Istoria, adevărul și miturile (Note de lectură)

Istoria, adevărul și miturile (Note de lectură) reprezintă o carte scrisă de academicianul român și profesorul de istorie al Universitatății Babeș-Bolyai, Ioan-Aurel Pop și publicată pentru prima dată în anul 2002 la Editura Enciclopedică. Lucrarea este una polemică și reprezintă o replică, la lucrarea istoricului Lucian Boia intitulată Istorie și mit în conștiința românească, publicată pentru prima dată în anul 1997 și republicată ulterior. Până în anul 2020, Istoria, adevărul și miturile a apărut în trei ediții.

Textul lui Pop este atât un prilej de punere sub acuzare a unui anumit mod de a concepe istoria, propriu lui Lucian Boia, cât și o încercare de îndrumare metodologică, în ce privește interpretarea și scrierea istoriei. Cu toate acestea, există opinia că cele două puncte de vedere, care aparțin de fapt unor școli diferite, sunt complementare, fiind de fapt expresia unui inevitabil pluralism metodologic.

Tema cărții Cartea, în sine, este o lucrare polemicăInterviu:..., Danciu, 2002, p. 4 ce, la origine, a fost scrisă ca și o replică la lucrarea istoricului Lucian Boia intitulată Istorie și mit în conștiința românească, publicată pentru prima dată în anul 1997 și republicată ulterior.Morariu, Iuliu Marius; Lucian Boia, Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări, Editura Humanitas, București, 2014, 120 p.; Terra Sebus. Acta Musei Sabesieinsis, 7/2015; p. 742; accesat la 17 august 2020 Odată apărut, textul lui Pop a fost un prilej de punere sub acuzare a unui anumit mod de a concepe istoria.<ref name=pecican>'Imaginar și ..., Pecican, 2002, p. 6</ref> Este de menționat însă că lucrarea lui Pop a fost scrisă nu numai pentru a răspunde în mod expres, lucrării anterior menționate apărută sub semnătura lui Boia, ci și pentru a lămuri raportul dintre adevãrul istoric și interpretarea sa, precum și pe cel dintre informația documentară și deformarea acesteia, mai mult sau mai puțin intenționată, în texte istorice.

Într-un peisaj istoriografic românesc de după momentul 1989, caracterizat până la nivelul anului 2012 conform istoricilor Cristina și Dragoș Petrescu, de mai puțină inovație, studiile lui Lucian Boia asupra miturilor istoriei românești au fost o expresie de influență apuseană a unei tematizări a istoriei, neobișnuite în spectrul istoric românesc și în același timp, un efect al folosirii inovative a unor noi metode de lucru. Aceste studii au determinat apariția unor discuții publice destul de agitate (un adevărat scandal, conform istoricului Alexandru-Florin Platon),Platon, Alexandru-Florin; Despre istorie, adevăr și mituri. O replică d-lui Lucian Boia ; Contrafort, 1 (99), ianuarie 2003; accesat la 20 august 2020 cartea lui Ioan-Aurel Pop fiind parte a acestora. Cele două întrebări centrale ale acestor discuții au fost: „Cum trebuie scrisă istoria ?” și „Care sunt realitățile și ce funcție trebuie să dobândească istoria pentru prezent ?” Este de menționat că discuții similare, care au dorit să răspundă acelorași întrebări, a provocat în epocă și manualul de istorie al lui Sorin Mitu.

Conform istoricului Alxandru-Florin Platon, țintele întregii demonstrații enunțate în volumului istoricului clujean sunt în fapt principiale și nu reprezintă numai confirmări ale unor deosebiri de interpretări sau de viziuni asupra trecutului. Aceste ținte sunt reprezentate atât de sprijinirea legitimității istoriei, în calitatea acesteia de demers analitic retrospectiv ce este în stare să realizeze interpretări adevărate, cât și justificarea rolului istoricului de factor coagulant, cu caracter pozitiv prin disciplina pe care o practică, în cadrul comunității în care trăiește.

