miniatura|Ryoji Ikeda, data.tron la transmediale, Berlin, 2010.Arta postmodernă se referă la un ansamblu de curente artistice menite să se opună anumitor forme de modernism , sau altor diverse forme ale aceluiași curent, care au apărut și s-au dezvoltat mai târziu. În general, curente precum intermedia, instalația (de artă), arta conceptuală și opere multimedia, care implică mai ales clipuri video, sunt considerate postmoderne.
Există numeroase caracteristici care îi conferă artei caracterul postmodern; acestea includ bricolajul, folosirea ostentativă a textului ca element artistic central, colajul, simplificarea, aproprierea, arta interpretativă, refolosirea unor vechi stiluri și teme într-un context modern, precum și eliminarea barierei distinctive dintre artele frumoase și artele înalte și celei dintre arta de masă și cultura populară.Ideas About Art, Desmond, Kathleen K. John Wiley & Sons, 2011, p.148International postmodernism: theory and literary practice, Bertens, Hans, Routledge, 1997, p.236
Utilizarea termenului Termenul predominant pentru artă, apărut încă din anii 1950, este cel de „ artă contemporană ”. Nu toate artele catalogate drept artă contemporană sunt postmoderne; într-o accepțiune mai largă, noțiunea de artă contemporană îi înglobează atât pe artiștii care continuă să lucreze în tradiții moderniste și moderniste târzii, cât și pe cei care resping postmodernismul din alte motive. Arthur Danto susține că termenul „contemporan” desemnează o categorie mai largă a mișcării contemporane, iar creațiile postmoderne reprezintă o „subcategorie” a acesteia. After the End of Art: Contemporary Art and the Pale of History Arthur C. Danto Unii artiști postmoderniști s-au distanțat considerabil de ideile artei moderne și nu există un consens referitor la diferențierea dintre „modernism-târziu” și „postmodernism”. Ideile respinse de estetica modernă au fost restabilite. În pictură, postmodernismul a reintrodus reprezentarea. Wendy Steiner, Venus in Exile: The Rejection of Beauty in 20th-Century Art, New York: The Free Press, 2001, Unii critici susțin că mare parte din arta „postmodernă” actuală, cum este cea aparținând avangardismului târziu, ar trebui să fie încă clasificată ca artă modernă. Post-Modernism: The New Classicism in Art and Architecture Charles Jencks
Pe lângă descrierea anumitor tendințe ale artei contemporane, termenul de „postmodern” a mai fost folosit și pentru a denumi o etapă a artei moderne. Apărătorii modernismului, cum ar fi Clement Greenberg, Clement Greenberg: Modernism and Postmodernism , 1979. Retrieved June 26, 2007. precum și oponenții radicali ai acestui curent, cum ar fi Félix Guattari, care îl numesc „ultima suflare Félix Guattari, the Postmodern Impasse in The Guattari Reader, Blackwell Publishing, 1996, pp109-113. ” a modernismului, au împărtășit aceeași opinie. Neoconservatorul Hilton Kramer definește postmodernismul ca „o creație a modernismului indolent, care nu mai avea ce să arate”. Quoted in Oliver Bennett, Cultural Pessimism: Narratives of Decline in the Postmodern World, Edinburgh University Press, 2001, p131. În studiul său despre Fredric Jameson, Jean-François Lyotard ajunge la concluzia că nu există o etapă postmodernă care se distinge în întregime de perioada modernismului înalt; însă, nemulțumirea postmodernă, cu privire la diverse aspecte ale stilurilor modernismului înalt, este legată de experimentarea acestui tip de modernism, care duce la apariția unor noi forme de modernism. Fredric Jameson, Foreword to Jean-François Lyotard, The Postmodern Condition, Manchester University Press, 1997, pxvi. Jean-François Lyotard este un filozof important al postmodernismului, în cadrul esteticii și artei.
