Nicholas Roerich (; ) – cunoscut, de asemenea, ca Nikolai Konstantinovici Rerih (în ) – a fost un pictor, scriitor, arheolog, teozof și filozof rus, o personalitate publică de origine germano-baltică, care a fost influențat în tinerețe de mișcarea intelectuală și artistică rusă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. El a fost interesat de hipnoză și de alte practici spirituale, iar criticii de artă consideră că picturile sale au o expresie hipnotică.Nicholas Roerich: In Search of Shambala by Victoria Klimentieva, стр. 31Nicholas Roerich Museum
Născut la Sankt Petersburg (Rusia), ca fiu al unui notar public înstărit de origine germano-baltică și al unei rusoaice,Andrei Znamenski, Red Shambhala: Magic, Prophecy, and Geopolitics in the Heart of Asia, Quest Books (2011), p. 157 el a trăit în diverse locuri din întreaga lume până la moartea sa care a avut loc în orașul Naggar, Himachal Pradesh, India. Instruit ca artist și ca avocat, a fost preocupat de literatură, filozofie, arheologie și în special artă. Roerich a fost un activist dedicat conservării artei și arhitecturii în perioadele de război. El a fost nominalizat de mai multe ori la Premiul Nobel pentru Pace.Nobel Prize Nomination Database Așa-numitul Pact Roerich pentru protejarea monumentelor istorice și a patrimoniului cultural a fost semnat și legiferat de Statele Unite ale Americii și de majoritatea națiunilor membre ale Uniunii Panamericane în aprilie 1935.
Biografie
Tinerețea dreapta|miniatura|240x240px|Oaspeți din străinătate, 1901 (Varegi în Rusia) Roerich a fost educat în Sankt-Petersburg-ul de la sfârșitul secolului al XIX-lea și s-a înscris simultan în 1893 la Universitatea din Sankt Petersburg și la Academia Imperială de Arte. A obținut calificarea de „artist” în 1897 și o diplomă în drept în anul următor. S-a implicat încă din tinerețe în activitățile Societății Imperiale pentru Încurajarea Artelor și a fost director al școlii acestei societăți din 1906 până în 1917. În ciuda tensiunilor timpurii care au avut loc în cadrul grupului, el a devenit membru al societății „Mir iskusstva” („Lumea artei”) a lui Serghei Diaghilev; el a fost președinte al societății din 1910 până în 1916.
În plan artistic, el a devenit cunoscut în cadrul generației sale drept cel mai talentat pictor al trecutului îndepărtat al Rusiei, un subiect care a fost compatibil cu interesul său pentru arheologie. S-a remarcat, de asemenea, ca scenograf, obținând cea mai mare faimă în proiectarea decorurilor pentru spectacolele companiei Ballets russes a lui Diaghilev. A creat decorurile spectacolului Prințul Igor de Borodin (1909 și producțiile ulterioare) și costumele și decorurile spectacolului Ritualul primăverii (1913),Julie Besonen, "Visions of a Forgotten Utopian", New York Times, April 6, 2014. de Igor Stravinski.
Împreună cu Mihail Vrubel și Mihail Nesterov el este considerat un reprezentant major al simbolismului rus în artă. Încă dintr-o perioadă timpurie a vieții sale Roerich a fost influențat de scrierile sectare medievale și apocrife, cum ar fi misterioasa baladă religioasă rusă <i>Golubinaia Kniga</i>.Н. В. Сергеева. Древнерусская традиция в символизме Н.К. Рериха. М.: Международный Центр Рерихов, 2003. . Page 87. Proiectele sale iconografice pentru Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Talașkino au fost atât de radicale, încât Biserica Ortodoxă Rusă a refuzat să sfințească clădirea.
