George Herbert Leigh Mallory (n. 18 iunie 1886 – d. 8 sau 9 iunie 1924) a fost un alpinist englez care a luat parte la primele trei expediții britanice pe Muntele Everest, organizate la începutul anilor 1920.

În timpul expediției britanice pe Muntele Everest din 1924, Mallory și partenerul său de cățărare, Andrew „Sandy” Irvine, au dispărut pe creasta de nord-est în încercarea lor de a face prima ascensiune pe cel mai înalt vârf montan din lume. Cei doi au fost văzuți pentru ultima dată atunci când se aflau la 245 m (în plan vertical) de vârf.

Soarta lui Mallory a rămas necunoscută timp de 75 de ani, până când trupul său neînsuflețit a fost descoperit pe 1 mai 1999 de membrii unei expediții de căutare a rămășițelor alpiniștilor morți. Nu se știe precis dacă Mallory și Irvine au ajuns în vârf înainte de a muri, existând o serie de speculații pe acest subiect.

Tinerețea, educația și cariera didactică Mallory s-a născut în satul Mobberley din comitatul Cheshire, ca fiu al lui Herbert Leigh Mallory (1856-1943), un preot care și-a schimbat numele de familie din Mallory în Leigh-Mallory în 1914. Mama lui era Annie Beridge (născută Jebb) (1863-1946), fiica unui preot din Walton, Derbyshire. George a avut două surori și un frate mai mic, Trafford Leigh-Mallory, care a fost comandant al Aviației de Vânătoare în cadrul Royal Air Force în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a avansat până la gradul de ajuns Air chief marshal (grad echivalent cu cel de general cu patru stele). El a crescut într-o casă cu 10 dormitoare de pe Hobcroft Lane din Mobberley.

În 1896 Mallory a urmat studii la Glengorse, o școală cu internat din orașul Eastbourne de pe coasta de sud, fiind transferat de la o altă școală pregătitoare din West Kirby. La vârsta de 13 ani, el a obținut o bursă pentru studiul matematicii la Winchester College. În ultimul său an de studii acolo a luat contact cu alpinismul prin intermediul institutorului R. L. G. Irving, care lua cu el în fiecare an câțiva oameni în expedițiile de alpinism din Munții Alpi. În octombrie 1905 Mallory a fost admis la Magdalene College din cadrul Universității Cambridge, unde a studiat istoria. Acolo, el a devenit bun prieten cu viitorii membri ai Grupului Bloomsbury, printre care Rupert Brooke, John Maynard Keynes, James Strachey, Lytton Strachey și Duncan Grant, care a pictat câteva portrete ale lui Mallory. Mallory era un pasionat vâslaș, care a reprezentat colegiul în concursurile de canotaj.

În 1909 Lytton Strachey l-a descris astfel pe Mallory:

„Mon dieu! — George Mallory! ... El are o înălțime de 1,82 metri, corpul unui atlet de Praxiteles și o față — oh incredibil — misterul lui Botticelli, rafinamentul și delicatețea unei tipărituri chinezești, tinerețea și picanteria unui băiat englez inimaginabil.”

După obținerea diplomei, Mallory a rămas în Cambridge pentru încă un an, scriind un eseu pe care l-a publicat sub titlul Boswell the Biographer (1912). El a locuit după aceea pentru un scurt timp în Franța. În 1910 a început să predea la Charterhouse, una dintre cele mai renumite școli publice din Anglia, unde l-a întâlnit pe poetul Robert Graves, care era atunci elev. În autobiografia sa, Goodbye to All That, Graves și-a amintit de Mallory cu drag, atât pentru încurajarea interesului elevilor pentru literatură și poezie, cât și pentru instruirea lui în alpinism. Graves a susținut: „El (Mallory) s-a irosit (ca profesor) la Charterhouse. A încercat să-și trateze elevii într-un mod prietenos, ceea ce i-a nedumerit și i-a deranjat.”

În timp ce lucra la Charterhouse, Mallory a întâlnit-o pe viitoarea sa soție, Ruth Turner (1892-1942),Ruth Mallory: Biography care locuia în Godalming și cu care s-a căsătorit în 1914, cu șase zile înainte ca Marea Britanie să intre în război cu Germania. George și Ruth au avut două fiice și un fiu: Frances Clare (1915-2001), Beridge Ruth, cunoscută ca „Berry” (1917-1953), și John (n. 1920).

