dreapta|miniatura| Idee artistică despre Pământ cu doi sateliți. Au existat de ceva timp afirmații despre existența altor sateliți ai Pământului adică existența unuia sau mai multor sateliți naturali care orbitează Pământul, alții decât Luna. Au fost propuși mai mulți candidați, dar niciunul nu a fost confirmat. Începând cu secolul al XIX-lea, oamenii de știință au efectuat căutări ale mai multor sateliți, dar această posibilitate a făcut și obiectul mai multor speculații neștiințifice dubioase, precum și al mai multor farse.

Deși Luna este singurul satelit natural al Pământului, există o serie de obiecte din apropierea Pământului cu orbite care sunt în rezonanță cu Pământul. Acestea au fost numite, inexact, „al doilea”, „al treilea” sau „celălalt” satelit al Pământului.

, un asteroid descoperit la , este posibil cel mai stabil cvasisatelit al Pământului. În orbita sa în jurul Soarelui, pare să se rotească și în jurul Pământului. El este prea îndepărtat pentru a fi un adevărat satelit al Pământului, dar este cel mai bun și mai stabil exemplu de cvasisatelit, un tip de obiect din apropierea Pământului. Acestea par a orbita un alt punct decât Pământul însuși, cum ar fi ruta orbitală a asteroidului din apropierea Pământului 3753 Cruithne. Asteroizii troieni ai Pământului, cum ar fi , sunt obiecte din apropierea Pământului care orbitează Soarele pe aceeași rută orbitală ca și Pământul, și par a merge înaintea sau în urma Pământului pe aceeași orbită.

Alte obiecte naturale mici pe orbită în jurul Soarelui pot intra pe orbită în jurul Pământului pentru o perioadă scurtă de timp, devenind sateliți naturali temporari. În 2014, singurul exemplu confirmat era , care a stat pe orbita Pământului în 2006 și 2007, deși sunt deja prezise și alte cazuri.

Istorie

Luna lui Petit Prima afirmație importantă despre un alt satelit al Pământului a fost făcută de astronomul francez Frédéric Petit, directorul , care în 1846 a anunțat că a descoperit un al doilea satelit pe o în jurul Pământului.

Lebon și Dassier au afirmat și ei că l-ar fi observat la Toulouse, iar Larivière la Observatorul Artenac, în primele ore ale serii zilei de .Schlyter, Paul. nineplanets.org

Petit a sugerat că acest al doilea satelit are o orbită eliptică, o perioadă de 2 ore și 44 de minute, apogeul la și perigeul la .Schlyter, Paul. nineplanets.org Aceste afirmații au fost însă contrazise rapid de alți astronomi.Moore, Patrick. The Wandering Astronomer. CRC Press, 1999b, , Perigeul la este similar cu altitudinea de croazieră a majorității avioanelor moderne de linie, și este în interiorul atmosferei Pământului. Petit a publicat o altă lucrare în 1861 despre observațiile lui din 1861, bazând existența celui de al doilea satelit pe perturbările mișcării Lunii. Nici această a doua ipoteză despre al doilea satelit nu a fost confirmată.

Satelitul propus de Petit a devenit un element din acțiunea romanului științifico-fantastic din 1870 scris de Jules Verne, În jurul Lunii.

Sateliții lui Waltemath În 1898, omul de știință din Hamburg a anunțat că a localizat un sistem de sateliți minusculi orbitând Pământul.Bakich, Michael E. The Cambridge Planetary Handbook. Cambridge University Press, 2000, p. 146, , seeObservatoire de Lyon. Bulletin de l'Observatoire de Lyon. Published in France, 1929, p. 55 El își începuse căutarea de sateliți secundari bazându-se pe ipoteza că ceva afectează gravitațional orbita Lunii.Public Opinion: A Comprehensive Summary of the Press Throughout the World on All Important Current Topics, published by Public Opinion Co., 1898: "The Alleged Discovery of a Second Moon", p 369. Carte

