miniatura|Tom Reed descrie patru etape ale inteligenței emoționale: „autocunoașterea”, „conștientizarea socială”, „autocontrolul” și „gestionarea relațiilor”.
Inteligența emoțională (IE), cunoscută și ca coeficient emoțional (EQ), este capacitatea de a percepe, folosi, înțelege și gestiona emoțiile. O inteligență emoțională ridicată presupune recunoașterea emoțiilor proprii și ale celorlalți, folosirea informației emoționale pentru a orienta gândirea și comportamentul, deosebirea și denumirea diferitelor stări afective și ajustarea emoțiilor pentru a te adapta la mediu. Aici se include și alfabetizarea emoțională.
Termenul a apărut pentru prima dată în 1964 și a devenit cunoscut prin cartea de succes din 1995 Inteligența emoțională, scrisă de psihologul și jurnalistul de știință Daniel Goleman. Unii cercetători susțin că inteligența emoțională poate fi învățată și dezvoltată, în timp ce alții o consideră înnăscută.
Pentru măsurarea IE au fost dezvoltate mai multe modele. Modelul trăsăturilor se concentrează pe dispozițiile comportamentale autoraportate și pe abilitățile percepute, iar modelul aptitudinilor pe capacitatea individului de a prelucra informația emoțională și de a o folosi pentru a se descurca în mediul social. Modelul inițial al lui Goleman poate fi considerat astăzi un model mixt, care combină ceea ce între timp a fost modelat separat drept IE ca aptitudine și IE ca trăsătură. Modelul aptitudinilor definește inteligența emoțională ca pe un set de abilități legate de folosirea, înțelegerea și gestionarea emoțiilor.
Deși unele studii arată o corelație între o IE ridicată și o performanță bună la locul de muncă, nu există un consens general asupra acestei chestiuni în rândul psihologilor și nu au fost demonstrate relații cauzale. IE este de obicei asociată cu empatia, deoarece presupune raportarea experiențelor personale la cele ale altora. De la popularizarea sa din ultimele decenii și de la asocierea ei cu performanța profesională, metodele de dezvoltare a IE au fost căutate de persoanele care doresc să devină lideri mai eficienți. Metaanalize au constatat că inteligența emoțională se asociază pozitiv cu performanța profesională într-o gamă largă de ocupații.
Cercetările recente s-au concentrat pe recunoașterea emoțiilor, adică pe atribuirea unor stări afective pornind de la observarea indiciilor nonverbale vizuale și auditive. În plus, studii neurologice au încercat să caracterizeze mecanismele neuronale ale inteligenței emoționale. Criticile aduse IE s-au axat pe faptul dacă aceasta are validitate incrementală față de coeficientul de inteligență (IQ) și de cele cinci mari trăsături de personalitate. Metaanalize au constatat că anumite măsurători ale IE au validitate chiar și atunci când se controlează atât IQ-ul, cât și personalitatea.
Istoric Conceptul de forță emoțională a fost introdus de Abraham Maslow în anii 1950. Termenul „inteligență emoțională” a apărut poate pentru prima dată într-o lucrare din 1964 a lui Michael Beldoch și într-o lucrare din 1966 a lui B. Leuner.
În 1983, lucrarea lui Howard Gardner Frames of Mind: The Theory of Multiple Intelligences a introdus ideea că tipurile tradiționale de inteligență, precum IQ, nu explică pe deplin capacitatea cognitivă. El a propus noțiunea de inteligențe multiple, care includea atât inteligența interpersonală, cât și pe cea intrapersonală, definite ca fiind capacitatea de a-i înțelege pe ceilalți, respectiv pe sine.
Prima folosire publicată a termenului EQ (coeficient emoțional) apare într-un articol al lui Keith Beasley din 1987, în revista Mensa Marea Britanie.
În 1989, Stanley Greenspan a propus un model pentru descrierea IE. Anul următor, Peter Salovey și John Mayer au propus un alt model.
