, pe numele real Hideko Higashibōjō, () a fost o actriță de film japoneză.

Biografie S-a născut la Tokyo în familia aristocratică Higashibōjō (numele ei real a fost ), a absolvit cursurile de teatru de la Academia Bunka Gakuin și a debutat ca actriță în 1927 în filmele mute produse de compania Nikkatsu. Cariera ei a început să crească la sfârșitul anilor 1920, după ce Kenji Mizoguchi i-a oferit rolul principal în filmul Tokai kokyogaku (1929). A devenit una dintre vedetele cinematografiei mute japoneze, jucând în special în filmele regizate de Tomu Uchida și Kenji Mizoguchi. Datorită trăsăturilor sale delicate și rafinate, ea a întruchipat roluri de femei tradiționale sau de femei fatale.

Takako Irie a apărut în mai multe reclame pentru diferite bunuri comerciale. Ea a fost subiectul unei picturi de tip paravan pliabil realizate de artistul școlii Nihonga Nakamura Daizaburō, care a fost expusă la Expoziția Imperială Teiten din 1930 și care se află acum în colecția Muzeului de Artă din Honolulu; au fost realizate, de asemenea, păpuși cu chipul ei.Kendall Brown ș.a. (eds.). Taishō Chic: Japanese Modernity, Nostalgia, and Deco. Honolulu Academy of Arts, 2001. pp. 70-77.

În 1932 Takako Irie a părăsit Nikkatsu și a devenit prima femeie japoneză care a fondat propria companie de producție, Irie Production. Ea a produs patru filme regizate de Kenji Mizoguchi. Primul este filmul de propagandă Manmō kenkoku no reimei („Zorii întemeierii unui stat: Manchuria-Mongolia”) din 1932. Au urmat apoi Taki no shiraito („Magicianul apei”, 1933), în care Irie a interpretat rolul principal, Gion Matsuri („Festivalul Gion”, 1933, film pierdut) și în cele din urmă Jinpu-ren („Vânturile sacre”, 1934). Kenji Mizoguchi s-a certat însă cu actrița și producătoarea sa și s-a întors la compania Nikkatsu pentru următorul său film. Takeko Irie a fost apoi o vedetă a companiei Toho.

Cu toate acestea, odată cu lansarea filmului sonor, cariera ei a devenit tot mai dificilă: a jucat rolul principal în câteva filme regizate de Mikio Naruse, în filmele Otto no teiso (1937) și Tōjurō no koi (1938) ale lui Kajirō Yamamoto, mentorul lui Akira Kurosawa, precum și rolul mamei în filmul Ichiban utsukushiku („Cea mai frumoasă”, 1944) al lui Kurosawa. Cu excepția acestora, Takako Irie a jucat doar roluri secundare. După război, actrița s-a despărțit de compania Toho, iar cariera ei a intrat rapid în declin. A avut probleme de sănătate și a trecut printr-o serie de umilințe personale și profesionale, ajungând să accepte să apară în filme horror de categoria B pentru a-și întreține familia. Takako Irie a devenit cunoscută în perioada postbelică drept „interpreta pisicii monstruoase” (bakeneko joyū) pentru că a apărut într-o serie de filme cu monștri. Lovitura fatală a carierei sale i-a dat-o probabil Kenji Mizoguchi atunci când a exclus-o din distribuția filmului Împărăteasa Yang Kwei-Fei în 1955.

Akira Kurosawa i-a încredințat rolul soției guvernatorului Mutsuta (femeia înțeleaptă care-l avertizează pe Sanjuro (Toshirō Mifune) că „cea mai bună sabie este cea care rămâne în teacă”) în filmul Sanjuro (1962), la optsprezece ani după ce Irie a jucat pentru prima oară într-un film al celebrului cineast japonez. Takako Irie a renunțat apoi la cariera de actriță și a administrat un club din cartierul comercial Ginza al orașului Tokio. A continuat totuși să joace ocazional în filme cel puțin până la sfârșitul anilor 1970, apărând, spre exemplu, în Byoinzaka no kubikukuri no ie („Casa spânzuraților”, 1979).

Soțul ei, Michiyoshi Tamura, a fost un producător de film. Fiica lor, Wakaba Irie, născută în 1943, este, de asemenea, actriță. Fratele lui Takako Irie, Yasunaga Higashibōjō, a fost scenarist și regizor de film. În cursul carierei sale, Takako Irie a apărut în aproximativ 170 de filme între 1928 și 1984.

Filmografie selectivă miniatura|Tokihiko Okada și Takako Irie în Magicianul apei (1933) miniatura|Takako Irie și Kumeko Urabe în Magicianul apei (1933)

1929: , regizat de Tomu Uchida 1929: , regizat de Kenji Mizoguchi 1929: , regizat de Kenji Mizoguchi - Sayuriko Fujimoto 1929: , regizat de Kenji Mizoguchi 1930: , regizat de Kenji Mizoguchi 1931: , regizat de Tomu Uchida 1932: , regizat de Kenji Mizoguchi 1932: , regizat de Keigo Kimura 1933: de Yutaka Abe 1933: , regizat de Yutaka Abe - Ayako Oda 1933: , regizat de Kenji Mizoguchi - Taki no Shiraito / Tomo Mizushima 1933: , regizat de Yutaka Abe - Minako Shiga 1934: , regizat de Kenji Mizoguchi 1934: , regizat de Tomotaka Tasaka 1934: , regizat de Shigeyoshi Suzuki - Akiko 1935: , regizat de Tomotaka Tasaka 1936: , regizat de Yutaka Abe - Yasuko 1937: , regizat de Mikio Naruse 1937: , regizat de Mikio Naruse 1937: , regizat de Mikio Naruse 1939: , regizat de Mikio Naruse 1942: , regizat de Yasujirō Shimazu 1942: , regizat de Mikio Naruse 1944: , regizat Akira Kurosawa - Noriko Mizushima 1953: , regizat de Kinuyo Tanaka 1954: , regizat de Ryōhei Arai 1962: , regizat de Akira Kurosawa - soția guvernatorului Mutsuta 1975: , regizat de Kaneto Shindō (documentar) - propriul rol 1983: , regizat de Nobuhiko Ōbayashi - Tatsu Fukamachi

Note

Bibliografie

Legături externe

Categorie:Nașteri în 1911 Categorie:Nașteri pe 7 februarie Categorie:Decese în 1995 Categorie:Decese pe 12 ianuarie Categorie:Actrițe japoneze Categorie:Actrițe din secolul al XX-lea Categorie:Japonezi din secolul al XX-lea