miniatura|Iuda primind treizeci de arginți pentru trădarea lui Isus, de János Pentelei Molnár, 1909. Treizeci de arginți a fost prețul pentru care Iuda Iscarioteanul l-a trădat pe Isus din Nazaret, potrivit unei relatări din Evanghelia după Matei 26:15 din Noul Testament. Înainte de Cina cea de taină, se spune că Iuda s-a dus la marii preoți și s-a învoit să-l predea pe Isus în schimbul a 30 de monede de argint și că, după aceea, a încercat să le restituie banii, cuprins de remușcări.
Evanghelia după Matei susține că achiziționarea ulterioară a Țarinei Olarului a fost împlinirea de către Isus a unei profeții a lui Zaharia.Vincent P. Branick, Understanding the New Testament and Its Message, (Paulist Press, 1998), pp. 126–128.Frederick Dale Bruner, Matthew: A Commentary (Eerdmans, 2004), p. 710
Această imagine apare adesea în operele artistice care înfățișează Patimile lui Hristos. Expresia este folosită în literatură și în vorbirea obișnuită cu referire la persoanele care îi „vând” pe cei apropiați, trădându-le încrederea, prietenia sau loialitatea pentru un câștig personal.
Narațiunea biblică Conform Evangheliei după Matei, Iuda Iscarioteanul a fost un ucenic al lui Isus. Înainte de Cina cea de Taină, Iuda s-a dus la preoții cei mai de seamă și s-a învoit să-l predea lor pe Iisus în schimbul a 30 de monede de argint.R. T. France, The Gospel of Matthew (Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing, 2007), 976–979. Isus a fost arestat apoi în Grădina Ghetsimani, unde Iuda le-a dezvăluit soldaților identitatea lui Isus, dându-i un sărut.France, The Gospel of Matthew, 1012.
În capitolul 27 al Evangheliei lui Matei se menționează că Iuda a fost cuprins de remușcări și a restituit banii marilor preoți înainte de a se spânzura. Marii preoți au decis să nu pună banii în vistieria templului, întrucât erau considerați bani mânjiți de sânge, și, astfel, au cumpărat Țarina Olarului.Daniel J. Harrington, The Gospel of Matthew (Collegeville, Minnesota: Liturgical Press, 1991), 384–387. O relatare diferită a morții lui Iuda este prezentată în Faptele Apostolilor; ea afirmă că liderii evrei (Matei 27:6-9, Zaharia 11:13) au folosind banii cu care Iuda fusese recompensat - 30 de monede de argint - pentru a cumpăra Țarina Olarului. Petru descrie ceea ce i s-a întâmplat lui Iuda în Faptele Apostolilor 1:17-20 („căzând cu capul înainte, a crăpat pe la mijloc și i s-au vărsat toate măruntaiele”).
Tipuri de monede stanga|miniatura| Staterul antiohian este una din monedele care ar fi putut alcătui cei treizeci de arginți. miniatura| Siclul tirian, o altă monedă posibilă a celor treizeci de arginți Cuvântul folosit în Matei 26:15 (ἀργύρια, argyria) înseamnă pur și simplu „monede de argint”, iar cercetătorii nu s-au pus de acord care ar putea fi monedele incluse în prețul primit de Iuda. Donald Wiseman sugerează două posibilități: tetradrahmele din Tir, denumite de obicei sicli tirieni (14 grame de argint cu puritatea de 94%), sau stateri din Antiohia (15 grame de argint cu puritatea de 75%), ambele cu efigia împăratului Octavianus Augustus.D. J. Wiseman, Illustrations from Biblical Archaeology (London: Tyndale Press, 1958), 87–89. Unii cercetători au susținut că ar fi putut fi tetradrahme ptolemeice (13,5 ± 1 g de argint cu puritatea de 25%). O uncie Troy are 31,1035 grame. Potrivit evaluării spot de 17,06 $ pe uncie (prețul de închidere de luni, 12 decembrie 2016), cele 30 de „monede de argint” ar putea avea în prezent o valoare cuprinsă între 185 $ și 216 $. Tip Puritate Greutate (g) Greutatea reală de argint (g) Greutatea reală a argintului din cele 30 de monede (uncii) Valoarea argintului (20 $) Sicli (shekeli) tirieni 94% 14 13,16 12,69 253,89 $ Stateri antiohieni 75% 15 11,25 10,85 217,04 $ Tetradrahme ptolemeice 25% 13.5 3,375 3,26 65,11 $ Tetradrahme ateniene 95% 17.2 16,34 15,76 315,24 $ Siclul tirian cântărea patru drahme ateniene, aproximativ 14 grame, mai mult decât siclii israelieni de 11 grame, dar era considerat în acea vreme un echivalent folosit pentru evaluarea îndatoririlor religioase., citing David Hendin's Guide to Biblical Coins and Y. Meshorer's Ancient Jewish Coinage. Deoarece monedele romane conțineau doar 80% argint, siclii tirieni mai puri (94% sau mai mult) erau folosiți pentru plata taxei templului din Ierusalim. Zarafii menționați în evangheliile Noului Testament (Matei 21:12 și similar) schimbau moneda romană comună cu siclii tirieni.
