Aparatul genital uman este alcătuit din gonade, căile de excreție ale produselor genitale (celule sexuale), glandele anexe și organele genitale de acuplare. De regulă, organele aparatului genital se împart în: organe genitale interne și organe genitale externe. Organele genitale interne au rolul de a forma celulele sexuale și de a purta, la femeie, fătul. Organele genitale externe au funcție de copulare și sunt implicate în transferul/recepționarea spermatozoizilor.

Reproducerea sexuată este o trăsătură fundamentală a omului și se realizează prin angajarea unei femei și a unui bărbat într-un raport sexual. Apariția unei noi vieți umane este rezultatul fecundării ovulului de către spermatozoid în căile genitale ale femeii (de regulă trompele uterine). Zigotul se implantează în peretele uterin, pentru a se dezvolta, devenind o nouă ființă umană. În momentul în care fătul devenit viabil, este expulzat din uter prin actul nașterii.

Diferențierea sexuală este determinată genetic în momentul formării zigotului, însă se manifestă între lunile a treia și a patra ale dezvoltării intrauterine. Dezvoltarea somatopsihică continuă în copilărie și se realizează în mod deplin după pubertate, ca urmare a activității fiziologice a gonadelor. După pubertate, hormonii sexuali determină caracteristicile morfo-anatomice pentru cele două sexe.

Structura anatomică Aparatul genital masculin

Aparatul genital masculin este constituit din testicule, căi genitale (spermatice), glande anexe și organul copulator. miniatura|Aparatul genital masculin în secțiune sagitală: 1 — vezica urinară; 2 — os pubian; 3 — penis; 4 — corp cavernos; 5 — glandul penisului; 6 — prepuț; 7 — meat urinar; 8 — colon; 9 — rect; 10 — vezică seminală; 11 — canal ejaculator; 12 — prostată; 13 — glandă bulbouretrală; 14 — orificiul anal; 15 — canal deferent; 16 — epididim; 17 — testicul; 18 — scrot Gonada masculină

Testiculul este organ pereche de formă ovală, cu funcție exocrină și endocrină, lungime de 4-6 cm, testiculul este învelit într-o membrană conjunctivă de culoare albă denumită albugineea. În partea superioară a testiculului, albugineea se îngroașă ca un con fibros, denumită mediastin, străbătută de canalele eferente, vasele de sânge și nervii testiculari. Din mediastin pornesc spre interiorul testiculului septuri conjunctive care delimitează circa 250–300 de loculi testiculari. Fiecare lobul conține 1-4 tubi seminiferi contorți, formând parenchimul testicular. În interiorul tuburilor seminifere are loc formarea spermatozoizilor. Tubii sunt separați între ei prin parenchimul testicular este format din canale seminifere, care alcătuiesc lobulii testiculari, din țesut interstițial și țesut conjunctivo-vascular. În țesut conjunctiv interstițial dintre tubii seminiferi, se găsesc celulele interstițiale Leydig, care sintetizează hormonii sexuali androgeni.

Tubii seminiferi contorți au o membrană bazală care conține celule seminale din care se vor dezvolta spermatozoizii printre care se găsesc celule celule de susținere Sertoli, cu rol trofic. Tubii unui lobul se îndreaptă în direcția mediastinul unindu-se într-un tubul drept. Tubii drepți ale tuturor lobulilor pătrund în mediastin și formează o rețea de canale neregulate (rete testis). Din această rețea pleacă 10-12 canale eferente care se îndreaptă spre epididim și dau nașterii unui canal unic - canalul epididimar.

Epididim

Epididimul este așezat la marginea superior-posterioară a testiculului, având formă de virgulă rezultat din aglomerarea tubilor eferenți. Lungimea totală a canalului epididimar este de 6-7 m, totuși datorită plisării și încolăcirii sale epididimul măsoară doar 3,8 cm. În epididim are loc maturizarea completă a spermatozoizilor.

Canalele deferent și ejaculator

Canalul deferent este un tub cilindric cu o lungime de 35- 60 cm și grosime de 2 mm, amplasate între coada epididimului și canalul ejaculator. Canalul deferent prezintă patru porțiuni: scrotală (cordonul spermatic), inghinală, abdominală și amputară (porțiunea cea mai dilatată situată posterior față de vezica seminală). La nivelului porțiunii amputare, canalul deferent se unește cu canalul excretor al vezicii seminale și formează canalul ejaculator.

