Sainte-Mère-Église este o fostă comună franceză, situată în departamentul Manche, în regiunea Normandia. Este cunoscută pentru faptul că a fost una dintre primele localități din Franța continentală eliberate la 6 iunie 1944, în timpul Bătăliei pentru Normandia.

La 1 ianuarie 2016, aceasta a fuzionat cu comunele Beuzeville-au-Plain, Chef-du-Pont, Écoquenéauville și Foucarville în cadrul noii comune Sainte-Mère-Église. A obținut atunci statutul administrativ de comună delegată.

Geografie Localizare Sainte-Mère-Église este situată în departamentul Manche, în regiunea Normandia. Se află la 14 km de Carentan și la 37 km de Saint-Lô.

Hidrografie Sainte-Mère-Église este traversată de râul Merderet.

Toponimie Numele localității este atestat sub formele Sancte Marie Ecclesia în perioada 1080–1082 (Lucien Musset, Abbayes caennaises, 8), în 1155 și în jurul anului 1160, iar sub forma Saincte Mariglise în 1317 (Livre rouge Bayeux, CCVIII). În timpul Convenției Naționale din perioada revoluționară (1792–1795), comuna a purtat numele de Mère-Libre.

Acest toponim, care înseamnă „Biserica Sfânta Maria”, a fost alterat în Sainte-Mère-Église. În fapt, formele vechi indică o trimitere directă la Maria, neavând astfel nicio legătură cu Méréglise (din departamentul Eure-et-Loir), atestat sub forma Mater ecclesia, adică „biserică-mamă”.

De menționat că această denumire este de același tip cu Saint-Pierre-Église și, mai departe, cu Arthéglise, situată tot în departamentul Manche, precum și cu Martin-Église (Seine-Maritime) și Buglise (Seine-Maritime). Cu toate acestea, primul element din aceste din urmă trei exemple nu reprezintă o dedicație către un sfânt, ci un simplu nume de persoană: Arnketill, Martin și, respectiv, Búi. La această listă se adaugă și Yvecrique („biserica lui Yves”), unde al doilea element, -crique, provine din cuvântul scandinav kirkja („biserică”). Într-adevăr, acest tip de structură — hagionim/antroponim + -(é)glise — este caracteristic nordului Franței și este legat de influența germanică, mai exact anglo-scandinavă în Normandia. Ordinea romanică obișnuită ar fi fost, în acest caz, église Sainte-Marie sau église de Sainte-Marie.

Istorie Evul Mediu Când s-a pus prima piatră a bisericii din Sainte-Mère, la începutul secolului al XI-lea, parohia era deja înființată. Construcția bisericii a fost finalizată în stil gotic patru secole mai târziu. Înainte de Al Doilea Război Mondial, în piața bisericii se organiza un târg de vițeiBrosură istorică a comunei. Acesta a fost redeschis în 1973.

Amplasarea satului în inima regiunii Plain și în apropierea coastei a favorizat circulația ideilor, fiind avantajat totodată de poziția sa strategică pe un drum roman. Istoria sa a început cu mult înainte de „cea mai lungă zi”, fiind marcată de Henric I, care oferă târgul abației din Montebourg, de Guillaume de Sainte-Mère-Église, consacrat episcop de Londra în 1199, de prăpădul făcut de trupele engleze în secolul al XIV-lea, de epidemia de ciumă, de războaiele religioase, de prezența unei comunități protestante importante în secolul al XVII-lea, de Revoluția din 1789, de mișcarea șuanilor — culminând cu executarea în 1796 a conducătorului acestora, vicomtele François-Claude-Marie de Bricqueville (1761-1796) —, de epopeea napoleoniană și de viața municipală din timpul Celui de-al Doilea Imperiu.

După 1106, Richard de Reviers, senior de Néhou, a primit de la Henric I domeniul Sainte-Mère-Église, precum și patronajul asupra abației din Montebourg și feudele Plympton (Devon), Christchurch (Dorset) și Carisbrooke (Insula Wight).

În 1350, Guillaume de la Marre, cavaler, este menționat ca senior de Sainte-Mère-Église și de la Mare, când primește domeniul Saint-Martin-le-Hébert de la familia Paynel.

