este un film jidaigeki japonez alb-negru din 1962, regizat de Akira Kurosawa și cu Toshirō Mifune în rolul principal. Este o continuare a filmului Yojimbo (1961) al lui Kurosawa. Donald Richie, Japanese Cinema: Film Style and National Character, Doubleday, Garden City - New York, 1971, p. 222.
Scenariul filmului, care era inițial o adaptare a romanului Hibi Heian al lui Shūgorō Yamamoto, a fost modificat odată cu succesul filmului Yojimbo (1961) al lui Kurosawa, pentru a încorpora personajul principal al acelui film, roninul Sanjuro, interpretat în mod remarcabil de Toshirō Mifune. Joseph L. Anderson, Donald Richie, The Japanese Film: Art and Industry, Princeton University Press, Princeton, New Jersey, 1982, p. 460 Spre deosebire de Yojimbo care prezenta o incursiune a personajului într-o organizație criminală de tip yakuza, Sanjuro plasează personajul în mijlocul unui conflict între membrii clasei samurailor.
Acțiunea filmului Sanjuro se petrece în Japonia în timpul perioadei Edo (1603-1868), adică mai precis, potrivit unor autori, pe la începutul sau pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Jay Robert Nash, The Encyclopedia of Best Films: A Century of All the Finest Movies, vol. 3 (S-U), Rowman & Littlefield, Lanham-Boulder-New York-Londra, 2019, p. 1972. Personajul Sanjuro se aliază aici cu un grup de tineri samurai care încearcă să-i elimine pe funcționari corupți din clanul lor.
Sanjuro a avut mare succes în rândul publicului cinefil japonez, devenind mai popular chiar decât Yojimbo. Recenziile criticilor au fost elogioase și au scos în evidență construcția sa inteligentă, umorul și interpretarea excepțională a lui Toshirō Mifune. Sanjuro a obținut o serie de premii la festivalurile de film din Japonia: premiul pentru cel mai bun scenariu al Asociației Scenariștilor din Japonia, premiile pentru cea mai bună imagine și pentru cel mai bun sunet la Festivalul Filmului Asiatic, premiul Kinema Junpō pentru cel mai bun actor pentru Tatsuya Nakadai (pentru rolurile sale din filmele Harakiri și Sanjuro).
Rezumat
Cu câțiva ani înainte de Restaurația Meiji (un lanț de reforme declanșate în 1868, care au condus la lichidarea șogunatului și restaurarea conducerii imperiale în Japonia), un grup de nouă tineri samurai sunt revoltați de abuzurile și corupția existentă în cadrul clanului lor.Romulus Vulpescu, „Alba floare a înțelepciunii («Sanjuro»)”, în revista Cinema, București, anul IV, nr. 11 (47), noiembrie 1966, p. 7. Unul dintre ei, Iori Izaka, denunță corupția a doi funcționari de rang înalt (viceguvernatorul Kurofuji și intendentul Takebayashi) din clanul lor, dar guvernatorul Mutsuta încearcă să-l liniștească și îi rupe petiția. Dezamăgit de reacția guvernatorului, Izaka îl informează pe șeful poliției, Kikui, că intenționează să organizeze o acțiune în forță pentru schimbarea conducerii clanului, iar Kikui afirmă că va sprijini acțiunea grupului. Cei nouă samurai se întâlnesc în secret pentru a discuta această situație într-un altar abandonat din pădure, dar un ronin ce dormea acolo îi aude și îi avertizează să nu aibă încredere în șeful poliției. Deși inițial ei nu-l cred, roninul îi salvează dintr-o ambuscadă pusă la cale de poliție. Atunci când este pe cale să plece, salvatorul lor își dă seama că Mutsuta și familia sa se află acum în pericol și decide să rămână și să-i ajute pe cei nouă samurai.
