August 2015 a fost a opta lună a anului și a început într-o zi de sâmbătă.

Evenimente

5 august: Prim-ministrul malaysian Najib Razak a confirmat că rămășițele avionului descoperite în Oceanul Indian aparțin Boeing-ului care asigura zborul MH370 al companiei Malaysia Airlines și care a dispărut în data de 8 martie 2014.BBC - "MH370: Reunion debris is from missing plane, says Najib" 6 august: Supraviețuitori ai bombardamentului atomic, oficiali japonezi și diplomați străini au asistat la Hiroshima, alături de alte zeci de mii de persoane, la comemorarea a 70 de ani de la primul atac nuclear din istorie, în ultimele zile ale celui de-al Doilea Război Mondial. 10 august: Un papagal de noapte a fost capturat pentru prima dată în peste o sută de ani, în Australia.The Guardian - "Night parrot capture and tagging hailed as 'holy grail' moment for bird lovers" 10 august: Un studiu științific, parte a studiului Galaxy And Mass Assembly (GAMA), după ce a examinat blocuri imense de spațiu îndepărtat, aflate la mai multe miliarde de ani lumină depărtare, a concluzionat că universul „se stinge încet". Cercetătorii au măsurat energia produsă de 200.000 de galaxii, descoperind că este de două ori mai redusă decât cea generată acum 2 miliarde de ani.CNN - "'The Universe is slowly dying,' study shows with unprecedented precision"The Guardian, via MSN - "Universe slowly dying as old stars fade faster than new ones are born" 14 august: Matematicieni americani de la Universitatea Washington au descoperit un nou tip de pentagon neregulat. Este vorba de un nou tip de „mozaicare pentagonală", iar noua formă descoperită reprezintă cel de-al 15-lea tip de pentagon neregulat care este capabil de o astfel de performanță. Precedentul pentagon de acest tip a fost descoperit în urmă cu 30 de ani.NPR - "With Discovery, 3 Scientists Chip Away At An Unsolvable Math Problem" 18 august: Reprezentanții Apelor Române afirmă că Dunărea are cel mai mic debit din ultimii 32 de ani. Debitul Dunării este de doar 2.300 mc/s la intrarea în țară, față de 4.300 mc/s, cât este media lunii august.Digi24 - "Dunărea, record istoric negativ. Fluviul are cel mai mic debit din ultimii 32 de ani" 20 august: Prim-ministrul Greciei, Alexis Tsipras, își anunță demisia și cere alegeri anticipate pe 20 septembrie. 25 august: Regizorul ucrainean Oleg Sențov, care s-a opus anexării Crimeii la teritoriul rus, a fost condamnat pentru „terorism” la 20 de ani de închisoare de un tribunal din sudul Rusiei. 26 august: Criza refugiaților: Vicepremierul Cehiei solicită închiderea imediată a frontierei externe a spațiului Schengen pentru a fi oprit afluxul de refugiați. Decese 3 august: Laurențiu Mircea Popescu, 71 ani, medic român (n. 1944) 4 august: Vitalie Belousov, 85 ani, inovator, inventator, profesor universitar, doctor inginer român (n. 1930) 6 august: Mircea Dobrescu, 84 ani, pugilist român (n. 1930) 6 august: Malvina Urșianu, 88 ani, scenaristă română (n. 1927) 9 august: Jack Gold, 85 ani, regizor britanic (n. 1930) 11 august: Álmos Albert, 61 ani, politician maghiar din România (n. 1954) 14 august: Ițhak Orpaz, 93 ani, scriitor, poet și traducător israelian (n. 1921) 15 august: Dorel Cernomazu, 68 ani, profesor universitar român (n. 1947) 16 august: Mile Mrkšić, 68 ani, militar sârb (n. 1947) 16 august: Goldie Steinberg, 114 ani, supercentenară americană (n. 1900) 17 august: Jacob Bekenstein, 68 ani, fizician mexican (n. 1947) 18 august: Khaled al-Asaad, 83 ani, arheolog sirian (n. 1932) 18 august: Beata Brookes, 84 ani, om politic britanic (n. 1931) 20 august: Lev Durov, 83 ani, actor sovietic și rus de teatru și de film (n. 1931) 20 august: Alexandru Nicula, 102 ani, prelat papal român, protopop unit al Clujului, deținut politic, unul din liderii rezistenței greco-catolice din România. (n. 1913) 22 august: Eric Thompson, 95 ani, pilot britanic de Formula 1 (n. 1919) 22 august: Erika Zuchold (n. Erika Barth), 68 ani, sportivă germană (gimnastică artistică), (n. 1947) 23 august: Guy Ligier, 85 ani, pilot francez de Formula 1 (n. 1930) 24 august: Justin Wilson, 37 ani, pilot britanic de Formula 1 (n. 1978) 27 august: Matei Boilă, 89 ani, senator român (1992-2000), (n. 1926) 29 august: Wayne Dyer, 75 ani, psiholog, educator și scriitor american (n. 1940) 30 august: Wes Craven (Wesley Earl Craven), 76 ani, regizor de film, actor și scenarist american (n. 1939) 30 august: Brian Hord, 81 ani, politician britanic (n. 1934) 30 august: Dan Iordăchescu, 85 ani, solist român de operă (bariton), (n. 1930) Note

august 2015