Epoca modernă La sfârșitul secolului al XV-lea sau la începutul secolului al XVI-lea, parohia îl avea ca senior pe Jean Simon (d. înainte de 1528), scutier, senior de Aroult sau Arot în Appeville, de Beuzeville-au-Plain, Sainte-Mère-Église, Appeville și Rideauville.

În 1567, Jehan Mahieu, scutier, deținător al moșiei La Fière, este impus pentru acest fief în registrul nobililor și deținătorilor de bunuri neînnobilate, întocmit cu ocazia convocării la armată a nobilimii din Coutances. Această evidență a fost realizată de Gilles Dancel, senior de Audouville, locotenent-general de Cotentin, în cadrul adunării de la Coutances din 20–22 octombrie. Moșia La Fière din Sainte-Mère-Église era un fief nobil.

Prin scrisori patente din ianuarie 1578, înregistrate în 1581, a fost înființat un târg săptămânal în localitatea Sainte-Mère-Église.

Familia de Saint-Simon Courtomer a fost titulara senioriei Sainte-Mère-Église. La 8 decembrie 1678, Jacques-Antoine de Saint-Simon de Couthomer, cavaler, conte al respectivei localități, senior de Sainte-Mère-Église și de Les Bohons, a depus jurământul de vasalitate.

Epoca contemporană

Al Doilea Război Mondial La 18 iunie 1940, în timpul Bătăliei Franței, trupele germane pătrund în localitate și arborează pe primărie un steag uriaș cu svastică. Ocupația orașului Sainte-Mère-Église va dura aproape patru ani.

În curând, pe afișe se anunța executarea patrioților vinovați de a fi încercat să ajungă cu o barcă în Anglia.

La 5 iunie 1944, la ora 23:00, un incendiu a izbucnit într-o clădire vizavi de piața bisericii. Pompierii și localnicii au încercat să stingă focul formând un lanț uman pentru a transmite gălețile de la unul la altul, fiind supravegheați de soldați germani înarmați cu puști. În acest context, o serie de parașutiști americani au aterizat din greșeală chiar în mijlocul satului.

Soldații germani au deschis focul asupra parașutiștilor care cădeau spre sol, iar unul dintre ei s-a prăbușit chiar în mijlocul incendiului. Unul dintre parașutiști, John Steele, a rămas agățat cu parașuta de turnul bisericii timp de două ore, în timp ce dedesubt luptele înverșunate continuau. Toți parașutiștii care au căzut în teii din jurul pieței sau au rămas agățați de ramurile lor au fost uciși.

Preluarea controlului asupra orașului, la ora 4:30, i-a revenit Diviziei 82 Aeropurtate. Sainte-Mère-Église a revendicat titlul de primul oraș eliberat din Franța. În prezent, pare cert faptul că prima comună continentală eliberată a fost Ranville, iar dacă se ia în considerare criteriul actual conform căruia un oraș are cel puțin 2 000 de locuitori, Bayeux este cel care poate pretinde titlul de primul oraș eliberat, Sainte-Mère având doar 1 163 de locuitori în 1936, la ultimul recensământ dinaintea războiului.

Curând, întăriri venite dinspre au convenit spre Sainte-Mère-Église. Artileria germană a bombardat localitatea în zilele de 6 și 7 iunie, cauzând numeroase pierderi umane în rândul civililor și al militarilor.

Date demografice

Cultura locală și patrimoniul Din februarie 2010, Sainte-Mère-Église forme împreună cu Ravenoville și Sainte-Marie-du-Mont o asociație de „comune turistice”.