Tinerii samurai ajung la casa guvernatorului și află că Mutsuta a fost arestat și dus într-un loc necunoscut, iar soția și fiica lui sunt deținute acolo. Sacha Ezratty, Kurosawa, Éditions universitaires, Paris, 1964, p. 173. La sugestia roninului, o servitoare din casă îi îmbată pe paznici, permițând samurailor să le elibereze pe cele două femei captive. Apoi grupul se ascunde într-o casă aflată în vecinătatea locuinței viceguvernatorului corupt Kurofuji. Sacha Ezratty, Kurosawa, Éditions universitaires, Paris, 1964, p. 174. Când soția lui Mutsuta îl întreabă pe ronin cum se numește, el se uită pe fereastră la un tufiș de camelii și-i spune că numele lui este Tsubaki Sanjūrō (椿三十郎), ce înseamnă literalmente „camelie de treizeci de ani”.Romulus Vulpescu, „Alba floare a înțelepciunii («Sanjuro»)”, în revista Cinema, București, anul IV, nr. 11 (47), noiembrie 1966, p. 8. Doamna îl critică apoi pe „Sanjuro” pentru că ucide prea des și afirmă că „cea mai bună sabie este cea care rămâne în teacă”.
Sanjuro decide să se apropie mai mult de funcționarii corupți și se prezintă șiretului Hanbei, adjunctul șefului poliției, care îi oferise anterior o slujbă după ambuscada de la altar. Samuraii decid să-l urmărească, neavând încredere în el, dar Sanjuro își dă seama că este urmărit în timp ce se plimba împreună cu Hanbei și reușește să-i captureze pentru a nu fi uciși. Convins că samuraii capturați fac parte dintr-un grup mult mai mare, Hanbei pleacă să solicite întăriri. În lipsa lui, Sanjuro îi eliberează pe cei patru samurai capturați, dar este nevoit să-i ucidă pe toți paznicii. El le cere celor patru samurai să-l lege și îi explică apoi lui Hanbei, după întoarcerea acestuia, că nu dorește să moară pentru o cauză care nu prezenta niciun interes pentru el.
Locul unde se afla ținut guvernatorul este descoperit abia a doua zi, când soția și fiica lui Mutsuta găsesc o bucată din petiția ruptă în apa unui pârâiaș care curgea de pe domeniul viceguvernatorului Kurofuji către ascunzătoarea lor. Ca urmare a faptului că un atac direct asupra acelor clădiri era imposibil, din cauza numărului mare de oameni înarmați care se aflau acolo, Sanjuro concepe un plan pentru a scoate armata afară și a o duce cât mai departe, raportându-i lui Hanbei că i-a văzut pe rebeli într-un templu din afara orașului, unde a dormit noaptea trecută. Între timp, el a spus grupului său de samurai că va trimite un semnal de atac prin aruncarea în apa pârâului a unui număr mare de camelii.
Prima parte a planului are succes, iar oștile șefului poliției pornesc spre templu; cu toate acestea, Hanbei devine suspicios după ce îl surprinde pe Sanjuro încercând să arunce camelii în apa pârâului și îl leagă. În acest timp, funcționarii corupți rămași își dau seama că Sanjuro i-a păcălit, deoarece descrierea templului a fost greșită, și îl conving pe Hanbei să pornească de urgență pe urmele armatei, pentru a-i face pe militari să se întoarcă cât mai curând posibil. Cu toate acestea, Sanjuro îi păcălește pe funcționari, care transmit samurailor semnalul de atac, lansând pe apă numeroase camelii albe. Intervenția samurailor duce la eliberarea guvernatorului.
Mutsuta este repus în funcție, iar șeful poliției își face seppuku, spre regretul guvernatorului care dorea sa rezolve criza în mod pașnic și să evite un scandal public. În timp ce familia sa și samuraii loiali sărbătoresc acest eveniment, ei descoperă că Sanjuro a dispărut. Samuraii pornesc pe urmele lui și îi găsesc pe Sanjuro și Hanbei pe punctul de a se duela. Sanjuro vrea să evite lupta și încearcă să-l convingă pe Hanbei să renunțe, dar Hanbei este furios că și-a pierdut onoarea și declară că își poate regăsi pacea sufletească doar ucigându-l pe Sanjuro. Hanbei își trage sabia, dar Sanjuro se mișcă mai repede și îl omoară. Când tinerii samurai se bucură, Sanjuro devine furios și le spune că îi va ucide dacă îl vor urma.Dumitru Solomon, „Pe primul loc, filmul”, în revista Teatrul, anul XX, nr. 4, aprilie 1975, p. 82. Atunci admiratorii săi îngenunchează și se pleacă în fața lui în timp ce el își continuă drumul.
