În sociologie, termenul secularizareSee occurrences on Google Books. se definește ca fiind trecerea unei societăți de la identificarea strânsă cu valorile și instituțiile religioase, la valorile non-religioase și la instituții seculare. Ipoteza secularizării exprimă ideea că pe măsură ce societățile progresează, în special prin modernizare și raționalizare, autoritatea Bisericii scade în toate aspectele vieții sociale și în materie de conducere."The Secularization Debate", chapter 1 (pp. 3-32) of Termenul „secularizare” poate apărea și în contextul eliminării restricțiilor monahale impuse unui cleric.
Secularizarea implică procesul istoric prin care religia își pierde însemnătatea socială și cea culturală. Ca urmare a secularizării, influența religiei în societățile moderne devine din ce în ce mai slabă. În societățile secularizate, credința nu are autoritate culturală, iar organizațiile religioase pierd din puterea de control asupra societății.
Există mai multe curente, definiții și niveluri de sens în ceea ce privește secularizarea, atât ca teorie, cât și ca proces istoric. Karl Marx (1818-1883) și susținătorii teoriei marxiste, printre care Sigmund Freud (1856-1939), Max Weber (1864-1920) și Émile Durkheim (1858-1917), au postulat că modernizarea societății ar însemna dispariția religiei și religiozității din plan social. Studiul acestui proces urmărește să determine modul în care, sau măsura în care, credințele, practicile și instituțiile religioase își pierd din valoarea socială. Unii teoreticieni susțin că secularizarea civilizației moderne se datorează parțial incapacității noastre de a adapta nevoile etice și spirituale mari ale omenirii la evoluția tot mai rapidă a științelor exacte.See text
În opoziție față de ipoteza „modernizării”, Christian Smith și alții susțin că elitele intelectuale și culturale promovează secularizarea pentru a-și îmbunătăți propriul statut și pentru a-și spori influența. Smith consideră că intelectualii au o tendință inerentă de a fi ostili culturii autohtone, determinându-o să îmbrățișeze secularismul.Smith, Christian. The Secular Revolution: Powers, Interests, and Conflicts in the Secularization of American Public Life (2012)
Termenul „secularizare” are, de asemenea, înțelesuri complementare, în principal istorice și religioase.Casanova, Jose (1994). Public Religions in the Modern World. University of Chicago Press, pg. 13. Istoric vorbind, secularizarea a însemnat, în secolele al XVI-lea - XVIII-lea, trecerea sub control civil a terenurilor și clădirilor aflate în proprietatea bisericii. De exemplu, în secolul al XVI-lea Henric al VIII-lea al Angliei a recurs la desființarea mănăstirilor din Anglia, iar acțiunile ulterioare din timpul Revoluției franceze din secolul al XVIII-lea, precum și celelalte acțiuni întreprinse de guvernele europene anticlericale absolutiste, din secolele al XVII-lea și al XIX-lea, au dus la expulzarea și suprimarea comunităților religioase aflate sub conducerea lor. Kulturkampf din secolul al XIX-lea în Germania și Elveția, împreună cu alte evenimente similare în multe alte țări, au fost, de asemenea, manifestări ale secularizării.Gould, Andrew in: Origins of Liberal Dominance: State, Church, and Party in Nineteenth-century Europe, University of Michigan Press, 1999, p. 82,
O altă formă de secularizare se referă la episcopii principi sau la deținătorii unei poziții într-un ordin monahal sau militar - având în același timp autoritate religioasă și civilă sub Biserica Catolică - care s-au desprins de Biserica Catolică și au devenit conducători civili cu funcție ereditară (de obicei, protestanți). De exemplu, Gotthard Kettler (1517-1587), ultimul maestru al Ordinului livonian, convertit la luteranism, a confiscat (și deci și-a însușit) ținuturile Semigalliei și ale Curlandei pe care le deținea în numele ordinului - ceea ce i-a permis să se căsătorească și să lase urmașilor săi Ducatul de Courland și Semigallia .
În anii 1960 secularizarea a început să se extindă în Europa de Vest, America de Nord, Australia și Noua Zeelandă. Transformarea societății a fost însoțită de factori sociali majori: prosperitate economică, revolta tinerilor împotriva regulilor și convențiilor sociale, mișcarea de eliberare a femeilor, teologia radicală și politica radicală.Jeffrey Cox, "Secularization and other master narratives of religion in modern Europe." Kirchliche Zeitgeschichte (2001): 24-35.
Istoric Secularizării i se atribuie adesea schimbările culturale din societate, ca urmare a apariției raționalității și evoluției științei ca substitut al superstiției - Max Weber a numit această fază „dezvrăjirea lumii” - iar schimbările făcute de instituțiile religioase în încercarea de a ține pasul cu lumea sunt de asemenea asociate cu secularizarea. În etapele incipiente, secularizarea a însemnat o tranziție lentă de la tradițiile orale la o cultură a scrisului prin care se diseminează informațiile. Acest lucru a diminuat mai întâi autoritatea clerului ca și custode al Cuvântului lui Dumnezeu și deci al Cunoașterii. Ridicarea responsabilității educației de pe umerii familiei și comunității și punerea în grija statului are două consecințe:
Conștiința colectivă așa cum este definită de Durkheim se pierde; Religia devine o chestiune de alegere individuală, mai degrabă decât o obligație socială importantă.
