Ambasada României în Japonia (în , în ) este misiunea diplomatică a României în Japonia. Sediul ambasadei se află la Tokyo, capitala Japoniei.

Istoric Istoria relațiilor bilaterale între România și Japonia a început în anul 1902 atunci când contele Nobuaki Makino, ministrul extraordinar și plenipotențiar al Japoniei la Viena, a trimis o scrisoare prințului Emil G. Ghica, ministrul extraordinar și plenipotențiar al României la Viena, în care exprima dorința guvernului japonez de a stabili relații diplomatice între Japonia și România. Cele două state au semnat în acel an un tratat comercial.

În august 1917 Japonia și România au stabilit relații diplomatice la nivel de legație.Gheorghe Buzatu, Românii în istoria universală, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași, 1987, p. 305. Printr-un decret regal din 13 septembrie 1917, diplomatul Nicolae Xenopol a fost numit primul ministru extraordinar și plenipotențiar al României la Tokio.Alexandru Marghiloman, Note politice. Volumul 3 : 1917-1918, Editura Institutului de Arte Grafice «Eminescu» S.A., București, 1927, pp. 197-198. S-a aflat doar o lună la post în capitala Japoniei, murind la 5/18 decembrie 1917, după ce și-a prezentat scrisorile de acreditare împăratului Japoniei, a vizitat pe unii ambasadori și miniștri plenipotențiari și a acordat interviuri principalelor ziare din Japonia în care a expus intențiile care au stat la baza intrării României în război și interesele României cu privire la stabilirea unor relații trainice cu Japonia.Vasile Bianu, Însemnări din Răsboiul României Mari. Tomul 1 : Dela mobilizare până la Pacea din București, Institutul de Arte Grafice «Ardealul», Cluj, 1926, pp. 305-306. A trimis patru scrisori unui prietin din Iași, în care a descris Japonia și a afirmat că japonezii cunosc mai multe despre România decât românii despre Japonia, și-a exprimat intenția de a organiza o propagandă puternică în favoarea României prin publicarea unei broșuri în limba japoneză și printr-o serie de conferințe în limba engleză în principalele orașe ale Japoniei și a spus că i-a ajutat cu bani pe românii care ajunseseră în Japonia pe drumul lor de emigrare către America și rămăseseră fără bani de mâncare din cauza scăderii cursului rublei.

Legația României în Japonia nu a mai funcționat timp de câțiva ani după moartea lui Nicolae Xenopol. În vara anului 1920 principele Carol al României a ajuns în Japonia în cadrul unei vizite de o jumătate de an în întreaga lume și a vizitat orașele Tokyo, Yokohama, Kyoto, Osaka și altele.Gheorghe Buzatu, Romanians in foreign writings and documents, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași, 1987, p. 315. Legația a fost redeschisă în iunie 1921,在京ルーマニア公使館とも。 când a fost numit un nou ministru extraordinar și plenipotențiar al României în persoana diplomatului Edgar Mavrocordat. Activitatea legației a durat mai puțin de un an, deoarece legația a fost desființată la 1 aprilie 1922 ca urmare a reducerilor bugetare, iar Edgar Mavrocordat a fost rechemat în țară. În paralel, în anul 1922 a fost deschisă Legația Japoniei în România, cu sediul la București. La 1 mai 1923 a fost înființat un consulat general onorific al României la Osaka.

După timp de cinci ani de întrerupere parțială a relațiilor bilaterale, Legația României în Japonia a fost reînființată în toamna anului 1927. Reprezentarea diplomatică a fost practic fără întrerupere până în anul 1944, succedându-se pe rând la conducerea legației Ion Aurel Vasiliu (noiembrie 1927 — iunie 1929), Gheorghe Stoicescu (însărcinat cu afaceri în perioada iulie 1929 - ianuarie 1936 și ministru în perioada ianuarie 1936 - ianuarie 1939, apoi fiind rechemat în țară și pensionat), C. Paraschivescu (iunie 1939 - decembrie 1940) și generalul Gheorghe Băgulescu (februarie 1941 - septembrie 1944).

Relațiile diplomatice bilaterale au fost suspendate la 31 octombrie 1944 în contextul celui de-al Doilea Război Mondial, dar au fost reluate la 1 septembrie 1959. Republica Populară Romînă l-a numit pe Pavel Silard (1910-1974) în funcția de ministru extraordinar și plenipotențiar al României în Japonia (cu reședința la Jakarta), iar Japonia l-a numit pe Suemitsu Kadowaki în funcția de ministru extraordinar și plenipotențiar al Japoniei în România (cu reședința la Moscova). Legația României în Japonia a fost ridicată la 1 iunie 1964 la rangul de ambasadă.

