Assurbanipal

Assurbanipal (akkadiană: Assur-bani-apli, aramaică: „ܐܵܫܘܿܪ ܒܵܢܝܼ ܐܵܦܠܝܼ”‎ având sensul de „Assur este creatorul unui moștenitor” Dictionary of the Ancient Near East, Editors Piotr Bienkowski and Alan Millard, p.36 685 î.Hr. - cca. 631 î.Hr.These are the dates according to the Assyrian King list, Assyrian kinglist; alte nume: Ashurbanipal, Sardanapal sau Ashshurbanipal) a fost ultimul mare rege al Imperiului Neo-Asirian (669 î.Hr. - cca. 631 î.Hr.). El a înființat prima bibliotecă sistematic organizată din Orientul Mijlociu anticAshurbanipal, from the Encyclopædia Britannica, Biblioteca lui Assurbanipal, din care supraviețuiește o parte și astăzi la Ninive. În Biblie (Ezra 4:10) este numit Asenappar. A fost fiul lui Assarhaddon. Grecii l-au numit Sardanapalos, iar romanii Sardanapalus.New World Encyclopedia: Ashurbanipal

Assurbanipal a realizat celebra bibliotecă cu scrieri și cronici din Sumer și Babilon. Fiecare din cele câteva zeci de mii de plăcuțe de lut din biblioteca din Ninive avea imprimat pe ea sigiliul cu inscripția: "Palatul lui Assurbanipal, împăratul Universului, suveranul Asiriei" și, pentru textele întinse pe mai multe plăcuțe, fiecare "pagină" nouă începea cu cuvintele cu care se încheia cea precedentă.Leo Butnaru: Dintâia capodoperă a literaturii

În cursul domniei sale a întreprins numeroase campanii în Egipt, Elam și Babilonia. Domnia lui Assurbanipal a reprezentat ultima perioadă de înflorire a culturii și artei asiriene.

În vremea lui Assurbanipal Imperiul Asirian era cel mai mare imperiu al lumii și capitala sa, Ninive, cu cele 120 mii de locuitori ai săi reprezenta probabil cel mai mare oraș de pe glob. Sub sceptrul său imperiul a prosperat economic în pofida expansiunii continue. Este deseori considerat ultimul mare rege asirian și, împreună cu predecesorii săi Asarhadon și Senaherib, unul dintre cei mai mari regi ai Asiriei.

Tinerețea thumb|300px|Assurbanipal Assurbanipal a fost probabil cel de-al patrulea fiu al regelui Asarhadon, după prințul-moștenitor Sin-nadin-apli și alți doi fii, Șamaș-șum-ukin și Șamaș-metu-ubalit. În 674 îHr. Sin-nadin-apli a murit pe neașteptate și Asarhadon a trebuit să-și modifice planurile de succesiune. În 672 î.Hr. Assurbanipal a fost ridicat la rangul de prinț-moștenitor al Asiriei și Șamaș-șum-ukin la rangul de prinț-moștenitor al Babilonului. Cel de-al treilea fiu, Șamaș-metu-ubalit, a fost eliminat din succesiune, posibil din cauza sănătății sale firave.

Faptul că fiul mai mic, Assurbanipal, a primit tronul mai prestigios al Asiriei se explică probabil prin aceea că mama sa era asiriancă, spre deosebire de mama fiului mai mare Șamaș-șum-ukin, care era de origine babiloniană (deși aceasta nu se cunoaște cu siguranță). Cauza probabilă a separării celor două titluri (până atunci regele Asiriei era și rege al Babilonului) a fost teama lui Asarhadon în fața unui complot similar celui de la sfârșitul domniei tatălui său Senaherib omorât de către fiii săi dezavantajați în cadrul succesiunii care au încercat după aceasta să uzurpeze tronul.

Assurbanipal a fost instruit de către generalul Nabu-șar-usur și de către scribul Nabu-ahi-eriba. Și-a însușit cunoștințe scribale și religioase și stăpânea pe lângă limba maternă, akadiana, și limba culturii – sumeriana. Se pregătea pentru domnie urmărindu-l pe tatăl său, pe care îl servea și calitate de șef al spionilor, compilând pentru Asarhadon rapoartele iscoadelor din tot Imperiul Asirian.

Când tatăl său a plecat într-o expediție punitivă în Egipt, Assurbanipal a rămas responsabil pentru afacerile curții și după moartea lui Asarhadon la Harran în 669 î.Hr. în cursul acestei expediții tronul a trecut la Assurbanipal fără incidente.

Campaniile egiptene miniatura|Imperiul Neo-Asirian în 671 î.Hr. după cucerirea Egiptului de către Asarhadon miniatura|Asediul unui oraș egiptean fortificat, probabil Memfis, în 667 î.Hr. Sculptat în 645 – 635 î.Hr., sub Assurbanipal. Expus la British Museum. miniatura|Prizonieri egipteni escortați de oștenii asirieni. Expus la British Museum.

