Aprilie 2003 a fost a patra lună a anului și a început într-o zi de marți.
Evenimente 1 aprilie: Vizita de stat în România a regelui Juan Carlos al Spaniei și a reginei Sofia, la invitația președintelui Ion Iliescu. 1 aprilie: S-a constituit, la Sfântu Gheorghe, „Mișcarea Civică Maghiară”, organizație înființată la inițiativa unor membri ai aripii reformiste din cadrul UDMR Covasna. 8 aprilie: Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei și regina Silvia au început o vizită de 3 zile în România. 9 aprilie: Forțele americane se confruntă cu controlul asupra Bagdadului, punând capăt regimului lui Saddam Hussein. 12 aprilie: Ungaria aprobă aderarea la Uniunea Europeană într-un referendum . 14 aprilie: Proiectul genomului uman este finalizat, 99% din genomul uman fiind secvențializat cu 99,99% precizie. 23 aprilie: La Beijing se închid toate școlile pentru două săptămâni din cauza virusului SARS. 29 aprilie: Statele Unite anunță retragerea trupelor staționate în Arabia Saudită și redistribuirea unor persoane la baza aeriană Al Udeid din Qatar. Decese 1 aprilie: Mihai Mereuță, 78 ani, actor român (n. 1924) 2 aprilie: Petre Sirin, 76 ani, regizor și scriitor român (n. 1926) 8 aprilie: Yōko Mizuki, 92 ani, scenaristă japoneză (n. 1910) 8 aprilie: Nicolae Sulac, 66 ani, interpret de muzică populară din R. Moldova (n. 1936) 8 aprilie: Imre Szász, 76 ani, scriitor maghiar (n. 1927) 9 aprilie: Jorge Enbil (Jorge Oteiza Enbil), 94 ani, sculptor spaniol (n. 1908) 13 aprilie: Mircea Săucan, 75 ani, regizor român (n. 1928) 15 aprilie: Petru Iambor, 63 ani, istoric și arheolog român (n. 1939) 16 aprilie: Isao Iwabuchi, 69 ani, fotbalist japonez (atacant), (n. 1933) 17 aprilie: Robert Atkins, 72 ani, medic american (n. 1930) 17 aprilie: Koji Kondo, 30 ani, fotbalist japonez (n. 1972) 18 aprilie: Radu Bărbulescu (aka R.F. Barth), 61 ani, scriitor român (n. 1952) 18 aprilie: Edgar F. Codd (Edgar Frank Codd), 79 ani, informatician american (n. 1923) 18 aprilie: Emil Loteanu, 66 ani, actor, regizor, scenarist, poet și scriitor din R. Moldova (n. 1936) 21 aprilie: Nina Simone (n. Eunice Kathleen Waymon), 70 ani, cântăreață, compozitoare, pianistă și activistă americană (n. 1933) 22 aprilie: Viorel Sălăgean, 61 ani, jurnalist, scriitor și politician român (n. 1942) 26 aprilie: Yun Hyon-seok, 18 ani, activist sud coreean pentru drepturile omului (n. 1984) 27 aprilie: Efim Tcaci, 75 ani, evreu basarabean, muzicolog, critic muzical, publicist și profesor sovietic și moldovenean (n. 1928) 28 aprilie: Richard Proenneke (Richard Louis Proenneke), 86 ani, naturalist american (n. 1916) 30 aprilie: Vasile Deheleanu, 92 ani, fotbalist și antrenor român (n. 1910) Note
aprilie 2003