În decembrie 1915 Mallory a fost mobilizat în Royal Garrison Artillery ca sublocotenent și a fost avansat locotenent în 1 iulie 1917. El a servit în Franța, în timpul Primului Război Mondial, și a luptat în Bătălia de pe Somme. A fost demobilizat la 21 februarie 1920, cu gradul de locotenent.

După război, Mallory a revenit la Charterhouse, dar a demisionat în 1921 pentru a se alătura primei expediții de recunoaștere pe Everest. Între expediții, el și-a câștigat existența scriind și ținând conferințe, cu un succes doar parțial. În 1923 a obținut un post de lector la Departamentul de studii fără frecvență al Universității Cambridge. El a primit un concediu temporar, astfel încât să poată participa la expediția pe Everest din anul 1924.

Ascensiuni montane

În Europa În 1910, într-o expediție condusă de Irving, Mallory și un prieten au încercat să urce pe masivul Mont Vélan din Alpi, dar au abandonat cu puțin timp înainte de a ajunge în vârf din cauza senzației de rău de înălțime suferită de Mallory.Claire Engel scrie: „One of [Irving's recruits] was George Mallory, who was then 17. Irving took them up various peaks, some easy, some hard, some very difficult. The first ascent was that of the Velan and it ended in failure, as the two boys collapsed with mountain sickness. Yet by the end of the summer, they had become hardened climbers.” Claire Engel, Mountaineering in the Alps, London: George Allen and Unwin, 1971, p. 185. În 1911 Mallory a urcat pe Mont Blanc și a făcut cea de-a treia ascensiune pe creasta Frontier a masivului alpin Mont Maudit într-o expediție condusă iarăși de Irving. Potrivit lui Helmut Dumler, Mallory a fost „aparent solicitat de un prieten de pe Frontul de Vest în 1916 [să scrie] un articol extrem de emoționant despre această importantă ascensiune”;Helmut Dumler and Willi P. Burkhardt, The High Mountains of the Alps, London: Diadem, 1994, p. 216. acest articol a fost publicat sub titlul „Mont Blanc from the Col du Géant by the Eastern Buttress of Mont Maudit” în revista Alpine JournalReprinted as "Pages from a Journal", in Peaks, and Glaciers, ed. Walt Unsworth, London: Allen Lane, 1981, pp. 170–81 și conținea întrebarea lui: „Am învins un dușman?” [adică muntele], la care tot el răspundea: „Nu, ci pe noi înșine.”

Prin 1913 el a urcat pe stânca Pilar Rock din parcul național englezesc Lake District, fără nici un ajutor, pe traseul cunoscut acum ca „traseul lui Mallory” — clasificat în prezent ca fiind un traseu foarte greu 5a (după clasificarea americană 5.9). Acest traseu a fost probabil, timp de mulți ani, cel mai greu traseu montan din Marea Britanie.

Una dintre prietenii apropiați și tovarăși de alpinism ai lui Mallory a fost o tânără femeie pe nume Cottie Sanders, care a devenit romancieră sub pseudonimul Ann Bridge. Natura relației lor este dificil de cunoscut. Ea a fost o „prietenă de alpinism” sau o „iubită ocazională”. După ce Mallory a murit, Cottie a elaborat un portret biografic despre el, care nu a fost niciodată publicat, dar care a fost preluat ulterior de biografi precum David Pye și David Robertson, și un roman intitulat Everest Dream.

În Asia dreapta|miniatura|280x280px|Expediția pe Everest din 1921: Mallory la dreapta, pe rândul din spate, Bullock la stânga pe rândul din spate Mallory a participat la prima expediție britanică de recunoaștere din 1921, organizată și finanțată de Mount Everest Committee, care a explorat traseele până pe șaua nordică a Muntelui Everest. În timpul expediției au fost realizate primele hărți exacte ale regiunii din jurul muntelui, în timp ce Mallory, partenerul său de cățărare Guy Bullock și E. O. Wheeler de la agenția Survey of India au explorat în profunzime mai multe trasee pentru a ajunge în vârf.Boswell, Randy, Canadian geographer conquered Mount Everest in ‘epic quest’ , National Post. Accesat la 2 august 2013. Sub conducerea lui Mallory și cu ajutorul oferit de aproximativ o duzină de șerpași, grupul a urcat pe câteva vârfuri mai mici din apropierea Everestului. Membrii grupului său au fost aproape sigur primii occidentali care au văzut dolina vestică de pe versantul dinspre Lhotse,Krakauer, Jon, Into Thin Air, Villard Books, 1997, endnotes precum și cei care au trasat cursul ghețarului Rongbuk până la baza versantului nordic. După ce a înconjurat muntele din partea de sud, grupul său a descoperit în cele din urmă ghețarul East Rongbuk — traseul către vârf folosit acum de către aproape toți alpiniștii de pe partea tibetană a muntelui. Urcând pe șaua crestei de nord-est (aflată la altitudinea de ), ei au căutat să descopere un traseu către vârf prin traversarea crestei de nord-est, depășind obstacolele celei de-a Doua Trepte.

