Drapelul romilor (în romani O styago le romengo) este drapelul internațional al etnicilor romi. A fost aprobat de reprezentanții a diferite comunități rome la primul Congres Mondial al Romilor, organizat la Orpington în 1971. Steagul este format dintr-un fundal de albastru și verde, reprezentând cerul și respectiv pământul, și o chakra roșie cu 16 raze în centru. Acest din urmă element, adăugat pe drapel de savantul Weer Rajendra Rishi, reprezintă tradiția de continuitate a poporului rom și este, de asemenea, un omagiu adus drapelului Indiei. Drapelul a fost deosebit de popular în Iugoslavia socialistă, care l-a recunoscut oficial la scurt timp după adoptare.
Pentru prima dată un astfel de design bicolor a fost fluturat de romii din România în anii 1930, desenul a redevenit popular în anii 1960. Versiunea tricoloră adoptată de supraviețuitorii genocidului romilor nu a intrat în uz, din cauza opiniei că ar reprezenta comunismul. Varianta definitivă din 1971 a acumulat tot mai multă simpatie în deceniile următoare, fiind asociată în special cu grupurile care promovează unitatea transnațională a romilor și descurajează utilizarea termenului „țigani”. Steagul a fost promovat de actorul Yul Brynner și violonistul Yehudi Menuhin, dar și de Florin Cioabă, autoproclamat „Regele romilor”.
Congresul de la Orpington nu a furnizat specificații oficiale ale steagului (proporții, culori etc.), de aceea el este confecționat cu desene diferite și are multe versiuni derivate. Mai multe țări și comunități au recunoscut oficial drapelul pe parcursul anilor 2010, dar arborarea sa a stârnit și controverse în unele regiuni ale Uniunii Europene. Variantele derivate au fost utilizate pe scară largă de romi în scopuri politice. Cu toate acestea, în comunitatea academică există voci care susțin că drapelul romilor este prea eurocentric, iar utilizarea lui este o soluție superficială la problemele cu care se confruntă grupul etnic pe care îl reprezintă.
Origine Printre simbolurile timpurii ale romilor se numără un steag roșu purtat de romii din Turcia, organizați într-un esnaf al Imperiului Otoman.Elena Marușiakova, Veselin Popov, "Commencement of Roma Civic Emancipation", in Studies in Arts and Humanities, Vol. 3, Issue 2, 2017, p. 12 Din 1955, pelerinii romi de la Sanctuarul Maicii Domnului din Lourdes poartă un „steag al țiganilor”, care este o cometă cu șaisprezece raze pe un cer albastru cu stele, cu imagini ale lui Isus Hristos și Fecioarei Maria.Fr. Lang, "Trois événements vus par la presse. 3. Le premier pèlerinage du peuple nomade à Lourdes", in Études Tsiganes, Vol. 3, Issue 3, July 1957, pp. 26, 29, 31 Este descris ca un „mare steag al nopții, care poartă Steaua Magilor”.Maurice Colinon, "Les gitans et Lourdes", in Monde Gitan, Issue 3, 1967, p. 1
Conform istoricului Ian Hancock, drapelul curent provine din cel propus de romii din România la sfârșitul anului 1933 la Adunarea Generală a Romilor din România (AGRR), la inițiativa lui Gheorghe A. Lăzăreanu-Lăzurică. Acel drapel era un steag bicolor simplu, din care lipsea chakra. Savanta Ilona Klímová-Alexander menționează că acest detaliu „nu este confirmat de vreun statut oficial sau de orice altă sursă”.Klímová-Alexander, p. 202 Sociologul Jean-Pierre Liégeois teoretizează că steagul romilor de la AGRR era un concept, nu un design propriu-zis.Liégeois (1995), p. 39 Vexilologul Whitney Smith consideră că bicolorul simplu a existat în realitate, dar că autorul său rămâne necunoscut.Whitney Smith, "The Ensignment of the Romani People", in Proceedings of the 22nd International Congress of Vexillology, 2007, [n. p.]