Waltemath a descris unul din sateliții propuși ca aflându-se la de Pământ, cu un diametru de , o perioadă orbitală de 119 zile și o perioadă sinodică de 177 de zile.Schlyter, Paul. nineplanets.org El a spus și că nu reflectă destulă lumină solară pentru a fi observat fără telescop, decât la anumite momente, și a făcut mai multe predicții ale viitoarei lui apariții.Public Opinion: A Comprehensive Summary of the Press Throughout the World on All Important Current Topics, published by Public Opinion Co., 1898: "The Alleged Discovery of a Second Moon", p 369. Carte „Uneori, strălucește noaptea ca soarele, dar numai vreme de cam o oră.”Bakich, Michael E. The Cambridge Planetary Handbook. Cambridge University Press, 2000, , p. 148; vezi

E. Stone Wiggins, un expert canadian în domeniul meteo, a atribuit primăvara rece a anului 1907 efectului unui al doilea satelit, despre care a spus că l-a văzut prima dată în 1882 și a făcut publică descoperirea în 1884 în , când a avansat-o drept cauză probabilă a unei eclipse solare anormale din luna mai a acelui an. El a spus că probabil că aceea este și „semiluna verde” văzută în Noua Zeelandă și mai târziu în America de Nord în 1886, pentru perioade de mai puțin de o jumătate de oră de fiecare dată. El a spus că aceasta este „a doua lună” văzută de Waltemath în 1898. Wiggins a emis ipoteza că al doilea satelit ar avea o atmosferă bogată în carbon, dar poate fi văzută ocazional prin lumina sa reflectată. Edmonton Bulletin, June 12, 1907

Existența acestor obiecte prezentate de Waltemath (și Wiggins) a fost discreditată după absența unei observații coroborate de către alți membri ai . Cea mai problematică a fost predicția eșuată că acestea vor fi văzute în februarie 1898.Schlyter, Paul. nineplanets.org

Numărul revistei Science din august 1898 menționa că Waltemath a trimis revistei „anunțul unui al treilea satelit”, pe care l-a numit un („satelit real meteorologic și magnetic”). Se afirma că ar avea diametru și ar fi mai aproape de „al doilea satelit” pe care îl văzuse anterior.

Alte afirmații În 1918, astrologul Walter Gornold, cunoscut și sub numele de , a afirmat că a confirmat existența satelitului lui Waltemath. El l-a numit Lilith. Sepharial a susținut că Lilith ar fi o lună „întunecată” invizibilă în cea mai mare parte a timpului, dar a afirmat că este prima persoană din istorie care a văzut-o în timp ce trecea prin fața Soarelui.Sepharial, A. The Science of Foreknowledge: Being a Compendium of Astrological Research, Philosophy, and Practice in the East and West.; Kessinger Publishing (reprint), 1997, pp. 39–50; , see

În 1926, revista de știință Die Sterne a publicat descoperirile astronomului german amator W. Spill, care a susținut că a reușit să vadă un al doilea satelit orbitând Pământul.Bakich, Michael E. The Cambridge Planetary Handbook. Cambridge University Press, 2000, , p. 148; vezi

La sfârșitul anilor 1960, John Bargby a afirmat că a observat peste zece sateliți naturali mici ai Pământului, dar descoperirea nu a fost confirmată.Schlyter, Paul. nineplanets.org

Studii generale William Henry Pickering (1858–1938) a studiat posibilitatea unui al doilea satelit și a efectuat o căutare generală prin care a exclus posibilitatea a numeroase tipuri de obiecte până în 1903."On a photographic search for a satellite of the Moon", Popular Astronomy, 1903 Articolul său din 1922, „Un satelit meteoritic”, din avut ca rezultat creșterea activității astronomilor amatori de căutare de sateliți naturali mici.Schlyter, Paul. nineplanets.org Pickering a avansat și ideea că Luna însăși s-a desprins de Pământ.

La începutul anului 1954, Office of Ordnance Research din cadrul Forțelor Terestre ale Statelor Unite l-a angajat pe Clyde Tombaugh, descoperitorul lui Pluto, să caute asteroizi în apropierea Pământului. Armata a emis o declarație publică pentru a explica motivația acestui studiu. Donald Keyhoe, care avea ulterior să devină director al (NICAP), un grup de cercetare a fenomenului OZN, a spus că sursa sa din Pentagon i-a spus că motivul real al acestei căutări rapid declanșate a fost acela că două obiecte apropiate de Pământ fuseseră detectate de noul radar cu rază lungă de acțiune la mijlocul anului 1953. În mai 1954, Keyhoe a afirmat că căutarea a avut succes și au fost găsite unul sau două obiecte. La Pentagon, un general care a auzit știrea a întrebat dacă sateliții erau naturali sau artificiali. Tombaugh a negat presupusa descoperire într-o scrisoare către Willy Ley și numărul din octombrie 1955 al revistei Popular Mechanics relata:

La o conferință de meteoriți din Los Angeles, în 1957, Tombaugh a reiterat că cei patru ani ai săi de căutare a unor sateliți naturali nu au avut succes. În 1959, a emis un raport final în care afirma că nu s-a găsit nimic în căutarea sa.

