Pirații secolului XX (în ) este un film sovietic de acțiune/aventuri din 1980, regizat de Boris Durov, după un scenariu scris de Stanislav Govoruhin și Boris Durov В. Ф. Семерчук, Е. М. Барыкин (red.), Советские художественные фильмы. Аннотированный каталог: 1978–1979, Нива России – Современные тетради, Moscova, 1998, pp. 250–251.***, „Pirații secolului XX”, în Centrala Româniafilm, Buletin informativ. Filme noi, nr. 2, februarie 1981, pp. 21–22.***, „Premiere cinematografice ”, în România liberă, anul XXXIX, nr. 11285, luni 9 februarie 1981, p. 2. și inspirat din evenimente reale. Rolurile principale sunt interpretate de Nikolai Eriomenko jr., Piotr Veliaminov, Talmat Nigmatulin, Rein Aren și Dilorom Kambarova.Eugenia Vodă, „Pirații secolului XX”, în Cinema, anul XIX, nr. 2 (218), februarie 1981, p. 13.
Subiectul filmului îl reprezintă un caz fictiv de piraterie modernă: capturarea de către un grup de pirați asiatici a unei nave comerciale sovietice care transporta o încărcătură de opiu către Vladivostok.N.I. Popa, „Premiere cinematografice”, în Tribuna Sibiului, anul XXXIII, nr. 7.377, duminică 12 aprilie 1981, p. 4.***, „Filmele săptămânii viitoare”, în Flacăra Iașului, Iași, anul XXXVII, nr. 10737, duminică 12 aprilie 1981, p. 2.Gabriel Florescu, „Ce filme vom vedea?”, în Cuvîntul nou, Sfântu Gheorghe, anul XIV, nr. 2899, miercuri 20 mai 1981, p. 2. Vaporul sovietic este incendiat și se scufundă, dar un grup de marinari supraviețuitori reușesc să se salveze și ajung cu o barcă de salvare pe o insulă tropicală, unde se afla chiar baza piraților. Marinarii sovietici se confruntă cu pirații și luptă cu îndârjire pentru supraviețuire, reușind la capătul mai multor aventuri să-i învingă.
Pirații secolului XX a fost cel mai vizionat film sovietic din anul 1980 și a atras 87,6 milioane de spectatori, Лидеры проката, listă extrasă de Birgit Beumers din lucrarea: Serghei Zemlianuhin și Miroslava Seghida, Домашняя Синематека 1918–1996, Duble-D, Moscova, 1996. Joshua J. First, Scenes of Belonging: Cinema and the Nationality Question in Soviet Ukraine During the Long 1960s, teză de doctorat (Doctor of Philosophy) susținută în 2008 la University of Michigan, p. 313. mai mult decât Moscova nu crede în lacrimi, filmul sovietic distins în anul următor cu Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, care a atras 84,4 milioane de spectatori (sau, după altă sursă, 84,5 milioane de spectatori). Potrivit unor estimări, acest film a fost vizionat de peste 250 de milioane de spectatori până la căderea Uniunii Sovietice, devenind cel mai vizionat film sovietic din toate timpurile.
Succesul acestui film, care prezenta lupte de arte marțiale în premieră pentru cinematografia sovietică, a determinat deschiderea mai multor cluburi de karate în Uniunea Sovietică și începerea practicării acestui sport pe scară largă în această țară.
Rezumat
Nava comercială sovietică „Nejin” (în ) primește în portul unei țări din Asia de Sud-Est (Indonezia sau Filipine) o mare încărcătură de opiu pentru industria farmaceutică din URSS și pornește spre Vladivostok. În timpul călătoriei echipajul sovietic salvează din mare un bărbat asiatic pe nume Saleh, care afirmă că a scăpat de pe o navă de marfă ce luase foc. Marinarii sovietici schimbă traseul de navigație pentru a ajunge la nava avariată. Curând apare la orizont o navă necunoscută, pe nume „Mercury”, care pare că plutește în derivă, iar căpitanul Ivan Ilici trimite la bord un grup de marinari ca să verifice starea acesteia. În acest timp, profitând de lipsa de atenție a marinarilor sovietici, Saleh pătrunde în cabina radio a navei „Nejin”, unde îl ucide pe radiotelegrafist și distruge echipamentul radio.