Cordonul (funiculul) spermatic suspendă testiculul și se întinde de la capul epididimului până la inelul inghinal profund pe o lungime 15—20 cm. Cordonul spermatic stâng este cu mai lung decât cel drept, motiv pentru care testiculul stâng coboară mai mult decât cel din dreapta.

Pereții canalului deferent sunt alcătuiți din trei tunici: adventiția externă (formată din țesut conjunctiv lax, vase sanguine și celule musculare netede), musculara mijlocie (trei straturi de celule musculare netede) și mucoasa internă (corion și epiteliu cilindric).

Canalele ejaculatoare continuă cele două canale deferente și rezultă din unirea acestora cu canalul de excreție al vezicii seminale. Se află în grosimea prostatei și se deschid în porțiunea inițială a uretrei masculine.

Glande anexe

Vezica seminală este un organ pereche, diverticule glandulare, alcătuind un rezervor în care se acumulează spermatozoizii și se secretă un lichid incolor. Aceste lichid intră în componența lichidului spermatic, alcătuind 30-40% din volumul ei. Veziculele seminale sunt amplasate posterior prostatei, între vezica urinară și rect. Asemenea canalului deferent, pereții vezicii seminale sunt alcătuiți din trei tunici: conjunctivă, musculară și mucoasă. Lungimea medie a vezicilor a este de 5 cm, lățimea — 2 cm, grosimea de circa 5-10 mm și volumul de 5-10 ml.

Prostata este o glandă voluminoasă tubuloacinoasă, impară, care elimină un lichid ce intră în componența spermei. Prostata este situată sub vezica urinară, înconjură porțiunea inițială a uretrei. Are forma unui forma unui con turtit, cu vârful în jos și înainte, asemănător cu o castană cu baza îndreptată spre vezica urinară. Prostata este formată dintr-o capsulă fibroasă ce acoperă stromă conjunctivă-musculară, printre care se află 30—35 de glande mici în acin. Dimensiunile prostatei variază până 4 cm în lungime, 3 cm în lățime și 2,5 cm în grosime. La bărbatul adult masa prostatei constituie 20—25 g. Prostata este străbătută de uretra prostatică, în care se deschid canalele ejaculatoare. Lichidul secretat de prostată reprezintă o substanță densă cu nuanță roșie-cenușie. Prostata servește ca sfincter involuntar al uretrei prevenind scurgerea urinei și amestecarea cu spermă în procesul ejaculării. La nivelul prostatei, uretra reprezintă un canal orb ce poartă denumirea utricul prostatic sau vaginul masculin.

Glandele bulbouretrale (glandele Cowper) reprezintă două structuri ovoidale, cu un diametru de aproximativ 1 cm, unite cu uretră prin canale excretoare subțiri proprii cu lungimea medie de circa 3—4 cm. Aceste glande sunt situate deasupra bulbului uretrei, fiind înglobate în profunzimea mușchiului transversal profund al perineului. Distanță între cele două glande constituie 0,6 cm. În tipul excitației și ejaculării, comprimarea mușchiului transversal determină expulzia conținutului intern al glandelor. Glandele bulbouretrale secretă un lichid vâscos, de culoare albă-gălbuie, eliminat ca lichid preejaculator sau intrând în componența spermei.

Organe masculine externe

Penisul este organul copulator masculin, având rolul de ejaculare a spermei în vaginul femeii. Penisul este constituit din două porțiuni: una anterioară sau liberă – corpul penisului (corpus penis) care se termină prin glandul penisului (glans penis) și cea de a doua porțiune, fixă și ascunsă în perineu - rădăcina penisului (radix penis). Penisul are o lungime de 10—11 cm și o circumferință de 8-9 cm, pe când în timpul erecție lungimea lui putând crește până la 14-18 cm. În stare de flaciditate, porțiunea anterioară liberă atârnă vertical, formând cu rădăcina penisului unghiul penian, care dispare în momentul erecției.