Locuri și monumente Patrimoniu religios Biserica Notre-Dame-de-l'Assomption, datând din secolele al XI-lea și al XIV-lea, are un transept romanic din secolul al XI-lea, o navă gotică din secolul al XII-lea și un turn Clopotniță din secolul al XVI-lea. Lăcașul de cult este clasat ca monument istoric pe lista din 1840. Brațul nordic al transeptului este luminat de un vitraliu dedicat parașutiștilor, reprezentându-l pe Arhanghelul Mihail, dăruit de veteranii Regimentului 505 din cadrul Diviziei 82. Biserica adăpostește mai multe bunuri clasate ca monumente istorice: altarul principal, retablul, pictura Adormirea Maicii Domnului, statuile Fecioara cu Pruncul și Sfântul Marcouf, un amvon, stranele și un lectron în formă de vultur din secolul al XVIII-lea. Crucea din cimitir, cunoscută încă de la publicația lui din 1863 și înscrisă în 1986 în Inventarul General al Patrimoniului Cultural, se ridică la câteva zeci de metri sud de biserică, în colțul parvisului, la marginea parcării. Aceasta este alcătuită din mai multe elemente suprapuse pe un piedestal octogonal cu patru trepte (trei în secolul al XIX-lea): o bază de coloană antică, o bornă miliară din calcar numit de Valognes, ceea ce ar fi putut fi un trunchi de coloană și o sferă de piatră pe care este înfiptă o cruce — în trecut din fontă, astăzi din lemn. Borna miliară romană pare să dateze din secolul I sau al II-lea, conform inscripției foarte fragmentare. Aceasta din urmă indică distanța de nouă mii de pași până la reședința , Crouciatonnum (mai degrabă Saint-Côme-du-Mont, potrivit lui Pascal Vipard, sau Carentan), pe drumul ce lega Valognes (Alauna) de Bayeux (). Totuși, borna ar fi putut fi mutată din amplasamentul ei original în momentul creștinării, posibil încă din Evul Mediu.

Patrimoniu civil Muzeul Airborne al trupelor aeropurtate, al treilea cel mai vizitat obiectiv din departament, prezintă o colecție în aer liber dedicată trupelor aeropurtate care au contribuit la eliberarea comunei, precum și filmărilor pentru pelicula Ziua cea mai lungă. Borna 0: punctul de plecare al Căii Libertății, care se termină la Bastogne, în Belgia. Fântâna Saint-Méen, loc de pelerinaj situat în spatele bisericii. Născut în (actuala Țară a Galilor) la sfârșitul secolului al VI-lea, Sfântul Méen a ajuns în regiune pentru a-l întâlni pe Sfântul Marcouf. Legenda spune că, însetat fiind în timpul trecerii sale prin Sainte-Mère-Église, a lovit pământul cu toiagul său, făcând să țâșnească un izvor în acel loc. Acesta nu a secat niciodată. Méen este un sfânt recunoscut pentru vindecarea bolilor de piele. Situl de la Fière, o fostă fortificație din secolul al XI-lea adosată unui vechi curs al râului Merderet, prezintă un terasament în formă de potcoavă, prevăzut cu șanț de apărare. Fortăreața permitea controlul trecerii prin vadul situat lângă pod. Potrivit lui Frédéric Scuvée, având în vedere natura și dimensiunile locului, ar fi vorba despre o tabără protoistorică datând, probabil, de la începutul Epocii Fierului. Cu toate acestea, o mică fortificație exterioară, alipită celei principale, ar fi cel mai probabil medievală. Ea ar fi fost ridicată într-o perioadă în care traseul râului se schimbase și trecea mai departe. Gorganul, destul de mic, este înconjurat de un rambleu relativ înalt și puternic, care ar putea corespunde curții exterioare a ansamblului fortificat. Conacul din secolul al XV-lea, construit chiar alături, va juca același rol. Acesta prezintă vestigii vechi, printre care o fereastră mică, probabil gotică. Este posibil ca întregul ansamblu să fi fost o fortăreață medievală imensă, ridicată în timpul Războiului de 100 de Ani pentru apărarea vadului, în special în 1372, în timpul asediului castelului Saint-Sauveur-le-Vicomte de către trupele franceze. Podul de la Fière, punct strategic în timpul debarcării din 1944, unde se află astăzi Parcul Memorial al Parașutiștilor. Ferma-conac La Coquerie, situată la sud. Ușa sa de la intrare este surmontată de un scut probabil reutilizat și montat invers, cu vârful în sus. Pe blazon sunt reprezentate stemele unui cuplu: în dextra trandafiri și o semilună, iar în senestra hermine și rombice. Ar putea fi vorba despre stema lui Gilles de Gourmont și a soției sale, Renée d'Orglandes. Ferma-muzeu din Cotentin, ce are ca tematică istoria lumii rurale și agricole din Normandia, prezintă o expoziție dedicată untului și raselor de animale normande.

Note

Referințe

Bibliografie

Vezi și Lista comunelor din Manche Sainte-Mère-Église

Legături externe

Categorie:Foste comune din Manche Categorie:Sainte-Mère-Église