Câinele din Baskerville (film din 1959)

Câinele din Baskerville (în ) este un film de mister horror gotic britanic din 1959, regizat de Terence Fisher și produs de Hammer Film Productions. El este inspirat din romanul omonim din 1902 al lui Sir Arthur Conan Doyle. Amnon Kabatchnik, Sherlock Holmes on the stage : a chronological encyclopedia of plays featuring the great detective, Scarecrow Press, Lanham, Md., 2008, p. 169. Rolurile principale sunt interpretate de Peter Cushing (Sherlock Holmes), Christopher Lee (Sir Henry Baskerville) și André Morell (dr. Watson). Barry Monush, The Encyclopedia of Hollywood Film Actors: From the Silent Era to 1965, vol. 1, Applause Books, Berkeley, California, 2003, pp. 166, 419. . Este prima adaptare cinematografică color a romanului.

Filmul a fost bine primit de critici pentru calitatea interpretărilor și pentru atmosfera creată. Interpretarea lui Sherlock Holmes de către Peter Cushing este considerată una dintre cele mai bune reprezentări cinematografice ale detectivului, alături de interpretările realizate de Basil Rathbone și Jeremy Brett, în timp ce ecranizarea lui Terence Fisher este apreciată ca unul dintre cele mai bune filme în care apare cunoscutul detectiv.

Rezumat

Dr. Richard Mortimer povestește detectivului Sherlock Holmes și dr. Watson cazul straniu al morții în urma unui atac de cord a prietenului său, Sir Charles Baskerville, în regiunea mlăștinoasă Dartmoor. Medicul rural consideră că bunul său prieten fusese speriat de moarte de spiritul unui „câine al iadului”, care-l ucisese cu câteva secole mai înainte, potrivit legendei, pe strămoșul său, diabolicul Sir Hugo, după ce acesta răpise și ucisese pe fata unui fermier. Mortimer se teme, de asemenea, pentru viața lui Sir Henry, care abia sosise din Africa de Sud pentru a intra în posesia moștenirii sale: moșia Baskerville Hall.

Deși sceptici, Holmes și Watson acceptă să se întâlnească cu Sir Henry, care pare a fi un tânăr îndrăzneț, dar suferă, la fel ca și predecesorul său, de o boală cardiacă congenitală. O serie de incidente ciudate îl conving curând pe Sherlock Holmes că viața lui Sir Henry este într-adevăr în pericol și, fiind ocupat cu rezolvarea unui caz anterior, decide să-l trimită pe prietenul său, Watson, în regiunea Dartmoor, împreună cu Mortimer și cu Sir Henry. Înainte de despărțire, Holmes îl avertizează pe Watson să nu-l lase pe Sir Henry să meargă în mlaștinile din apropiere după căderea întunericului.

Pe drumul spre Baskerville Hall, cei trei sunt anunțați de vizitiul Perkins că un condamnat pe nume Selden (Michael Mulcaster) a evadat din închisoarea Dartmoor, aflată în apropiere, și s-ar ascunde în zona mlaștinilor; Selden a fost acuzat de uciderea unor prostituate și condamnat la închisoare pe viață după ce fusese declarat nebun. Ajuns la Baskerville Hall, Sir Henry este familiarizat cu noua sa locuință de majordomul Barrymore și de soția acestuia. Pe pereții casei sunt expuse portretele stăpânilor anteriori ai moșiei, printre care și infamul Sir Hugo. Totuși, un al doilea portret al lui Sir Hugo lipsește, iar soții Barrymore nu sunt capabili să ofere nicio explicație.

A doua zi, Sir Henry este vizitat de păstorul spiritual al localității, episcopul Frankland, care este și un entomolog pasionat, iar dr. Watson merge la oficiul poștal din satul Grimpen pentru a primi instrucțiuni de la Holmes. În timp ce traversează zona mlaștinilor, Watson se rătăcește și cade într-o groapă care este cât pe ce să-l înghită. Două persoane îi vin în ajutor, un bărbat pe nume Stapleton și fiica sa, Cecile, o fată frumoasă și cam sălbatică care îl cucerește ulterior pe Sir Henry.