După cucerirea Egiptului de către Asarhadon în anul 671 î.Hr. faraonul Taharqa a fugit în țara Kuș. Revenirea sa în 669 î.Hr. a provocat o rebeliune a egiptenilor. Consolidându-și puterea, Assurbanipal a invadat în 667 î.Hr. Egiptul răsculat, înaintând până la Teba și cucerind și o mulțime de alte orașe răzvrătite. După înăbușirea răscoalei el i-a numit drept regi-vasali ai Egiptului pe conducătorul din orașul Sais, Necho I, și pe fiul său Psametic I, educat la curtea lui Asarhadon de la Ninive.

După plecarea lui Assurbanipal, Egiptul a fost invadat de către Tantamani, nepotul și succesorul desemnat al faraonului Taharqa, cu speranța de a recâștiga tronul pentru familia sa. Forțele sale le-au înfruntat pe cele ale lui Necho lângă orașul Memfis și, deși Tantamani a fost înfrânt, Necho tot a căzut în această luptă. Norocul s-a întors de partea lui Tantamani când egiptenii s-au ridicat împotriva fiului lui Necho, Psametic, care a fost nevoit să se ascundă. La aflarea acestor vești Assurbanipal a intrat din nou cu oștirea în Egipt și l-a învins definitiv pe Tantamani. În cursul acestei campanii Teba, citadela kușiților în Egipt, a fost luată cu asalt în anul 663 î.Hr., a treia oară în mai puțin de un deceniu. Această capturare a avut reverberații profunde în Orientul Apropiat antic, fiind menționată și în Cartea profetului Naum ca simbol al distrugerii și ororilor ce se pot abate asupra unui oraș.

Victorios, Assurbanipal l-a făcut pe Psametic din nou faraon în 665 î.Hr. Dat fiind că regele asirian a fost distras pe parcursul anilor următori de războaiele din alte ținuturi, Egiptul s-a emancipat gradual de sub controlul său.

Prima campanie elamită miniatura|Un relief monumental reprezentând lupta de pe râul Ulai din 653 î.Hr. British Museum. În 665 î.Hr. regele elamit Urtak a lansat un atac-surpriză asupra Babiloniei, dar a fost izgonit înapoi în Elam, murind în scurt timp după aceasta. Lui Urtak i-a urmat la tron Teumman, care nu era înrudit cu monarhul precedent și trebuia să-și stabilizeze puterea, eliminându-și rivalii. Trei dintre fiii lui Urtak, pretendenții principali la tron, au fugit în Asiria și au fost adăpostiți de Assurbanipal, deși Teumman a cerut să fie extrădați în Elam.

După victoria asupra elamiților Assurbanipal s-a confruntat cu revolta lui Bel-ikișa, căpetenia gambulienilor (un trib arameean din Babilonia), care s-a răsculat după ce fusese despuiat de o parte din autoritate, când ieșise la iveală implicarea sa în susținerea invaziei elamite. Assurbanipal i-a poruncit guvernatorului din Uruk, Nabu-ușabși, să-l atace pe Bel-ikișa. Răzvrătirea sa nu pare să fi cauzat multe daune, el fiind ucis de un mistreț la puțin timp după începutul revoltei. În 663 î.Hr. Dunanu, fiul lui Bel-ikișa, i s-a predat lui Assurbanipal.

Șamaș-șum-ukin, regele vasal al Babilonului, pare să fi obosit către 653 î.Hr. de mâna forte a fratelui său. El a trimis soli la Teumman în Elam cu speranța că oștirea acestuia va destabiliza puterea asiriană. Assurbanipal însă pare să nu fi știut de implicarea lui Șamaș-șum-ukin, deși a reușit să-i înfrângă pe elamiți în 653 î.Hr. și le-a devastat țara. Bătălia finală din această campanie, bătălia de pe râul Ulai, a avut loc lângă capitala elamită Susa și a fost o victorie asiriană decisivă, în parte datorită trădării în tabăra adversă. Regele Teumman a căzut în luptă, la fel ca și unul dintre vasalii săi pe nume Șutruk-Nahunte, regele orașului Hidalu. Ca urmare a victoriei Assurbanipal i-a făcut cârmuitori pe doi dintre fiii lui Urtak, instalându-l pe Ummanigaș la Madaktu și pe Tammaritu la Hidalu. Dunanu, care li se alăturase elamiților, a fost capturat împreună cu familia sa și executat. Gambulienii au fost atacați de armata lui Assurbanipal și pedepsiți pentru răzvrătire, capitala lor Șapibel fiind inundată și locuitorii ei trecuți prin sabie. În locul lui Dunanu Assurbanipal l-a numit pe un nobil gambulian pe nume Rimutu, după ce acesta consimțise să-i plătească o contribuție considerabilă suveranului asirian.