O altă pasiune a lui Roerich a fost arhitectura. Aclamata sa publicație „Studii arhitecturale” (1904-1905) – care conținea zeci de picturi pe care le-a realizat în cetăți, mănăstiri, biserici și alte monumente în cele două lungi călătorii prin Rusia – l-a transformat într-un activist pentru conservarea patrimoniului artistic și arhitectonic. El a proiectat, de asemenea, arta religioasă a mai multor locașuri de cult din Rusia și Ucraina: mai ales fresca Regina Cerului din Biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, pe care prințesa Maria Tenișeva a construit-o în apropierea moșiei ei din Talașkino, și vitraliile templului budist Datsan Gunzechoinei din Sankt Petersburg, create în perioada 1913-1915.
În primul deceniu al anilor 1900 și la începutul anilor 1910 Roerich a dezvoltat, în mare măsură datorită influenței soției sale, Elena, un interes față de religiile orientale, precum și față de sistemele de credință alternative la creștinism precum teozofia. Soții Roerich au devenit cititori avizi ai eseurilor vedantiste ale lui Ramakrishna și Vivekananda, ai poeziei lui Rabindranath Tagore și a textului sanscrit Bhagavad Gita. Atracția soților Roerich față de misticismul ocult a crescut în mod constant. Ea a fost deosebit de intensă în timpul Primului Război Mondial și al Revoluțiile ruse din 1917, cărora cuplul Roerich, la fel ca mulți intelectuali ruși, le-au acordat o semnificație apocaliptică. Influența teosofiei, a școlii Vedanta, a budismului și al altor subiecte mistice poate fi constatată nu numai în multe dintre picturile sale, ci și în multe povestiri și poezii pe care Roerich le-a scris înainte și după revoluțiile din 1917, inclusiv ciclul Florile lui Morya, început în 1907 și a fost finalizat în 1921.
Revoluția, emigrarea și Statele Unite ale Americii stanga|miniatura|233x233px|Portret al lui Nicholas Roerich, pictat de Kustodiev. 1913 După Revoluția din Februarie 1917 și sfârșitul regimului țarist, Roerich, un politician moderat, care aprecia moștenirea culturală a Rusiei mai mult decât ideologia și politica de partid, a avut un rol activ în politica artistică a noului regim. Împreună cu Maxim Gorki și Alexandre Benois, a făcut parte din așa-numita „Comisie Gorki” și din organizația succesoare, Uniunea Artelor (SDI). Ambele organizații au încercat să atragă atenția Guvernului Provizoriu și a Sovietului de la Petrograd cu privire la necesitatea adoptării unui sistem coerent de politici culturale și, cel mai urgent, a protejării artei și arhitecturii împotriva actelor de vandalism. În același timp, însă, boala l-a obligat pe Roerich să părăsească capitala Rusiei și să locuiască în Karelia, regiune de la granița cu Finlanda. El demisionase deja de la președinția societății „Mir iskusstva” („Lumea artei”) și a renunțat acum la conducerea școlii Societății Imperiale pentru Încurajarea Artelor. După Revoluția din Octombrie și dobândirea puterii de către Partidul Bolșevic al lui Lenin, Roerich a devenit tot mai descurajat de viitorul politic al Rusiei. La începutul anului 1918 el, soția sa, Elena, și cei doi fii ai lor, Iuri și Svetoslav, au emigrat în Finlanda.
