miniatura|Ashigaru purtând armură și jingasa, trăgând cu tanegashima (archebuză japoneză cu fitil).

au fost infanteriști recrutați în armatele feudale japoneze, în special în perioadele Muromachi și Sengoku. Inițial proveniți în mare parte din rândul țăranilor, aceștia au devenit treptat o componentă esențială a armatelor daimyō-ilor.

Prima mențiune cunoscută a termenului ashigaru datează din secolul al XIV-lea.Stephen Turnbull, Warriors of Medieval Japan, Osprey Publishing, 2007, p. 99. În timpul shogunatului Ashikaga și al perioadei Muromachi, utilizarea lor s-a extins considerabil, fiind adoptați de numeroase clanuri războinice.Jeremy Black, War in the Early Modern World, Taylor & Francis, 1999, p. 59.

Origini Încercări de a crea o armată națională recrutată centralizat au fost realizate încă din timpul împăratului Tenmu (673–686), însă acestea au eșuat. Ulterior, începând cu secolul al X-lea, Japonia s-a bazat în principal pe marii proprietari de pământ pentru mobilizarea forțelor militare în caz de conflict.

Acești proprietari, care dispuneau de resurse și cai, au constituit nucleul clasei samurai. În schimb, bărbații care lucrau pământul lor erau mobilizați ca soldați de rând (infanterie) în timpul războaielor. De-a lungul generațiilor, acest sistem de loialitate față de stăpânii locali s-a consolidat.

Samuraii și soldații țărani au participat la numeroase conflicte, inclusiv la invaziile mongole din 1274 și 1281. Războaiele frecvente dintre secolele al XIV-lea și al XVI-lea au dus la recrutarea unui număr tot mai mare de luptători de origine modestă, adesea slab instruiți și motivați în principal de pradă. Acești soldați auxiliari au evoluat treptat în ceea ce a devenit cunoscut drept ashigaru.Stephen Turnbull și Howard Gerrard, Ashigaru 1467–1649, Osprey Publishing, 2001, p. 5–6.

Arme și armuri miniatura|O tanegashima simplă, armă de foc folosită frecvent de ashigaru. Ashigaru erau în mod obișnuit înarmați cu yari (sulițe), naginata, yumi (arcuri) și, uneori, săbii.Jeremy Black, War in the Early Modern World, Taylor & Francis, 1999, p. 59.

Echipamentul lor defensiv a variat în timp, de la absența armurii la echipamente relativ complete, produse în masă. Acestea puteau include: pălării conice jingasa din piele sau fier lăcuit, platoșe (dō), căști (kabuto), glugi ranforsate (tatami zukin), protecții pentru brațe (kote), apărători pentru coapse (haidate) și gambe (suneate).

În perioada Sengoku, creșterea numerică a armatelor a dus la producția pe scară largă de armuri simple, inclusiv armuri pliabile de tip tatami gusoku, alcătuite din plăcuțe metalice mici legate prin zale și cusute pe suport textil.Anthony J. Bryant, Samurai 1550–1600, Osprey Publishing, 1994, p. 31.

În secolul al XVI-lea, ashigaru au fost echipați tot mai des cu arme de foc cu fitil, cunoscute sub numele de tanegashima, introduse în Japonia de către portughezi.Stephen Turnbull și Howard Gerrard, Ashigaru 1467–1649, Osprey Publishing, 2001, p. 17–18. De asemenea, purtau în luptă mici steaguri dorsale numite sashimono, folosite pentru identificare pe câmpul de bătălie.Ibidem, p. 6.

Serviciul în război dreapta|miniatura|Reconstituire istorică a unor ashigaru în cadrul unei parade dedicate bătăliei de la Sekigahara. În timpul războiului Ōnin (1467–1477), ashigaru au dobândit reputația de trupe indisciplinate, fiind implicați în jafuri și incendieri în Kyoto. În perioada Sengoku, însă, natura războiului s-a schimbat, trecând de la dueluri individuale la confruntări de masă, organizate în formațiuni.

În acest context, ashigaru au devenit baza numerică a armatelor feudale. Comandanții unităților de ashigaru erau numiți ashigarugashira (足軽頭). Un exemplu celebru este Toyotomi Hideyoshi, care a început ca soldat de rang inferior și a ajuns ulterior conducător al Japoniei. De asemenea, Yamauchi Kazutoyo este adesea menționat ca un caz de ascensiune socială de la ranguri inferioare la statutul de daimyō.

Noile arme și tactici Introducerea armelor de foc în 1543 a marcat o transformare majoră în rolul ashigaru. Mulți daimyō locali au început să-și echipeze trupele cu tanegashima, deoarece aceste arme necesitau mai puțin antrenament decât arcul lung tradițional.

Pe măsură ce armatele au devenit mai mari și mai organizate, ashigaru au fost instruiți mai riguros și au învățat să mențină formațiile sub focul inamic. Eficiența armelor de foc a fost demonstrată clar la Bătălia de la Nagashino (1575), unde unitățile de ashigaru înarmate cu archebuze, sub comanda lui Oda Nobunaga și Tokugawa Ieyasu, au învins cavaleria clanului Takeda.

Ulterior, ashigaru au jucat un rol important și în invaziile japoneze din Coreea (1592–1598), unde utilizarea pe scară largă a armelor de foc a devenit decisivă.War History of Japan: Chōsen-eki (1924), Statul Major al Armatei Imperiale Japoneze.

Evoluția în perioada Edo După instaurarea shogunatului Tokugawa, rolul militar al ashigaru s-a schimbat semnificativ. Odată cu stabilizarea țării și profesionalizarea armatei, aceștia au devenit treptat soldați permanenți, diferențiați de populația rurală.

În unele domenii feudale (han), ashigaru au fost integrați în structura clasei samurailor de rang inferior, deși statutul lor varia considerabil de la o regiune la alta.Stephen Turnbull, Samurai Armies 1467–1649, Osprey Publishing, 2008, p. 88.

Galerie

Note

Categorie:Infanterie Categorie:Războiul în Evul Mediu