miniatura| DART face parte din rețeaua de transport feroviar a orașului Dublin miniatura| Un tren CPTM pe Coral Line din São Paulo, Brazilia alt=|miniatura| Un tren MI 79 al Réseau Express Régional din Paris miniatura| Unitate electrică clasa AM folosită în Auckland, Noua Zeelandă Trenul metropolitan, cunoscut și ca tren suburban sau tren de navetă, este un tip de tren de pasageri care deservește o zonă metropolitană, facilitând transportul în comun între suburbii și un oraș central. Termenul poate face referire la sisteme cu o mare varietate de caracteristici și frecvențe de circulație, dar este adesea utilizat în contrast cu metroul sau metroul ușor. Trenul metropolitan folosește în general locomotive electrificate sau diesel.
Trenul metropolitan mai este cunoscut și ca Treno suburbano în italiană, Cercanías în spaniolă, Train de banlieue în franceză, Elektrichka în rusă și Pendeltåg în suedeză.
Unele servicii de tren metropolitan împărtășesc asemănări atât cu transportul feroviar de mare distanță, cât și cu metroul. Exemple de astfel de sisteme includ S-Bahn în Germania, Réseau Express Régional în Paris, unele rute feroviare japoneze și unele rețele suburbane australiene. Alte servicii, cum ar fi transportul feroviar britanic, funcționează folosind aceeași infrastructură ca alte servicii de pasageri și transport de marfă.
În Statele Unite, trenul metropolitan operează adesea la o frecvență mai mare în perioadele de vârf și la frecvență redusă în afara acestora. De la crearea serviciului de navete GO Transit în 1967, serviciile feroviare de transport și lungimea rutelor s-au extins în America de Nord.
Caracteristici miniatura|Trenul metropolitan Mumbai transportă zilnic peste 7,24 milioane de oameni miniatura| GO Transit deservește regiunea din jurul orașului canadian Toronto În general, rețelele de tren metropolitan sunt construite la standardele căilor ferate naționale și diferă de sistemele de metrou ușor sau de metrou prin următorii factori:
dimensiuni mai mari asigurarea unui spațiu extins pentru stat jos și redus pentru stat în picioare frecvență de circulație mai scăzută (în majoritatea cazurilor) trenurile circulă, mai degrabă, la ore specifice în loc de intervale specifice deservesc zone suburbane cu densitate mai scăzută, conectând de obicei suburbii la centrul orașului utilizarea aceluiași traseu cu trenurile de pasageri sau de marfă nu sunt complet separate de traficul rutier au posibilitatea să nu oprească în toate stațiile (să circule în regim expres)
Programul trenurilor Spre deosebire de metrou, trenul metropolitan are de multe ori frecvența de circulație mai scăzută, funcționând după un orar prestabilit, nu la intervale fixe precum metroul. De asemenea, numărul de stații este mai mic, iar distanțatele dintre ele sunt mai mari. În multe cazuri, trenurile metropolitane funcționează numai în timpul orelor de vârf, sau la frecvență redusă în afara acestora și în weekend.
Viteza și distanța de funcționare Viteza medie e în jurul valorii de 50 km/h sau mai mare. Distanțele între doua puncte terminus ale rutelor metropolitane este oriunde între 15 și 200 km. Totuși, acestea pot circula pe distanțe mai lungi dacă trenul circulă între două sau mai multe orașe (de exemplu, S-Bahn în regiunea Ruhr din Germania). Distanțele dintre stații pot varia, dar de obicei sunt mult mai mari decât cele tipice sistemelor feroviare urbane. În centrele orașelor, trenul fie are o stație terminus sau trece prin centrul orașului oprind de mai puține ori decât ar opri un metrou. Unele rute includ servicii expres care nu opresc în stațiile mai puțin folosite, în scopul de a traversa mai repede distanță dintre suburbie și centrul orașului.
Calea ferată Faptul ca trenurile metropolitane pot folosi aceeași infrastructură ca trenurile de marfă sau interurbane poate reduce drastic costul de construcție al unui astfel de sistem de mobilitate. Cu toate acestea, în mod frecvent, căi ferate dedicate sunt construite pentru a preveni întârzieri, în special în zona centrală a rețelei unde densitatea garniturilor poate fi ridicată.
