Conflictul din Rojava, cunoscut și sub numele de revoluția din Rojava sau Conflictul din Kurdistanul sirian, este o revoltă politică și un conflict militar care are loc în nordul Siriei, cunoscut printre naționaliștii kurzi sub numele de Kurdistanul de Vest sau Rojava.

În timpul Războiului Civil Sirian care a început în 2011, o coaliție dominată de kurzi condusă de Partidul Uniunii Democratice, precum și alte grupuri kurde, arabe, siriac-asiriene și turkmene au încercat să stabilească o nouă constituție pentru regiunea autonomă de facto, în timp ce părțile militare și milițiile aliate au luptat pentru a menține controlul asupra regiunii. Acest lucru a condus la înființarea Administrației Autonome a Siriei de Nord și de Est (SNE) în 2016.

Susținătorii SNE afirmă că evenimentul constituie o revoluție socială cu un rol proeminent jucat de femei atât pe câmpul de luptă, cât și în cadrul noului sistem politic, precum și punerea în aplicare a confederalismului democratic, o formă de socialism libertarian care subliniază decentralizarea, egalitatea de gen și nevoia de guvernanță locală prin democrație semi-directă.

Context

Discriminare statală

Reprimarea kurzilor și a altor minorități etnice a început de la crearea Mandatului francez al Siriei după Acordul Sykes – Picot. Guvernul sirian (cunoscut oficial ca Republica Arabă Siriană) nu a recunoscut oficial existența kurzilor, iar în 1962, 120.000 de kurzi sirieni au fost privați de cetățenie, lăsându-i apatrizi. Limba și cultura kurdă au fost, de asemenea, suprimate. Guvernul a încercat să rezolve aceste probleme în 2011, acordând cetățenie tuturor kurzilor, dar doar aproximativ 6.000 din 150.000 de kurzi apatrizi au primit naționalitate și cele mai multe reglementări discriminatorii, inclusiv interdicția de a preda kurda în școală, sunt încă valabile. Din cauza războiului civil sirian, care a început în 2011, guvernul nu mai este în măsură să aplice aceste legi.

Revolta Qamișli

În 2004 au izbucnit revolte împotriva guvernului în orașul Qamișli din nord-estul țării. În timpul unui meci de fotbal dintre o echipă kurdă locală și o echipă arabă în vizită de la Deir ez-Zor, unii fani arabi au înălțat portrete ale lui Saddam Hussein, care a ucis zeci de mii de kurzi din Kurdistanul de Sud în timpul campaniei Al-Anfal din anii 1980. Tensiunile au crescut rapid în proteste deschise, kurzii ridicându-și steagul și ieșind în stradă pentru a cere drepturi culturale și politice. Forțele de securitate au tras în mulțime, ucigând șase kurzi, inclusiv trei copii. Protestatarii au ars biroul local al Partidului Ba'ath. Între 30 și 100 de kurzi au fost uciși de guvern înainte ca protestele să fie înăbușite. Mii de kurzi au fugit apoi în Irak, unde a fost stabilită o tabără de refugiați. Ciocniri ocazionale între protestatarii kurzi și forțele guvernamentale au avut loc în următorii ani.

Calea cătrea auto-guvernarea Rojavei Războiul Civil Sirian

În 2011, primăvara arabă a ajuns și în Siria. Într-un ecou al Revoluției Iasomiei, cetățeanul sirian Hasan Ali Akleh s-a îmbibat în benzină și și-a dat foc în orașul Al-Hasakah din nordul țării. Acest lucru i-a inspirat pe activiști să apeleze la o „Zi a furiei” la care a participat puțină lume din cauza fricii de represiune din partea guvernului sirian. Câteva zile mai târziu, însă, au avut loc din nou proteste, de data aceasta ca răspuns la agresiunea poliției față de un negustor.

Proteste mai mici au continuat și, la 7 martie 2011, treisprezece prizonieri politici au intrat în greva foamei, iar sentimentul public a început să crească împotriva guvernului Assad. Trei zile mai târziu, zeci de kurzi sirieni au intrat în greva foamei în solidaritate. La 12 martie, au avut loc proteste majore la Qamișli și Al-Hasakah, atât pentru a protesta guvernul Assad, cât și pentru a comemora Ziua Martirilor Kurzi.