Mulți critici susțin că arta postmodernă rezultă din arta modernă. Perioadele asociate cu tranziția de la modern la postmodern includ Europa anului 1914, Thomas McEvilly in Richard Roth, Jean Dubuffet, Susan King, Beauty Is Nowhere: Ethical Issues in Art and Design, Routledge, 1998. p27. și America anilor 1962 Thomas McEvilly in Richard Roth, Jean Dubuffet, Susan King, Beauty Is Nowhere: Ethical Issues in Art and Design, Routledge, 1998. p29. sau 1968 The Originality of the Avant Garde and Other Modernist Myths Rosalind E. Krauss, Publisher: The MIT Press; Reprint edition (July 9, 1986), Sculpture in the Expanded Field pp.287 . James Elkins, comentând pe marginea dezbaterilor despre perioada exactă a tranziției de la modernism la postmodernism, le compară cu dezbaterile din anii 1960 despre perioada exactă a manierismului, care încercau să stabilească dacă acesta începe imediat după Renașterea Deplină sau mai târziu, în același secol. El remarcă faptul că au loc tot timpul dezbateri cu privire la curentele artistice și perioadele în care se nasc, dar asta nu înseamnă că ele nu sunt importante. James Elkins, Stories of Art, Routledge, 2002, p16. Perioada artei postmoderne s-a încheiat la sfârșitul anilor 1980, când cuvântul postmodernism și-a pierdut o mare parte din rezonanța esențială, iar practicile artistice au început să facă trimitere la impactul globalizării și al noilor mijloace media asupra omenirii. Zoya Kocur and Simon Leung, Theory in Contemporary Art Since 1985, Blackwell Publishing, 2005, pp2-3.
Jean Baudrillard a adus contribuții teoretice semnficiative cu privire la arta de inspirație postmodernă, evidențiind posibilitățile unor noi forme de creativitate. Nicholas Zurbrugg, Jean Baudrillard, Jean Baudrillard: Art and Artefact, Sage Publications, 1997, p150. Artistul Peter Halley descrie culorile sale fosforescente drept „hiperrealizare a culorii reale” și îl recunoaște pe Baudrillard ca influență. Gary Genosko, Baudrillard and Signs: Signification Ablaze, Routledge, 1994, p154. Baudrillard însuși, din 1984, era destul de consecvent în viziunea sa despre arta contemporană, în special despre arta postmodernă, pe care o considera inferioară artei moderne din perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, în timp ce Jean-François Lyotard lăuda pictura contemporană și afirma că se trage din arta modernă. Grebowicz, Margaret, Gender After Lyotard, State University of New York Press, 2007. Artistele importante ale secolului XX se identifică cu arta postmodernă, deoarece mare parte din expresia teoretică a lucrărilor lor își are originea în psihanaliza franceză și în teoria feministă, care este puternic legată de filosofia postmodernă.de Zegher, Catherine (ed.) Inside the Visible", MIT Press, 1996 Armstrong, Carol and de Zegher, Catherine, Women Artists at the Millennium, October Books / The MIT Press, 2006,
Filozoful marxist american Fredric Jameson susține că condiția vieții și producția se vor reflecta în toate activitățile, inclusiv în crearea artei.
Există unele critici cu privire la folosirea termenului de „postmodern”. Kirk Varnedoe, de exemplu, a afirmat că nu există postmodernism și că posibilitățile modernismului nu au fost încă epuizate. William R. Everdell, The First Moderns: Profiles in the Origins of Twentieth-century Thought, University of Chicago Press, 1997, p4. Cu toate că folosirea termenului pentru a rezuma activitatea anumitor „școli” postbelice, care folosesc materiale oarecum specifice și tehnici generice, a devenit convențională începând de la mijlocul anilor 1980, bazele teoretice ale postmodernismului ca divizare epocală sau epistemică sunt încă foarte controversate. The Citadel of Modernism Falls to Deconstructionists, – 1992 critical essay, The Triumph of Modernism, 2006, Hilton Kramer, pp218-221.