Termenul a devenit cunoscut pe scară largă odată cu publicarea cărții lui Daniel Goleman din 1995, Emotional Intelligence Why it can matter more than IQ. Goleman a continuat cu mai multe publicații asemănătoare, care au consolidat folosirea termenului. La sfârșitul anului 1998, articolul lui Goleman din Harvard Business Review, intitulat „What Makes a Leader?”, a atras atenția conducerii de la companiile de bunuri de consum Johnson & Johnson. Articolul argumenta că IE cuprinde abilitățile și trăsăturile care determină performanța în conducere. Johnson & Johnson a finanțat un studiu care a concluzionat că există o legătură puternică între liderii cu performanțe superioare și competența emoțională, sprijinind ideea unor teoreticieni că IE este un factor care diferențiază performanța în conducere.
Testele care măsoară IE nu au înlocuit testele de IQ ca etalon standard al inteligenței. În cercetările ulterioare, IE a fost criticată pentru presupusul ei rol în conducere și în succesul în afaceri.
Definiții Peter Salovey și John Mayer au definit inteligența emoțională drept „perceperea corectă a emoției, folosirea emoțiilor pentru a facilita gândirea, înțelegerea emoției și gestionarea emoției”. Conceptul cuprinde atât procese emoționale, cât și procese intelectuale.
Inteligența emoțională reflectă și capacitatea de a folosi inteligența, empatia și emoțiile pentru a înțelege mai bine dinamica relațiilor interpersonale. Există totuși un dezacord considerabil în privința definiției IE, atât la nivel de terminologie, cât și de operaționalizare. În prezent există trei modele principale ale IE. Modelul aptitudinilor definește IE prin abilități cognitive și emoționale; modelul mixt, introdus de Daniel Goleman, cuprinde o varietate de competențe emoționale și este uneori considerat o formă de IE ca trăsătură; iar modelul trăsăturilor definește IE ca fiind alcătuită din trăsături situate în cadrul unei teorii a trăsăturilor de personalitate.
Diferitele modele ale IE au dus la dezvoltarea unor instrumente variate de evaluare a construcțului. Deși unele dintre aceste măsurători se pot suprapune, majoritatea cercetătorilor sunt de acord că ele se referă la construcțe diferite.
Modele Din perspectiva abordărilor teoretice și metodologice, măsurătorile IE se împart în general în trei direcții principale: măsurători bazate pe aptitudini (de exemplu MSCEIT), autoraportări ale abilităților (de exemplu SREIT, SUEIT și WLEIS) și modele mixte (de exemplu AES, ECI, chestionarul IE, EIS, EQ-I și GENOS), care includ atât măsurători ale IE, cât și abilități sociale clasice.
Modelul aptitudinilor Salovey și Mayer definesc IE în limitele criteriilor standard aplicabile unei noi forme de inteligență. Definiția lor inițială a IE era „capacitatea de a-ți urmări propriile emoții și pe ale celorlalți, de a distinge între diferite emoții și a le eticheta corect și de a folosi informația emoțională pentru a orienta gândirea și comportamentul”. Ulterior au revizuit definiția în „capacitatea de a percepe emoția, de a integra emoția pentru a facilita gândirea, de a înțelege emoțiile și de a le regla astfel încât să favorizeze dezvoltarea personală”. După cercetări suplimentare, definiția lor a IE a evoluat spre „capacitatea de a raționa despre emoții și cu ajutorul emoțiilor pentru a îmbunătăți gândirea. Ea include abilitățile de a percepe corect emoțiile, de a accesa și genera emoții care să sprijine gândirea, de a înțelege emoțiile și cunoașterea emoțională și de a regla reflexiv emoțiile pentru a favoriza dezvoltarea emoțională și intelectuală”.
Modelul bazat pe aptitudini privește emoțiile ca surse utile de informație, care ajută la înțelegerea și navigarea mediului social, abilitățile IE manifestându-se prin comportamente adaptative. Modelul propune că indivizii diferă prin capacitatea de a prelucra informația de natură emoțională și prin capacitatea de a lega prelucrarea emoțională de gândirea mai amplă.
