Vasile Motrescu

Vasile Motrescu () a fost un luptător anticomunist bucovinean. A luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial. A făcut parte din mai multe grupări anticomuniste, acționând în Bucovina. A murit la Botoșani, pe 29 iulie 1958, la orele 21:30, fiind executat după ce a fost capturat prin trădare.

Biografie Vasile Motrescu era născut pe 11 octombrie 1920, în satul Vicovu de Jos, județul Suceava, într-o familie de țărani săraci, ca fiu al lui Pentilei și al Sofiei Motrescu, alături de încă 3 frați: Ion, Constantin și Gheorghe. A absolvit 6 clase primare și s-a desăvârșit în agricultură până în 1942, când este recrutat în armată și pleacă pe frontul de est.

După război, revine în satul său natal, se însoară și are doi copii, George și Sofia.

Vasile Motrescu nu a făcut parte din nicio organizație politică.

Gavril Vatamaniuc îi aprecia cultura generală și educația, în ciuda puținilor ani de școală. Conform acestuia, Motrescu era un iubitor și un excelent cunoscător al istoriei românilor, îndeosebi a Moldovei.„Vasile Motrescu era un excelent cunoscător al istoriei României, aprecia, în 1994, Gavril Vatamaniuc, și deseori ne oferea adevărate prelegeri pe care le ascultam cu deosebit interes”Adrian Brișcă, O zi din viața unui partizan. VI, în A.T., nr. 3/1995, p. 103

Partizanatul Prima condamnare În 1944, odată cu ocuparea Bucovinei de Nord de către Armata Roșie, se alătură grupării de partizani anticomuniști conduse de Vladimir Macoveiciuc Adrian Brișcă, Rezistența armată anticomunistă din România. 1944-1962, în A.T., nr. 1-2/1999, pp. 42-43, iar în 1949 află că este urmărit de Securitate pentru acțiunile anticomuniste întreprinse cu 5 ani mai devreme, fapt ce îl determină să se retragă în pădurile Bucovinei.Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din România. 1944-1962, coord. prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru, București, Editura Kullusys, 2003, pp. 285

În perioada următoare, face parte din gruparea condusă de Constantin Cenușă, cel alături de care a fost condamnat la 31 de ani de închisoare de către Tribunalul Militar Iași datorită „activității desfășurate în spatele trupelor sovietice în primăvara anului 1944”.Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din România. 1944-1962, coord. prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru, București, Editura Kullusys, 2003, pp. 285

A doua condamnare Se predă la insistențele familiei și în urma promisiunilor făcute de Securitate, în 1951, și este folosit de către Securitate ca element infiltrat în Grupul Carpatin Făgărășan, condus de către Ion Gavrilă Ogoranu, pentru obținerea de informații și capturarea membrilor. Referitor la acest moment, în 1968, la aniversarea a două decenii de la înființarea Securității, a fost trimis Consiliului Securității Statului un raport semnat de locotenent-colonelul Gheorghe Alexandru despre acțiunea de prindere a celor doi „bandiți”, Vasile Motrescu și Gavril Vatamaniuc, întreprinsă de maiorul Munteanu Constantin: „Motrescu Vasile originar din comuna Vicovu de Jos, după ce a trădat misiunea încredințată în prinderea bandei Gavrilă din Făgăraș, care a avut ca urmare împușcarea unor informatori infiltrați în această bandă, a devenit fugar, polarizând în jurul lui alte trei elemente: Vatamaniuc Gavril și frații Chiraș (Ion și Gheorghe) originari din comuna Sucevița, care își desfășurau activitatea în zona muntoasă a comunelor: Sucevița, Voitinel și Vicovu de Jos.

Aceștia terorizau muncitorii din pădure, în special membri de partid și efectuau periodic jafuri la stânele din zonă, creând o stare de spirit nefavorabilă”.A.M.I., fond D.M.R.U., inv. nr. 7389, dosar nr. 34, ff. 89-96) Ion Gavrilă Ogoranu mărturisește că Vasile Motrescu l-a salvat pe el și o parte din grupul său din capcana întinsă de Securitate, șoptindu-i lui Ghiță Hașu „Frățiorilor, sunteți vânduți și înconjurați”, spunându-le securiștilor, în urma dejucării planului lor: „Ați crezut că-mi voi vinde frățiorii mei? V-ați înșelat, tâlharilor!”.Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, Ion Gavrilă Ogoranu, p. 234 Într-un interviu din 1991, Ion Gavrilă Ogoranu relata: „Am fi căzut sigur în capcană, dacă în acea grupă de falși partizani nu s-ar fi aflat un bucovinean înalt, în haine naționale, Vasile Motrescu, care ne-a salvat viața”.Adrian Brișcă, O zi din viața unui partizan. III, în A.T., nr. 4/1994, p. 101

Se întoarce la Securitate, îi minte legat de întâmplarea cu Grupul Carpatin Făgărășan, și este folosit într-o încercare de capturare a lui Silvestru Macoveiciuc, în fața căruia se desconspiră. Este condamnat la 23 de ani și șase luni de închisoare din cauza „eșecurilor” sale.Adrian Brișcă, Vasile Motrescu (1920-1958) în Dicționar biografic. A.T., nr. 4/1994, pp. 217-220 În urma acestei sentințe, pleacă iar în pădure, la 23 mai 1952.