Organizația lui Lăzurică avea un alt steag, mai bine documentat, folosit pentru a reprezenta comunitatea de romi din România. Acesta era o combinație a stemei României cu simboluri ale culturii rome: „o vioară, o nicovală, o busolă și o mistrie încrucișată cu un ciocan”.Klímová-Alexander, p. 170 La AGRR au mai fost fluturate și încă cel puțin 36 de steaguri regionale, binecuvântate în ceremonii publice de către reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române, de care aparținea Lăzurică.Klímová-Alexander, pp. 176, 191, 202 Către mijlocul anilor 1930, inițiativa de a adopta un steag internațional a fost preluată de noul președinte al AGRR, Gheorghe Nicolescu.Klímová-Alexander, p. 172
Drapelul a fost scos din uz către începutul celui de-al Doilea Război Mondial, când multe comunități rome europene au fost decimate în genocidul romilor, parte a Holocaustului. În această perioadă, mulți romi își ascundeau apartenența etnică pentru a scăpa de Einsatzgruppe și deportări. Într-un caz raportat la Simferopol în 1941, romii din Crimeea fluturau steagul verde al islamului în încercarea de a se preface în fața naziștilor că sunt tătari sau turci.Martin Holler, "«Comme les Juifs?» Persécution et extermination des Roms soviétiques par les nazis sous l’occupation militaire allemande. Une nouvelle interprétation fondée sur des sources soviétiques", in Catherine Coquio, Jean-Luc Poueyto (eds.), Roms, Tsiganes, Nomades: Un malentendu européen, p. 153. Paris: Editions Karthala, 2014.
La începutul Războiului Rece, simbolismul etnic al romilor a reînviat. Drapelul bicolor a fost folosit în Franța de către Vaida Voievod, care la 24 mai 1959 s-a autoproclamat „Regele romilor” și a format Uniunea Internațională a Romilor. Carta a aprobat culorile verde și albastru, verdele reprezentând „pământul acoperit cu vegetație” și „o lume fără granițe”, iar albastrul „cosmosul și libertatea”. Către 1961, Vaida contempla ideea fondării unui stat al romilor, sau „Romanestan”, cu acest bicolor ca drapel de stat. În acest context, albastrul simboliza libertatea.
Pe lângă drapelul lui Lăzurică și Vaida, a existat și propunerea aprobării unui drapel tricolor cu benzi orizontale verde-roșu-albastru, care reprezentau iarba, focul și, respectiv, cerul. Către 1962, tricolorul era destul de popular în rândul comunităților rome.Kenrick, p. 89 Acesta era agreat și de autoritățile Spaniei franchiste, care îl apreciau ca fiind „mai puțin controversat” decât simbolismul de stânga favorizat de romii spanioli. Astfel, de exemplu, mențiunea despre „steagul republican” din Triana lui La Niña de los Peines a fost schimbată de cenzură în „steagurile țigănești” (banderitas gitanas).Tony Dumas, "Fandango and the Rhetoric of Resistance in Flamenco", in Música Oral del Sur. Revista Internacional, Vol. 12, 2015, p. 535 Suspiciunile că roșul din prim-plan ar simboliza comunismul i-a determinat pe unii activiști să propună înlocuirea benzii roșii cu o flacără sau roată de aceeași culoare.
