Zaharia (Zacharia) Antinescu (n. 2 septembrie 1826Antinescu, p. 9, Brașov – d. 11 iunieChirulescu, p.15-16 1902Savu, Mureșenii în memorialistica lui Zaharia Antinescu și Dumitru Munteanu-Râmnic, p. 129, accesat la 13 august 2020Pășescu, p. 105, PloieștiNazare, Dicționarul scriitorilor brașoveni. Litera A - Antinescu Zaharia , accesat la 12 august 2020 sau BrașovDicționarul Masoneriei Gălățene, accesat la 13 august 2020) a fost un profesor, scriitor, publicist și autor de manuale școlare originar din Brașov, membru al Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, al Societății Geografice Române și al Societății Geografice din Lisabona, decorat cu Medalia „Bene Merenti”.
Biografie
Copilăria, tinerețea și educația
Fiul lui Ioan Antinescu (profesor) și al Ecaterinei, născută PitișiǔAntinescu, p. 27, Zaharia Antinescu a urmat cursurile școlii primare și ale gimnaziului catolic (actualul Colegiu Național „Áprily Lajos”) din orașul natal. Prezența lui Iacob Mureșianu ca director al școlii și profesor de limba latină la liceul brașovean a atras un număr mare de elevi români și a asigurat, astfel, predarea disciplinelor de studiu, până în anul 1860, și în limba românăSavu, p. 130. Antinescu a rememorat experiența de a-l avea ca dascăl pe Iacob Mureșianu astfel:
Maturitatea și viața de familie Zaharia Antinescu s-a căsătorit la 18 ani cu Iudita, născută Martinovici. Au avut împreună doi copii: Emilia și Iancu. Iudita a decedat, după o „viuéță conjugală de 7 Anĭ”, și, după încă doi ani, Zaharia Antinescu s-a recăsătorit cu Domnica Dimitriu, alături de care a rămas timp de 26 de ani, până la moartea acesteia, la 11 noiembrie 1879. Cu cea de-a doua soție, Antinescu a avut încă 9 copii (5 băieți și 4 fete).
În 1848 s-a mutat la Ploiești, în județul Prahova. Plecarea precipitată spre Țara Românească, alături de Iudita și de fiica lor, Emilia, s-a produs pe fundalul incertitudinii și al frământărilor sociale provocate de Revoluția Maghiară, fiind o consecință a implicării sale politice, care l-a forțat să se refugieze în România de teama represaliilor. Cu toate acestea, în 1856 a fost arestat de armata Austro-Ungariei, la decizia Consulatului Austriac. Antinescu a fost invitat să se prezinte la comandantul garnizoanei austriece din Ploiești, unde i s-a comunicat că a doua zi urma să fie însoțit de o santinelă la București. Aici a avut loc un interogatoriu, în urma căruia i s-a adus acuzația „că eǔ așiǔ fi agitatorul Ploescenilor în contra oștirei și că eǔ așiǔ fi îndemnat și așiǔ fi compus chiar petițiunea Arendașiului”Antinescu, p.14. A făcut 18 zile de arest la București. După interogatoriu, i-a fost interzisă revenirea la Ploiești, așa că a rămas, pentru 6 săptămâni, la București, găzduit de un prieten, care a trebuit să garanteze pentru el. După cele 6 săptămâni de așteptare, a fost invitat la Consulat pentru comunicarea sentinței pronunțate de Guvernul Transilvaniei: „că pe cât timp trupele austriace vorǔ mai sta în Romania, eǔ să fiǔ exilat în Austria sub priveghiăre polițienéscă.”Antinescu, p. 14 Oficialitățile i-au pus la dispoziție un act de liberă trecere pentru Brașov, unde a fost exilat în casa părintească, sub supravegherea poliției. A obținut ulterior o învoire pentru a merge la Sibiu, în audiență la Guvernatorul Transilvaniei, Principele de Schwanzerberg, unde i s-a eliberat un pașaport de reîntoarcere în România. După 96 de zile, a revenit alături de familia sa, la Ploiești.
