Istoria științifico-fantasticului italian începe după cel de-al doilea război mondial și mai ales la mijlocul anilor 1950, în urma literaturii [SF] americane și britanice. Cu toate acestea, cei mai vechi precursori istorici pot fi urmăriți în literatura de călătorie imaginară și a utopiei renascentiste, dacă nu chiar în lucrări anterioare, precum Il Milione de Marco Polo sau Divina Comedie a lui Dante Alighieri.Științifico-fantasticul în Italia, The Encyclopedia of Science Fiction (sf-encyclopedia.com) La mijlocul secolului al XIX-lea au apărut în Italia povestiri și romane scurte de „fantezii științifice” (fantasie scientifiche) - numite și „povești incredibile” sau „fantastice” sau „de aventuri”, „romane ale viitorului” sau „utopice” - în suplimentele duminicale ale ziarelor, în revistele literare, unele în foileton; la acestea se adaugă la începutul secolului al XX-lea cele mai futuriste lucrări ale lui Emilio Salgari, Yambo și Luigi Motta, cei mai mari autori ai vremii de romane populare, pline de aventuri extraordinare în locuri îndepărtate și exotice, dar și lucrări ale unor figuri cunoscute ale literaturii în general, inclusiv Massimo Bontempelli, Luigi Capuana, Guido Gozzano, Ercole Luigi Morselli.Carlo Formenti, 1905, odissea italiana nello spazio - Da Gozzano a Capuana a Salgari: gli autori che scoprirono la fantascienza, su Corriere della Sera, 17 giugno 2001, p. 29 Gianfranco de Turris & Claudio Gallo (a cura di), Le aeronavi dei Savoia: protofantascienza italiana 1891-1952, Editrice Nord, 2001, ISBN 978-88-429-1178-4.
Nașterea „oficială” a genului în Italia este plasată în 1952, odată cu publicarea primelor reviste de specialitate, Scienza Fantastica și Urania, și apariția termenului „fantascienza”, o calchiere în italiană de la „science fiction”; iar „Epoca de Aur” variază între 1957 și 1960-1962.Gianfranco de Turris, Introduzione alla progettata antologia personale di Ivo Prandin , su Fantascienza.net, Roma, ottobre 1987 - giugno 1988. URL consultato il 28 aprile 2014.
Deși science fiction-ul a devenit unul dintre cele mai populare genuri din Italia de la sfârșitul anilor 1950, succesul la public nu a fost însoțit de cel al criticilor: față de un fandom activ și rareori plătit, nu a existat un interes real din partea elitei culturale italiene, refractară dacă nu intolerantă la science fiction, spre deosebire de alte genuri care și-au găsit un loc de-a lungul timpului, în discuțiile academice și în cele mai prestigioase publicații lucrările science fiction, chiar și ale unor autori de renume precum Dino Buzzati și Primo Levi, au fost primite cu răceală.Pierpaolo Antonello, La nascita della fantascienza in Italia: il caso «Urania»1, su academia.edu. URL consultato il 1º aprile 2014. in Jeffrey Schnapp e Emanuela Scarpellini (a cura di), ItaliAmerica. Le origini dell'americanismo in Italia, Milano, Il Saggiatore, 2008, pp. 99-123.
În domeniul cinematografiei există un număr mare de titluri produse din anii 1960 până în anii 1980, dar mai ales prin satiră, cinematografia italiană științifico-fantastică și-a exprimat originalitatea. În domeniul televiziunii, au apărut lucrări aproape exclusiv în anii 1970.
Proto-SF miniatura|Coperta romanului Minunile anului 2000 (Le meraviglie del duemila, 1907) de Emilio Salgari. Este considerat cel mai important text al proto-fantascienza.Riccardo Valla, La fantascienza italiana (seconda parte), su Delos Science Fiction 55, 2000. URL consultato il 3 ottobre 2014. Copertă de Carlo Chiostri. După ce a apărut lucrarea proto-SF a lui Thomas More, Utopia, în 1516 și răspândirea ei în toată Europa, au început să apară lucrări asemănătoare și în Italia (proto-fantascienza). Aceste scrieri prezentau o variantă alternativă a societății. Exemple de astfel de lucrări includ: Lumea înțeleaptă și smintită de Anton Francesco Doni (1552), Cetatea fericită de Francesco Patrizi (1553),Patriciusa Castelli: Le fonti de La Città felice. In: Patriciusa Castelli (ed.): Francesco Patricius, filosofo platonico nel crepuscolo del Rinascimento , Florenz 2002, pp. 3–30, here: 12–15. Republica imaginară de Ludovico Agostini (1585-90), Republica Evandria de Ludovico Zuccolo (1625) sau Cetatea Soarelui de Tommaso Campanella (scrisă în 1602, publicată în 1623).Gianfranco de Turris, Science fiction-ul în Italia, eseu în Fantascienza. Povestiri italiene, Editura Albatros, Colecția Fantastic Club, Buc. 1973
Giacomo Casanova a scris în 1787, la Praga, în limba franceză, una din primele lucrări științifico-fantastice, romanul Icosameron, cu subtitlul Povestea lui Edoardo și a Elisabetei care au trăit optzeci și unu de ani la Megamicri, locuitori aborigeni ai Protocosmosului în interiorul globului nostru (Histoire d'Édouard et d'Élisabeth qui passèrent quatre-vingts un ans chez les Mégamicres, habitants aborigènes du Protocosme dans l'intérieur de nôtre globe).Casanova (2006). History of My Life. New York: Everyman's Library. ISBN 0-307-26557-9. page xix.
