miniatura|350x350px| Festivități în Castelul Windsor de , Noaptea Guy Fawkes (în ), cunoscută și sub numele de Ziua Guy Fawkes, Noaptea Focurilor de Tabără () și Noaptea Artificiilor (), este o comemorare anuală care se ține pe 5 noiembrie, mai ales în Regatul Unit. Istoria sa începe cu evenimentele din , atunci când Guy Fawkes, un membru al complotului prafului de pușcă, a fost arestat în timp ce păzea explozibilii pe care complotiștii îi așezaseră sub Camera Lorzilor. Sărbătorind faptul că regele Iacob I a supraviețuit acestei tentative de asasinat, oamenii au aprins în jurul Londrei; după mai multe luni, introducerea legii de comemorare a zilei de 5 noiembrie a impus o zi publică anuală de mulțumire pentru eșecul complotului.
După câteva decenii, Ziua Trădării cu Praf de Pușcă, așa cum era numită, a devenit cea mai importantă sărbătoare a statului englez, dar întrucât avea un puternic substrat religios protestant, a devenit și un punct focal al . Puritanii țineau predici despre ceea ce percepeau ei drept pericolele , iar în timpul sărbătorilor din ce în ce mai agitate, oamenii de rând ardeau ale unor figuri pe care le urau, cum ar fi papa. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, apar date despre despre copii care cerșeau bani cu efigii ale lui Guy Fawkes și 5 noiembrie a devenit treptat cunoscută sub numele de Guy Fawkes Day. Orașe precum Lewes și Guildford au fost în secolul al XIX-lea scene ale confruntărilor de clasă din ce în ce mai violente, încurajând tradiții pe care aceste orașe le sărbătorească încă, deși în mod pașnic. În anii 1850 schimbările de atitudine au dus la diminuarea retoricii anticatolice a vremii, iar legea comemorării zilei de 5 noiembrie a fost abrogată în 1859. În cele din urmă, violențele au fost suprimate și, până în secolul al XX-lea, Ziua Guy Fawkes a devenit o comemorare socială plăcută, deși îi lipsește o mare parte din accentele inițiale. Actualmente, Noaptea Guy Fawkes se sărbătorește la în evenimente mari, organizate, centrate pe un foc de tabără și spectacole de artificii.
Coloniștii au exportat Noaptea Guy Fawkes în coloniile de peste mări, inclusiv unele din America de Nord, unde a fost cunoscută sub numele de . Aceste festivități au dispărut odată cu debutul Revoluției Americane. Afirmațiile că Noaptea Guy Fawkes ar fi un înlocuitor protestant pentru obiceiurile mai vechi precum Samhain nu sunt pe deplin acceptate, deși o altă sărbătoare veche de sorginte irlandeză, Halloween, a câștigat în ultimele secole popularitate în Anglia și, după unii autori, ar putea amenința continuarea sărbătorii de 5 noiembrie.
