alt=|miniatura| „The Black Bowl”, de George Seeley, în jurul anului 1907. Publicat în Camera Work, nr. 20 (1907) Pictorialismul este un stil internațional și o mișcare estetică care a dominat fotografia la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Nu există o definiție standard pentru acest termen, dar, în general, acest concept se referă la modul în care fotograful și-a pus cumva amprenta asupra unei fotografii simple, cu scopul de „a crea” mai degrabă o imagine, decât o înregistrare. În mod normal, o fotografie picturală pare să nu aibă o focalizare accentuată (unele mai mult decât altele), este imprimată în una sau mai multe culori, altele decât alb-negru (variind de la maro cald până la albastru profund, prin procedee de tip sepia) iar pe suprafața acesteia pot fi vizibile zgârieturi de perie sau alte urme. Pentru pictorialist, o fotografie, precum un tablou, un desen sau o gravură, a fost o modalitate de a proiecta o intenție emoțională pe tărâmul imaginației privitorului. Daum, p 8
Pictorialismul ca mișcare s-a dezvoltat din anul 1885 până în 1915, deși a mai fost promovat până în anii 1940. Această mișcare a apărut pentru a susține că o fotografie nu a fost altceva decât o simplă înregistrare a realității, iar mai apoi s-a transformat într-o mișcare internațională, având principal scop promovarea statutului întregii fotografii drept o adevărată formă de artă. Timp de mai bine de trei decenii, pictorii, fotografii și criticii de artă au dezbătut filozofiile artistice opuse, ajungând în final să achiziționeze fotografii de la mai multe muzee de artă cunoscute.
Pictorialismul a decăzut treptat după anul 1920 chiar dacă și-a mai făcut simțită prezența până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. În acest interval de timp, un nou stil al modernismului fotografic a intrat în vogă, iar interesul publicului s-a axat asupra imaginilor mai accentuate. Câțiva fotografi importanți ai secolului al XX-lea și-au început cariera într-un stil pictorialist, dar au cunoscut și fotografia focalizată excesiv a anilor 1930.
Prezentare generală miniatura| „Trandafirul”, de Eva Watson-Schütze, 1905 Fotografia, văzută ca un proces tehnic ce implică crearea de filme și printuri într-o cameră obscură, își are originea la începutul secolului al XIX-lea, alături de precursorii printurilor fotografice tradiționale ce au ajuns în prim plan în jurul anilor 1838 - 1840. La scurt timp după înființarea noului mediu, fotografii, pictorii și multi alții au început să dezbată relația dintre aspectele științifice și artistice ale mediului. Încă din anul 1853, pictorul englez William John Newton a susținut că aparatul foto poate produce rezultate artistice numai dacă fotograful ar păstra o imagine slab focalizată. Doty, p. 11 Alții credeau cu tărie că o fotografie era echivalentă cu înregistrarea vizuală a unui experiment de chimie. Istoricul fotografiei, Naomi Rosenblum, menționează că „caracterul dublu al mediului - capacitatea sa de a produce atât artă cât și document - a fost demonstrat curând după descoperirea sa . . . Cu toate acestea, o mare parte a secolului al XIX-lea a fost dedicată dezbaterii acestui subiect, pentru a vedea care dintre aceste direcții era adevărata funcție a mediului. " In Johnson, p. 121
Aceste dezbateri au atins apogeul la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, punctul de plecare fiind crearea unei mișcări care este de obicei caracterizată ca un stil particular de fotografie, pictorialismul. Acest stil este definit în primul rând printr-o expresie personală clară care subliniază capacitatea fotografiei de a crea mai degrabă frumusețe vizuală, decât de a înregistra fapte. McCarroll, p. 17 Cu toate acestea, recent, istoricii și-au dat seama că pictorialismul este mult mai mult decât un stil vizual. Curentul a evoluat în legătură directă cu schimbările de atitudine socială și culturală ale vremii și, ca atare, nu ar trebui să fie caracterizată pur și simplu ca o tendință vizuală. Un scriitor a remarcat că pictorialismul a fost „simultan o mișcare, o filozofie, o estetică și un stil.” Nordström and David Wooters. "Crafting the Art of the Photograph." In Pardon, p. 33
