Epiteză

În lingvistică și în retorică, epiteza (cf. épithèse < ἐπίθεσις epithesis „adăugare”) sau paragoga (cf. paragoge < παραγωγή paragoge „prelungire”) este o schimbare fonetică ce constă în adăugarea unui sunet sau a unui grup de sunete nemotivat(e) etimologic la sfârșitul unui cuvânt. Primul termen este mai frecvent în lingvistică, iar al doilea – în retoricăDragomirescu 1995, articolul epiteză.Bussmann 1998, p. 372.Dubois 2002, p. 184.Retorikai-stilisztikai lexikon, articolul Paragogé.Tótfalusi 2008, articolul paragógé.Ladan 2005, articolul epiteza..

În istoria limbii

În istoria limbii, epiteza este prezentă în evoluția cuvintelor. Poate fi vorba de aceasta în procesul trecerii de la o limbă-bază la altă limbă sau alte limbi.

De exemplu, în limba română, verbul latinesc curro „alerg” a evoluat la curg în loc de cur, cu g adăugat prin analogie cu merg.

În limba italiană, tot prin epiteză, formele verbale latinești esse, sum, cantant au dat essere „a fi”, sono „(eu) sunt”, respectiv cantano „(ei) cântă”.

Epiteza poate avea loc și în evoluția cuvintelor în cadrul aceleiași limbi, de exemplu de la engleza medie la cea modernă, în cazul unui cuvânt ca sound „sunet”. Etimologia sa este sonus > franceza veche son > engleza medie soun. Epiteza lui d s-a făcut prin analogie cu cuvinte în care n este urmat de d, ex. gender „gen”Etymonline, articolul sound..

În franceză, într-o perioadă mai veche a limbii, s-a format prin epiteză prepoziția jusques „până”, cu epiteza lui s, de la jusque. Contrar altor cazuri, cuvântul bază este cel folosit în limba actuală, iar jusques este învechitTLFi, articolele paragoge și jusque(s)..

Același este cazul unor cuvinte din limba maghiară; cuvinte cu epiteză formate în perioade mai vechi ale limbii au devenit în limba actuală aproape arhaice și de registru de limbă elevat, ex. majdan < majd „apoi”Zaicz 2006, articolul majd., pediglen < pedig „iar” (conjuncție)Zaicz 2006, articolul pedig..

Unele cuvinte împrumutate pot fi de asemenea afectate de epiteză.

În română, de pildă, cuvântul turcesc hurma a fost integrat în forma curmal.

În italiană, epiteza era frecventă pentru asimilarea cuvintelor străine terminate în consoană, precum nume de personalități istorice ca David > Davidde sau Semiramis > SemiramisseDubois 2002, p. 352..

În limba actuală

Epiteza mai este și un fenomen specific unor varietăți de limbă altele decât registrul de limbă curent al varietății sale standard, coexistând în starea actuală a limbii variante cu epiteză în primele, împreună cu corespondentele lor fără epiteză în registrul curent.

În română, bunăoară, sunt astfel variantele regionale de participiu neacordat cu terminația -ără la formele de plural ale perfectului compus, ex. plătitără < plătitAvram 1997, p. 225..

În registrul popular al limbii italiene sunt epiteze ca la numele Semiramisse sau în substantive comune care în standard se termină în s: filobusse < filobus „troleibuz”, lapisse < lapis „creion”. În variante regionale din Toscana, de exemplu, se întâlnesc epiteze la mene < me „mine” (pronume personal complement), perchene < perche „pentru ce, pentru că”.

Exemple de epiteză în varietăți regionale ale limbii croate sunt ondar < onda „atunci”, ovdjena < ovdje „aici”.

În varietăți regionale ale limbii maghiare sunt de asemenea cuvinte cu epiteză (ex. itteneg < itt „aici”), precum și în registrul popular, ex. ottan < ott „acolo”, eztet < ezt „acest(a), această/aceasta” (acuzativ), aztat < azt „acel(a), ace(e)a” (acuzativ).

Epiteza poate fi și individuală. Unii vorbitori de franceză, de exemplu, pronunță cu un [ə] epitetic cuvinte terminate în consoană sau în vocală, mai ales în exclamații, ex. Bonjour ! [bɔ̃ˈʒuː.ʁə] < [bɔ̃ˈʒuːʁ]Carton 1999, p. 35., Merci ! [mɛʁˈsiː.ə] < [mɛʁˈsi]Carton 1999, p. 39.. Poate fi vorba de analogie cu pronunțarea [ə] a lui e final de cuvânt, care este etimologic, fiind pronunțat totdeauna [ə] în franceza veche. Conform standardului actual, acesta este în general mut, în afară de unele contexte fonetice (ex. l’autre groupe [ˈloːtʁəˈgʁup] „celălalt grup”), dar este aproape totdeauna pronunțat în sudul Franței (ex. Elle m’a dit qu’elle viendrait [ɛləmadikɛləvjɛndʁe] „Mi-a spus că va veni”)Kalmbach 2013, § 6.8.3., iar individual, în exclamații, se pronunță și în nordul Franței, ex. Arrête ! [aˈʁɛː.tə] „Încetează!” < [aˈʁɛt]Carton 1999, p. 36..

Epiteza ca fenomen retoric se întâlnește, de exemplu, în poezia populară românească: De la Sălcuța mi-era-re Bordeiu’ lu Stănislav. Dară-n el cine-mi ședea-re? – Savai moichilița lui...Dragomirescu 1995, articolul paragogă..