Origini și istorie în Anglia miniatura|dreaptasus| O efigie a lui Fawkes, arsă pe la Billericay Noaptea Guy Fawkes își are originea în complotul prafului de pușcă din 1605, o conspirație eșuată a unui grup de catolici englezi din provincie de a-l asasina pe regele protestant Iacob I al Angliei și de a-l înlocui cu un șef de stat catolic. În perioada imediat următoare arestării în 5 noiembrie a lui Guy Fawkes, prins păzind un stoc de explozibili amplasați sub Camera Lorzilor, Consiliul de Coroană al lui Iacob a permis publicului să sărbătorească supraviețuirea regelui cu , atât timp cât acestea erau „fără nicio primejdie ori tulburare”. Astfel, 1605 a fost primul an în care a fost celebrat eșecul complotului. În luna ianuarie a anului următor, cu câteva zile înainte ca conspiratorii supraviețuitori să fie executați, Parlamentul a aprobat , cunoscută în mod obișnuit drept „Legea Zilei Recunoștinței”. Ea a fost propusă de un parlamentar puritan, , care a sugerat că salvarea regelui, aparent prin intervenție divină, merită un fel de recunoaștere oficială și a păstrat 5 noiembrie ca zi liberă, de mulțumire, făcând, teoretic, obligatorie participarea la biserică. O nouă slujbă a fost adăugată și în Cartea de rugăciuni comune a Bisericii Anglicane, pentru utilizare la acea dată.Edward L. Bond, Spreading the gospel in colonial Virginia (Colonial Williamsburg Foundation, 2005), p. 93
Despre primele sărbătoriri se știe puțin. În așezări precum Carlisle, Norwich și Nottingham, corporațiile (guvernele orașului) organizau muzică și salve de artilerie. Canterbury a sărbătorit ziua de 5 noiembrie 1607 cu de praf de pușcă și de fitil, iar trei ani mai târziu s-a oferit mâncare și băutură pentru demnitarii locali, precum și muzică, explozii și o paradă a miliției locale. Și mai puține se știu despre felul în care evenimentul era sărbătorit la începuturi de publicul larg, deși arhivele indică faptul că în cetatea protestantă a Dorchesterului s-a citit o predică, s-au bătut clopotele bisericii și s-au aprins focuri de tabără și focuri de artificii.
Semnificația timpurie Potrivit istoricei și autoarei , un studiu al primelor predici ținute demonstrează o concentrare anti-catolică „de o fervoare mistică”. Ținând una din cele cinci predici de 5 noiembrie tipărite în A Mappe of Rome în 1612, vorbea despre „generalitatea cruzimii [unui papistaș]”, care era „aproape fără limite”. Astfel de mesaje au fost răspândite și în lucrări tipărite precum Pietas Pontifica de Francis Herring (republicată în 1610 sub titlul Popish Piety) și A Brief Summe of the Trason against the King & State de John Rhode, care în 1606 căuta să educe pe „cei simpli și ignoranți ... să nu mai fie seduși de papistași". În anii 1620, ziua de 5 a fost sărbătorită în târgurile și satele din toată țara, deși au mai trecut câțiva ani înainte să fie comemorată în toată Anglia. Ziua Trădării cu Praf de Pușcă, așa cum era cunoscută atunci, a devenit sărbătoarea cea mai importantă a statului englez. Unele parohii au făcut ca ziua să fie o ocazie festivă, cu băuturi publice și procesiuni solemne. Îngrijorați de politica externă pro-spaniolă a lui Iacob, de declinul protestantismului pe plan internațional și de catolicism în general, clericii protestanți care au recunoscut semnificația zilei au cerut mulțumiri mai demne și mai profunde în fiecare an de 5 noiembrie.
Unitatea împărtășită de protestanții englezi imediat după complot a început să dispară când în 1625, fiul lui Iacob, viitorul Carol I, s-a căsătorit cu catolica Henrietta Maria a Franței. Puritanii au reacționat la căsătorie emițând o nouă rugăciune pentru a avertiza împotriva rebeliunii și a catolicismului, iar pe 5 noiembrie în acel an, au fost arse efigii ale papei și ale diavolului, una din cele mai vechi atestări ale acestei practici și începutul secolelor de tradiție. În timpul domniei lui Carol, Ziua Trădării cu Praf de Pușcă a devenit tot mai partizană. Între 1629 și 1640, regele a guvernat fără Parlament și părea să sprijine , considerat de puritanii ca drept un pas către catolicism. Până în 1636, sub conducerea arhiepiscopului arminian de Canterbury , biserica anglicană încerca să se folosească de ziua de 5 noiembrie pentru a denunța toate practicile considerate trădătoare, nu doar papistășia. Puritanii au trecut în defensivă, unii cerând reformarea Bisericii. stanga|miniatura| Sărbătoare în Lewes, Noaptea Focurilor de Tabără, cum a fost cunoscută ocazional, a căpătat o nouă fervoare în timpul evenimentelor care au avut loc în preludiul . Deși le contestau interpretările, au început să descopere sau să se teamă de noi comploturi catolice. Într-o cuvântare în fața Camerei Comunelor la , a susținut că papistași săpau tuneluri „de la Oxford, de la Roma, din Infern, până la Westminster, iar acolo să arunce în aer, dacă se poate, prea-bunele temelii ale familiilor voastre, libertățile și privilegiile lor”. O expoziție ținută în 1647 la comemora „marea milă a lui Dumnezeu care a eliberat acest regat de infernalele viclenii ale papistașilor” și a inclus mingi de foc care ardeau în apă (simbolizând o asociație catolică cu „spiritele Infernului”) și cutii de foc, numeroasele rachete reprezentând „spiritele papistașe care vin de dedesubt” pentru a complota împotriva regelui. Erau prezente efigii ale lui Fawkes și ale papei, acesta din urmă reprezentat de Pluton, zeul roman al lumii subterane.
