76 (șaptezeci și șase) este numărul natural care urmează după 75 și este urmat de 77.
În matematică 76 este: un număr Lucas. un număr automorf. un număr nontotient. un număr 14-gonal. un număr centrat pentagonal. un număr Erdős-Woods, deoarece se poate găsi un șir de 76 numere întregi pozitive astfel încât fiecare membru interior are în comun un factor fie cu primul, fie cu ultimul termen. Unul dintre cele două numere formate din două cifre a căror puteri se termină exact cu aceste două cifre (celălalt număr este ). De exemplu, 762 = 5776, 763 = 438976, iar 764 = 33362176.
În știință Este numărul atomic al osmiului.
Astronomie NGC 76 este o galaxie lenticulară din constelația Andromeda. Messier 76 („Mica nebuloasă a Halterei”) este o nebuloasă planetară din constelația Perseu. 76 Freia este o planetă minoră.
În alte domenii miniatura|dreapta|Steagul Bennington Șaptezeci și șase se mai poate referi la: Codul pentru departamentul francez Seine-Maritime. 76, albumul de debut al producătorului Armin van Buuren. Philadelphia 76ers, un club american de baschet cu sediul în Philadelphia, Pennsylvania. În Statele Unite, face referire la anul 1776, anul semnării Declarației de independență a Statelor Unite ale Americii. Numărul 76 se regăsește pe steagul Bennington, făcând referire la acest eveniment.
Note
Bibliografie Marius Coman, Enciclopedia matematică a claselor de numere întregi, Columbus, Ohio: Education Publishing, 2013,
Legături externe
Categorie:Numere naturale