Contrar a ceea ce reprezintă unele istorii ale fotografiei, pictorialismul nu a apărut ca urmare a unei evoluții liniare a sensibilităților artistice; ci mai degrabă, a fost format printr-un „baraj de strategii complicat, divergent și adesea într-un conflict pasional.” Sternberger, p. xi În timp ce fotografii nu s-au pus de acord dacă fotografia poate fi considerată artă, apariția fotografiei a afectat în mod direct rolurile și mijloacele de viață ale multor artiști tradiționali. Înainte de dezvoltarea fotografiei, un portret în miniatură era cel mai utilizat mijloc de a înregistra asemănarea unei persoane. Mii de pictori s-au dedicat acestei forme de artă. Dar fotografia a negat imediat nevoia și interesul pentru portrete în miniatură. Un exemplu al acestui efect a fost resimțit la expoziția anuală a Royal Academy din Londra; când în anul 1830 au fost expuse peste 300 de tablouri în miniatură, dar după anul 1870 doar 33 erau expuse. Harker, p. 16 Fotografia a preluat un singur tip de artă, dar întrebarea dacă fotografia în sine ar putea fi artistică nu fusese încă rezolvată.
În scurt timp, unii pictori au utilizat fotografia ca instrument pentru a îi ajuta să înregistreze pozele unui model, un peisaj sau orice alte elemente care să fie incluse în arta lor. Se știe că mulți dintre marii pictori din secolul al XIX-lea, inclusiv Delacroix, Courbet, Manet, Degas, Cézanne și Gauguin, și-au făcut fotografii, au utilizat fotografiile făcute de alții și au introdus acele fotografii în opera lor. Scharf, pp. 10–12 În timp ce dezbaterile aprinse despre legătura dintre fotografie și artă au continuat să existe în tipar și în sălile de cursuri, diferența dintre o imagine fotografică și o pictură a devenit din ce în ce mai dificilă de stabilit. Pe măsură ce fotografia continua să se dezvolte, interacțiunile dintre pictură și fotografie au devenit tot mai reciproce. Harker, p. 19 Mai mult decât câțiva fotografi pictoriști, printre care Alvin Langdon Coburn, Edward Steichen, Gertrude Käsebier, Oscar Gustave Rejlander și Sarah Choate Sears, au fost inițial instruiți ca pictori s-au dedicat și picturii pe lângă abilitățile lor fotografice.
Culturile și societățile din întreaga lume au fost afectate în aceeași perioada de o dezvoltare rapidă a călătoriilor și comerțului intercontinental. Cărțile și revistele publicate pe un continent puteau fi exportate și vândute pe un altul din ce în ce mai ușor, iar dezvoltarea serviciilor de poștă a ușurat schimburile individuale de idei, de tehnici și, cel mai important pentru fotografie, de printuri reale. Aceste evoluții s-au datorat faptului că pictorialismul este „o mișcare internațională în fotografie decât aproape orice alt gen fotografic.” McCarroll, p. 10 Cluburile de fotografi din SUA, Anglia, Franța, Germania, Austria, Japonia sau din alte țări au împrumutat frecvent între ei lucrările pentru expozițiile, și-au împărtășit unii altora informații tehnice și au publicat în reviste eseuri și comentarii critice. Condusă de The Linked Ring în Anglia, Photo-Seession în SUA și Photo-Club de Paris în Franța, mai întâi sute și apoi mii de fotografi și-au urmărit cu pasiune interesele comune în această mișcare multidimensională. În decursul a puțin mai mult de un deceniu, mulți fotografii remarcabili au fost descoperiți în Europa de Vest și de Est, America de Nord, Asia și Australia
Impactul camerelor Kodak În primii patruzeci de ani de la inventarea acestui proces practic de captare și reproducere a imaginilor, fotografia a rămas domeniul de studiu al unui grup de indivizi foarte dedicați, care aveau cunoștințe și abilități specializate în domeniul științei, mecanicii și al artei. Pentru a realiza o fotografie, o persoană trebuia să învețe foarte multe despre chimie, optică, lumină, mecanica aparatelor de fotografiat și modul în care acești factori se combină pentru a face o scenă corectă. Nimeni nu a învățat cu ușurință și nici nu s-a implicat cu superficialitate, astfel, fotografia s-a limitat la un grup relativ mic de medici academicieni, oameni de știință și fotografi profesioniști. stanga|miniatura| Anunț pentru o cameră foto Kodak, 1888 - „Nu este necesară cunoașterea fotografiei.”