După execuția lui Carol I în 1649, noul regim republican al țării a rămas nehotărât cum să abordeze ziua de 5 noiembrie. Spre deosebire de vechiul sistem de praznice religioase și aniversări de stat, sărbătoare a supraviețuit, dar ca o celebrare a guvernării parlamentare și a protestantismului, nu a monarhiei. Ziua a continuat să fie marcată cu focuri de tabără și mici explozibili, dar celebrările formale s-au reluat abia după Restaurație, când Carol al II-lea a devenit rege. Curtenii, clerul anglican și politicienii au urmat linia oficială, conform căreia evenimentul marchează apărarea de către Dumnezeu a tronului englez, dar în general sărbătorile s-au diversificat. În 1670, făcuseră din 5 noiembrie un festival al focului, atacând nu doar papistășia, ci și „trezia și liniștea”, cerând bani pentru alcool și focuri de tabără de la pasagerii trăsurilor. Arderea de efigii, în mare parte necunoscută , a continuat în 1673 când fratele lui Carol, ducele de York, s-a convertit la catolicism. Ca răspuns, însoțiți de o procesiune de circa 1000 de oameni, ucenicii au aprins o eficie a mamei desfrânatelor din Babilon, împodobită cu o serie de simboluri papale. Scene similare au avut loc de-a lungul următorilor ani. La , fervoarea anticatolică a făcut ca să fie marcată prin arderea unei mari efigii a papei—cu burta plină de pisici vii „care s-au zvârcolit tare hidos de cum au simțit focul"—și a două efigii ale diavolilor „șoptindu-i în ureche”. Doi ani mai târziu, la apogeul , un observator consemna că „în seara de 5, fiind trădarea cu praf de pușcă, au fost mai multe focuri și arderi de papi decât am zărit vreodată”. Scenele violente din 1682 au obligat miliția Londrei să acționeze, și, pentru a împiedica repetarea lor, în anul următor s-a dat o proclamație prin care se interziceau focurile de tabără și artificiile.
Focurile de artificii au fost interzise și în timpul lui Iacob al II-lea, care a devenit rege în 1685. Încercările guvernului de a anula sărbătorile Zilei Trădării cu Praf de Pușcă nu prea au avut succes, iar unii au reacționat la interzicerea focurilor de tabără în Londra (de frica mai multor arderi ale efigiei papei) punând lumânări în ferestre, „ca martor împotriva catolicismului”. Când Iacob a fost detronat în 1688 de către William de Orania care, simbolic, a debarcat în Anglia pe 5 noiembrie evenimentele zilei s-au îndreptat și spre sărbătorirea libertății și religiei, cu elemente de anti-. Interzicerea anterioară a focurilor de tabără fusese motivată politic, artificiile au fost în continuare interzise din motive de siguranță, „căci multe necazuri fuseseră făcute de greșeală a fost făcută de petarde”.
Ziua Guy Fawkes miniatura|dreaptasus| Restaurarea ierarhiei catolice în 1850 a provocat o reacție puternică. Această schiță este dintr-un număr din Punch, tipărit în noiembrie în acel an.