Statutul modern stanga|miniatura| are o traiectorie elicoidală (verde) în raport cu Pământul și cu orbita sa (punctele albastre) S-a descoperit că unele corpuri mici pot fi capturate temporar, așa cum a fost cazul cu , care s-a aflat pe orbita Pământului în perioada 2006-2007.

În 2010, primul troian cunoscut al Pământului a fost descoperit în datele de la (WISE) și este numit în prezent .

În 2011, cercetătorii planetariști Erik Asphaug și Martin Jutzi au propus un model în care un al doilea satelit ar fi existat în urmă cu 4,5 miliarde de ani și, ulterior, s-a ciocnit cu Luna, ca parte a procesului de acreție în .

În 2018, s-au confirmat doi nori de praf în jurul Pământului, în punctele L4 și L5, care ar fi putut fi în trecut sateliți. Norii de praf menționați mai sus au fost porecliți „lunile ascunse ale Pământului”.

Cvasisateliți și troieni miniatura| Orbitele Pământului și a cvasi-satelitului Cruithne miniatura| Când este observat de pe Pământ, Cruithne urmează traiectoria galbenă care nu pare să ocolească Soarele. Deși până în prezent nu s-au găsit alți sateliți ai Pământului, există diferite tipuri de obiecte apropiate de Pământ în rezonanță 1:1 cu acesta, care sunt cunoscute sub numele de cvasisateliți. Cvasisateliții orbitează Soarele la aceeași distanță ca o planetă, dar nu planeta în sine. Orbitele lor sunt instabile și vor cădea în alte rezonanțe sau vor pe alte orbite peste mii de ani. Printre cvasisateliții Pământului se numără , , , , Connors, Martin; Paul Chodas, Seppo Mikkola, Paul Wiegert, Christian Veillet, Kimmo Innanen (September 2002). "Earth coorbital asteroid 2002 AA29". Retrieved 16 April 2010 , , și 3753 Cruithne. Cruithne, descoperit în 1986, orbitează Soarele pe o orbită eliptică, dar pare să aibă o orbită în potcoavă când este privit de pe Pământ. Unii au mers până la a-l porecli pe Cruithne „al doilea satelit al Pământului”.

Diferența cheie între un satelit și un cvasisatelit este că orbita unui satelit al Pământului depinde fundamental de gravitația sistemului Pământ–Lună, în timp ce orbita unui cvasisatelit s-ar schimba neglijabil dacă Pământul și Luna ar fi brusc eliminate deoarece un cvasissatelit orbitează Soarele pe o orbită asemănătoare Pământului în apropierea Pământului.

Pământul are un troian cunoscut, un corp mic din Sistemul Solar prins în punctul Lagrangian L4, stabil gravitațional, al planetei. Acest obiect, , are aproximativ 300 de metri. Ca și cvasisateliții, el orbitează Soarele într-o rezonanță 1:1 cu Pământul, și nu Pământul în sine.

Sateliți temporari Modelele pe calculator ale astrofizicienilor Mikael Granvik, Jeremie Vaubaillon și Robert Jedicke sugerează că acești „sateliți temporari” ar trebui să fie destul de frecventi; și că „la orice moment dat, ar trebui să existe cel puțin un satelit natural al Pământului cu diametrul de 1 metru." Astfel de obiecte ar rămâne în orbită timp de zece luni, în medie, înainte de a reveni pe orbita solară și astfel ar fi ținte relativ ușoare pentru explorarea umană a spațiului. „Mini-sateliții” au fost examinați în continuare într-un studiu publicat în revista Icarus.

S-a propus ca NASA să caute sateliți naturali temporari și să-i folosească pentru o misiune de aducere de eșantioane.

1913 Cea mai veche mențiune cunoscută în literatura științifică a unui obiect capturat temporar pe orbită provine de la despre :

Mai târziu, în 1916, William Frederick Denning credea că:

2006