Distribuție
Toshirō Mifune — roninul Sanjuro Tsubaki Tatsuya Nakadai — Hanbei Muroto, adjunctul șefului poliției Yūzō Kayama — samuraiul Iori Izaka, nepotul guvernatorului Mutsuta și conducătorul celor nouă tineri samurai Akihiko Hirata — samuraiul Terada Kunie Tanaka — samuraiul Yasukawa Hiroshi Tachikawa — samuraiul Kawahara Tatsuhiko Hari — samuraiul Morishima Tatsuyoshi Ehara — samuraiul Sekiguchi Kenzô Matsui — samuraiul Yata Yoshio Tsuchiya — samuraiul Hirose Akira Kubo — samuraiul Morishima, fratele mai mic Takashi Shimura — viceguvernatorul Kurofuji, șeful gărzilor, un om corupt implicat în complot Kamatari Fujiwara — intendentul Takebayashi, un membru bătrân al clanului conducător Masao Shimizu — Kikui, șeful poliției Yūnosuke Itō — guvernatorul Mutsuta Takako Irie — soția guvernatorului Mutsuta Reiko Dan — Chidori, fiica guvernatorului Mutsuta și verișoara lui Izaka Keiju Kobayashi — Kimura, samuraiul capturat și ținut prizonier în dulap Toranosuke Ogawa — Sandyu din familia Kobuto Sachio Sakai — Ashigaru Toshiko Higuchi — Koiso, slujnica din casa guvernatorului Yutaka Sada — samurai al lui Kikui Shin Otomo
Producție thumb|Actorul Toshirō Mifune, interpretul rolului Sanjuro Scenariul filmului este inspirat în mare măsură din romanul „Zile pașnice” (日日 平安 Hibi hei-an) al lui Shūgorō Yamamoto. Inițial, Sanjuro urma să fie o adaptare fidelă a povestirii, în care protagonistul urma să fie samuraiul rătăcitor Sugata Hirano, care nu era un luptător foarte bun cu sabia, în schimb era foarte inteligent. O versiune intermediară a scenariului fusese scrisă de Kurosawa, în colaborare cu Ryūzō Kikushima și Hideo Oguni, înaintea filmării lui Yojimbo. Filmul urma să fie regizat inițial de Hiromichi Horikawa, fostul asistent al lui Kurosawa, pe care compania Toho îl promovase în 1955 în funcția de regizor principal, și să-l aibă în rolul principal pe Keiju Kobayashi (samuraiul capturat și ținut prizonier în dulap în versiunea finală a filmului).
După succesul filmului Yojimbo (1961), compania Toho a decis să-l reînvie pe popularul antierou Sanjuro, samuraiul rătăcitor care vine „de nu se știe unde” și merge „nu se știe încotro”. Kurosawa a modificat scenariul în consecință și a vrut să i-l dea asistentului său, Hiromichi Horikawa, pentru a-l regiza el, dar conducătorii studioului au decis că ar fi mai potrivit să-l regizeze chiar Kurosawa. Scenariul a fost modificat din nou, păstrând în final doar o treime din materialul original. Subiectul principal al filmului a devenit, în urma acestor modificări, conflictul primordial dintre Bine și Rău, ceea ce a făcut ca Sanjuro să dobândească „simplitatea clasică, matematică, a basmelor”.
Filmările au început la 25 septembrie 1961 cu scena din interiorul altarului, filmată pe platourile companiei Toho. Cineastul a filmat unele scene cu mai multe camere și a folosit lentile de lungă distanță. La începutul lunii octombrie au fost filmate scenele din interiorul hambarului și apoi din casa lui Terada și din conacul lui Kurofuji. Toate secvențele interioare au fost filmate în studioul companiei Toho. Decorurile filmului au fost create de scenograful Yoshirō Muraki. Altarul din pădure este un altar real din Gotenba, lângă care echipa de producție a plantat un cedru japonez, în timp ce restul caselor au fost construite pe platoul de filmare într-un loc deschis, care fusese folosit anterior în filmul Yojimbo (1961). Două case (casa viceguvernatorului și casa șefului poliției) au fost păstrate pe platou pentru a fi distruse în scena cutremurului din filmul Barbă Roșie (1965) și pot fi văzute în acel film dincolo de gardul clinicii. Kurosawa era un perfecționist și a vrut ca totul să arate cât mai autentic: florile de camelii au fost confecționate manual, iar frunzele de sakai erau schimbate în fiecare dimineață, înainte de filmare. Filmările au fost mutate în exterior la 1 noiembrie, atunci fiind filmate lupta lui Sanjuro din afara altarului și secvențele din exteriorul conacului Kurofuji.