miniatura|300px| Sistemul de sănătate denumit, de asemenea, și sistem de îngrijire al sănătății sau sistem sanitar, reprezintă organizația de oameni, instituții și resurse care oferă servicii de îngrijire medicală pentru a acoperi nevoile de sănătate ale populațiilor țintă.
Există o mare varietate de sisteme de sănătate în întreaga lume, pe câte națiuni pe atâtea structuri organizaționale. În mod implicit, națiunile trebuie să creeze și să dezvolte sisteme de sănătate în conformitate cu nevoile și resursele lor, dar în realitate toate sistemele de sănătate au elemente comune, precum asistența medicală primară și măsurile de sănătate publică. În unele țări, planificarea sistemului de sănătate este repartizată participanților la piață. În alte țări, există un acord comun între guverne, sindicate, organizații caritabile și religioase sau alte organizații coordonate pentru a oferi servicii de îngrijire medicală populațiilor pe care le deservesc. Cu toate acestea, planificarea sistemului de sănătate a fost descrisă ca fiind adesea evolutivă, mai degrabă decât revoluționară. New Yorker magazine article: "Getting there from here." 26 January 2009
Obiective Organizația Mondială a Sănătății (OMS) are rolul de a menține și de a coordona sistemul de sănătate în cadrul Organizației Națiunilor Unite, care are drept obiectiv menținerea în cea mai bună stare a sănătății populațiilor de pe glob: să se asigure că toți oamenii primesc serviciile de sănătate de care au nevoie, fără să întâmpine probleme din punct de vedere financiar atunci când le plătesc. Conform OMS, sistemele sanitare au drept obiective să le ofere cetățenilor șansa de a trăi un stil de viață sănătos, mijloace adecvate de finanțare a operațiunilor și receptivitate la așteptările populației. Progresul către acestea depinde de modul în care sistemele îndeplinesc cele patru funcții fundamentale: asigurarea serviciilor de sănătate, realizarea mecanismelor de susținere economică, producția resurselor de sănătate și administrarea eficientă a sistemului. World Health Organization. (2000). World Health Report 2000 – Health systems: improving performance. Geneva, WHO http://www.who.int/whr/2000/en/index.html Alte modalități de evaluare ale sistemelor de sănătate sunt calitatea, eficiența, acceptabilitatea și echitatea. De asemenea, în Statele Unite au fost denumite „Cele cinci”: costurile, acoperirea, consecvența, complexitatea și boala cronică. Remarks by Johns Hopkins University President William Brody: "Health Care '08: What's Promised/What's Possible?" 7 September 2007 Scopul principal este dezvoltarea asistenței medicale.
Definiții Sistemul de sănătate a fost deseori descris dintr-o perspectivă mai simplistă, numindu-l pur și simplu sistem de îngrijire al sănătății. De exemplu, în mai multe publicații ambele expresii sunt utilizate cu același sens. Unii autori au dezvoltat idei ce extind conceptul de sistem de sănătate, oferind alte posibilități care ar trebui luate în considerare:
Atunci când ne referim la sistemele de sănătate ne referim la componentele lor, dar și la relațiile dintre acestea; Sistemele de sănătate nu ar trebui să includă numai partea instituțională sau cea de furnizare, dar și populația; Sistemele de sănătate trebuie privite în funcție de scopul lor, care nu cuprinde numai îmbunătățirea sănătății, ci și echitatea, receptivitatea la așteptările populației, respectarea demnității umane și finanțarea corectă, printre altele; De asemenea, sistemele de sănătate trebuie să cuprindă în definiție rolul acestora, servicii de furnizare directă, indiferent dacă sunt servicii medicale sau de sănătate publică, dar și „alte funcții, cum ar fi administrarea eficientă a sistemului, care să permită finanțarea și generarea resurselor, pregătirea forței de muncă în sistemul de sănătate, aceasta fiind probabil cea mai complexă dintre provocări."