Într-o noapte, Watson vede o lumină în mijlocul mlaștinilor și iese afară, împreună cu Sir Henry, pentru a cerceta împrejurimile. Un om ciudat se strecoară în umbră, apoi se aude un urlet îndepărtat, supărându-l atât de mult pe Sir Henry încât suferă o criză cardiacă. Watson observă silueta unui om pe un deal aflat în depărtare, în timp ce îl ajută pe Sir Henry să se întoarcă la Baskerville Hall. În curând, Watson descoperă că silueta era a lui Holmes, care sosise pe ascuns pentru a cerceta mai liber și se adăpostise în ruinele vechii abații.

Mergând împreună în ziua următoare, Holmes și Watson găsesc cadavrul mutilat al condamnatului Selden, ucis în zona mlaștinilor de o fiară necunoscută, în timp ce purta hainele aparținând lui Sir Henry, și legendarul pumnal curbat folosit de Sir Hugo. Acest indiciu îi expun pe soții Barrymore, care mărturisesc că ei l-au ajutat pe evadat, care era ruda lor, furnizându-i hrană și alte provizii de fiecare dată când el semnala cu o lumină din ascunzătoarea sa. Cu toate acestea, Holmes are dovezi că nici soții Barrymore și nici Selden nu au vreo legătură cu moartea lui Sir Charles, așa că el continuă să caute indicii care să confirme existența câinelui misterios și identitatea stăpânilor săi.

După ce scapă cu viață dintr-o mină de cupru abandonată (despre care credea că ar fi vizuina câinelui uriaș) și datorită portretului furat al lui Sir Hugo, Holmes reușește să-și dea seama cine sunt ucigașii și de ce au făcut-o: membrii familiei Stapleton sunt descendenți ilegitimi ai lui Sir Hugo și sunt următorii la rând pentru moștenirea averii și conacului Baskerville, dacă toți membrii familiei Baskerville vor pieri. Holmes a dedus acest lucru după ce l-a întrebat pe Barrymore ce conține portretul care lipsește; portretul a fost furat pentru că dezvăluia că degetele de la mâna dreaptă a lui Sir Hugo erau reticulare la fel ca degetele lui Stapleton. Cecile îl aduce pe Sir Henry în același loc în care, potrivit legendei, câinele fantomă îl ucisese pe Sir Hugo. Holmes și Watson ajung la timp pentru a o auzi pe Cecile mărturisindu-și intențiile unui Sir Henry îngrozit, iar imediat apare un câine înspăimântător care îl atacă pe Sir Henry. Stapleton, care era stăpânul câinelui, încearcă să-l împiedice pe Watson să intervină și este rănit. În acest timp Holmes împușcă câinele, care se întoarce spre Stapleton și îl mușcă până îl ucide. Martoră a acestor întâmplări, Cecile fuge după ce Holmes ucide fiara, care se dovedește a fi în realitate un dog german căruia i se pusese o mască hidoasă pentru a-l face să pară mai fioros. Fata cade accidental în mlaștină, unde se îneacă fără a putea fi ajutată. Holmes și Watson îl duc pe rănitul Sir Henry înapoi la Baskerville Hall.

Distribuție

Peter Cushing — detectivul Sherlock Holmes André Morell — doctorul Watson, prietenul și asociatul lui Holmes Christopher Lee — Sir Henry Baskerville, noul stăpân al moșiei Baskerville Hall Marla Landi — Cecile Stapleton, fiica lui Stapleton David Oxley — Sir Hugo Baskerville, strămoșul lui Sir Henry Francis de Wolff — dr. Richard Mortimer, medicul satului Grimpen Miles Malleson — episcopul Basil Frankland, preotul local Ewen Solon — Stapleton, vecinul moșiei Baskerville Hall John Le Mesurier — majordomul Barrymore Helen Goss — dna Barrymore, soția majordomului Sam Kydd — vizitiul Perkins Michael Mulcaster — evadatul Selden, ruda soților Barrymore Michael Hawkins — lordul Caphill David Birks — slujitorul lui Sir Hugo Judi Moyens — fata slujitorului lui Sir Hugo