Nava „Mercury” pornește brusc motoarele și se apropie de „Nejin”, iar pirații înarmați încep să tragă în marinarii sovietici cu puști de asalt și mitraliere. Pirații urcă la bordul navei „Nejin”, îi atacă pe membrii echipajului rus, omorându-i pe cei care încearcă să se apere și închizându-i în cabine pe marinarii ruși supraviețuitori. Inginerul șef Serghei Veremeev descoperă corpul radiotelegrafistului și pornește în urmărirea lui Saleh pe coridoarele navei, dar Saleh dovedește abilități impresionante de arte marțiale și îl învinge repede pe inginer. La scurt timp, pirații îi închid în cabine pe marinarii ruși supraviețuitori și descarcă opiul pe nava lor, apoi plasează exlozibil pe nava „Nejin” pentru a o distruge.
Inginerul Veremeev reușește să se elibereze și salvează câțiva membri ai echipajului, apoi cei nouă supraviețuitori coboară într-o barcă de salvare și, ascunzându-se în spatele perdelei de flăcări și fum, scapă de pirați, în timp ce nava „Nejin” se scufundă. Curenții scot barca de pe calea de navigație a vapoarelor, dar, după câteva zile de navigație, marinarii sovietici acostează pe o insulă tropicală, care pare nelocuită. Explorând țărmul insulei, naufragiații descoperă nava piraților într-un golf retras. Marinarii capturează un pirat pe nume Noi, dar acesta este ucis de Maa, o fată indigenă care avea propria sa răfuială cu pirații (după ce pirații ocupaseră insula, i-au ucis pe băștinași și le-au violat pe femei). Căpitanul Ivan Ilici crede că pirații vor scotoci insula a doua zi în căutarea celui dispărut și decide să captureze în acea noapte nava „Mercury”.
Lăsând femeile într-o grotă ascunsă, marinarii sovietici capturează nava piraților și se pregătesc să navigheze. În acest timp, pirații le descoperă pe cele două femei și se apropie de nava „Mercury”, cu un steag alb. Conducătorul piraților susține că deține o piesă lipsă a emițătorului radio și că doar el cunoaște șenalul navigabil pentru ieșirea din golf și le oferă sovieticilor în schimbul navei o barcă cu motor, o busolă, hărți și provizii de hrană. Aflând că ieșirea din golf este stâncoasă și presărată cu mine submarine, iar navigarea ar fi foarte dificilă, căpitanul Ivan Ilici acceptă schimbul.
Marinarii sovietici primesc cele două ostatice și pornesc cu o șalupă, al cărei motor se defectează la scurt timp după aceea. Dându-și seama că pirații îi vor ajunge din urmă și-i vor ucide, inginerul Serghei se întoarce pe navă, cu acordul căpitanului, pentru a încerca să-și salveze echipajul. El sare de pe stânci la bordul navei, îl obligă pe Saleh să transmită un mesaj SOS, pătrunde în sala mașinilor și dirijează nava către stânci, apoi sare în apă și înoată către barcă, urmărit de pe țărm de Maa.
Distribuție
Nikolai Eriomenko jr. — inginerul șef Serghei Sergheevici Veremeev ***, „Film: 9–15 februarie”, în Săptămîna, serie nouă, anul XI, nr. 531, vineri 6 februarie 1981, pp. 4–5. Piotr Veliaminov — căpitanul Ivan Ilici, comandantul navei sovietice Talmat Nigmatulin — piratul Saleh, alias Li Guan sau Nguyen Cho Rein Aren — conducătorul piraților Dilorom Kambarova — Maa, fata indigenă de pe insulă Natalia Horohorina — ospătărița Mașa (menționată N. Harahorina) Maija Eglīte — bibliotecara Aina Tadeuș Kasianov — nostromul Matveici, specialist în arte marțiale Pavel Remezov — medicul navei Viktor Jiganov — marinarul Igor Mihailovici Stețenko Viktor Gordeev — marinarul Iura Mikoșa Gheorghi Martirosian — marinarul Gheorghi Kliuev Leonid Trutnev — radiotelegrafistul Nartai Begalin — piratul mitralior cu mustață și șapcă Laktemir Dztiev — piratul înalt cu barbă Vladimir Episkoposian — piratul bărbos Igor Klass — piratul blond Joachim Johannes Schweigert, alias Rolf Schneider sau Kurt Winner Bimbolat Kumalagov — un pirat mustăcios care i-a atacat pe căpitan și pe medic în timpul abordajului Ghenadi Cetverikov — piratul chel Hardy Iroda Aliyeva — femeie indigenă de pe insulă Farhat Aminov — piratul din sala motoarelor Lola Badalova Aleksandr Bespalîi — primul ofițer de la bordul navei Valeri Greț Nikolai Diomin — ofițer de la bordul navei (menționat N. Demin) Veaceslav Jarikov — bucătarul Igor Kașințev — agentul comercial al companiei Lotus Vladimir Karpiciov — piratul scafandru (menționat V. Karpicev) Iuri Komarov Serghei Kucikov — marinar Vladimir Nikitin — ofițerul Vladimir Ivanovici Mamura Rahimova L. Toicieva Shoira Tursunbayeva (menționată Ș. Tursunbaeva) Oleg Fedulov — pirat Yahyo Fayzullayev — pirat (menționat Ia. Faizulaev) Djigangir Șahmuradov — piratul Noi Vladimir Smirnov — comisarul politic de la bordul navei (nemenționat)