A urmat secolul al XIX-lea care a fost foarte sărac în lucrări italiene științifico-fantastice. Au apărut lucrări ca de exemplu Insula fericită de Carlo Dossi (1874), Abracadabra de Antonio Ghislanzoni (1884), De la Pământ la stele de Ulisse Grifoni (1887).
La sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea apar cărțile unui autor foarte popular, mai ales printre tineri: Emilio Salgari. Patru din cele 100 de romane ale sale conțin elemente științifico-fantastice: Două mii de leghe pe sub America (1888), Fiii văzduhului (1903), Regele văzduhului (1907), Minunile anului 2000 (1907). Alți scriitori pentru tineret ai perioadei cu lucrări proto-fantascienza sunt Yambo (pseudonimul lui Enrico de’ Conti Novelli da Bertinoro; a scris Războiul secolului XX în 1899, Exploratorii infinitului în 1906, Regele lumilor în 1911, Colonia lunară în 1932, Atomul în 1937) și Luigi Motta (Tunelul submarin în 1912, Nava aeriană în 1914, Giganții infinitului în 1935, Bătălia ciclopilor în 1935,Luigi Motta, La battaglia dei ciclopi, Barion, Sesto San Giovanni, 1935; O.L.M., Milano, 1935; S.A.D.E.L., Milano, 1947 Insula de fier în 1936 etc).
După aceste lucrări pentru tineret au apărut lucrări izolate până la începutul celui de-al doilea război mondial: Sfârșitul secolului XX de Giustino Ferri (1906); În țara asinilor de Alfredo Nota (1916); Revolta din 2023 de Nino Salvaneschi (1924); Noua colonie de Luigi Pirandello (1928), Orbii și stelele de Giorgio Cicogna (1931); Gog de Giovanni Papini, 1931) sau Adevărul despre cazul Motta de Mario Soldati (1941).
Filippo Tommaso Marinetti a publicat în 1909, în Le Figaro, Manifeste technique de la littérature futuriste (Manifest tehnic al literaturii futuriste) - text care a exaltat mașina alături de alte accente științifico-fantastice și a influențat lucrările ulterioare ale mai mulți scriitori: Bruno Corra (Sam Dunn e mort, 1915), Paolo Buzzi (Elipsa și spirala, 1915), Ruggero Vasari (Neliniștea mașinilor, 1925 și Raun, 1933), Enzo Benedetto (Călătorie pe planeta Marte, 1930), Bruno Sanzin (Infinit, 1933). Marinetti a publicat și el lucrări ca Futuristul Mafarka (1910), Neînfrânții (1925), Alcovul de oțel (1927).
Imediat după al doilea război mondial apar lucrări de proto-fantascienza cu un fond religios și politic: Scrisorile papei Celestino VI către oameni (1946) și Cartea neagră (1951) de Giovanni Papini, Ultimii oameni de Mario Mariani (1948), Poveste de mâine de Curzio Malaparte (1949), Împăratul Benito I de Marco Ramperti (1950).
Primele reviste Nașterea „oficială” a genului în Italia este plasată în 1952, odată cu publicarea primelor reviste de specialitate, Scienza Fantastica (în aprilie) și Urania în (octombrie).
Giorgio Monicelli, responsabilul revistei Urania, a tradus termenul american science-fiction ca „fantascienza”. Denumirea, ulterior destul de criticată, a intrat în uzul comun al limbii italiene (influențând chiar și alte limbi) deoarece este un cuvânt scurt și concis.