A treia condamnare Tot în 1952, la o lună de la salvarea grupului condus de Ion Gavrilă Ogoranu, se alătură lui Gavrilă Vatamaniuc (fugar din 1948) și fraților Ioan și Gheorghe Chiraș, care aveau să fie împușcați de trupele securității mai târziu.Adrian Brișcă, O zi din viața unui partizan. III, în A.T., nr. 4/1994, p. 109 Alături de acest grup, Vasile Motrescu răspândește manifeste și contribuie la întărirea ideii în rândul bucovinenilor că occidentul va răsturna regimul instaurat de către sovietici și că un nou război este în apropiere.

În toată această perioadă, (1952-1958), Vasile Motrescu trimite autorităților o serie de scrisori în care arată motivele pentru care s-a refugiat în munți, prezentând totodată și starea de nemulțumire existentă în rândul țărănimii din Bucovina, în fața colectivizării forțate. El cere grațierea deținuților politici și eliberarea, în special, a lui Constantin Cenușă, promițând că dacă aceste cereri vor fi îndeplinite, el va ieși din clandestinitate. Un caiet, de 38 de pagini, cu însemnările și poeziile sale, din anul 1953, este depus la Miliție.Caietul conținea scrisoarea lui Vasile Motrescu adresată D.G.S.S. intitulată „În cinstea zilei de 23 August aștept libertatea”, urmată de 14 poezii compuse de el în timpul cât a fost partizan: „Ascultați versurile mele”, „Răzeșii”, „Frați români”, „Dezleagă-te, române!”, „Robie”, „Strânge-l pe țăran!”, „Pentru libertate”, „Soarta vieții”, „Haiducii”, „Oda Bucovinei”, „Moartea”, „Traiul meu”, „Primăvara”, „Codrule drag”. (vezi Adrian Brișcă, O zi din viața unui partizan. VI, în A.T., nr. 3/1995, p. 102)

Grupul construiește un bordei în toamna anului 1954 în pădurea de la Bâtca Corbului, bordei care este atacat de trupele securității pe 18 ianuarie 1955, ocazie cu care Vasile Motrescu împușcă mortal doi ostași, pentru a putea să fugă. În bordei a fost găsit un petic de hârtie intitulat "Către călăii Neamului Românesc", semnat partizan Vasile Motrescu.Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din România. 1944-1962, coord. prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru, București, Editura Kullusys, 2003, pp. 287

După atacul Securității, părăsește grupul Vatamaniuc și acționează pe cont propriu.

La 30 ianuarie 1956 este condamnat a treia oară, de data aceasta la moarte prin împușcare pentru „crima de acte de teroare”, fiind considerat de Securitate drept șef al grupării Vatamaniuc.Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din România. 1944-1962, coord. prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru, București, Editura Kullusys, 2003, pp. 288

Trădarea Este trădat la mijlocul lunii ianuarie 1958 de către Toader Șfichi, în timp ce se afla la una dintre gazdele sale din anii 1955-1958: Gavril și Valeria Șfichi din Gălănești. Aceștia, pe lângă adăpostul oferit, i-au furnizat hârtie pentru a-și redacta jurnalul.Valeria Șfichi relatează într-un interviu din 1994 episodul arestării: „În noaptea de 13/14 ianuarie 1958, pe la orele 10 seara, eram culcați. Câinele a început să latre insistent. Soțul meu, Gavril, a ieșit afară și a văzut curtea plină de securiști. Casa era înconjurată. Vreo 10-12 inși, în haine civile, au intrat la mine în cameră. După ce am aprins lampa, m-au întrebat: — Vasile este aici? — Da. — E înarmat? — Nu are niciun fel de armă la dânsul. Vasile Motrescu, aflat în cămăruța alăturată, a auzit discuția, și-a dat seama ce se întâmplă și a ieșit afară. — Unde-i arma? — Nu am armă la mine, decât un cuțit de tăiat pâine. I-au făcut percheziție, l-au legat cu o bucată de frânghie, cu mâinile la spate și ne-au luat pe toți trei.” (Adrian Brișcă, O zi din viața unui partizan III, în A.T., nr. 4/1994, pp. 111-112) Este închis la Penitenciarul Botoșani și îi este considerată valabilă condamnarea din 1956. În urma respingerii recursului și a cererii de grațiere, este executat la Botoșani pe 29 iulie 1958, la orele 21:30.

