Lee–Enfield este o pușcă cu repetiție cu închizător manual și alimentare din magazie, care a servit drept armă principală a forțelor militare ale Imperiului Britanic și ale Commonwealth-ului în prima jumătate a secolului al XX-lea și a fost pușca standard de serviciu a forțelor armate britanice de la adoptarea sa oficială în 1895 până în 1957.
O reproiectare a puștii Lee–Metford (adoptată de armata britanică în 1888), Lee–Enfield a înlocuit-o pe aceasta, precum și puștile mai vechi Martini–Henry și Martini–Enfield. Era prevăzută cu o magazie tip cutie cu zece cartușe, încărcată cu muniție .303 British manual de sus, fie cartuș cu cartuș, fie cu ajutorul unor încărcătoare tip clips de câte cinci cartușe. Lee–Enfield a fost arma standard a companiilor de infanterie ale armatei britanice, ale armatelor coloniale (precum cele din India și din unele părți ale Africii) și ale altor state din Commonwealth în timpul Primului și celui de-al Doilea Război Mondial (precum Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud și Canada).
Deși în Regatul Unit a fost înlocuită oficial cu pușca L1A1 SLR în 1957, a rămas în serviciu britanic pe scară largă până la începutul și mijlocul anilor 1960, iar varianta de lunetist L42A1 de calibrul 7,62 mm a rămas în serviciu până în anii 1990. Ca pușcă standard de infanterie, se mai găsește încă în serviciu în forțele armate ale unor state din Commonwealth, în special la poliția din Bangladesh, ceea ce o face a doua pușcă militară cu repetiție cu închizător încă aflată în serviciu oficial pentru cea mai lungă perioadă, după Mosin–Nagant. Producția totală a tuturor variantelor Lee–Enfield este estimată la peste 17 milioane de puști.
Lee–Enfield își datorează numele proiectantului sistemului de închizător al armei, James Paris Lee, și locului unde a fost creat profilul ghinturilor țevii, Royal Small Arms Factory din Enfield.
Note
Bibliografie
Categorie:Puști