Structură Ediția a doua începe cu un Cuvânt înainte, scris de către autor, care expune motivațiile acestuia care au condus la apariția unei a doua ediții, precum și concluzii referitoare la textul lui Boia.O carte despre..., Burlacu, 2015, p. 175 Și cea de-a treia ediție beneficiază de un alt Cuvânt înainte, care completează expunerea motivațiilor relevate la precedenta ediție.Manole, Georgică; „Istoria, adevărul și miturile” de Ioan-Aurel Pop (II); Actualitatea Botoșăneană, 17 martie 2019; accesat la 25 august 2020

După consistentele Cuvinte înainte,Manole, Georgică; „Istoria, adevărul și miturile” de Ioan-Aurel Pop (III); Actualitatea Botoșăneană, 16 aprilie 2019; accesat la 25 august 2020 urmează o a doua parte, sub formă de Explicație preliminară, în care Ioan-Aurel Pop expune opinia sa referitoare la modul în care a fost receptată cartea preopinentului său.O carte despre..., Burlacu, 2015, p. 176

Cea mai voluminoasă parte este cea de-a treia, de analiză propriu zisă a conținutului cărții lui Lucian Boia. Alături de analiza relației dintre istorie, ideologie și mitologie, textul abordează aici problematicile naționalismului și modernizării, miturile naționale românești, glorificarea trecutului, obiectivitatea istorică, discursul comunist și cele două faze ale lui (antinațională și naționalistă), originea poporului român precum și aria lui de formare, raporturile cu popoarele vecine și nașterea națiunii române, problema continuității și unitatea poporului român, problema ,,depersonalizării istoriei” sau cea a constituiri panteonului național, scrierea istoriei după 1989, precum și altele.

În penultimul segment, Reflecții finale, autorul analizează principiile, concepția despre cunoașterea trecutului și metodele de lucru ale colegului său bucureștean, profesorul Lucian Boia.

Cartea se încheie cu un indice geografic de nume.

Maniera de abordare Problemele privitoare la istoria națională a României sunt abordate în carte din punctul de vedere al unui specialist care s-a aplecat asupra documentelor,Cojocaru, Gheorghe (citat) în (CARTE) Istoria, Adevărul și Miturile; Timpul, 17 iunie 2015; accesat în august 2020 iar istoricul Ioan-Aurel Pop a preluat integral structura textului lui Boia, urmărind firul demonstraților acestuia, pentru a proceda în mod sistematic la „întoarcerea” concluziilor din Istorie și mit.... Astfel, viitorul academician a vrut să susțină că, în ce privește concluziile preopinentului său, acestea sunt fie incomplete, fie eronate.

Există trei idei principale în jurul căreia a fost construită demonstrația cărții lui Boia și anume: Atât trecutul cât și discursul despre acesta nu sunt separabile, iar reconstituirea istorică este eminamente subiectivă. Aceasta se întâmplă deoarece faptele, descoperite ca fiind petrecute, sunt aranjate într-o „povestire” în care prejudecățile și interesele personale actuale, precum și contextul epocii în care trăim, influențează respectiva „poveste”. „Adevărurile” istoriei sunt astfel proxime convingerilor istoricului, iar obiectivitatea demersului restitutiv nu este decât o iluzie. Cercetarea istoriografică participă în mod semnificativ la mitificarea istoriei prin fabricarea unor mari mituri colective, mitificare la care își aduce aportul, alături de profesioniști, întreaga societate prin mijloace variate și pe diferite canale. Aceasta este inevitabilă și se întâmplă ca efect al faptului că trecutul este rearanjat în mod continuu, pe măsură ce fapte noi progresează în prim-plan. Trecutul ajunge astfel să fie investit cu un sens și cu o finalitate care nu pot fi proprii faptelor respective. Tendințele fundamentale sau momentele-cheie identificate nu sunt de aceea o realitate „obiectivă”, ci efect nedorit, sau uneori chiar căutat al modului în care este recompus și povestit trecutul. Conform lui Boia, aceasta ar fi evidentă în scrisul istoric românesc începând de la Școala Ardeleană și, cu precădere, în perioada epocii comuniste.