Timp de câțiva ani, toate acestea s-au schimbat. În 1888, George Eastman a introdus primul aparat de fotografiat portabil pentru începători, camera Kodak . Această cameră a fost introdusă pe piață cu sloganul „Apăsați butonul, noi facem restul”. Wilson, p. 1 Camera a fost preîncărcată cu o rolă de film care a realizat aproximativ 100 de imagini rotunde de 2,5 ", putând fi ușor de transportat și de manevrat în timpul utilizării. După ce toate fotografiile de pe film erau utilizate, întreaga cameră trebuia returnată companiei Kodak din Rochester, New York, unde filmul se descărca, pozele se imprimau, iar filmul fotografic din interior era înlocuit. Apoi, camera și fotografiile erau returnate clientului, care era gata să facă mai multe poze.
Impactul acestei schimbări a fost enorm. Dintr-o dată, aproape oricine putea face o fotografie, iar în câțiva ani, fotografia a devenit unul dintre cele mai mari capricii din lume. Colecționarul de fotografie Michael Wilson a observat că „Mii de fotografi comerciali și de o sută de ori mai mulți amatori produceau anual milioane de fotografii ... Diminuarea calității muncii profesionale și multitudinea împușcăturilor (termen împrumutat din domeniul vânătorii, ce înseamnă a lovi rapid, fără a-și lua timp să țintească) a dus la o lume invadată de fotografii tehnice, dar care să nu exprimă nimic din punct de vedere estetic.” Wilson, p. 1
Odată cu această schimbare a avut loc și dezvoltarea afacerilor comerciale naționale și internaționale pentru a răspunde noilor cereri de camere, filme și fotografii. La Expoziția Mondială Columbiană din Chicago din 1893, la care au participat peste 27 de milioane de oameni, fotografia realizată de amatori a fost vândută la o scară inedită. Brown, p. 24 Au existat numeroase expoziții care prezentau fotografii din întreaga lume, multe camere de luat vederi și echipamente pentru camere obscure, producători care își arătau și vindeau ultimele mărfuri, zeci de portrete de studio și chiar documentația expunerii în sine. Dintr-o dată, fotografia și fotografiile au devenit produse de uz casnic.
Mulți fotografi serioși au fost înspăimântați. Meseria lor și, pentru unii, arta lor, a fost decisă de niște indivizi nepricepuți în tainele fotografiei, răzvrătiți și, în cea mai mare parte, netalentați. Dezbaterea despre artă și fotografie s-a intensificat susținându-se că, dacă cineva ar putea face o fotografie, atunci fotografia nu ar putea fi numită artă. Unii dintre cei mai pasionați apărători ai fotografiei ca artă au susținut că fotografia nu trebuie și nu poate fi privită ca un mediu „fie / sau” - unele fotografii sunt într-adevăr simple înregistrări ale realității, dar adăugând elementele potrivite pot deveni într-adevăr opere de artă. William Howe Downs, critic de artă pentru Boston Evening Transcript, a sintetizat această poziție în 1900, afirmând că „Arta nu este o problemă de metode și procese, pe cât de mult este o aventură a temperamentului, a gustului și a sentimentului. . . . În mâinile artistului, fotografia devine o operă de artă . . . Într-un singur cuvânt, fotografia este ceea ce o face fotograful - o artă sau un comerț.” Rosenblum, p. 296