Lactarius scrobiculatus (Giovanni Antonio Scopoli, 1772 ex Elias Magnus Fries, 1838) este o specie de ciuperci otrăvitoare din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Lactarius.Index FungorumMycobank O denumire populară nu este cunoscută. Acest burete frecvent coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește uneori izolat, dar preponderent în grupuri maimari sau mai mici în păduri de conifere sub brazi și molizi, chiar și în plantații de rășinoase. Se dezvoltă pe terenuri sărace în azot umede, proaspete, calcaroase, bogate în nutrienți, dar, de asemenea, pe cele nisipoase sau argiloase peste rocă de calcar. Apare din iulie până în noiembrie, preferat de la deal la munte și numai foarte rar în câmpie.Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 82-83, ISBN 978-3-440-13447-4Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 368-369, ISBN 3-405-12116-7Ioana Tudor: „Ciupercile din flora spontană a României, cap. 3.41, Editura Gramen, București 2010
Taxonomie thumb|left|118px|G. A. Scopoli Nume binomial a fost determinat drept Agaricus scrobiculatus de naturalistul italian Giovanni Antonio Scopoli în volumul 2 al operei sale Flora carniolica exhibens plantas Carnioliae indigenas deja în 1772.Ioannis Antonii Scopoli: „Flora carniolica exhibens plantas Carnioliae indigenas”, vol. II, Editura Ioannis Pauli Krauss, Viena 1772, p. 450, nr. 1551
Apoi, în 1815, renumitul savant suedez Elias Magnus Fries a redenumit specia mai întâi în Agaricus intermedius,Elias Fries: „Observationes mycologicae”, vol. 1, Editura Gerhard Bonnier, Havniae 1815, p. 57 dar s-a corectat mai târziu, transferând specia corect sub păstrarea epitetului la genul Lactarius, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838.Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 334 Este numele curent valabil (2020).
Încercările de redenumire ale micologilor germani Paul Kummer (Galorrheus scrobiculatus, 1871)Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen”, cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 125 și Otto Kuntze (Lactifluus scrobiculatus, 1891)Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum”, vol. 2, Leipzig 1891, p. 857 sunt acceptate sinonim, dar, nefiind folosite, sunt neglijabile.
Numele generic este derivat din cuvântul latin (=lăptos, plin de lapte),Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 668, ISBN 3-468-07202-3 iar epitetul din cuvântul aceleiași limbi, anume (=gaură, groapă, scobitură),Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1095, ISBN 3-468-07202-3 datorită aspectului exterior al piciorului.
Descriere thumb|left|255px|Bres.: Lactarius scrobiculatus Pălăria: cu un diametru de 6–20 (25)cm foarte largă și cărnoasă, este, la început, convexă, iar, la maturitate, din ce în ce mai plată și adâncită, la bătrânețe în formă de pâlnie. Marginea, pentru mult timp răsfrântă spre picior și acoperită de solzi ocru-roșiatici, se îndreaptă complet o dată cu trecerea timpului. Suprafața, în centru netedă sau fin solzoasă, devine spre margine tot mai mult pufoasă și lățoasă, îndeosebi la exemplare tinere. Prezintă dungi vagi concentrice de culoarea cojii de alună în nuanță deschisă. Cuticula este uscată până slab lipicioasă, dar la umezeală unsuroasă, chiar vâscoasă. Coloritul variază între albicios (la început), galben de paie, crem-gălbui precum galben ca mierea sau palid maroniu (la sfârșit). La apăsare se decolorează brun-gălbui. Lamelele: destul de subțiri și înghesuite, inegale și uneori bifurcate, sunt nu prea înalte, fiind inițial mai degrabă aderate larg la picior, întinzându-se cu avansarea în vârstă, devenind astfel decurente în lungul lui. Coloritul este inițial albicios, apoi poate fi palid gălbui sau crem, la bătrânețe pătat brun pe muchiile netede. Piciorul: cu o înălțime de 4-8 (10)cm și o lățime de 1,5-3 (3,5)cm, mereu mai scurt ca diametrul pălăriei, este cilindric bont, robust și plin pe dinăuntru în tinerețe, devenind cu timpul însă friabil și gol în interior, fiind ceva subțiat spre bază și acolo acoperit cu un fetru gros alb. Pe suprafața netedă, lipicioasă, inițial alburie și brumată, apoi crem-gălbuie care capătă la bătrânețe un aspect gri-brun, se află mai multe sau mai puține gropițe ca scobite, neregulat împrăștiate și brun-gălbuie. Nu prezintă un inel. Carnea: slab gălbuie este foarte compactă și fragilă, mirosul fiind slab fructuos, amărui ca lămâia, dar gustul foarte iute, amar și zgâriind în gât. Laptele: abundent și lăptos, inițial alb, se colorează la contactul cu aerul în galben-sulf, fiind foarte iute și amar. Caracteristici microscopice: are spori aproape rotunzi până ovoidali, apiculați și hialini (translucizi), cu o