Relațiile cu Lidia și cimerienii miniatura|Lăncieri asirieni pe un relief din Ninive, secolul al VII-lea î.Hr. Expus la Muzeul Pergamon. Cimerienii, un popor nomad locuind în acea perioadă în Caucazul de Sud, au năvălit asupra Asiriei și, după ce au fost respinși de către tatăl lui Assurbanipal, Asarhadon, au invadat Lidia. Regele acesteia, Gyges, a fost nevoit să ceară ajutorul lui Assurbanipal. Cimerienii au fost izgoniți din Lidia în 665 î.Hr., la Ninive fiind aduse în lanțuri două dintre căpeteniile lor, precum și multă pradă de război. Gyges se pare că totuși nu a fost chiar mulțumit de susținerea asirienilor, dat fiind că peste doisprezece ani a rupt alianța cu ei și s-a aliat cu egiptenii lui Psametic I, atrăgându-și astfel blestemul suveranului Asiriei.

Când forțele asiriene luptau în Elam, o alianță a perșilor, cimerienilor și a mezilor a înaintat asupra capitalei Ninive. Ca să contracareze această amenințare, Assurbanipal a apelat la aliații săi sciți și a învins oștirea inamică. Se consideră că regele mezilor Phraortes a fost ucis în această luptă.

După moartea din 652 î.Hr. a lui Gyges i-a urmat fiul său Ardys. Pentru că sciții i-au izgonit din casele lor, cimerienii au atacat din nou Lidia și au capturat cea mai mare parte a regatului. Ardys, ca și tatăl său până la el, l-a implorat pe Assurbanipal să-l ajute. Nu se știe dacă ajutorul asirian a mai sosit vreodată, deși cimerienii au fost până la urmă expulzați din Lidia.

Rebeliunea lui Șamaș-șum-ukin în Babilon miniatura|Assurbanipal inspectează prada și prizonierii din Babilon după un asediu care a durat doi ani, 648 î.Hr. British Museum. miniatura|Prizonieri din Babilon păziți de asirieni. Relief din Ninive. British Museum.

În anii 650 î.Hr. ostilitatea dintre Șamaș-șum-ukin și Assurbanipal era deja evidentă vasalilor lor. Poate cei mai importanți factori din spatele rebeliunii lui Șamaș-șum-ukin erau nemulțumirea lui față de poziția sa în comparație cu cea a lui Assurbanipal, resentimentul babilonienilor față de Asiria în general și disponibilitatea constantă a cârmuitorului Elanului de a se alătura oricui purtând război împotriva Asiriei.

Șamaș-șum-ukin s-a ridicat împotriva fratelui său mai tânăr în 652 î.Hr. Acest război civil va dura trei ani. Inscripțiile sugerează că Șamaș-șum-ukin a chemat cetățenii din Babilon să se alăture revoltei sale. În curând tot sudul Mesopotamiei s-a răsculat. Conform inscripțiilor lui Assurbanipal fratele său a avut mult succes în găsirea aliaților contra asirienilor. Primii și cei mai importanți erau caldeenii, arameenii și alte popoare ale Babiloniei, apoi elamiți și, în cele din urmă, un grup de regi, probabil, ai mezilor. Noul rege al Elamului, Ummanigaș, a trimis o oștire sub comanda lui Undașe, fiul regelui Teumman, ca să ajute răsculații.

În pofida alianței aparent puternice a dușmanilor Asiriei, situația lui Șamaș-șum-ukin arăta către 650 î.Hr. sumbru, forțele lui Assurbanipal împresurând Sipparul, Borsippa, Kutha și însuși Babilonul. Bântuit de foamete și molimi acesta a căzut într-un final în 648 î.Hr. și a fost jefuit de învingători. Se consideră tradițional că Șamaș-șum-ukin s-a sinucis împreună cu familia prin autoincendiere, cu toate că textele contemporane spun doar că el „a suferit o moarte cruntă" și că zeii „l-au sortit focului și i-au prăpădit viața".

Assurbanipal a desemnat un nou cârmuitor al Babilonului, Kandalanu, posibil unul dintre frații săi mai tineri. O altă ipoteză îl vede ca pe un nobil babilonian care l-a susținut pe Assurbanipal și a fost răsplătit cu demnitatea regală. În stăpânirea sa era același teritoriu ca și cel al lui Șamaș-șum-ukin, cu excepția orașului Nippur pe care Assurbanipal l-a transformat într-o puternică fortăreață asiriană. Se pare noul cârmuitor al Babilonului avea o autoritate foarte limitată, el lăsând puține urme în izvoarele istorice.

A doua campanie elamită