Definirea artei postmoderne Postmodernismul descrie atât mișcările care decurg din tendințele modernismului The Originality of the Avant Garde and Other Modernist Myths Rosalind E. Krauss, Publisher: The MIT Press; Reprint edition (July 9, 1986), Part I, Modernist Myths, pp.8–171, cât și pe cele care se manifestă împotriva acestora sau le resping cu totul. Referințele generale pentru tendințele specifice ale modernismului sunt claritatea formei, specificitatea mediului, arta de dragul artei, autenticitatea, universalitatea, originalitatea și tendința revoluționară sau reacționară care, de exemplu, sunt întâlnite în avangardă. Cu toate acestea, paradoxul este probabil cea mai importantă idee modernistă împotriva căreia protestează postmodernismul. Paradoxul a fost elementul central al proiectului modernist întreprins de Manet. Violarea principiilor artei reprezentative de către Manet a scos în evidență presupusa exclusivitate reciprocă a realității și a reprezentării, a designului și reprezentării, a abstractizării și realității etc. Încorporarea paradoxului în artă a constituit un stimulent puternic pentru Manet, dar și pentru conceptualiști.
Statutul avangardei este controversat: multe instituții susțin că sunt vizionare, orientate spre viitor, de ultimă generație, progresive și sunt cruciale pentru misiunea artei în prezent, de aceea arta postmodernă contrazice valoarea „artei vremurilor noastre”. Postmodernismul respinge noțiunea de avansare sau progres propriu-zis în artă și își propune astfel să răstoarne „mitul avangardei”. Rosalind Krauss s-a numărat printre enunțătorii importanți ai părerii că perioada avangardismului s-a terminat și că noua eră artistică este postliberală și postmodernă. The Originality of the Avant Garde and Other Modernist Myths Rosalind E. Krauss, Publisher: The MIT Press; Reprint edition (July 9, 1986), Part I, Modernist Myths, pp.8–171, Part II, Toward Post-modernism, pp. 196–291. Griselda Pollock a analizat și a comparat avangarda și arta modernă într-o serie de cărți-fenomen, trecând în revistă arta modernă și redefinind arta postmodernă. Fred Orton and Griselda Pollock, Avant-Gardes and Partisans reviewed. Manchester University Press, 1996. . Griselda Pollock, Differencing the Canon. Routledge, London & N.Y., 1999. . Griselda Pollock, Generations and Geographies in the Visual Arts. Routledge, London, 1996. .
Una dintre caracteristicile artei postmoderne este combinarea culturii înalte cu cea de masă, prin utilizarea materialelor industriale și a imageriei culturii populare. Modernismul a constat și în folosirea unor forme de artă pentru mase, așa cum atestă expoziția High and Low: Popular Culture and Modern Art, organizată de Kirk Varnedoe și Adam Gopnik, în anii 1990-1991, la Muzeul de Artă Modernă, din New York, Maria DiBattista and Lucy McDiarmid, High and Low Moderns: literature and culture, 1889–1939, Oxford University Press, 1996, pp6-7. o expoziție care, la vremea respectivă, a fost considerată de toată lumea ca fiind singurul eveniment care îi putea face pe Douglas Crimp și Hilton Kramer să=și unească vocile pentru a-și arăta disprețul. Arta postmodernă se remarcă prin modul în care estompează distincțiile dintre ceea ce este perceput ca artă frumoasă sau înaltă și ceea ce este în general văzut ca artă a maselor sau kitsch. General Introduction to Postmodernism . Cla.purdue.edu. Retrieved on 2013-08-02. Chiar dacă conceptul de „murdărire” sau de „contopire” a artei înalte cu arta maselor a fost pus în practică în timpul modernismului, acesta a fost adoptat pe deplin abia în era postmodernă. Postmodernismul a introdus în contextul său artistic elemente de comercialism, kitsch și, în general, elemente din estetica spiritului "camp", definit ca un amestec de "artificiu și exagerare"; postmodernismul se inspiră din stilurile din trecut, precum goticismul, renașterea și barocul , pe care le amestecă astfel încât să aibă o altă întrebuințare decât cea avută în curentele de origine. Astfel de elemente sunt definitorii pentru arta postmodernă.