O preocupare majoră în studiul secularizării o reprezintă măsura în care anumite tendințe precum scăderea prezenței în lăcașurile de cult ar indica o scădere a religiozității sau pur și simplu indică o privatizare a convingerilor religioase, ceea ce ar însemna că religia nu mai joacă un rol important în viața publică și nu influențează procesul decizional.
Problema secularizării se pune și în diferite tradiții religioase. Guvernul Turciei este adesea dat ca exemplu pentru desființarea califatului otoman și fondarea republicii turce în 1923. Acest fapt a pus bazele democrației într-un cadru republican laic, aflat în opoziție cu un sistem a cărui autoritate se bazează pe religie. Ca unul dintre numeroasele exemple de modernizare a statului, acest exemplu prezintă secularizarea și democratizarea ca procese de consolidare reciprocă care se bazează pe separarea religiei de stat. În statele care sunt în mod clar laice, precum India, a fost necesară legiferarea pentru toleranță și respect între religii cu totul diferite, iar secularizarea Occidentului a fost un răspuns la vrajba deosebit de violentă din interiorul Creștinismului, dintre catolicism și protestantism. Unii au susținut, prin urmare, că secularizarea indiană este total diferită de cea occidentală deoarece se referă la autonomia față de reglementarea și controlul religiei. Considerațiile privind toleranța și independența reprezintă obiectivul oricărui stat secular.
Definiții C. John Sommerville (1998) a identificat șase întrebuințări ale termenului secularizare în literatura științifică. Primele cinci se referă la „definiții”, în timp ce al șaselea reprezintă mai mult o „clarificare a utilizării termenului”:Somerville, C. J. "Secular Society Religious Population: Our Tacit Rules for Using the Term Secularization. Journal for the Scientific Study of Religion 37 (2):249-53. (1998)
Atunci când este vorba despre structurile macrosociale, secularizarea se referă la diferențiere: un proces în care diferitele aspecte ale societății, economia, politica, domeniul juridic și moral, devin din ce în ce mai specializate și se disting una de cealaltă. Atunci când discutăm despre instituții private, secularizarea înseamnă transformarea unei instituții religioase într-o instituție seculară. Exemple ar fi evoluția instituțiilor, cum ar fi Universitatea Harvard, de la statutul de instituție preponderent religioasă la statutul de instituție laică (cu o școală de teologie care pune problema religiei sub semnul diferențierii sociale). Dacă ne referim la activități, secularizarea presupune transferul de activități de la instituții religioase la cele seculare, cum ar fi trecerea de la furnizarea serviciilor sociale de către biserici la cele oferite de guvern. La nivel de mentalități, secularizarea se referă la trecerea de la preocupările de perspectivă la cele imediate. De exemplu, indivizii din Occident au acum mai multe șanse să își modeleze comportamentul ca răspuns la consecințe imediat aplicabile, decât să fie preocupați de consecințele aplicabile post-mortem. Acest lucru poate însemna un declin spiritual personal sau o evoluție spre un stil de viață laic. La nivelul populațiilor, secularizarea se referă la anvergura declinului religios înregistrat la nivelul de societate, spre deosebire de secularizarea la nivel individual ilustrată mai sus(4). Această abordare a conceptului de secularizare se distinge, de asemenea, de exemplul (1) de mai sus, prin faptul că se referă în mod special la declinul religios și nu la diferențierea socială. Atunci când discutăm despre religie, termenul secularizare poate fi utilizat, fără a crea ambiguități, numai când ne referim la religie într-un sens generic. De exemplu, o trimitere la termenul „creștinism" este clară numai dacă se specifică despre ce confesiuni din cadrul religiei creștine se discută.
Abdel Wahab Elmessiri (2002) a trasat două direcții ale termenului secularizare:
Secularizarea parțială: adică sensul comun al cuvântului care exprimă „separarea dintre religie și stat”. Secularizarea completă: această definiție nu se limitează la definiția secularizării parțiale, ci îi lărgește sfera, înțelegând prin aceasta „separarea tuturor valorilor (religioase, morale și umane) nu doar de stat, ci și de natura umană manifestată în privat și în societate, astfel încât sfințenia să fie îndepărtată din lume, iar această lume să fie transformată într-un tot ce poate fi folosit și care să lucreze în folosul celor puternici ".
Phil Zuckerman diferențiază între secularizare forțată (Uniunea Sovietică, R.P. Chineză, Albania comunistă, etc.) și secularizare liberă și organică (din democrațiile considerate „occidentale”). Planet Curious Zuckerman consideră că dictaturile, atât cele pro-religie (țări cu religie de stat) cât și cele anti-religie (ateism de stat), produc încălcări severe ale drepturilor omului, discriminări și persecuții religioase. În schimb, secularizarea liberă și organică produce efecte politice, economice și sociale preponderent pozitive, iar temerea de decădere socială prin pierderea în masă a religiei este complet nejustificată, conform datelor sociologice empirice. Țările preponderent nereligioase o duc mult mai bine decât țările puternic religioase, iar același lucru rămâne valabil comparând harta sociologică și criminologică a SUA la nivel de state sau de ținute (comitate).
Diferențierea socială și utilizarea termenului în sociologie