Producție

Scenariul filmului Scenariul filmului este destul de fidel romanului original al lui Sir Arthur Conan Doyle, dar conține totuși unele modificări semnificative față de textul cărții, printre care:

thumb|300px|Fantomaticul câine negru din folclorul britanic. Legenda câinelui și a lui Hugo Baskerville este schimbată semnificativ. Dacă în romanul original tatăl fetei răpite de Sir Hugo Baskerville este plecat de acasă atunci când are loc răpirea, Sir Arthur Conan Doyle, Câinele din Baskerville (traducere de Ileana Ionescu), în Aventurile lui Sherlock Holmes, vol. III, Ed. Adevărul Holding, București, 2011, p. 329. în film tatăl, care este, de asemenea, un slujitor al lui Hugo, este maltratat cu cruzime atunci când își roagă stăpânul să o lase în pace pe fiica sa. Baskerville îl omoară pe tatăl fetei, ținându-l deasupra focului din vatră. În roman, după ce fata fuge, Baskerville o urmărește prin mlaștini și este urmat de trei camarazi care îi găsesc în cele din urmă morți pe Hugo și fată. Sir Arthur Conan Doyle, Câinele din Baskerville (traducere de Ileana Ionescu), în Aventurile lui Sherlock Holmes, vol. III, Ed. Adevărul Holding, București, 2011, pp. 329–330. Ea murise de spaimă și de epuizare, iar Hugo fusese ucis de un câine demonic. Sir Arthur Conan Doyle, Câinele din Baskerville (traducere de Ileana Ionescu), în Aventurile lui Sherlock Holmes, vol. III, Ed. Adevărul Holding, București, 2011, p. 330. În film, Baskerville o urmărește singur prin mlaștini pe fată, împotriva protestelor însoțitorilor săi, iar câinii și calul lui se sperie atunci când se apropie de ruinele abației din deal, dar el descalecă, merge pe jos în căutarea fetei, o găsește și o siluiește cu o furie înainte de a o înjunghia mortal cu un pumnal curbat. În timp ce își contemplează exaltat crima, Hugo este înfiorat de un urlet îndepărtat și este îngrozit atunci când câinele apare și îl mușcă mortal. Sir Henry sosește de la Toronto în roman, Sir Arthur Conan Doyle, Câinele din Baskerville (traducere de Ileana Ionescu), în Aventurile lui Sherlock Holmes, vol. III, Ed. Adevărul Holding, București, 2011, p. 496. în timp ce în film el ajunge de la Johannesburg. Sir Henry nu are o afecțiune cardiacă minoră în roman, așa cum se întâmplă în film. În roman nu este menționat nimic cu privire la un sacrificiu ritual, o tarantulă sau un puț de mină și nici că Sherlock Holmes a fost blocat accidental într-o grotă. Nu există în roman nicio tentativă de crimă care să amenințe viața lui Sir Henry la hotel, așa cum apare în acest film. În loc să fie fiica lui Stapleton, domnișoara Stapleton este în roman soția lui Stapleton și joacă rolul surorii sale. Arthur Conan Doyle, W. W. Robson (ed.), The Hound of the Baskervilles, Oxford University Press USA – OSO, Oxford, 2009, nota 52, p. 179. Ea nu-l urăște pe Sir Henry, așa cum se întâmplă în film, și este un personaj mult mai simpatic atât în roman, cât și în aproape toate celelalte ecranizări ale operei literare. Se numește Beryl (și nu Cecile, precum în film) și participă fără să-și dorească la întâmplările, Sir Arthur Conan Doyle, Câinele din Baskerville (traducere de Ileana Ionescu), în Aventurile lui Sherlock Holmes, vol. III, Ed. Adevărul Holding, București, 2011, p. 508. pe când în film ea este mult mai sinistră. Domnișoara Stapleton supraviețuiește în roman, în timp ce în film ea se îneacă în Grimpen Mire. Inspectorul Lestrade, care apare în roman, este omis în film. Câinele este făcut în roman să arate „demonic” prin folosirea unei vopsele pe bază de fosfor, în timp ce în film același efect este obținut printr-o mască. Realizatorii filmului au folosit un dog german tigrat. Tabloul de lângă scara nu lipsește din roman, întrucât mâna cu pânză de web a lui Stapleton este o creație a realizatorilor. În roman, Frankland nu este nici episcop și nici entomolog. Stapleton este un expert cunoscut în domeniul entomologiei Sir Arthur Conan Doyle, Câinele din Baskerville (traducere de Ileana Ionescu), în Aventurile lui Sherlock Holmes, vol. III, Ed. Adevărul Holding, București, 2011, pp. 396–398. și nu Frankland. Stapleton nu este mușcat mortal de câine în roman după ce a fost împușcat de Watson, ci pur și simplu dispare și se presupune că s-a înecat în mlaștina Grimpen Mire. Sir Arthur Conan Doyle, Câinele din Baskerville (traducere de Ileana Ionescu), în Aventurile lui Sherlock Holmes, vol. III, Ed. Adevărul Holding, București, 2011, pp. 496–497.