doilea Război Mondial Franța La izbucnirea războiului, majoritatea forțelor armate germane luptau în Polonia, dar, atunci când aliații occidentali au declarat război Germaniei Naziste, granițele sale occidentale au devenit vulnerabile. O parte a sarcinii critice de păzire a frontierelor i-a fost încredințată generalului Mattenklott, care avea la dispoziție doar trei regimente - două de infanterie și unul de artilerie - pentru a apăra granița cu Luxemburgul și partea adiacentă cu Franța.

Câteva săptămâni mai târziu, la 19 septembrie 1939, unitățile aflate sub comanda sa au fost reorganizate ca Divizia 72 Infanterie, cu garnizoana la Koblenz. Având în vedere sarcina sa principală de apărare a frontierei occidentale, divizia a fost considerată a avea mai mică importanță și a fost alcătuită din unități cu o valoare de luptă redusă. În următoarele luni, ea a rămas la datorie pe Frontul de Vest în timpul Războiului ciudat. Nu au avut loc confruntări armate majore cu Aliații occidentali, cu excepția unor ciocniri ușoare și de mică importanță. La 1 februarie 1940, cu câteva luni înainte de invazia germană în Franța, Mattenklott a fost avansat la gradul de Generalleutnant (general-locotenent).

Unitățile lui Mattenklott au avut o participare redusă în Bătălia Franței din mai-iunie 1940. Unul dintre veteranii diviziei a susținut după război că unitatea sa a primit ordin să atace pozițiile franceze dintr-o pădure, care erau considerate a fi ocupate de unități militare inferioare. Mattenklott ar fi refuzat orice fel de asistență aeriană, iar atacul s-a soldat cu eșec, ceea ce l-a determinat pe veteran să-l considere pe comandant a fi „un idiot”. Istoricii militari susțin că divizia lui Mattenklott a obținut rezultate mediocre, în ciuda faptului că s-a confruntat cu o rezistență franceză minoră. În iunie 1940 Franța a capitulat, iar Divizia 72 Infanterie a rămas în Franța ca unitate militară de ocupație. Generalul Mattenklott a fost detașat la 25 iulie 1940 în postul de comandant militar al orașului Metz din provincia Alsacia-Lorena, activând în această calitate până la 4 septembrie 1940, când a preluat din nou comanda Diviziei 72 Infanterie.

Campania din Balcani stanga|miniatura|250x250px|O vedere a sistemului defensiv antitanc („dinții dragonului”) din Linia Metaxas După o scurtă perioadă de refacere în Franța, Divizia 72 Infanterie a fost trimisă în ianuarie 1941 în România pentru a acționa ca unitate de instruire, iar în martie 1941 s-a deplasat în Bulgaria (care era atunci un membru al puterilor Axei) pentru a participa la viitoarea invazie în Grecia, cunoscută sub numele de cod „Operațiunea Marița” (Unternehmen Marita). Divizia a fost plasată în subordinea Corpului XVIII Munte (XVIII. Gebirgskorps) comandat de General der Infanterie Franz Böhme, care făcea parte la rândul lui din Armata a 12-a a feldmareșalului Wilhelm List. Corpul de munte al lui Böhme era format din patru divizii de infanterie și un regiment de infanterie întărită; această puternică forță de luptă s-a confruntat cu trei divizii grecești și cu linia Metaxas puternic fortificată și a dus lupte grele de-a lungul regiunii muntoase de la granița greco-bulgară.

Divizia lui Mattenklott a primit misiunea de a străpunge linia defensivă la sud-vest de Nevrokop, de a se deplasa către sud-vest până la Serres și de a se întoarce apoi spre nord și a ataca din spate Fortul Roupel, pentru a captura drumul național care traversa valea îngustă cunoscută sub numele de Pasul Rupel. Invazia a început pe 6 aprilie și trupele lui Mattenklott nu au reușit până la sosirea nopții să străpungă linia Metaxas, suferind pierderi grele. Totuși, în ziua următoare, Divizia 72 Infanterie a reușit să facă o breșă, dar deplasarea către Serres a fost îngreunată de terenul montan ce trebuia străbătut. Majoritatea forturilor grecești au continuat să reziste până la 9 aprilie, dar, ca urmare a faptului că forțele grecești principale au fost izolate prin avansarea unităților germane spre vest, ele au capitulat în final în aceeași zi, când Salonicul a căzut. Rezumând experiențele sale din aceste lupte, Mattenklott a lăudat Armata Greacă pentru rezistența fermă și pentru vitejia sa. În urma acestor lupte, Corpul XVIII Munte a înaintat până în Tesalia. Alte unități ale Armatei Germane au pătruns mai adânc pe teritoriul Greciei, iar o unitate de tancuri a ajuns la 26 aprilie 1941 la Atena. Grecia a fost ocupată în totalitate odată cu capturarea Cretei în iunie 1941. După încheierea luptelor, Divizia 72 Infanterie a mărșăluit către România, stabilindu-se în zona câmpurilor petrolifere din apropierea orașului Ploiești.