Protestele s-au înmulțit în lunile martie și aprilie ale lui 2011. Guvernul Assad a încercat să calmeze kurzii promițând că la va acorda câtorva mii cetățenie, în special celor care până atunci au fost privați de orice statut legal. Până în vară, protestele se intensificaseră, la fel și represiunile violente ale guvernului sirian.

În august, o coaliție de grupuri de opoziție a format Consiliul Național Sirian în speranța de a crea o alternativă democratică și pluralistă la guvernul Assad. Luptele interne și dezacordul asupra politicii și incluziunii au afectat grupul încă de la începuturile sale. În toamna anului 2011, răscoala populară a ajuns la un conflict armat. Armata Siriană Liberă (ASL) a început să se unească și insurecția armată s-a răspândit, în mare parte în Siria centrală și de sud.

Încercările de negociere a partidelor kurde Mișcarea Națională a Partidelor Kurde din Siria, o coaliție a celor 12 partide kurde din Siria, a boicotat un summit al opoziției siriene la Antalya, Turcia, la 31 mai 2011, afirmând că „orice astfel de întâlnire organizată în Turcia poate fi doar un prejudiciu pentru kurzii din Siria , pentru că Turcia este împotriva aspirațiilor kurzilor ".

În timpul summitului din august de la Istanbul care a condus la crearea Consiliului Național Sirian, doar două dintre partidele din Mișcarea Națională a Partidelor Kurde din Siria, Partidul Uniunii Kurde și Partidul Libertății Kurde, au participat.

Protestele anti-guvernamentale erau în desfășurare în zonele locuite de kurzi din Siria încă din martie 2011, ca parte a revoltei siriene mai largi, dar ciocnirile au început după ce Partidul Uniunii Democrate Kurde (PUD) de opoziție și Consiliul Național Kurd (CNK) au semnat un acord concret în șapte puncte la 11 iunie 2012 la Arbil sub egida președintelui Kurdistanului irakian Massoud Barzani. Cu toate acestea, acest acord nu a reușit să fie pus în aplicare și, astfel, un nou acord de cooperare între cele două părți a fost semnat la 12 iulie, care a creat Comitetului Suprem al Kurzilor ca un organism de conducere al tuturor teritoriilor controlate de kurzi din Siria.

Teritoriile revendicate de UAP Unitățile de Apărare a Poporului (UAP) au intrat în conflict prin capturarea orașului Kobanî la 19 iulie 2012, urmată de capturarea orașelor Amuda și Efrîn la 20 iulie. Orașele au căzut fără încăierări majore, forțele de securitate siriene s-au retras fără nicio rezistență semnificativă, armata siriană retrăgându-se ca să lupte în altă parte. CNK și PUD au format apoi un consiliu comun de conducere pentru orașele capturate.

Forțele UAP și-au continuat avansarea, iar pe 21 iulie au capturat Al-Malikiyah (în kurduă: Dêrika Hemko), care se află la 10 kilometri de granița turcă. Forțele de la acea vreme intenționau, de asemenea, să captureze Qamișli, cel mai mare oraș sirian cu majoritate kurdă. În aceeași zi, guvernul sirian a atacat o patrulă a membrilor kurzi UAP și a rănit un luptător. A doua zi a fost raportat că forțele kurde încă se luptau pentru Al-Malikiyah, unde un tânăr activist kurd a fost ucis după ce forțele de securitate guvernamentale au deschis focul asupra protestatarilor. UAP a preluat controlul asupra orașelor Ra's al-'Ayn (kurdă: Serê Kaniyê) și Al-Darbasiyah (kurdă: Dirbêsiyê), după ce unitățile de securitate și politice s-au retras din aceste zone, în urma unui ultimatum emis de kurzi. În aceeași zi, au izbucnit ciocniri în Qamișli între UAP și forțele guvernamentale în care un luptător kurd a fost ucis și doi au fost răniți împreună cu un oficial guvernamental.

S-a declarat că ușurința cu care forțele UAP au capturat orașele și trupele guvernamentale s-au retras din s-a datorat unui acord pe care guvernul l-a avut cu kurzii, astfel încât forțele militare din zonă să poată fi eliberate pentru a ataca forțele de opoziție în restul țării. La 24 iulie, PUD a anunțat că forțele de securitate siriene s-au retras din micul oraș kurd de 16.000 de locuitori, Al-Ma'bada (în kurdă: Girkê Legê), între Al-Malikiyah și granițele turcești. Forțele YPG au preluat controlul asupra tuturor instituțiilor guvernamentale.

