Spania are un sistem pluripartid atât la nivel național, cât și la nivel regional. La nivel național, există cinci partide politice dominante : Podemos (stânga), PSOE (centru-stânga), Cetățenii (centru spre centru-dreapta), Partidul Popular (centru-dreapta spre dreapta) și Vox (extrema dreaptă).
Structura actuală face dificilă obținerea unei majorități electorale de către orice altă formațiune sau coaliție în Parlamentul Bicameral (format atât din Congresul Național al Deputaților, cât și din reprezentanții regionali din Senat). Partidele regionale pot fi puternice în comunitățile autonome precum Catalonia și Țara Bascilor și de multe ori sunt foarte importante pentru un guvern de coaliție.
Formațiunile politice naționale
Partidul Popular (Partido Popular, PP) — principalul partid de centru-dreapta spre dreapta din Spania, acesta este conservator, catolic și pe partea economică liberal. A format alianțe cu partidele regionale de dreapta precum Forumul din Asturias și Uniunea Populară din Navarra. Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (Partido Socialista Obrero Español, PSOE) — principalul partid de centru-stânga. Partid social-democrat legat de Uniunea Generală a Muncitorilor (Unión General de Trabajadores, UGT). Uniți Putem (Unidas Podemos, UP) — o alianță electorală de stânga anti-austeritate condusă de partidul fondat în 2014 Podemos. Alianța mai este formată de Stânga Unită (Izquierda Unida, IU), care este asociată cu Comisia Muncitorilor (Comisiones Obreras, CCOO) și cu alte partide de stânga care spun că sunt ecologiste. Cetățenii (Ciudadanos) — un partid liberal de centru spre centru-dreapta. Acceptă un grad mai ridicat de descentralizare politică, dar respinge dreptul comunităților autonome la autodeterminare. Vox — este un partid naționalist de extremă dreapta a cărei principale ideologii sunt conservatorismul social, liberalismul economic și centralismul (se opune naționalismului din alte comunități precum Catalonia sau Țara Bascilor). Este pentru menținerea restricției a imigrației ilegale. Uniune, Progres și Democrație (Unión Progreso y Democracia, UPyD) — un partid progresist care combină liberalismul social cu centralismul. Sprijină puternic un stat unitar, astfel fiind un dușman al naționaliștilor din comunitățile autonome. Partidul Animalist împotriva Maltratării Animalelor (Partido Animalista Contra el Maltrato Animal, PACMA) — un partid de centru-stânga care se concentrează pe lupta pentru drepturile animalelor, a mediului și justiția socială. Partidul încearcă să interzică tot felul de evenimente coride.
Cele mai votate partide la Alegerile generale din noiembrie 2019 Partide și coalițiiPozițieIdeologieRezultate (noiembrie 2019)Locuri în Congres Parteneri de coalițieCentru-stânga 28.00%120PSOE (108)PSC (12)Partidul Popular (PP)Partido PopularCentru-dreapta spre DreaptaConservatorism, Creștin-democrație, , unionism, Europenism5,019,869 votes, 20.82%89PP (88)FAC (1)Vox (Vox)VoxDreapta spre Extrema dreaptă Ultranaționalism, Conservatorism național, Liberalism economic, Euroscepticism3,640,063 de voturi, 15.09%52Uniți Putem (Unidas Podemos)Unidas PodemosStângaPopulism de stânga, Socialism democratic, Social-democrație, Republicanism, Antimilitarism, Feminism, Ecologism3,097,185 de votuti, 12.84%35Podemos (26)IU (5)Catalunya en Comú (3)Independent (1)Cetățenii (Cs)CiudadanosCentru spre Centru-dreaptaLiberalism, Liberalism economic, Autonomie, unionism, Europenism1,637,540 de voturi, 6.79%10Stânga Republicană din Catalonia–Catalonia Da (ERC–CatSí)<small>Stânga spre Centru-stângaIndepedența Cataloniei, Naționalism de stânga, Social-democrație, Republicanism869,934 de voturi, 3.61%13Împreună pentru Catalonia (JxCat)Junts per CatalunyaCentru-dreaptaIndepdența Cataloniei, Liberalism527,375 de voturi, 2.19%8Partidul Naționalist Basc (PNV)Euzko Alderdi JeltzaleaPartido Nacionalista VascoParti National BasqueNaționalism basc, Liberalism conservator, Creștin-democrație377,423 de voturi, 1.57%6Partidul Animalist Împotriva Maltratării Animalelor (PACMA)Partido Animalista Contra el Maltrato AnimalCentru-stângaDrepturile animalelor226,469 de voturi, 0.94%0Țara Bascilor Unită (EHB)Euskal Herria BilduStânga spre extrema stângăIndepedența Țării Bascilor, Separatism, Naționalism de stânga, Stânga abertzale276.519 de voturi, 1.15%5Sortu (1)Alternatiba (1)Coaliția Compromisului (Compromis)Coalició CompromisStângaNaționalism valencian, Socialism democratic,Progresism, Ecologism173,821 de voturi, 0.66%1Coaliția Canariană (CC–PNC)Coalición CanariaCentru spre centru-dreaptaNaționalism canarian, Liberalism137,664 de voturi, 0.53%2Sum Navarra (NA+)Navarra SumaCentre-rightRegionalism, Liberalism conservator107,619 de voturi, 0.41%2Partidul Regionalist din Cantabria (PRC)Partido Regionalista de CantabriaCentru spre centru-stângaProgresism, Centrism, Regionalism52,266 de voturi, 0.20%1
Vezi și
Politica Spaniei Lista partidelor politice după țară
Categorie:Lista partidelor politice din Spania Categorie:Partide politice din Spania Categorie:Liste referitoare la Spania