Tetradrahma (moneda de „patru drahme”) ateniană a fost probabil moneda cea mai utilizată în lumea greacă înaintea epocii lui Alexandru cel Mare (împreună cu staterul corintic). Ea avea pe avers (față) bustul din profil al zeiței Atena cu cască și pe revers (spate) o bufniță. Aceste tetradrahme erau numite în vorbirea curentă glaukes (bufnițe),. de unde și proverbul , „o bufniță pentru Atena”, referindu-se la ceva care era într-o cantitate abundentă precum „ cărbunii pentru Newcastle”. Reversul tetradrahmei este reprezentat pe fața națională a monedei grecești de 1 euro din epoca modernă. Drahmele au fost bătute la diferite standarde de greutate de diferite monetării grecești. Standardul care a devenit cel mai frecvent utilizat a fost cel atenian sau atic, care avea o greutate puțin peste 4,3 grame. O drahmă reprezenta aproximativ plata unei zile de muncă a unui muncitor calificat.Thucydides, History of the Peloponnesian War 3.17.4. Deci, 30 de monede de argint (30 de tetradrahme), de câte patru drahme fiecare, ar fi putea comparabile cu salariul pe patru luni (120 de zile) al unui muncitor calificat.
În perioada medievală, unele instituții religioase prezentau monedele grecești antice din insula Rodos ca modele ale celor treizeci de arginți. Pe aversul acestor monede se afla un cap orientat către zeul soarelui, Helios, cu raze care se proiectau în jurul părții superioare a acestuia. Aceste raze au fost interpretate ca o reprezentare a Coroanei de Spini.
Povestirea lui Iosif din Arimateea, scriere necanonică, consemnează că lui Iuda i s-au plătit 30 de monede de aur, nu de argint.
Interpretare teologică thumb|Iosif (fiul lui Iacob) este vândut de frații săi, pictură de Konstantin Flavitsky, 1855 Iosif (fiul lui Iacob) a fost vândut de frații săi pentru douăzeci de arginți, ajungând astfel sclav în Egipt, unde ulterior a făcut carieră, așa încât după mulți ani i-a putut ajuta pe frații săi, cei care l-au vândut (Gen 37,28).
În Zaharia 11:12-13, prețul pe care îl primește proorocul Zaharia pentru munca sa este de 30 de monede de argint. El ia monedele și le aruncă „olarului”. Klaas Schilder remarcă faptul că plătirea lui Zaharia reprezintă o evaluare a muncii sale, precum și concedierea sa.Klaas Schilder, Christ in His Suffering (Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing, 1938), 74. În Exodul 21:32, 30 de bucăți de argint erau prețul unui rob, așa că deși Zaharia numește suma un „preț scump” (Zaharia 11:13), acesta ar putea fi un sarcasm. Cu toate acestea, Barry Webb consideră că 30 de arginți este o „sumă considerabilă de bani”.Barry Webb, The Message of Zechariah (Bible Speaks Today; Nottingham: Inter-Varsity Press, 2003), 151.