mărime de 9-10 (12) x 7-8 (9) microni, fiind în placa hilară neamiloizi (nu se decolorează cu reactivi de iod). Suprafața este presărată de negi mici crestat-reticulați de 0,7–1µm. Coloritul pulberii lor este ocru deschis. Basidiile clavate cu 2-4 sterigme fiecare măsoară 40-45 x 8-12 microni. Cistidele (celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) de 65-120 x 6-12 microni sunt fusiforme în formă de lanțetă cu vârfuri gălbuie și rare. Muchiile sunt în mare măsură sterile, de asemenea lipsesc cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor). În schimb poartă multe paracistide (cistide numai puțin diferențiate de pe muchiile lamelor) neregulat cilindrice până cuneiforme sau îndoite de 16-52 x 6-10 microni. Cuticula cu o grosime de 250µm constă din hife paralele de 2,5-7µm din care unele pot urca cu capetele lor peste asociația hifelor, fiind integrate într-o masă gelatinoasă. Lactifere apar doar în straturi mai adânci.Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 356Jacob Heilmann-Clausen și colaboratori: „The genus Lactarius - Fungi of Northern Europe”, vol. 2, Editura Danish Mycological Society, Copenhaga 1998, p. 106, ISBN 978-8-79835-814-5 Reacții chimice: carnea se colorează cu acid sulfuric cu timpul verde-măsliniu (dar cuticula galben), cu fenol mai întâi încet galben-portocaliu, apoi pătat negru-violet, cu guaiacol după 10 minute carmin-liliaceu, cu lactofenol (o soluție din fenol, acid lactic și glicerol) brun-violet, cu sulfovanilină albastru și cu tinctură de Guaiacum încet gri-verzui. Cuticula și carnea se decolorează cu Hidroxid de potasiu imediat auriu până galben-portocaliu, pălind după vreo 10 minute.Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 524, ISBN 3-85502-0450Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 449
Confuzii Acest râșcov poate fi confundat cu specii ale aceluiași gen cu lapte alb și/sau gălbui, în majoritate iuți și/sau amari, ca de exemplu: Lactarius blennius (necomestibil),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365/1, ISBN 3-405-12116-7Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 336-337, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum) Lactarius circellatus (necomestibil),Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 370-371, ISBN 88-85013-37-6 Lactarius chrysorrheus (necomestibil),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 376-377, ISBN 3-405-12081-0 Lactarius citriolens (necomestibil),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 318-319 - 2, ISBN 3-405-12124-8 Lactarius decipiens (necomestibil),Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 384-385, ISBN 88-85013-25-2 Lactarius mairei (ușor otrăvitor),Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 362-363, ISBN 88-85013-25-2 Lactarius intermedius (necomestibil),Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 358-359, ISBN 88-85013-25-2 Lactarius leonis (necomestibil),Josef Breitenbach, Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz“, vol. 6, partea 1: „Milchlinge und Täublinge – Russulaaceae“, Editura Mykologia, Lucerna 2005, p. 74, ISBN 3-85604-060-9 + imagini, Lactarius pallidus (necomestibil),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 390-391, ISBN 3-405-12081-0 Lactarius porninsis (comestibil),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 352-353 - 1, ISBN 3-405-12116-7 Lactarius pubescens (otrăvitor),Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 364-365, ISBN 88-85013-25-2 Lactarius pyrogalus (necomestibil),Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 84-85, ISBN 978-3-440-13447-4 Lactarius repraesentaneus (necomestibil),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 378-379, ISBN 3-405-12081-0 Lactarius resimus (necomestibil),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 388-389, ISBN 3-405-12081-0 Lactarius torminosus (otrăvitor),Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 176-178, ISBN 3-426-00312-0 Lactarius trivialis (necomestibil),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 392-393, ISBN 3-405-12081-0 Lactarius tuomikoskii (necomestibil),Josef Breitenbach, Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz“, vol. 6, partea 1: „Milchlinge und Täublinge – Russulaaceae“, Editura Mykologia, Lucerna 2005, p. 114, ISBN 3-85604-060-9 Lactarius turpis (posibil letal),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 366-367, ISBN 3-405-12116-7 Lactarius vietus (necomestibil)Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 306-307, ISBN 3-405-12124-8 și Lactarius zonarius (necomestibil).Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 368-369, ISBN 88-85013-37-6
Specii asemănătoare în imagini
Valorificare