Definiția Organizației Mondiale a Sănătății Organizația Mondială a Sănătății definește sistemele de sănătate astfel: Un sistem de sănătate cuprinde toate organizațiile, oamenii și acțiunile care au drept prim țel menținerea, restabilirea și promovarea sănătății. Acesta include încercările de a influența factorii determinanți ai sănătății, precum și activități de îmbunătățire a sănătății. Prin urmare, un sistem de sănătate este mai mult decât clădirile publice, care oferă servicii private de sănătate. Acesta se referă, de pildă, la o mamă care își îngrijește acasă copilul bolnav; furnizori de servicii medicale private; programe de schimbare a comportamentului; campanii de prevenire a bolilor transmise prin vectori; organizații de asigurări de sănătate; legislația cu privire la sistemul de sănătate și la securitatea în muncă. Sistemul de sănătate include acțiuni intersectoriale ale personalului medical, de exemplu, încurajarea ministerului educației pentru promovarea educației feminine, factor binecunoscut ce conduce spre un stil de viață mai sănătos.
Furnizori Furnizorii de servicii medicale sunt instituții sau persoane care oferă servicii de asistență medicală. Persoane, profesioniști din domeniul sănătății sau cu profesii aliate, pot fi persoane fizice autorizate sau angajați în spital, într-o clinică sau într-o altă instituție de îngrijire a sănătății, finanțarea făcută ori de către Guvern sau de organizații “pentru profit” ori de organizatii non profit (de ex. ONG). De asemenea, pot lucra în afara îngrijirii directe a pacienților, cum ar fi într-un departament de sănătate al guvernului sau într-o altă agenție, laborator medical sau instituție de pregătire medicală. Exemple de angajați din domeniul sănătății sunt medici, asistente, moașe, dietiști, paramedici, medici stomatologi, tehnologi de laborator medical, terapeuți, psihologi, farmaciști, chiropractici, optometriști, lucrător sanitar comunitar, practicant al medicinei empirice (vraci) și alții.
Resurse financiare miniatura| Spitalul Universitar Norfolk și Norwich , un spital național de servicii medicale din Regatul Unit . În general, există cinci metode principale de finanțare a sistemelor de sănătate: "Regional Overview of Social Health Insurance in South-East Asia , World Health Organization. And . Retrieved 18 August 2006.
Finanțarea de la bugetul de stat sau județ Finanțarea prin asigurările sociale de sănătate Finanțarea prin asigurările private de sănătate Finanțarea prin plăți directe Finanțarea comunitară
Majoritatea țărilor au sisteme care reprezintă o îmbinare a cele cinci modele. Un studiu Glied, Sherry A. "Health Care Financing, Efficiency, and Equity." National Bureau of Economic Research, March 2008. Accessed 20 March 2008. bazat pe date oferite de OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), a demonstrat faptul că toate tipurile de finanțare a sistemului de sănătate ”sunt compatibile cu” un sistem de sănătate eficient. De asemenea, studiul nu a găsit nicio corelație între finanțarea și administrarea costurilor.
Termenul de asigurare de sănătate este utilizat în general pentru a descrie o formă de asigurare care acoperă cheltuielile medicale. Uneori este folosit termenul pentru a include asigurarea care acoperă handicapul sau nevoile de asistență medicală, sau de îngrijire privată pe termen lung. Poate fi oferită printr-un program de asigurări sociale sau de la companii de asigurări de sănătate private. Poate fi obținut pe bază de grup (de exemplu, de către o firmă care să-și asigure angajații) sau achiziționat de către consumatori individuali. În fiecare caz, primele sau impozitele îl protejează pe cel asigurat de cheltuieli mari sau neașteptate pentru îngrijirea sănătății.