Cele mai multe trenuri metropolitane folosesc standardul local de ecartament feroviar. Unele sisteme pot rula pe un ecartament mai îngust, iar altele pe unul mai larg. Exemple de ecartament îngust pot fi întâlnite în Japonia, Indonezia, Malaysia, Thailanda, Elveția, în Brisbane și Perth în Australia, în unele sisteme din Suedia, și pe linia Genoa-Casella din Italia. În Finlanda, India, Pakistan, Rusia, Brazilia și Sri Lanka, precum și în San Francisco în SUA și Melbourne și Adelaide, în Australia, se utilizează ecartament larg.
Comparații cu alte moduri de transport feroviar
Metrou Metroul acoperă, de obicei, o rază mai mică în spațiul intraurban care variază între 12 și 20 km. Acesta are o frecvență mai mare de circulație și circulă pe infrastructură dedicată (subterană sau supraterană), spre deosebire de trenurile metropolitane care de multe ori folosesc aceeași infrastructură și tehnologie ca restul trenurilor de persoane.
Cu toate acestea, clasificarea ca metrou sau tren metropolitan poate fi dificilă, deoarece ambele pot acoperi exclusiv o zonă metropolitană și pot circula pe infrastructură dedicată în centrul orașului. Faptul că terminologia nu este standardizată între țări, nici măcar în țările care vorbesc aceeași limbă, complică situația. Distincția între metrou și tren metropolitan poate fi făcută cel mai ușor în orașele care folosesc ambele moduri de transport, cum ar fi Paris, care este deservit de metroul din Paris, și rețelele metropolitane RER, și Transilien, sau Londra, unde există metroul din Londra, London Overground, (viitorul) Crossrail, Thameslink și alte rețele metropolitane.
S-Bahn Rețeaua S-Bahn este un tip hibrid de rută feroviară urbană-suburbană care deservește o regiune metropolitană. Cele mai cunoscute astfel de rețele sunt cele din Germania și Austria, dar ele există și în Copenhaga (sub numele de S-tog) și în Elveția (sub numele de S-Bahn/RER). În Germania, serviciul S-Bahn este încadrat într-o categorie proprie, distinctă față de alte trenuri metropolitane sau regionale, și există în multe orașe mari, dar și în alte zone, având standarde tehnice și tipuri de servicii diferite în funcție locație.
Cele mai multe rețele S-Bahn îndeplinesc funcția de transport metropolitan, majoritatea nefiind separate de alte circulația altor categorii de trenuri și circulând pe rute lungi, între orașe și suburbii, nu doar zona metropolitană a unui singur oraș. Cu toate acestea, distanțele dintre stații sunt de obicei scurte. În sistemele mai mari, există, de obicei, un coridor principal în centrul orașului unde trenurile circulă cu o frecvență ridicată (asemenea metroului).
Exemple de oraș mare în care funcționează un sistem S-Bahn includ München și Frankfurt. Rețele S-Bahn există, de asemenea, în unele orașe de dimensiuni medii, cum ar fi Rostock sau Magdeburg, dar în aceste locații se prezintă mai mult ca trenuri metropolitane clasice, cu frecvențe mai mici și foarte puțină cale ferată dedicată. În Berlin, serviciul S-Bahn îndeplinește toate condițiile pentru a fi considerat un metrou adevărat (în ciuda existenței rețelei de metrou U-Bahn). Trenurile circulă pe șine dedicate, în întregime separate de alte trenuri, la frecvență înaltă, și pe rute cu distanțe scurte între stații. Diferența principală este că serviciile S-Bahn deservesc totuși o zonă mai îndepărtată de centrul orașului față de U-Bahn. În Hamburg și Copenhaga, trenuri diesel pe rute regionale continuă accesul la transport public feroviar unde se sfârșesc liniile S-Bahn (A-Bahn în zona Hamburg, și L-tog în zona Copenhaga).