În 1922 Mallory a revenit în Himalaya, ca membru al expediției conduse de generalul de brigadă Charles Bruce și de alpinistul șef Edward Strutt, cu scopul de a face o încercare serioasă pentru a ajunge în vârf. Evitând folosirea oxigenului îmbuteliat, care era considerată în acea vreme ca fiind împotriva spiritului alpinismului, Mallory, împreună cu Howard Somervell și Edward Norton, au ajuns aproape de creasta de nord-est a muntelui. În ciuda faptului că au fost împiedicați și încetiniți de aerul rarefiat, ei au atins o altitudine record de înainte să fie forțați să abandoneze ascensiunea din cauza condițiilor meteorologice și a orei târzii. Un al doilea grup condus de George Finch a ajuns la o altitudine de aproximativ , folosind măști de oxigen atât pentru ascensiune, cât și - prima dată - pentru dormit. Grupul lui Finch a urcat cu o viteză record, care a fost depășită însă de Mallory în următoarea expediție.

Mallory a organizat o a treia încercare nereușită de a ajunge în vârf, plecând odată cu începerea sezonului musonic. În timp ce Mallory conducea, prin zăpadă proaspătă și adâncă, un grup de hamali pe pantele mai joase ale șeii nordice a Everestului, a izbucnit o avalanșă care a cuprins întreg grupul, omorând șapte șerpași. Ascensiunea a fost imediat abandonată, iar Mallory a fost acuzat ulterior că a luat decizii greșite, inclusiv de unii membri ai expediției precum dr. Longstaff.

Mallory este menționat frecvent pentru că a răspuns la întrebarea: „De ce ai vrut să urci pe Muntele Everest?” („Why did you want to climb Mount Everest?”) cu replica: „Pentru că este acolo” („Because it's there”), care a fost numită „cele mai celebre trei cuvinte din domeniul alpinismului”.Hazards of The Alps. The New York Times, 29 August 1923 Au apărut întrebări cu privire la autenticitatea citatului și dacă Mallory într-adevăr l-ar fi rostit. Unii au sugerat că citatul ar fi fost o parafrazare a vorbelor lui Mallory realizată de un reporter de ziar, dar examinarea raportului original publicat în The New York Times nu lămurește această chestiune. Expresia este în mod cert în concordanță cu afirmațiile citate în acel raportul publicat în ziarul The New York Times, astfel încât aceasta pare să nu denatureze atitudinea reală a lui Mallory.Holzel, Tom, and Salkeld, Audrey. The Mystery of Mallory & Irvine, Mountaineers Books, 2000, pp. 172–176.Rees, Nigel. Brewer's Famous Quotations: 5000 Quotations and the Stories Behind Them, Orion, 2006, p. 309.

Ultima ascensiune a lui Mallory

Expediția pe Everest din iunie 1924 miniatura|Placă în memoria lui George Mallory și Andrew Irvine în Catedrala din Chester Mallory s-a alăturat expediției britanice pe Everest din 1924, care a fost condusă, la fel ca și expediția din 1922, de generalul Charles Bruce. Experimentatul alpinist, care avea 37 de ani la momentul ascensiunii, credea că, din cauza vârstei sale, această expediție era ultima lui ocazie de a urca pe munte. În timpul turneului în Statele Unite ale Americii el a afirmat chiar că expediția britanică va reuși să atingă vârful.

Mallory și Bruce au efectuat prima încercare, care a fost abandonată în mod inexplicabil de Mallory la Tabăra 5.

Norton și Somervell au pornit de la Tabăra 6 și pe o vreme ideală Norton a reușit, fără oxigen, să atingă cota , un nou record de înălțime.