Familia Familia lui Vasile Motrescu a avut foarte mult de suferit din partea organelor statului, datorită activității sale. Neamul Motreștilor a suferit ani grei de temniță. 60 de persoane arestate au primit peste 700 ani de închisoare și toată averea confiscată. Mama, frații, logodnica, toți au fost schingiuiți, trași la grindă cu funia să-l predea pe Vasile Motrescu. Sofia Motrescu, mama lui Vasile, a fost arestată pe 24 mai 1958, fiind acuzată de „favorizarea crimei de acte de teroare”. Fratele său, Gheorghe, s-a întors paralizat de picioare din pușcărie.

Din cauza activității lui Vasile, cei doi copii ai lui n-au avut voie să învețe decât 4 clase primare.

Poezii În timpul haiduciei, Vasile Motrescu a scris mai multe poezii, de o artă naivă, însă care reflectau sinceritatea și viața dusă de haiduc.

Frunză verde matostat Frunză verde matostat

Oare cin' m-a blestemat

De nu pot trăi în sat,

Numa-n codru înarmat?

Să-mi câștig pâinea cu-amar,

Să stau prin păduri fugar?

Pentru Sfânta Libertate,

Prin păduri umblu, măi, frate,

Ca melcul cu casa-n spate!

De robia comunistă

Am lăsat copii, soție,

M-am lipsit de libertate

Și m-am dus în haiducie.

Cine spune că mi-e bine

Să vină-n codru cu mine,

Să șadă numai trei zile,

Să vadă cât mi-e de bine.

Să mănânce din mâncare

Câștigată cu sudoare,

Udată cu lăcrămioare,

Să vadă și-al meu somn dulce

Cu mâna pe țeava puștii

Și cu capul pe cartușe

Poiana Sihastrului

Poteca haiducului

Stând pe marginea poienei

Ascult cântecul Ilenei

Ea cantă și strânge fân,

Mie-mi curg lacrimi în sân.

Ea cântă și pologește,

Iar eu n-am nicio nădejde.

Cine-ar putea să-mi descrie

Traiul meu, viața pustie

Ce-o trăiesc în haiducie

Pe coastă la Sihăstrie?

Frunză verde, floare deasă,

De trei ani sunt dus de-acasă

Haiduc în pădurea deasă,

Traiul mi s-a părut greu,

Dar viața-i tare frumoasă,

Mi-i somnul pe floricele,

În cântec de păsărele.

De cum mă scol pân-mă culc

Păsări cântă și un cuc.

Mi-am trăit zilele mele

Prin poieni cu floricele,

Cântând în frunză de jele.

De n-aveam pușca în codru

Aș fi-nnebunit cu totul.

Păsările, țapii, pușca

Îmi sunt mângâierea mea.

Vara-mi cântă păsări, cucul

Iarna-mi urlă-n Prislop lupul,

Vara dorm pe floricele

Și iarna strâng din măsele.

În pământ zac sub o stâncă,

Și urâtul mă mănâncă.

Pe marginea codrului,

La piciorul porcului,

M-a ajuns o supărare

Uitându-mă-n sat pe vale

De la vale de Portiță

Am dormit într-o căpiță

Într-o căpiță de fân

Cu genunchii strânși la sân.

Codrule drag Mi-a cântat o păsărea

Că vin câini pe urma mea.

Nici n-apucai să mă culc

Și trebuie să mă duc

De pe coastă la Haciung,

La poiana Mese-n fund.

La Vicov și prin poieni

Stau la pândă milițieni.

Mă păzesc când vin în sat

Să-mi iau ceva de mâncat

Mănânc fragi, frunze de fag

Și la sat eu nu mă trag.

Dacă vin la sat, la vale,

Îmi iau crucea în spinare.

Frunză verde trei smicele

La preluca din Pormele

Strânge-o fată floricele.

Fata strânge viorele

Și eu cânt doină de jele.

Dumnezeul vieții mele,

Codrule, sub umbra ta

Mi-am trăit viața mea

Când sta lumea-n închisori.

Tu mi-ai fost de ajutor

De-acasă când am fugit

De comuniști hăituit.

La tine când m-am suit

Tu mi-ai zis ,,Bine-ai venit!"

Tu mi-ai dat pat de dormit,

Cetină de-acoperit

Și locuri tari de trăit