Ungaria are o industrie cinematografică remarcabilă încă de la începutul secolului al XX-lea, cu maghiari care au influențat lumea cinematografiei atât în interiorul, cât și dincolo de granițele țării. În prima categorie intră regizori ca István Szabó, Béla Tarr sau Miklós Jancsó; în a doua William Fox și Adolph Zukor, fondatorii Fox Studios și respectiv al Paramount Pictures, sau Alexander Korda, care a jucat un rol principal în perioada timpurie a cinematografiei britanice. Au apărut mai multe filme maghiare de succes ca de exemplu Körhinta (cunoscut pe plan internațional ca Merry-Go-Round, 1956), Mefisto (1981), Armonii Werckmeister (Werckmeister harmóniák, 2000), Control (Kontroll, 2000) sau Fiul lui Saul (Saul fia, 2015).

Primele decenii

1896-1901 Povestea cinematografiei maghiare începe în 1896, când prima proiecție a filmelor fraților Lumiére a avut loc la 10 mai, în cafeneaua Hotelului Regal din Budapesta. În luna iunie a aceluiași an, Arnold și Zsigmond Sziklai au deschis primul cinematograf maghiar pe Strada Andrássy nr. 41. Cinematograful a fost denumit Okonograf și aici au rulat filmele fraților Lumiére folosind tehnologie franceză. Locuitorii cartierului de elită au disprețuit această nouă formă de divertisment, iar cinematograful s-a închis curând. Dar proiecțiile de filme în cafenele, centrele vieții publice din Budapesta, au devenit din ce în ce mai răspândite, iar până în 1911, peste 100 cinematografe existau în capitala Ungariei.

Prima filmare a avut loc tot în 1896, o înregistrare a festivităților sărbătorii Mileniului. Angajați ai lui Lumiéres au înregistrat marșul către Castelul Buda. Primul cameraman maghiar a fost Zsigmond Sziklai. stanga|miniatura| Teatrul Științific Uránia Primul film maghiar realizat în mod conștient a fost „A tánc” (Dansul) regizat de Béla Zsitkovszky, care a fost realizat ca ilustrare a unuia dintre spectacolele Teatrului Științific Uránia. Gyula Pekár i-a cerut un film lui Béla Zsitovszky, proiecționistul din Uránia. Zsitovszky, inițial un optician, a filmat de pe terasa de pe acoperișul teatrului, în film au apărut actori renumiți și balerini ai teatrului Operaház. 24 de scurtmetraje cinematografice au avut premiera la 30 aprilie 1901.

1901-1920 Infrastructura scenei cinematografice maghiare a fost construită în primul deceniu al secolului al XX-lea. Până în 1910, au funcționat în țară 270 de cinematografe permanente, inclusiv săli de mare capacitate precum Royal Apollo. Distribuția filmelor a fost organizată până la sfârșitul deceniului. Prima companie care a dat aparate de filmat a fost Projectograph, fondată de Mór Ungerleider în 1908.Cunningham, John. Hungarian Cinema: From Coffee House to Multiplex. Wallflower Press, 2004. De asemenea, compania a produs filme, oferind documentare și reportaje, făcând astfel primii pași ai industriei cinematografică din țară.

Scena literară și cea artistică au susținut cu entuziasm noua formă de exprimare. Scriitorii din cercul Nyugat au considerat producția de filme ca pe un semn al apropierii de literatura europeană modernă și au umplut sălile de cinema. Frigyes Karinthy a fost un dramaturg care a scris special pentru producțiile lui Alexander Korda, primul regizor proeminent și critic de film. A Gólyakalifa din 1917 este un astfel de film.Kulik, Karol. Alexander Korda: The Man Who Could Work Miracles. Virgin Books, 1990.

În timp ce criticii timpurii au considerat majoritatea filmelor vulgare, plictisitoare și frivole, producătorii de film au subliniat virtuțile informative, educative ale tehnologiei, chiar dacă primele lor creații nu au putut întări aceste afirmații cu adevărat. Prima companie care a avut obiective artistice a fost Studioul Hunnia, fondat în 1911, format ca o ramură a Teatrului de Comedie din Budapesta (Vígszínház).