În contrapartidă, profesorul Pop în textul său a criticat principiile, concepția despre cunoașterea trecutului și metoda de lucru ale profesorului Boia:Enciu, Nicolae; Istoria, adevărul și miturile între modelul profesorului Lucian Boia și cel al academicianului Ioan-Aurel Pop (2); Art-Emis, 8 iulie 2015; accesat la 25 august 2020 Find știut ca un adversar declarat la relativismului, respinge în mod hotărât ideea că reconstituirea istorică este în mod fundamental subiectivă. Crede în faptul că demersul de a restitui trecutul este obiectiv și are capacitatea de a ajunge la adevăr. Critică sever ideea că istoriografia contribuie în mod substanțial la fabricarea marilor mituri colective. Cu referire la perioada regimului comunist, Pop afirmă că deși opinia publică a fost intoxicată cu viziunea naționalistă a „istoricilor de partid”, a existat o „adevărată istorie” scrisă de profesioniști care nu au făcut compromisuri și care a contat.

Profesorului Pop i se pare de asemenea extrem de nedreaptă, modalitatea aleasă de Lucian Boia de a se referi la fruntașii istoriografiei românești, care au scris „istorie națională” și au apărat astfel drepturile românilor (Ioan Lupaș, Gheorghe I. Brătianu, Nicolae Iorga, Petre P. Panaitescu, precum și alții). Convingerea lui Pop care transpare din cele scrise este că Boia țintește însuși ideea de națiune, pe care acesta o consideră demodată, iar profesorul clujean judecă în mod aspru și categoric această optică a profesorului bucureștean. Statutul, prestigiul și rolul istoricului, precum și caracterul istoriei, la acel moment aflată sub asediu, i se par lui Ioan-Aurel Pop în pericol grav, dacă nu neapărat numai din pricina cărții respective, subiect de polemică, măcar cu contribuția ei. Ca atare, Pop simte nevoia să apere atât disciplina sa cât și pe istoric, în sine.

Conform lui Alexandru-Florin Platon, capitolul ultim, „Reflecții finale”, „strânge laolaltă [...] cîteva din cele mai frumoase pagini despre menirea istoriei și a celor care o practică” scrise de cineva în epoca respectivă. Transpare din acest capitol faptul că viitorul academician „crede într-o istorie angajată de partea valorilor naționale și, nu mai puțin, într-un rost civic al specialiștilor ei.”

Critica lucrării Volumul a fost gândit în mod riguros antitetic, textul fiind de aceea mai greu de citit, datorită necesității de a fi coroborat permanent cu cel al lucrării la care face referință. De la bun început astfel, riscul unei audiențe scăzute a fost mare. Înafară de caracterul său de recenzie (supradimensionată), lucrării i s-a atribuit și un caracter metodologic, în ceea ce privește interpretarea și scrierea istoriei, conform istoricului Nicolae Enciu.

Conform istoricului Alexandru-Florin Platon, strategia folosită de Pop a necesitat mobilizarea unui volum impresionant de informații bibliografice și de lecturi colaterale, împotriva fiecărei afirmații a lui Boia, cu intenția de a dovedi că textul acestuia reprezintă de fapt o carte fragilă, fără complexitate și lipsită de erudiție. Potrivit aceluiași Platon, stilul folosit de istoricul clujean este politicos și elegant. Acesta a fost preocupat, de asemenea, să-și pună adversarul cât mai des în dificultate și de aceea, a apelat la citări și dintr-o lucrare mai veche a acestuia din anul 1976, despre evoluția istoriografiei românești. Astfel a avut prilejul să constate că judecățile de valoare ale lui Boia de două decenii mai târziu, erau opuse celor anterioare. Cu toate acestea, acolo unde din punctul de vedere al lui Pop, Boia este veridic, profesorul Pop a reușit să-i recunoscă acestuia dreptatea.