Vreme de opt ani, Zaharia Antinescu a dat meditații la limba română și limba germană pentru diverse familii din județul său adoptiv. În anul 1865, când s-a înființat Instituția Consiliilor JudețeneAntinescu, p. 30, a fost ales membru în Consiliul Județean de Prahova. Anul următor, a preluat conducerea Comitetului de Inspecțiune Școlară din Ploiești, fără a fi remunerat, pentru că, din lipsă de fonduri, suma aferentă salariului nu fusese cuprinsă în bugetul primăriei. Antinescu și-a cedat drepturile bănești datorate de instituție (3000 lei) Casei Comunale a Orașului Ploiești.
În 1889 a vizitat Expoziția Universală de la Paris, experiență pe care a descris-o minuțios în volumul său autobiografic.
A suferit de reumatism, pe care și l-a tratat la băi sulfuroase din Câmpina, Slănic, Pucioasa, Mehadia, Băile Herculane. În ciuda curelor, însă, a rămas țintuit la pat pentru 11 luni.
A murit în 1902, la vârsta de 75 de ani.
Cariera
Activitatea pedagogică A studiat pedagogia la Sibiu, apoi teologia, cu episcopul greco-ortodox Vasilie Moga. Zaharia Antinescu a fost mai atras de posibilitatea unei cariere pedagogice și mai puțin de cea a unei vieți clericale. Primii ani de învățământ i-a petrecut la școlile din Brașov și Săcele, județul Brașov. A fost reprezentantul școlii din Săcele la Adunarea de la Blaj, din anul 1848. În 1855 a fost numit profesor „de studiile limbei române” la unica școală de feteFlorentina Cristescu, Monografia Scolii Gimnaziale „Elena Doamna" din Ploiești , accesat la 18 august 2020. din Ploiești, compusă din trei clase primare, și care, la vremea respectivă, funcționa cu un singur institutor. A ocupat această catedră până la sfârșitul lunii aprilie 1860, când a fost transferat la Școala Domnească (școala de băieți), unde a funcționat până la ieșirea la pensie. Până în 1893, a predat la Școala Normală (unde a ocupat, vreme de 2 ani, și funcția de directorSite-ul municipiului Ploiești, Anexa 5: Etapele dezvoltării culturale ale municipiului Ploiești , acceast la 18 august 2020). Aici l-a avut elev, pentru un an, pe viitorul dramaturg I.L. Caragiale. S-a speculat că Zaharia Antinescu i-a servit de model lui I.L. Caragiale în conturarea personajului Zaharia TrahanacheEugen Simion, Eugen Lovinescu. Scepticul mântuit, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2016, p. 23Istorie pe scurt, Amintirile din copilărie ale lui Caragiale, accesat la 18 august 2020Alexandru Ciubâcă, File din biografia lui I.L. Caragiale. Caragiale și Ploieștiul, în revista LitArt, nr. 5 (38)/mai 2013, p. 2Dinu Grigorescu, Ploieștiul, orașul „Scrisorii pierdute”? , în revista Neuma, nr. 9-10 (11-12), septembrie - octombrie 2018, p. 83, din comedia O scrisoare pierdută.
Antinescu s-a implicat activ în înființarea și construirea liceului de băieți „Sfinții Petru și Pavel” din PloieștiSălăjan, Școala din Ploiești. Spicuri (1) , p. 11 (actualul Colegiu Național „I.L. Caragiale”), căruia i-a și donat o serie de volume din impresionanta sa bibliotecă personală. S-a retras din viața pedagogică la 1 aprilie 1891, după 43 de ani de activitate.
Zaharia Antinescu e autorul primului manual de geografie din țară scris în formă catehetică – Geografia României și a țerilor învecinate pentru usul claselor primare urbane și rurale de ambele sexe: prelucrată dupe nuoul method – publicat în anul 1876.
Activitatea literară și publicistică
Poetul Poetul Zaharia Antinescu a fost extrem de prolific, producția lui artistică acoperind o gamă largă de specii lirice, în special ode și elegii. Versurile îi erau prilejuite de diverse evenimente mai însemnate din viața personală – perioada detenției, decesul membrilor familiei ori al diverșilor cunoscuți –, ori din viața urbei – inaugurarea gimnaziului „Sfinții Petru și Pavel”, ridicarea Statuii Libertății din Ploiești, aniversarea secțiunii prahovene a Societății pentru Învățătura Poporului Român etc., însă sunt lipsite, în cea mai mare parte, de o valoare literară autentică„Vechi institutor în Ploiești, scriitor fără multă erudiție.”