Primele întrebuințări Varianta cu roata roșie a servit ca bază pentru designul recunoscut de Congresul Mondial al Romilor din 1971, atribuit specialistului indian al culturii rome Weer Rajendra Rishi.Duminică, p. 150; Trehan, p. 12 La aceeași întâlnire s-a decis ca roata propriu-zisă să fie inspirată din Chakra Ashoka, asemeni drapelului Indiei.Duminică, p. 150; Kenrick, p. 89; Trehan, p. 12. Vezi și Balogh, pp. 149–150 Decizia de a include „ceva indian” în designul drapelului a fost în general agreată, reflectând în parte teoriile lui Rishi potrivit cărora romii erau o „castă războinică medievală”, precum rajpuții.Balogh, pp. 149–150 Printre propunerile altor participanți se număra un steag mai vechi „care înfățișa un cal”. Ideea lui Rishi nu le-a plăcut unor activiști, care considerau că chakra este un simbol străin culturii rome.Trehan, p. 24 De fapt, conform vexilologului Whitney Smith, drapelul din 1971 nu avea specificații oficiale, fiind descris pur și simplu ca o „roată de trăsură” care nu semăna cu chakra – prin urmare, chakra este un detaliu recent.
Potrivit sociologului Lídia Balogh, drapelul romilor păstrează simbolismul indian, dar poate fi interpretat și ca având o semnificație separată: „Roata se poate referi la ciclul etern al lumii, dar poate fi și o roată de trăsură”.Balogh, p. 150 O explicație complexă a compoziției a fost înaintată de romii din Brazilia. Conform acestor surse, jumătatea albastră reprezintă cerurile, precum și „libertatea și pacea” ca „valori fundamentale ale romilor”, verdele invocă „natura și drumul străbătut de șatre”, iar roata roșie este „viața, continuitatea și tradiția, drumul deja parcurs și cel care urmează să fie înfruntat”, spițele evocând „focul, transformarea și perpetua mișcare”.da Silva Mello & Berocan Veiga, p. 49 Potrivit etnologului Ion Duminică, roata reprezintă „Drumul vieții”, roșul fiind o aluzie la „vitalitatea sângelui”. Același specialist explică albastrul ca referire la divinitate și la idealurile „libertății și curățeniei, ale spațiului nemărginit”, iar verdele ca simbol al „Naturii-mamă”.Duminică, p. 150 Balogh remarcă, de asemenea, că simbolistica celor două dungi este accesibilă și fără cunoștințe avansate în vexilologie sau cultura romilor, albastrul (cerul) fiind implicit un simbol al „libertății și transcendenței”, iar verdele însemnând pământul; roșul, în același timp, este sângele, cu sens dublu: „sângele este atât simbolul vieții, cât și sângele vărsat în război și suferință”.Balogh, p. 150
Sociologul Oana Marcu susține că referința la „perpetua mișcare” demonstrează acceptarea cu mândrie de către romi a tradițiilor lor nomade, considerate de obicei drept „periculoase” din punct de vedere social. Potrivit lui Balogh, roata amintește de nomadismul antic, dar și de participarea romilor la migrația economică din secolul al XXI-lea din Europa.Balogh, p. 150 Duminică scria că simbolul vieții nomade ca evocă pentru romi prosperitatea, deoarece „dacă ar fi lipsiți de posibilitatea de a migra, romii ar cădea pradă sărăciei”.Duminică, p. 150 Activistul Juan de Dios Ramírez Heredia a explicat că roata este un simbol al libertății caracteristic culturii rome.Philippe de Marne, "La rencontre de Lérida. 15–17 mai 1987", in Études Tsiganes, Vol. 33, Issue 2, 1987, p. 46 Cu toate acestea, pentru a onora sprijinul continuu de care a beneficiat din partea Iugoslaviei socialiste, Congresul Romilor a acceptat și o variantă neoficială, în care în locul roții era desenată steaua roșie a drapelului Iugoslaviei.Elena Marushiakova, Veselin Popov, "Die führende Rolle der jugoslawischen Roma in der internationalen Szene", in Roma Geschichte 6.2: Institutionalisierung und Emanzipierung. Zusammengestellt von den Herausgebern, p. 5. Austrian Ministry of Education & Council of Europe, [n. y.]
miniatura|Drapel alternativ pentru supraviețuitorii genocidului romilor, folosit la Fort Mont-Valérien în 1975