Insula Sf. Ivan (în ) este cea mai mare insulă bulgară din Marea Neagră, cu o suprafață de . Se află în largul , lângă Sozopol, un oraș cu istorie bogată și stațiune turistică populară, și este separat de o strâmtoare de câteva sute de metri lungime de mica . Cu un punct maxim la deasupra nivelului mării, ea este și cea mai înaltă dintre insulele marine bulgare. Se află la de peninsula Stoleț, locația orașului vechi Sozopol.

Istorie În preajma secolelor al VII-lea–al IV-lea î.e.n., insula a fost populată de traci. După ce Sozopol (Apollonia) a fost cucerit de romani în 72 î.e.n., pe insulă a fost construit un far. Lângă sanctuarul trac, localnicii au construit un templu al lui Apollo cu o statuie de bronz realizată de , cu o înălțime de , ușor de văzut din oraș. Un complex de clădiri a fost construit în jurul templului din partea de sud-est a insulei, inclusiv stații de sănătate, hanuri etc.

După convertirea la creștinism, în secolele al V-lea–al VI-lea a fost construit un complex monastic pe vârful ruinelor vechiului templu roman, inclusiv Bazilica Maica Domnului. Spre secolele al VII-lea–al IX-lea, bazilica a fost abandonată doar pentru a fi reconstruită în secolul al X-lea. Mănăstirea Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul a devenit un centru important al creștinismului în regiune; clădirile mănăstirii și bisericii au fost reconstruite în 1262–1310. Cercetările arheologice au fost efectuate după 1985 timp de câțiva ani, astfel încât astăzi pot fi văzute rămășițele a două biserici, o reședință regală, o bibliotecă, o parte din cu poarta și mai multe chilii monahale. Mănăstirea era o a Patriarhiei din Constantinopol și este posibil ca doi foști patriarhi să fi fost înmormântați acolo după ce au fost trimiși în exil.

Sozopol a fost cucerit de otomani împreună cu Constantinopolul, în 1453, iar mănăstirea a fost complet distrusă, dar mai târziu reconstruită în 1467–1471. În anii 1620 a fost un refugiu pentru pirații cazaci care atacau coasta de vest a Mării Negre. Arheologii au descoperit chiar și resturile unei petreceri a cazacilor în biserică. Otomanii au distrus clădirile rămase de pe insula Sf. Ivan în iulie 1629 pentru a nu mai fi folosite de pirați. Insula a jucat un rol și în Războiul Ruso-Turc din 1828-1829, când a fost folosită ca spital de campanie pentru soldații ruși care sufereau de holeră și avea și un cimitir rusesc.

Până la mijlocul secolului al XIX-lea, când un fenomen natural le-a separat cel mai probabil, mica insulă Sf. Petru de la est de Sfântul Ivan a fost cel mai probabil o parte a ei. Au mai existat și două insule mici, sau stânci mari la est de Sfântul Petru, cunoscute sub numele de Milos și Gata; ele au fost descrise ultima dată de corespondenții de război din anii 1820.

Pe insulă s-a păstrat și un far construit de ingineri francezi în 1884 și îndreptat spre Golful Burgas. În anii 1970 și la începutul anilor 1980 a existat un proiect de construire a unui mare hotel de către compania Balkanturist pe insula Sf. Ivan, însă intervenția lui Todor Jivkov a împiedicat acest lucru.

În august 2010, BBC a raportat că pe insulă au fost găsite moaște ale lui Ioan Botezătorul. Datarea cu radiocarbon a confirmat că oasele aparțineau unui om care a trăit și a murit în Orientul Mijlociu la mijlocul secolului I.

Natura În afară de semnificația sa istorică, insula este și o rezervație naturală din 1993, cu 72 de specii de păsări care cuibăresc pe stânci și în jurul coastei, dintre care 3 sunt pe cale de dispariție în lume și 15 în Europa. Sf. Ivan și insula adiacentă Sf. Petru găzduiesc cele mai mari colonii din Bulgaria de (Ichthyaetus audouinii) și pescăruși caspici (Larus cachinnans). Insula Sf. Ivan este locuită și de alte specii rare, cum ar fi focile-călugăr mediteraneene. Stâncile de pe insulă sunt acoperite cu midii negre.

Note

Bibliografie

Categorie:Insule din Marea Neagră Categorie:Insulele Bulgariei