Iuliu Moisil, Românii ardeleni din Vechiul Regat și activitatea lor până la războiul întregirii neamului (III), în revista Pisanii sângeorzene, anul IV, nr. 6 (34), iunie 2015, p. 33Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900, p. 45.
Singurele creații care s-au bucurat de un oarecare succes de public au fost poeziile sale patriotice, cum e cazul „Literaților români” sau al poeziei „Vocea unui orb”, publicată în 1861 în ziarele Reforma și Românul și recenzată de C.A. Rosetti.
Memorialistul Autobiographia mea séǔ Un voĭagiǔ în timpǔ de 70 anĭ. Prosa și Poesia 1826-1896 e cea mai importantă dintre operele lui Antinescu. Deși redactat într-un stil emfatic și străbătut de un puternic curent naționalist, cu accente xenofobeAntinescu, p. 11, 66 și antisemiteAntinescu, p. 64-65, fără calități narative sau stilistice deosebite, adunând laolaltă o serie de versificări ocazionale și de confesiuni sentențioase, volumul rămâne o sursă documentară semnificativă despre dezvoltarea orașului Ploiești. E investigată urbanistica, sunt descriși locuitorii, starea învățământului, viața în timpul stăpânirii austro-ungare și tensiunile provocate de Războiul ruso-turc (1877-1878), sunt înregistrate evenimente notabile din istoria orașului: ridicarea monumentului Libertății, înființarea primelor școli, construirea bulevardului Independenței etc.
Sunt surprinse și transformările prin care a trecut orașul Sinaia, odată cu urcarea pe tron a lui Carol I și instaurarea regalității. Pagini întregi sunt dedicate descrierii Sărbătorii Junilor din Brașov ori construirii unor portrete memorabile pentru o serie de personalități de marcă din Transilvania: Iacob Mureșianu, Andrei Mureșianu, Ioan Popasu, Andrei Șaguna etc.
Publicistul Antinescu a scris sistematic în ziarele vremii, colaborând nu doar la periodicele locale, ci și la cele cu circuit național. Printre acestea, se numără publicații din Brașov: Foaie pentru minte, inimă și literatură; Ploiești: Democratul, Curierul Prahovei și Vocea Prahovei; București: Românul, România liberă, Reforma, Telegraful; Cluj-Napoca: Predicatoriulu Săteanului Românu; Sibiu: Telegraful român sau Oradea: Familia.
Și-a semnat articolele și poeziile publicate în reviste cu numele Z. Antinescu și cu pseudonimele ZantipStraje, p. 25 și Eremitul din Carpați„Tot în timpul resbellului, pe la început și mai în urmă, am publicat sub pseudonymele: «Eremitul din Carpați» și «Zantip» în diarĭul «Telegraphul» din Bucurescĭ…”, Antinescu, p. 105.
Receptare critică Părerile emise în epocă cu privire la valoarea creațiilor lirice ale lui Zaharia Antinescu merg mai mult în direcția aprecierii „hărniciei” poetului decât a calității operei lui. Antinescu e pomenit frecvent în publicațiile vremii în calitate de institutor al lui I.L. Caragiale, prilej cu care exegeții operei lui Caragiale fac uneori și observații legate de pasiunea lui Antinescu pentru scris.
Nicolae Iorga, în Istoria literaturii române contemporane, amintește de școala din Ploiești unde a fost elev I.L. Caragiale și unde „strălucia «poetul» Zaharia Antinescu, altfel un om interesant”.
În Revista istorică din anul 1926 e pomenit „harnicul, dar puțin ridiculul institutor ploieștean Zaharia Antinescu”Dări de samă: Octav Minar, „Caragiale, omul și opera”, București, 1926, în Revista istorică: dări de seamă, documente și notițe, p.75. Opera lui Antinescu nu s-a bucurat de o întâmpinare favorabilă nici în revistele de specialitate.