Dublaj de voce Vladimir Soșalski — conducătorul piraților Aleksei Safonov — nostromul Matveici Rudolf Pankov — vocea din off
Producție Scenariu dreapta|miniatura|661x661px|Cargobotul „” () (1954–1978) a fost construit în 1954 la același șantier naval din RDG, unde a fost construită și nava „Fatej” (). „Nejin” a fost exploatat mai întâi de compania și apoi de compania . Numele vasului a fost preluat de nava „Fatej” în timpul turnării filmului Pirații secolului XX. Fotografiile de mai sus au fost făcute în perioada noiembrie 1956 – ianuarie 1961. Scenariul acestui film este inspirat din evenimente reale. Ideea scenariului i-a venit cineastului rus Stanislav Govoruhin la sfârșitul anilor 1970 după ce a citit în anul 1977 un articol din ziarul Izvestia despre capturarea în Marea Mediterană (sau, după altă sursă, în Marea Chinei de Sud) a unei nave italiene care transporta de 200 de tone de minereu de uraniu. Cu câțiva ani mai înainte, Govoruhin realizase deja un film de aventuri cu pirați: Uimitoarele aventuri ale lui Robinson Crusoe (1972), o ecranizare a cunoscutului roman al lui Daniel Defoe, care avusese un mare succes comercial. El a scris scenariul unui film cu pirați moderni în timpul filmărilor la Locul întâlnirii nu poate fi schimbat (1979), în care i-a înlocuit pe marinarii italieni cu marinari sovietici și a schimbat sfârșitul tragic al marinarilor italieni cu un sfârșit optimist.
Govoruhin l-a contactat pe Boris Durov, fostul său coleg de clasă de la Institutul de Cinematografie din Moscova (VGIK), cu care colaborase la regizarea filmului Vertikal (1967), care-i avea ca personaje pe membrii unui grup de alpiniști, și l-a convins să regizeze viitorul film, deoarece el era ocupat cu filmările la Locul întâlnirii nu poate fi schimbat. Cei doi au refăcut ulterior scenariul, în urma discuțiilor cu organele de cenzură. „Am abandonat imediat sentimentalismul excesiv. Am conceput un film despre bărbați ruși care sunt capabili să-și protejeze femeile și nava.”, a mărturisit ulterior Durov. Concepția realizării unui film de acțiune inspirat din thrillerele realizate în SUA și în Hong Kong era, în acea vreme, nouă în Uniunea Sovietică și a reprezentat o descoperire pentru un public care se obișnuise cu eroi „modelați mai mult după Hamlet decât după Schwarzenegger”, dovedind astfel că cinematografia sovietică a anilor 1970 nu era atât de izolată încât să nu fie la curent cu formulele artistice dezvoltate de cinematografiile comerciale ale altor țări.
La sugestia cascadorului Tadeuș Kasianov, care conducea un club semiclandestin de karate la Moscova și era un cunoscător al filmelor cu arte marțiale produse în Hong Kong, Govoruhin și Durov au integrat lupte de karate în secvențele de acțiune ale viitorului film. Această decizie a transformat Pirații secolului XX dintr-un film de aventuri tipic sovietic într-un film de acțiune în stil hollywoodian în care acțiunea rapidă, cascadoriile și efectele speciale predominau asupra dialogurilor și dezvoltării psihologice a personajelor. Filmul combina astfel cascadoriile în stil hollywwodian cu luptele de arte marțiale în stil Hong Kong. Practicarea karatelor fusese interzisă o lungă perioadă în Uniunea Sovietică, deoarece era considerat un sport prea periculos și cu o filozofie neconformă ideologiei sovietice. Sportivii s-au antrenat clandestin, susținând că practicau judoul, dar numărul mare al acestora a determinat Comitetul Sportiv al URSS să emită un ordin de înființare a unei federații sportive și apoi, în 1978, să accepte deschiderea unei școli centrale de karate.