Trenuri regionale Trenurile regionale oferă servicii de transport feroviar între orașe de diverse dimensiuni, spre diferență de trenurile interurbane care leagă orașe mari, sau trenurile metropolitane care leagă orașe de suburbii. Diferența principală dintre trenurile regionale și trenurile metropolitane este că cele din urmă au ca scop principal facilitarea navetei către zona urbană a locuitorilor din zona metropolitană, pe când trenurile regionale conectează în principal zonele cu densitate scăzută a populației între ele.
În România, transportul pe rute regionale este asigurat de către CFR Călători, prin serviciile Regio, dar și de compania privată Regio Călători.
Trenuri interurbane miniatura|Un tren NSW TrainLink în gara centrală din Sydney În anumite țări, în special în Europa, distincția între trenurile metropolitane și cele interurbane este greu de făcut datorită distanțelor relativ scurte parcurse de ambele. De exemplu, trenurile intercity din Belgia și Olanda, care sunt folosite la scară largă pentru navetă, au vitezele și parcurg distanțe asemănătoare cu trenuri metropolitane din alte state mai mari. De altfel, în Marea Britanie nu există o diviziune clară între trenuri de navetiști, regionale și trenurile interurbane, făcând dificilă o clasificare între cele trei categorii. În Rusia, rețelele de tren de navetă acoperă adeseori zone mai mari decât țări precum Belgia, distanțele fiind totuși mici luând în considerare suprafața Rusiei. Trenuri de mare viteză Trenuri de mare viteză sunt uneori utilizate ca trenuri de navetă, deservind o arie mult mai mare decât o zonă metropolitană tipică. Sistemul feroviar de mare viteză japonez Shinkansen este utilizat adesea de navetiștii din zona Tokyo. Aceștia pot face naveta de la distanțe de 100-200 de km folosind trenurile Shinkansen. De asemenea, anumite linii din China, cum ar fi calea ferată interurbană Beijing – Tianjin și calea ferată de mare viteză Shanghai – Nanjing, au un rol asemănător.
În Europa, un exemplu de rută de mare viteză folosită adesea pentru navetă ar putea fi cea dintre orașele elvețiene Zürich, Berna și Basel. Alte exemple includ ruta Regional-Express dintre München și Nürnberg, în Germania, sau rutele dintre Stockholm și Uppsala, Västerås, sau Eskilstuna.
Tipuri de tren Trenurile de navetă sunt, de obicei, optimizate astfel încât volumul de pasageri să fie cât mai mare, fără a renunța la prea mult confort al pasagerilor sau la spațiu de depozitare. Totuși, în general, aceste trenuri rareori au toate facilitățile trenurilor interurbane, beneficiind de mai puțin spațiu total și dotări mai puține. Vagoanele pot fi constituite dintr-un singur nivel sau pot fi cu dublu-nivel.
Automotoare miniatura|Un automotor Transwa Prospector Cel mai comun tip de tren metropolitan este automotorul. Acesta este un vehicul feroviar autopropulsat, cu capacitate de mișcare bidirecțională, cu motoare diesel sau electrice pe fiecare boghiu. Automotoarele sunt aproape invariabil dotate cu cabine de control la ambele capete, beneficiind de un timp de redirecționare foarte scurt. Din acest motiv automotoarele sunt mai frecvent folosite pe rute suburbane, în comparație cu trenurile cu locomotivă.
Trenuri cu locomotivă Trenuri cu locomotivă sunt folosite în unele țări sau locații. Utilizarea unei singure flote feroviare pentru servicii interurbane, regionale și metropolitane poate fi avantajoasă, nefiind nevoie cumpărarea unor garnituri dedicate pentru rutele suburbane. Aceste servicii pot circula cu locomotiva fie în față, fie în spatele vagoanelor, funcționând prin împingere sau tragere. Trenurile sunt adesea echipate cu o cabină de control la celălalt capăt al trenului față de locomotivă, permițând operatorului de tren să conducă trenul din ambele capete. Locomotivele trenurilor metropolitane pot fi electrice sau diesel-electrice, deși unele țări, precum Germania sau unele țări din fostul bloc sovietic, utilizează locomotive diesel-hidraulice.
Trenuri metropolitane în lume
Africa miniatura|Un tren Metrorail ieșind din stația Kalk Bay în Cape Town, Africa de Sud