Lionello Torossi a venit cu un alt termen, Scienza Fantastica (Știința fantastică) cu care și-a denumit revista, dar expresia nu a intrat în uz așa cum a făcut-o „fantascienza”.
Datorită succesului revistei milaneze Urania, un alt editor milanez, Garzanti, a lansat la sfârșitul lui 1954 versiunea italiană a unei alte reviste din Statele Unite, Fantasy and Science Fiction, cu titlul Fantascienza. Au apărut un total de 7 numere, cu povestiri de fantezie.Fantascienza (Garzanti) la fantascienza.com
Între 1955-1955, G. Gioggi Editore a publicat 4 numere ale unei reviste denumită Mondi Astrali (Lumi Astrale). Redactorul revistei a fost Eggardo Beltrametti.Mondi Astrali (Gioggi Editore) la fantascienza.com
În 1957 au apărut câteva colecții cu nume ciudate: Cosmic Selezione di Fantascienza (3 numere),Cosmic Selezione di Fantascienza (Irsa Muraro Editrice ) la fantascienza.com Astroman (2 numere),Astroman (RAID Edizioni) la fantascienza.com Narratori dell'Alpha Tau. Archivi del Futuro (Povestitorii din Alfa-Tau, 9 numere),Narratori dell'Alpha Tau. Archivi del Futuro (Irsa Muraro Editrice) la fantascienza.com Cronache del futuro (Cronicile viitorului, 25 de numere).Cronache del futuro (Edizioni KAPPA) la fantascienza.com Acestea aveau coperți colorate cu astronauți și fete în bikini, dar au dispărut repede.
Epoca de Aur
„Epoca de Aur a științifico-fantasticului” în Italia variază între 1957 și 1960-1962. 1957 este anul în care Uniunea Sovietică a pus pe orbită primul satelit artificial. Din 1957, alături de revistele menționate mai sus, a apărut la Roma un alt periodic, Oltre il Cielo (Dincolo de cer), condus de Cesare Falessi și Armando Silvestri.Oltre il Cielo (Proprietà E. Silvestri) la fantascienza.com Alături de Lionello Torossi (care a semnat ca Massimo Zeno) și Sandro Sandrelli, au apărut numeroși scriitori italieni influențați de cinci ani de science fiction anglo-saxon și francez: Cesare Falessi (care a semnat și ca Lorenzo Tibaldi, Ivo Ferrarini, Luca de Cesare etc.), Armando Silvestri, Vincenzo Croce, Ivo Prandin, Renato Pestriniero, Lino Aldani, Gianni Vicario, Luciano Ferrini, Giovanna Cecchini, Luigi Berto, Maurizio Viano, Toti Celona, Gian Luigi Gonano, Alcide Montanari, Enzo L. Montanari, Ugo Malaguti.
În iunie 1958, a apărut revista Galaxy - traducerea în limba italiană a revistei americane omonime, sub conducerea lui R. Valente. Până în martie 1959 au apărut 10 numere la editura Due Mondi, datorită unor probleme financiare apariția revistei a fost reluată de editura La Tribuna din aprilie 1959 până în mai 1964 - 60 de numere.Galaxy (Editrice Due Mondi ) la fantascienza.comGalaxy (Casa Editrice La Tribuna) la fantascienza.com
Anii 1960 - anii 1970 În 1962, a debutat seria de antologii Interplanet, 4 cărți editate de La Tribuna și, în 1964-1965, 3 ediții de L'Albero.Interplanet (Casa Editrice La Tribuna)Interplanet (Edizioni dell'Albero)
Din 1962, revista Urania și-a schimbat directorul. Giorgio Monicelli a fost înlocuit de Carlo Fruttero care a eliminat autorii francezi și putinii italieni care mai publicau sub pseudonim în revistă, pentru a publica mai ales materiale anglo-saxone. În noiembrie 1962 a creat rubrica „Marțianul la catedră” în care a publicat încercări literare ale cititorilor italiene sub formă de lecții (cu note) date de „marțian”. În noiembrie 1964, această idee puerilă a fost abandonată. Lucrările trimise de cititori au fost publicate în continuare fără punctaje și note, în rubrica „F. S. italiană”.
În iulie 1963, odată cu prima ediție a Festivalului filmului științifico-fantastic de la Triest, a apărut și revista trimestrială Futuro (Viitorul) care a fost condusă de Giulio Raiola, Massimo Lo Jacono și Lino Aldani.Futuro la fantascienza.com Dispariția revistei (ultimul număr, al nouălea, a apărut în noiembrie 1964) a dus la apariția unui prim nucleu al fandomului italian.