Atunci când marii preoți decid să cumpere o țarină cu banii înapoiați, Matei spune că acest lucru a împlinit „cuvântul spus de Ieremia proorocul”. Și anume: „Și au luat cei treizeci de arginți, prețul celui prețuit, pe care l-au prețuit fiii lui Israel, și i-au dat pe Țarina Olarului după cum mi-a spus mie Domnul” (Matei 27:9-10). Deși mulți cercetători consideră că numele lui Ieremia a fost menționat dintr-o eroare,Jean Calvin, for example, says that "the passage itself plainly shows that the name of Jeremiah has been put down by mistake, instead of Zechariah, for in Jeremiah we find nothing of this sort, nor any thing that even approaches to it." John Calvin, Commentary on a Harmony of the Evangelists, Matthew, Mark and Luke. achiziționarea de către Ieremia a unui câmp în Ieremia 32 poate indica faptul că evanghelistul s-a gândit la ambii profeți.Craig S. Keener, The Gospel of Matthew: A Socio-Rhetorical Commentary (Grand Rapids: Eerdmans, 2009), 657. Craig Blomberg susține că Matei folosește în citatul său mai degrabă tipologia biblică decât „orice fel de împlinire simplă sau dublă a profeției predictive reale”. Potrivit lui Blomberg, Matei le spune cititorilor săi că, „la fel ca Ieremia și Zaharia, Isus încearcă să-și conducă poporul printr-o vocație misionară profetică și pastorală, dar ajunge în schimb să sufere nevinovat inocent de pe urma lui”.Craig L. Blomberg, "Matthew," in G. K. Beale and D. A. Carson (eds.), Commentary on the New Testament Use of the Old Testament (Grand Rapids: Baker Academic, 2007), 96. William Hendriksen susține că Matei se referă la Ieremia 19.William Hendriksen, Exposition of the Gospel According to Matthew (Grand Rapids: Baker, 1973), 948.
Blomberg sugerează, de asemenea, că Matei poate spune că „moartea lui Isus este o răscumpărare, prețul plătit pentru a asigura libertatea unui sclav” și că folosirea banilor mânjiți de sânge pentru a cumpăra un cimitir pentru străini (Matei 27:7) poate sugera ideea că „moartea lui Isus face posibilă mântuirea tuturor popoarelor lumii, inclusiv a neamurilor”.Blomberg, "Matthew", 97.
Handy Book for Bible Readers din 1877 conține următoarea explicație: „Argurion, argenteus, denarius. Acest cuvânt apare în două pasaje - (A) relatarea trădării Domnului nostru pentru „treizeci de arginți” (Mat. Xxvi. 15; xxvii. 3, 5, 6, 9). Aceștia au fost considerați de obicei a fi denari, dar fără un motiv suficient. Pasajul paralel din Zaharia (xi. 12, 13) este tradus „treizeci de arginți”, dar ar trebui citit, fără îndoială, „treizeci de sicli de argint”, în timp ce se poate observa că „treizeci de sicli de argint” era prețul de sânge care trebuia plătit în cazul unui servitor ucis accidental (Exod. xxi. 32). Prin urmare, pasajul poate fi explicat ca „treizeci de sicli de argint”, nu sicli actuali, ci tetradrahme la standardul atic al orașelor grecești din Siria și Fenicia. Aceste tetradrahme erau comune în vremea Domnului nostru, iar dintre ele staterul era un model.”
Relicve și reprezentarea monedelor în artă miniatura|270x270px| Rembrandt, Iuda returnând cei treizeci de arginți, 1629. Iuda este prezentat adesea în scenele ce descriu Patimile ținând arginții într-o pungă sau un portofel, unde ei servesc ca semn distinctiv pentru identificarea lui. Fiind unul dintre obiectele asociate Patimilor, cei treizeci de arginți apar adesea în grupurile de obiecte, în special în Evul Mediu târziu, deși sunt unul dintre elementele cele mai rare ale grupului. Uneori este folosită în aceste reprezentări o pungă cu bani; în alte situații apare o mână care ține monedele sau două mâini care numără monedele.Gertrud Schiller, Iconography of Christian Art, Vol. II (trans. Janet Seligman; London: Lund Humphries, 1972), 190–196. miniatura| Situla Basilewsky (920) (Victoria and Albert Museum, Londra)