Prin estimarea totală a cheltuielilor de asistență medicală se poate stabili o structură financiară de rutină (cum ar fi o primă lunară sau o taxă anuală), care să asigure banii necesari pentru a acoperi beneficiile de îngrijire a sănătății stabilite în contractul de asigurare. Beneficiile sunt de obicei administrate de o agenție guvernamentală, de casele de asigurări de sănătate, de companii de asigurări "for profit". How Private Insurance Works: A Primer by Gary Claxton, Institution for Health Care Research and Policy, Georgetown University, on behalf of the Henry J. Kaiser Family Foundation
Multe tipuri de asigurări de sănătate comerciale își controlează costurile prin limitarea beneficiilor care sunt plătite prin deduceri fiscale, coplată/plăți directe, co-asigurare, excluderea poliței de asigurare medicală și limitele de acoperire totală a asigurării va restricționa în mod semnificativ sau va refuza condițiile deja stabilite a asigurării. De asemenea, multe scheme ale guvernelor au și scheme de coplăți, dar excluderile sunt rare din cauza presiunii politice. Dar și sistemele mai mari de asigurare pot să negocieze taxele cu furnizorii.
Multe tipuri de scheme de asigurări sociale își controlează costurile prin utilizarea puterii de negociere a comunității pe care o reprezintă pentru a controla costurile din sistemul medical. De exemplu, prin negocierea directă a prețurilor medicamentelor cu companiile farmaceutice, prin negocierea taxelor standard a profesiei medicale sau prin reducerea costurilor inutile de îngrijire a sănătății. Schemele sociale includ uneori contribuții legate de câștiguri ca parte a unui sistem de furnizare a asistenței medicale la nivel global, care poate implica sau nu utilizarea. Practic, cei bogați plătesc proporțional mai mult în schemă pentru a acoperi nevoile celor săraci, care, spre deosebire de aceștia, contribuie mai puțin. De obicei, există praguri în ceea ce privește contribuțiile celor bogați și cheltuielile minime care trebuie suportate de către asigurat (adesea sub forma unei contribuții minime, similar cu o deductibilă fiscală în modelele de asigurări sociale).
Pe lângă aceste metode tradiționale de finanțare a sistemului medical, unele țări cu venituri mai mici și partenerii care contribuie la dezvoltarea sistemului de sănătate implementează metode netradiționale sau inovatoare de finanțare pentru extinderea și dezvoltarea sistemului medical, precum micro-contribuții, parteneriate publice private și impozite pe tranzacții financiare bazate pe piață. De exemplu, din iunie 2011, organizația nonprofit UNITAID a strâns peste un miliard de dolari din 29 de țări membre, inclusiv câteva de pe continentul african, prin introducerea unei taxe a biletelor de avion pentru a facilita accesul la îngrijire și tratament pentru HIV/SIDA, tuberculoză și malarie în 94 de țări. UNITAID. Republic of Guinea Introduces Air Solidarity Levy to Fight AIDS, TB and Malaria. Geneva, 30 June 2011. Accessed 5 July 2011.
Modele de plată În majoritatea țărilor, costurile salariale sunt estimate între 65% și 80% din cheltuielile sistemului de sănătate. Saltman RB, Von Otter C. Implementing Planned Markets in Health Care: Balancing Social and Economic Responsibility. Buckingham: Open University Press 1995. Există trei modalități de plată a medicilor: plata per serviciu, capitație (plata "per capita") și salariu. A existat un interes tot mai mare pentru îmbinarea elementelor acestor modalități de plată.
Plata per serviciu Plata per serviciu este o modalitate de plată pentru medicii cu practica individuală/de familie (GPs), aceștia fiind plătiți proporțional cu serviciile prestate. Această modalitate este utilizată pe o scară și mai largă de către specialiștii care lucrează în ambulatoriu.
Există două modalități de a stabili nivelul taxelor:
De către practicieni individuali. Negocieri centrale (ca în Japonia, Germania, Canada și în Franța) sau sistemul hibrid (cum ar fi în Australia, sectorul 2 al Franței și Noua Zeelandă) în care medicii de familie pot percepe taxe suplimentare pe baza ratelor standard de rambursare a pacienților.
Capitația