Adresă Adresă: 3-16-19 Nishi-Azabu Minato-ku, Tokyo 106-0031 Acces: ieșirea nr. 3 a stației Hiroo de pe linia de metrou Hibiya

Ambasadori Nicolae Xenopol (13 septembrie – 5/18 decembrie 1917) Edgar Mavrocordat (iunie 1921 – 1 aprilie 1922) Ion Aurel Vasiliu (noiembrie 1927 – iunie 1929) Gheorghe Stoicescu (iulie 1929 – ianuarie 1936) – însărcinat cu afaceri ad-interim Gheorghe Stoicescu (ianuarie 1936 – ianuarie 1939) C. Paraschivescu (iunie 1939 – decembrie 1940) gen. Gheorghe Băgulescu (28 februarie 1941 – septembrie 1944)Decretul Conducătorului Statului Român nr. 490 din 28 februarie 1941 pentru numire de ministru plenipotențiar, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 51 din 1 martie 1941, partea I-a, p. 1.033. Pavel Silard (1959–1963) Ion Obradovici (august 1964 – 1966)Decretul președintelui Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 325/1964 pentru acreditarea tovarășului Ion Obradovici în calitatea de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Romîne în Japonia, publicat în Buletinul Oficial nr. 9 din 7 august 1964. Ion Datcu (1966 – 7 octombrie 1969)Decretul președintelui Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 687 din 7 octombrie 1969 pentru rechemarea tovarășului Ion Datcu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Socialiste România în Japonia și acreditarea tovarășului Iosif Gheorghiu în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Socialiste România în Japonia, publicat în Buletinul Oficial nr. 125 din 11 noiembrie 1969. Iosif Gheorghiu (7 octombrie 1969 – 2 februarie 1973)Decretul președintelui Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 541/1972 pentru rechemarea tov. Iosif Gheorghiu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al R. S. R. în Japonia și acreditarea tov. Nicolae Finanțu în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al R. S. R. în Japonia, publicat în Buletinul Oficial nr. 9 din 2 februarie 1973. Nicolae Finanțu (2 februarie 1973 – 11 mai 1978)Decretul președintelui Republicii Socialiste România nr. 117 din 11 mai 1978 pentru rechemarea tovarășului Nicolae Finanțu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Socialiste România în Japonia și acreditarea tovarășului Radu-Ioan Bogdan în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Socialiste România în Japonia, publicat în Buletinul Oficial nr. 44 din 30 mai 1978. Radu-Ioan Bogdan (11 mai 1978 – 18 iulie 1986)Decretul președintelui Republicii Socialiste România nr. 115/1986 pentru rechemarea tovarășului Radu Bogdan din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Socialiste România în Japonia și acreditarea tovarășului Constantin Vlad în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Socialiste România în Japonia, publicat în Buletinul Oficial nr. 48 din 18 iulie 1986. Constantin Vlad (18 iulie 1986 – 1990) Mircea Mitran (1990 – 17 noiembrie 1994)Decretul președintelui României nr. 220 din 17 noiembrie 1994 privind rechemarea și acreditarea unor ambasadori, publicat în Monitorul Oficial nr. 326 din 25 noiembrie 1994. Eugen Dijmărescu (17 noiembrie 1994 – 15 ianuarie 2000)Decretul președintelui României nr. 10 din 14 ianuarie 2000 privind rechemarea unui ambasador , publicat în Monitorul Oficial nr. 19 din 20 ianuarie 2000. Ion Pascu (29 iunie 2000 – 27 aprilie 2004)Decretul președintelui României nr. 259 din 2 iunie 2000 privind acreditarea unui ambasador, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 318 din 7 iulie 2000.Decretul președintelui României nr. 278 din 27 aprilie 2004 privind rechemarea unui ambasador, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 373 din 28 aprilie 2004. Aurelian Neagu (20 mai 2005 – 8 septembrie 2010)Decretul președintelui României nr. 446 din 20 mai 2005 privind numirea unui ambasador, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 438 din 24 mai 2005.Decretul președintelui României nr. 885 din 8 septembrie 2010 privind rechemarea unui ambasador, publicat în Monitorul Oficial nr. 635 din 9 septembrie 2010. Radu Petru Șerban (16 ianuarie 2012 – 16 mai 2016)Decretul președintelui României nr. 40 din 16 ianuarie 2012 privind acreditarea unui ambasador, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 46 din 19 ianuarie 2012.Decretul președintelui României nr. 508 din 16 mai 2016 privind rechemarea unui ambasador, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 17 mai 2016. Tatiana Svetlana Iosiper (5 august 2016 – 22 februarie 2021)Decretul președintelui României nr. 749 din 5 august 2016 privind acreditarea unui ambasador, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 601 din 8 august 2016. Născută în 1967, ea și-a prezentat scrisorile de acreditare împăratului Japoniei la 9 noiembrie 2016.Decretul președintelui României nr. 138 din 22 februarie 2021 privind rechemarea unui ambasador, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 177 din 22 februarie 2021. Ovidiu Dranga (10 septembrie 2021 – ). Născut în 1966, a prezentat scrisorile de acreditare împăratului Japoniei la 30 septembrie 2021.Decretul președintelui României nr. 973/2021 din 10 septembeie 2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 871 din 10 septembrie 2021.

Galerie

Note

Vezi și Relațiile dintre România și Japonia

Legături externe Ambasada României în Japonia

Japonia România