Corpul penisului este cilindric, ușor turtit dorso-ventral, acoperit cu piele fină care trece în pielea muntelui pubian în sus și în pielea scrotului, în partea inferioară. Pe fața ventrală a pielii penisului există o sutură numită rafeul penian (raphe penis), care le prelungește spre scrot, divizându-l în două părți, stângă și dreaptă, continuându-se pe perineu. În partea terminală a corpului penian, pielea depășește marginea liberă acoperind glandul, formând astfel prepuțul.

Prepuțul reprezintă un repliu cutaneomucos care acoperă glandul fără să adere la el. În timpul erecției prepuțul se retrage de pe gland, lăsându-l descoperit până la șanțul balano-prepuțial. În partea ventrală a glandului prepuțul formează frâul prepuțului, care constituie un repliu tegumentar fibromucos. Frâul prepuțului ajunge până la marginea externă a meatului urinar. Pe partea internă a prepuțului se găsesc glande prepuțiale (glandele Tyson) care produc, împreună cu celulele epiteliale descuamate, smegmă prepuțială.

Glandul penisului, alcătuit din corp spongios, are o formă conică și se găsește la extremitatea liberă a corpului. Glandul este acoperit cu o tunică fibroelastică, albugineea. Din punct de vedre morfologic, glandul prezintă un vârf și o bază. Pe vârful glandului se deschide uretra prin meatul uretral – fantă sagitală, lungă de 5-6 mm, marginile laterale formând două buze (dreaptă și stângă). Baza glandului este mai proeminent decât corpului penisului de care prin șanțul balano-prepuțial (sau colul glandului, collum glandis). Baza proeminentă a glandului este numită coroana glandului (corona glandis).

Penisul este constituit din doi corpi cavernoși și un corp spongios. Corpii cavernoși au o formă cilindrică și sunt așezați paralel, pe părțile laterale ale corpului penisului. Ei se întind de la perineu până la gland, fiind despărțiți prin septul penian. Corpii cavernoși se unesc anterior pe linia mediană, iar posterior se inseră pe ramurile inferioare ale oaselor pubiene.

Corpul spongios al penisului se află în partea ventrală a penisului, fiind străbătut de uretră. În porțiunea posterioară, aflată în apropierea perineului, corpul spongios este dilatat și formează bulbul penian (bulbus penis), apoi se îngustează puțin trecând prin corpului penisului, ca în extremitatea anterioară să se îngroașă brusc alcătuind glandul penian.

Scrotul (punga scrotală, bursa scrotală) reprezintă un sistem de învelișuri concentrice care adăpostesc testiculele. Scrotul are o formă ovoidală, cu o lungime de 6 cm, care atârnă între coapse, fiind suspendat de regiunea pubiană. Pe fața externă, pe linia mediană, prezintă o cută proeminentă denumită rafeul scrotal (raphe scroti). În interior, în dreptul rafeului, se află un perete conjunctiv, care împarte punga scrotală în două compartimente, fiecare conținând câte un testicul. Țesutul adipos lipsește.

La exterior, scrotul prezintă o piele subțire, foarte extensibilă și elastică, pigmentată, cu numeroase cute transversale și glande sebacee și sudoripare. Imediat sub piele, se găsește un strat de fibre musculare netede, numit dartos. Această strat ia parte la formarea peretelui dintre testicule. El are un rol important în încrețirea pielii de pe scrot. Următoarele cinci straturi care alcătuiesc c scrotul sunt: fascia spermatică externă, fascia cremasterică, mușchiul cremaster, fascia spermatica internă și tunica vaginală a testiculului.

Scrotul are un rol important în termoreglarea testiculelor, creând un mediu benefic de producere a spermatozoizilor. Temperatura optimă pentru dezvoltarea spermatozoizilor constituie 34-35°C, cu câteva grade mai puțin decât temperatura abdominală. Reglarea termică a testiculelor are loc prin relaxarea musculaturii și coborârea testiculelor, în cazul expunerii la temperaturi înalte, sau prin ridicarea testiculelor în apropiere de corp în condiții de frig. La temperatura normală a corpului la bărbații adulți (≈36,6°C), spermatozoizii nu se produc, de acea este necesară amplasarea testiculelor în afara cavității abdominale.

Glande mamare masculine