În 1914 Jenő Janovics a fondat la Cluj studioul Corvin Film, denumirea sa fiind inspirată de numele regelui Matia Corvin. În 1916 Alexander Korda s-a alăturat acestui studio. Soția lui Alexander, actrița María Corda, a apărut în câteva producții ale studioului Corvin Film. În cadrul studioului a lucrat și regizorul Michael Curtiz.

Un stil caracteristic al cinematografiei maghiare timpurii a fost schița cinematografică, o formă hibridă între teatru și film. Fiecare proiecție scurtă a prezentat actori filmați pe scenă. Genul a inspirat mulți scriitori proeminenți ai vremii, printre care Ferenc Molnár și Frigyes Karinthy. Comicii au folosit de asemenea această formă pentru a interpreta diverse glume și scene folosind natura sa hibridă, unul dintre cei mai cunoscuți interpreți fiind Gyula Gózon.Gyula Gózon in the Hungarian Theatrical Lexicon (György, Székely. Magyar Színházművészeti Lexikon. Budapest: Akadémiai Kiadó, 1994. ISBN 978-963-05-6635-3), freely available on mek.oszk.hu

Mór Undergleider a început, de asemenea, un jurnal profesionist pe tema cinematografiei, numit Mozgófénykép Híradó (Noutăți despre filme). Jurnalul a publicat articole ale unor numeroși scriitori de renume, regizori de teatru, esteticieni și oameni de știință despre film, inclusiv articolele de pionierat ale teoriei cinematografice scrise de Alexander Korda, la vârstă de 18 ani. Cu toate acestea, predicțiile teoretice și posibilitățile prezentate în Mozgófénykép Híradó nu au fost realizate ulterior de producția de film care s-a dezvoltat lent.

În perioada 21 martie - 6 august 1919, în efemera Republica Sovietică Ungaria, industria cinematografică maghiară a fost printre primele naționalizate în totalitate. Jurnalul de film Vörös Riport Film (Reportajul filmului roșu) a început să popularizeze noua realitate. Câțiva regizori au salutat schimbarea, întrucât guvernul a oferit protecție împotriva filmelor străine concurente.1919. július 22-28. – A diktatúra végnapjai, https://filmarchiv.hu/

Perioada interbelică

1920-1931 Sfârșitul primului război mondial a lăsat industria cinematografică maghiară în ruină. Profesioniștii autohtoni, precum regizorii Michael Curtiz sau Alexander Korda au părăsit țara, având adesea cariere semnificative în străinătate, ca de exemplu la Hollywood. În anii 1920, companii străine (în mare parte americane) s-au folosit de criza economică pentru a prelua aproape toate cinematografele din țară. Filmele franceze, americane și italiene (care au fost interzise în timpul războiului) au rulat în cinematografele maghiare, lăsând puțin teren producțiilor maghiare imature. Puținele companii care funcționau în acea vreme, cum ar fi Studioul Corvin, au dat faliment.

Căderea a fost evitată în mare parte datorită sprijinului guvernului, care a emis legi de protecție. În anul 1925 a creat Fondul maghiar pentru industria cinematografică, iar o nouă lege a obligat distribuitorii să finanțeze un film maghiar la fiecare 30 de produse importate. Cinematografele au fost nevoite să difuzeze buletinele de știri create de Oficiul Filmului Maghiar. În 1929, guvernul István Bethlen a început să impoziteze filme importate (îmbogățind astfel Fondul industriei cinematografice), dar taxa a fost redusă semnificativ pentru companiile care au produs filme maghiare (chiar și pentru un scurtmetraj maghiar s-a acordat reducere de impozit până la zero pentru 20 de filme importate).

Fondul industriei cinematografice a cumpărat Studioul falimentar Corvin în 1927 și a fondat compania Hunnia cu intenția de a produce filme de lungmetraj. Studioul a devenit piatra de temelie pentru profesioniștii industriei cinematografice în anii următori. Misiunea sa a devenit dificilă odată cu criza economică din 1929 și răspândirea filmelor cu sonor, mai scumpe, care necesitau investiții suplimentare.