În literatura cultă, de asemenea, se folosesc uneori cuvinte cu epiteză din motive stilistice sau pentru obținerea numărului necesar de silabe în versuri. De exemplu, în literatura clasică franceză era permisă, din motive de eufonie sau pentru a obține numărul necesar de silabe în versuri, folosirea cuvintelor cu epiteză existente în limbă. În aceste scopuri, bunăoară, se folosea prepoziția jusques „până” în loc de jusque înaintea cuvintelor cu inițială vocalică. Exemplu: Percé jusques au fond du cœur / D’une atteinte imprévue aussi bien que mortelle, […] „Străfulgerat în suflet de un năprasnic chin, / Pe care nu putuse, vai, nimeni să-l prevadă, […]” (Pierre Corneille)Le Cid (Cidul), actul I, scena a VI-a, traducere de Ștefan Octavian Iosif.

Un exemplu din literatura maghiară este folosirea de cuvinte cu epiteză din registrul popular pentru a exprima ironia: Egyik hiszi eztet, aztat, / Másik hiszi aztat, eztet... literal „Unul crede asta, aia, / Altul crede aia, asta…” (Frigyes Karinthy)Din Az emberke tradédiája (Tragedia omulețului), parodie a piesei Az ember tragédiája (Tragedia omului), de Imre Madách (Retorikai-stilisztikai lexikon, articolul Paragogé)..

Segmente adăugate prin epiteză

Epiteza constă în adăugarea unui singur sunet, vocală sau consoană, ori a unui grup de sunete, în general o silabă sau chiar două.

Un exemplu de vocală în epiteză este în cuvântul sono „(eu) sunt” < sum.

O consoană adăugată se găsește, de pildă, în: curg < curro; sound „sunet” < engleza medie soun; ondar (variantă regională) < onda (standard) „atunci”.

Exemple de silabă adăugată / silabe adăugate sunt: plătitără (regională) (două silabe) < plătit (standard); perchene (regională) < perche (standard) „pentru ce”; ovdjena (regională) < ovdje (standard) „aici”; pediglen (elevată) < pedig (curentă) „iar”.

Uneori epiteza privește un sufix (inclusiv o desinență) existent în limbă, dar adăugat fără să fi existat în cuvântul de origine sau fără justificare gramaticală, de exemplu în: sono „(eu) sunt” – desinență adăugată prin analogie cu forma generală de persoana I singular; essere „a fi” – terminație de infinitiv adăugată prin analogie cu forma regulată a infinitivului; ottan „acolo” – sufix formator de adverbe adăugat la un adverb; eztet „asta” – desinența de acuzativ dublată.

Note

Surse bibliografice

Avram, Mioara, Gramatica pentru toți, ediția a II-a, București, Humanitas, 1997, ISBN 973-28-0769-5

Bussmann, Hadumod (coord.), Dictionary of Language and Linguistics (Dicționarul limbii și lingvisticii), Londra – New York, Routledge, 1998, ISBN 0-203-98005-0 (accesat la 25 septembrie 2019)

Carton, Fernand, L’épithèse vocalique en français contemporain : étude phonétique (Epiteza vocalică în franceza contemporană: studiu fonetic), Faits de langues, nr. 13, 1999, pp. 35–45

Dragomirescu, Gheorghe, Dicționarul figurilor de stil. Terminologia fundamentală a analizei textului poetic, București, Editura Științifică, 1995, ISBN 973-4401-55-6; online: Dexonline (DFS) (accesat la 25 septembrie 2019)

Dubois, Jean et al., Dictionnaire de linguistique (Dicționar de lingvistică), Paris, Larousse-Bordas/VUEF, 2002

Harper, Douglas, Online Etymology Dictionary (Dicționar etimologic online) (Etymonline) (accesat la 25 septembrie 2019)

Kalmbach, Jean-Michel, Phonétique et prononciation du français pour apprenants finnophones (Fonetica și pronunțarea limbii franceze pentru vorbitorii de limba finlandeză), versiunea 1.1.9., Universitatea din Jyväskylä (Finlanda), 2013, ISBN 978-951-39-4424-7 (accesat la 25 septembrie 2019)

Ladan, Tomislav (coord.), Hrvatski obiteljski leksikon (Lexicon familial croat), Zagreb, Leksikografski zavod Miroslav Krleža și EPH, 2005, ISBN 953-6748-16-9; online: enciklopedija.lzmk.hr (accesat la 25 septembrie 2019)

Osztovits, Szabolcs (coord.), Retorikai-stilisztikai lexikon (Lexicon de retorică-stilistică), Fazekas Project – Kulturális enciklopédiaFazekas Project – Kulturális enciklopédia (Proiect Fazekas – Enciclopedie culturală) (accesat la 25 septembrie 2019)

Tótfalusi, István, Idegenszó-tár. Idegen szavak értelmező és etimológiai szótára (Dicționar explicativ și etimologic de cuvinte străine), ediția a III-a, Budapesta, Tinta, 2008; online: Idegenszó-tár. Digitális tankönyvtár (accesat la 25 septembrie 2019)

Trésor de la langue française informatisé (Tezaurul limbii franceze informatizat) (TLFi) (accesat la 25 septembrie 2019)

Zaicz, Gábor (coord.), Etimológiai szótár. Magyar szavak és toldalékok eredete (Dicționar etimologic. Originea cuvintelor și afixelor maghiare), Budapest, Tinta, 2006, ISBN 963 7094 01 6 (accesat la 25 septembrie 2019)

Vezi și

Afereză Apocopă Diereză Epenteză Figură de stil Metateză Proteză (lingvistică) Schimbare fonetică Sincopă (lingvistică) Sinereză

Categorie:Fonetică