Două dezbateri istorice sunt asociate cu plecarea lui Roerich din Rusia. În primul rând, s-a susținut adesea că Roerich era un candidat important pentru conducerea comisariatului poporului pentru cultură (echivalentul sovietic al ministerului culturii), pe care bolșevicii s-au gândit să-l înființeze în anii 1917-1918, dar că el a refuzat să accepte postul de comisar. De fapt, Benois era alegerea cea mai probabilă pentru conducerea unui astfel de comisariat, iar Roerich ar fi fost, se pare, o alegere preferată pentru conducerea departamentul de educație artistică. Subiectul rămâne discutabil din moment ce sovieticii au decis să nu înființeze un astfel de comisariat. În al doilea rând, atunci când a căutat reconcilierea cu URSS, Roerich a susținut mai târziu că nu a părăsit Rusia Sovietică în mod deliberat, dar că el și ceilalți membri ai familiei sale, care trăiau în Karelia (acolo a pictat o serie de tablouri denumite „Seria din Karelia”), au fost izolați din patria lor, atunci când în Finlanda a izbucnit Războiul Civil. Cu toate acestea, ostilitatea extremă a lui Roerich față de regimul bolșevic – determinată nu atât de antipatia lui față de comunism, cât de repulsia lui față de cruzimea lui Lenin și de teama că bolșevismul ar duce la distrugerea patrimoniului artistic și arhitectonic al Rusiei – a fost amplu documentată. El a ilustrat polemica anticomunistă „S.O.S.” a lui Leonid Andreev și a scris un pamflet foarte răspândit intitulat „Violatorii artei” (1918-1919). Roerich credea că „triumful culturii ruse va avea loc în urma unei revalorizări a mitului și legendei antice”.
După câteva luni în Finlanda și Scandinavia, Roerichs s-a mutat la Londra, unde a ajuns la mijlocul anului 1919. Preocupați de misticismul teozofic, soții Roerichs credeau acum că o nouă eră era pe cale să înceapă și doreau să călătorească în India cât mai curând posibil. Ei s-au alăturat filialei englezo-galeză a Societății Teozofice și au înființat la Londra, în martie 1920, propria lor școală de misticism, Agni Yoga, pe care au considerat-o ca fiind „sistemul eticii vii”. Pentru a putea călători în India, Roerich a lucrat ca scenograf pentru Teatrul Covent Garden (condus de Thomas Beecham), dar colaborarea s-a încheiat fără succes în 1920 și artistul nu și-a primit plata integrală pentru activitatea desășurată. Printre personalitățile cu care Roerich s-a împrietenit în timpul șederii sale în Anglia a fost faimosul budist britanic Christmas Humphreys, scriitorul filozof H. G. Wells și poetul și laureatul premiului Nobel Rabindranath Tagore (a cărui nepoată, Devika Rani, s-a căsătorit mai târziu cu fiul lui Roerich, Svetoslav).
Mai târziu, în urma unei expoziții de succes, directorul Institutului de Artă din Chicago i-a oferit o invitație lui Roerich, oferindu-se să-i organizeze un turneu artistic în Statele Unite ale Americii. În toamna anului 1920 familia Roerich a călătorit pe mare către America. miniatura|Automobilul lui Nicolas Roerich în muzeul dedicat lui la Naggar Familia Roerich a rămas în Statele Unite ale Americii din octombrie 1920 până în mai 1923. O mare expoziție a lucrărilor artistice ale lui Roerich, organizată parțial de impresarul american Christian Brinton și parțial de Institutul de Artă din Chicago, a debutat la New York în decembrie 1920 și s-a aflat în turneu prin întreaga țară până la San Francisco și înapoi în cursul anului 1921 și la începutul anului 1922. Roerich s-a împrietenit cu renumita soprană Mary Garden de la Opera din Chicago și i s-a oferit ocazia să proiecteze în 1922 decorurile spectacolului de operă Fata de zăpadă a lui Rimski-Korsakov. În cursul expoziției membrii familiei Roerich au petrecut mult timp în Chicago, New Mexico și California.
Familia Roerich s-a stabilit la New York, care a devenit baza numeroaselor activități americane. Membrii familiei au înființat câteva instituții pe parcursul acestor ani: Cor Ardens și Corona Mundi, care aveau ambele ca scop să-i unească pe artiștii de pe glob în cauza activismului civic; Master Institute of United Arts, o școală de artă cu un program extrem de versatil și ulterior sediu al primului Muzeu Nicholas Roerich; și American Agni Yoga Society. De asemenea, ei s-au alăturat diverselor societăți teozofice, iar activitățile lor în cadrul acestor grupuri le-au ocupat timpul.
Expediția asiatică (1925-1929) stanga|miniatura|307x307px|Familia Roerich (Valea Kullu, India)