Înființarea autoguvernării La 1 august 2012, forțele de securitate ale statului de la periferia țării au fost trase în lupta ce ce intensifica în Alep. În timpul acestei mari retrageri din nord, UAP a preluat controlul a cel puțin părți din orașele Qamișli, Efrin, Amude, Dirbesiye și Kobanî, cu foarte puține rezistențe sau victime.

Pe 2 august 2012, Comitetul Național de Coordonare pentru Schimbarea Democrată a anunțat că majoritatea orașelor predominant kurde din Siria, cu excepția orașelor Qamișli și Hasaka, nu mai erau controlate de forțele guvernamentale și au ajuns sub controlul partidelor politice kurde. În Qamishli, forțele militare și de poliție ale guvernului au rămas în cazarmă, iar oficialii administrației din oraș au permis ridicarea drapelului kurd.

După luni de guvernare de facto, PUD și-a anunțat oficial autonomia regională la 9 ianuarie 2014. Au avut loc alegeri, s-au înființat adunări populare și a fost aprobată Constituția din Rojava. De atunci, locuitorii au organizat adunări locale, au redeschis școlile, au înființat centre comunitare și au contribuit la înfrângerea Statului Islamic (ISIL) pentru a obține controlul asupra aproape tuturor pământurilor din Siria la est de râul Eufrat. Kurzii văd modelul lor de democrație ca unul care poate fi implementat în toată Siria în viitor.

Revoluția socială

După declararea autonomiei, organizatorii de bază, politicienii și alți membri ai comunității au schimbat radical structura socială și politică a zonei. Au fost înlocuite legile extreme care restricționează organizarea politică independentă, libertatea femeilor, exprimarea religioasă și culturală și politicile discriminatorii desfășurate de guvernul Assad. În locul lor, a fost instituită o constituție a Rojavei care garantează libertatea culturală, religioasă și politică a tuturor oamenilor. Constituția prevede, de asemenea, în mod explicit drepturile și libertatea egale a femeilor și, de asemenea, „mandatează instituțiile publice să lucreze pentru eliminarea discriminării de gen”.

Schimbările politice și sociale care au loc în Rojava au fost în mare parte inspirate de politica socialistă libertariană a liderului kurd Abdullah Öcalan.

Economie cooperativă Economia Rojavă este un amestec de companii private, administrație autonomă și cooperative de muncitori. De la revoluție, s-au făcut eforturi pentru tranziția economiei la una de autosuficiență bazată pe cooperativele de muncitori și producători. Această tranziție se confruntă cu obstacolele majore ale conflictului în curs de desfășurare și cu un embargo din toate țările vecine: Turcia, Irak, Iran și diferitele forțe care controlează zonele din apropiere ale Siriei. Acest lucru i-a obligat pe oameni să se bazeze aproape exclusiv pe generatoare cu motorină pentru electricitate. În plus, se pune un accent puternic pe întreprinderile care pot aduce autosuficiența în regiune.

La început, nu existau impozite directe sau indirecte asupra persoanelor sau întreprinderilor din regiune; Administrația s-a finanțat în principal prin vânzarea de petrol și alte resurse naturale și tarife pentru comerțul de frontieră (care este clandestin din cauza embargoului). Cu toate acestea, în iulie 2017, sa raportat că administrația din regiunea Jazira a început să colecteze impozitul pe venit pentru a asigura serviciile publice din regiune. Există parteneriate care au fost create între companii private și administrație. Administrația finanțează, de asemenea, sistemul școlar și distribuie pâinea tuturor cetățenilor la o rată inferioară pieței.

Comitetul Economic al Mișcării pentru o Societate Democrată a ajutat întreprinderile să meargă către o „economie comunitară” bazată pe cooperativele de muncitori și pe autosuficiență. Alte cooperative includ apă minerală îmbuteliată, construcții, fabrici, stații de alimentare cu combustibil, generatoare, animale, ulei, fistic și semințe prăjite și piețe publice. În plus, există mai multe comune agricole cu familii care lucrează în mod colectiv pământul.

Democrație directă