Invadarea Uniunii Sovietice În momentul declanșării Operațiunii Barbarossa, la 22 iunie 1941, divizia comandată de Mattenklott se afla în România și era inclusă în componența Armatei a 11-a (comandantă de generalul Eugen Ritter von Schobert); ea a fost plasată în subordinea Grupului de Armate Sud ca unitate de rezervă și a înaintat prin Basarabia și sudul Ucrainei. Trupele diviziei au luptat inițial în apropierea orașului Nikolaev din Ucraina, apoi au traversat fluviul Nipru în bărci gonflabile pe la Berîslav, un punct vital care a permis înaintarea spre Crimeea. Au purtat lupte în Stepa Nogaică și au capturat orașul Melitopol în septembrie 1941. Ca urmare a acestor succese militare, generalul Mattenklott a fost decorat pe 19 septembrie 1941 cu Ordinul „Mihai Viteazul” cl. III-a „pentru destoinicia, devotamentul și bravura personală de care au dat dovadă în luptele contra bolșevicilor în colaborare cu trupele române”.Decretul Regal nr. 2.628 din 19 septembrie 1941 pentru conferiri de decorațiuni de războiu și medalii, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 228 din 26 septembrie 1941, partea I-a, p. 5.716. El și-a condus apoi divizia în Campania din Crimeea, ajungând la Sevastopol la sfârșitul toamnei. A fost avansat la 1 octombrie 1941 la gradul de general de infanterie. La 6 noiembrie 1941, în ciuda succeselor obținute, Franz Mattenkott a fost înlocuit la conducerea diviziei cu generalul Philipp Müller-Gebhard și trecut în rezerva de comandanți (Führerreserve) a Wehrmacht-ului.

miniatura|Portul distrus Sevastopol după capturarea orașului de către Wehrmacht (iulie 1942) Pentru conducerea diviziei în asediul orașului Sevastopol din prima jumătate a lunii noiembrie 1941, generalul Mattenklott a fost decorat la 23 noiembrie 1941 cu Crucea de Cavaler al Crucii de Fier. În timp ce se afla în Crimeea, Mattenklott a fost confruntat cu uciderea evreilor de către Einsatzgruppen, unități speciale ale SS. Când 400 de bărbați evrei și 10 femei evreice au fost împușcați aparent pentru acțiuni de sabotaj, Mattenklott „și-a exprimat recunoștința și mulțumirea” față de unitatea Einsatzgruppe D, care a fost responsabilă cu execuțiile.

În lunile următoare, Armata a 11-a, aflată sub comanda generalului de infanterie (General der Infanterie) Erich von Manstein, a continuat să asedieze orașul Sevastopol. O situația de criză a avut loc la sfârșitul lunii decembrie 1941, când sovieticii au lansat un atac amfibiu asupra strâmtorilor Kerci și Feodosia pentru a recaptura orașul și peninsula Kerci, amenințând să izoleze Corpul XLII Armată al Generalleutnant-ului Hans von Sponeck (XLII. sau XXXXII. Armeekorps) de restul armatei germane. Deși Manstein dăduse ordine explicite pentru apărarea pozițiilor până la sosirea unităților de întărire de la Sevastopol, generalul Sponeck a ordonat retragerea corpului său de armată. Furios în fața acestui act de insubordonare, Manstein l-a destituit pe Sponeck și l-a înlocuit la 1 ianuarie 1942 cu Mattenklott, care tocmai primise comanda Corpului XXX Armată. În următoarele luni unitățile lui Mattenklott, împreună cu Corpul XXX Armată, au desfășurat lupte grele în estul Crimeei, reușind să respingă atacurile sovietice, suferind și provocând pierderi grele.