, , a fost al 12-lea shōgun al shogunatului Tokugawa din Japonia, domnind între 1837 și 1853.Hall, John Whitney et al. (1991). Early Modern Japan, p. 21.
Biografie Ieyoshi a fost fiul celui de-al 11-lea shōgun, Tokugawa Ienari, și în copilărie a purtat numele Teijirō (敏次郎). A fost desemnat moștenitor după moartea fratelui său mai mare, Takechiyo. A devenit shogun la 2 septembrie 1837, la vârsta de 45 de ani, odată cu retragerea oficială a tatălui său.
Cu toate acestea, Ienari a continuat să exercite o influență considerabilă asupra guvernării până la moartea sa, în 1841. După aceea, consilierul (rōjū) Mizuno Tadakuni a încercat să reformeze administrația și să redreseze situația financiară a shogunatului, afectată grav de Marea Foamete Tenpō (1832–1836).
Cunoscute sub numele de Reformele Tenpō, aceste măsuri au urmărit stabilizarea economiei prin promovarea austerității, simplității și disciplinei, caracteristice perioadei timpurii Edo. Legile împotriva luxului au restricționat divertismentul și manifestările ostentative ale bogăției, însă au fost nepopulare în rândul populației.
Creșterea tensiunilor legate de politica externă a dus la incidentul Bansha no goku din 1839, care a reprimat studiile rangaku (învățătura occidentală).
O altă componentă a Reformelor Tenpō a fost Agechi-rei din 1843, prin care daimyō aflați în apropierea orașelor Edo și Ōsaka erau obligați să cedeze anumite domenii în schimbul unor teritorii echivalente în alte regiuni, consolidând astfel controlul shogunatului asupra zonelor strategice. Măsura a generat nemulțumiri în rândul multor daimyō.
Situația politică s-a complicat în mai 1844, când Castelul Edo a fost distrus de un incendiu, iar Mizuno Tadakuni a fost forțat să demisioneze și a fost exilat. Ulterior, conducerea consiliului rōjū a fost preluată de , Abe Masahiro și Tsutsui Masanori.
Ieyoshi a dispus, de asemenea, retragerea lui Tokugawa Nariaki în 1844 și l-a plasat pe fiul acestuia, Tokugawa Yoshinobu, în fruntea ramurii Hitotsubashi-Tokugawa în 1847. În 1851, a forțat și retragerea lui Shimazu Narioki.
La 8 iulie 1853, comandorul a sosit în Japonia în fruntea unei escadre americane („Black Ships”), cu scopul de a forța deschiderea relațiilor comerciale. Ieyoshi a murit la 27 iulie 1853, probabil în urma unui accident vascular cerebral, înainte de încheierea tratatului, fiind succedat de fiul său, Tokugawa Iesada. În anul următor, shogunatul a semnat Convenția de la Kanagawa.
Mormântul lui Tokugawa Ieyoshi se află în mausoleul familiei Tokugawa de la Zōjō-ji, în zona Shiba din Edo (actualul Minato, Tokio). Numele său budist a fost Shintokuin.
miniatura|Memorialul lui Tokugawa Ieyoshi la Zōjō-ji
Note
Bibliografie Bolitho, Harold. (1974). Treasures Among Men: The Fudai Daimyo in Tokugawa Japan. New Haven: Yale University Press. ; OCLC 185685588 Hall, John Whitney și Marius Jansen. (1991). Early Modern Japan: The Cambridge History of Japan. Cambridge: Cambridge University Press. ; OCLC 62064695 Screech, Timon. (2006). Secret Memoirs of the Shoguns: Isaac Titsingh and Japan, 1779–1822. London: RoutledgeCurzon. Totman, Conrad. (1967). Politics in the Tokugawa bakufu, 1600–1843. Cambridge: Harvard University Press. OCLC 279623
Vezi și Cronologia shogunilor
Legături externe
Arhiva Națională a Japoniei: Illustrations of Road to Nikko, Tempo 14 (1843)
Categorie:Nașteri în 1793 Categorie:Decese în 1853 Categorie:Nobili japonezi Categorie:Shoguni ai Shogunatului Edo Categorie:Copiii lui Tokugawa Ienari Categorie:Familia principală Tokugawa Categorie:Japonezi din secolul al XVIII-lea Categorie:Japonezi din secolul al XIX-lea Categorie:Oameni din sectorul Chiyoda Categorie:Oameni din Edo Categorie:Oameni decedați din cauza bolilor de inimă