Modelul susține că inteligența emoțională cuprinde patru tipuri de abilități:
Perceperea emoțiilor: capacitatea de a detecta și descifra emoțiile din chipuri, imagini, voci și artefacte culturale, inclusiv capacitatea de a-ți identifica propriile emoții. Perceperea emoțiilor este un aspect fundamental al inteligenței emoționale, deoarece face posibilă toată prelucrarea ulterioară a informației emoționale. Folosirea emoțiilor: capacitatea de a valorifica emoțiile pentru a facilita diverse activități cognitive, precum gândirea și rezolvarea de probleme. Persoana inteligentă emoțional își poate folosi pe deplin schimbările de dispoziție pentru a se adapta cât mai bine la sarcina de îndeplinit. Înțelegerea emoțiilor: capacitatea de a înțelege limbajul emoțiilor și de a sesiza relațiile complicate dintre ele. De exemplu, înțelegerea emoțiilor include capacitatea de a fi sensibil la diferențele fine dintre emoții și capacitatea de a recunoaște și descrie cum evoluează emoțiile în timp. Gestionarea emoțiilor: capacitatea de a regla emoțiile atât la sine, cât și la ceilalți. Persoana inteligentă emoțional poate valorifica emoțiile, chiar și pe cele negative, și le poate gestiona pentru a-și atinge obiectivele propuse.
Modelul IE ca aptitudine a fost criticat pentru lipsa validității de aspect și de validitate predictivă la locul de muncă. Totuși, din punctul de vedere al validității de construct, testele de IE ca aptitudine au un avantaj mare față de scalele de autoraportare, deoarece compară performanța maximă a individului cu scale standard de performanță și nu se bazează pe acceptarea de către persoană a unor afirmații descriptive despre sine. Mai mult, scorurile MSCEIT au fost asociate cu unele gene candidate (COMT, HTR2A și DRD2), în timp ce chestionarele de autoraportare nu au fost.
Măsurare Instrumentul actual pentru modelul IE al lui Mayer și Salovey, Testul de inteligență emoțională Mayer–Salovey–Caruso (MSCEIT), se bazează pe o serie de itemi de rezolvare a problemelor cu conținut emoțional. În acord cu susținerea modelului că IE este un tip de inteligență, testul este construit după modelul testelor de IQ bazate pe aptitudini. Măsurând abilitățile unei persoane pe fiecare dintre cele patru ramuri ale inteligenței emoționale, MSCEIT generează câte un scor pentru fiecare ramură, precum și un scor total.
Ideea centrală a modelului cu patru ramuri este că IE presupune racordarea la normele sociale. De aceea, MSCEIT este punctat prin consens, scorurile mai mari indicând o suprapunere mai mare între răspunsurile individului și cele oferite de un eșantion mondial de respondenți. MSCEIT poate fi punctat și de experți, calculându-se suprapunerea dintre răspunsurile individului și cele oferite de un grup de 21 de cercetători ai emoțiilor.
Deși promovat ca test de aptitudini, MSCEIT se deosebește de testele standard de IQ prin faptul că itemii săi nu au răspunsuri corecte în mod obiectiv. Printre alte dificultăți, criteriul de punctare prin consens face imposibilă crearea unor itemi pe care doar o minoritate de respondenți i-ar putea rezolva, deoarece, prin definiție, un răspuns este considerat „inteligent” emoțional doar dacă majoritatea eșantionului l-a ales. Această problemă și altele asemănătoare i-au făcut pe unii specialiști în abilități cognitive să pună la îndoială definirea IE ca inteligență autentică.
Într-un studiu al lui Føllesdal, rezultatele la MSCEIT ale 111 lideri de afaceri au fost comparate cu felul în care aceștia erau descriși de angajați. Nu s-a găsit nicio corelație între rezultatele la test ale unui lider și modul în care era evaluat de angajați în ce privește empatia, capacitatea de a motiva și eficiența în conducere. Føllesdal a criticat și compania canadiană Multi-Health Systems, care administrează testul. Testul conține 141 de întrebări, dar după publicare s-a constatat că 19 dintre ele nu dădeau răspunsurile așteptate. Ca urmare, Multi-Health Systems a eliminat răspunsurile la aceste 19 întrebări înainte de punctare.
Alte măsurători Există și alte instrumente specifice care evaluează aptitudinea de inteligență emoțională, printre care:
Analiza diagnostică a acurateței nonverbale (DANVA) Testul de recunoaștere afectivă japonez și caucazian (JACBART)