Producția de filme a început treptat să se dezvolte din nou odată cu apariția jurnalului Filmkultúra al editorului Andor Lajtha în 1928. O nouă tehnologie de la Viena a apărut în platourile de filmare, lăsând totodată loc inovației: odată cu Projektofonul, Dénes Mihály a devenit unul dintre numeroșii inventatori ai filmului cu sunet, dar nu a putut să-și vândă brevetul. În timpul filmărilor producției Csak egy kislány van a világon, echipa de producție a putut împrumuta echipament de la Fox Movietone News, ai căror angajați au lucrat în Budapesta în acea perioadă, înregistrând câteva scene muzicale și vorbite. În timp ce filmul a fost unul dintre ultimele filme mute, în mod ironic a fost și primul film cu sonor. Prima proiecție a unui film sonor a avut loc pe 30 septembrie 1929 în teatrul Pușkin (filmul american The Singing Fool). Scene vorbite au fost introduse în tot mai multe filme, ca în Arca lui Noe regizat de Mihály Kertész (Michael Curtiz), care a prezentat o introducere vorbită. Primul lungmetraj cu sunet complet a fost filmul produs de studioul Hunnia în 1931, A kék bálvány (regizat de Lajos Lázár).

1931-1945 Datorită poveștii sale străine și scenariului său american, filmul A kék bálvány a avut succes doar parțial, spre deosebire de Hyppolit, a lakáj , care a avut premiera doar două luni mai târziu și care a devenit primul succes la box-office, precum și unul dintre cele mai cunoscute filme maghiare. A fost regizat de István Székely, care a fost chemat special pentru acest film, din Berlin. Tonul comic al filmului și decorul burghez au devenit un standard al producției autohtoni de film în următorii zece ani. Actori precum Pál Jávor și Gyula Kabos au devenit interpreți căutați, apărând în aproape toate producțiile majore ale deceniului. Întrucât filmul sonor a permis interpretări mai naturale, actori populari din lumea teatrului au devenit mai atrași de marele ecran. Cu toate acestea, mulți dintre ei nu s-au putut adapta diferitelor condiții din noul loc de muncă; în plus nu au făcut față vieții de vedetă de cinema, cu presiuni din partea mass-mediei și a fanilor.

Până în 1932, peste 500 de cinematografe au funcționat în țară, din care un sfert se aflau doar în Budapesta. S-au răspândit echipamentele pentru redarea sunetului, aproximativ jumătate din cinematografe având astfel de dispozitive. Perioada maximă de filmare era de 12 zile, după care compania de producție aplica penalizări studioului pentru fiecare zi suplimentară. După problemele anilor 1920, producția de film în Ungaria a crescut în anii 1930, trecând de la 6 filme în 1932 la un maxim de 36 în 1937.Cunningham p.37

Din 1935, s-au format grupuri de extremă dreaptă în toată țara. Acestea au criticat industria cinematografică ca fiind „infestată de evrei” și au afirmat că filmele „au un conținut obscen, imoral”. Numărul protestelor a crescut, ca de exemplu în cazul tragicomediei scrise de Sándor Hunyady, Lovagias Ügy. Pe măsură ce guvernul lui Horthy a format legături din ce în ce mai strânse cu Germania nazistă, presa a început, de asemenea, să facă presiuni asupra actorilor evrei. Articolul al XV-lea, prima „lege a evreilor” (1938) a maximizat până la 6% numărul de membrii evrei din breasla filmului. Mai târziu, legile antisemite au restrâns tot la 6% numărul evreilor care aveau voie să lucreze ca regizori, interpreți, scenariști sau manageri ai studiourilor de film, companiilor de distribuție și ai cinematografelor (peste 6%). Aceste legi au făcut munca aproape imposibilă pentru un număr mare de producători de film și actori, iar mulți dintre ei, precum Gyula Kabos, au fugit din țară. Al Doilea Război Mondial și-a arătat treptat semnele în țară, cu un număr din ce în ce mai mare de atacuri aeriene și bombardamente, ceea ce a făcut producția de filme extrem de dificilă. În ultimii ani ai războiului, au fost făcute doar o mână de filme, cele mai multe fiind lucrări într-un foarte scurt timp. În timpul războiului, cinematografele nu au proiectat filme americane și sovietice, astfel încât doar o mână de oameni au putut viziona filme precum Pe aripile vântului în locuri ascunse, improvizate, la prețuri ridicate.

1945-1947