Populismul de dreapta, numit și naționalism de dreapta, este o ideologie politică care combină politica de dreapta și retorica și temele populiste. Mesajele populismului de dreapta sunt adesea antielitiste, manifestând opoziție față de conducerea sistemului politic, și alieniere cu interesele „oamenilor de rând”. Atât populismul de dreapta, cât și populismul de stânga se opun controlului perceput al democrațiilor liberale de către elite; cu toate acestea, populismul de stânga se opune și influenței marilor corporații și a aliaților acestora, în timp ce populismul de dreapta susține în mod normal controale puternice asupra imigrației.Akkerman, Agnes (2003) "Populism and Democracy: Challenge or Pathology?" Acta Politica n.38, pp.147-159'În Europa, termenul de populism de dreapta este folosit pentru a descrie grupuri, politicieni și partide politice care sunt în general cunoscute pentru euroscepticism și pentru opoziția față de imigrație, în special din lumea islamică. Populismul de dreapta din lumea occidentală este în general asociat cu ideologii precum anti-ecologismul, neo-naționalismul, antiglobalizarea, nativismul, și protecționismul economic. Populiștii de dreapta europeni susțin, de asemenea, extinderea ajutoarelor sociale, însă interzicând imigranților acces la acestea.
De la Marea Recesiune, mișcările populiste europene de dreapta, precum Adunarea Națională (anterior Frontul Național) din Franța, Liga din Italia, Partidul pentru Libertate din Țările de Jos, Partidul Finlandezilor, Democrații Suediei, Partidul Popular Danez, Partidul Libertății din Austria și Partidul pentru independența Regatului Unit început să crească în popularitate, în mare parte datorită opoziției tot mai mari față de imigrația din Orientul Mijlociu și Africa, creșterea euroscepticismului și nemulțumirea față de politicile economice ale Uniunii Europene. Președintele SUA, Donald Trump, a câștigat alegerile prezidențiale din 2016, în urma unei campanii electorale în care a folosit teme populiste de dreapta.
Din anii 1990, partidele populiste de dreapta s-au înființat în legislativele diferitelor democrații. Deși mișcările de extremă dreaptă din Statele Unite (unde sunt denumite în mod normal „dreapta radicală”) sunt, de obicei, considerate curente separate, unii scriitori consideră că fac parte dintr-un fenomen populist de dreapta mai larg. Populismul de dreapta din Statele Unite este, de asemenea, strâns legat de paleoconservatorism.
Definire
Populismul de dreapta este o ideologie care, în principiu, îmbrățișează neonaționalismul, conservatorismul social și naționalismul economic.
Politologul Cas Mudde susține că ceea ce el numește „dreapta radicală populistă” începe cu ideea de „națiune”. Cu toate acestea, el respinge folosirea naționalismului ca ideologie de bază a populismului de dreapta pe motiv că există și forme pur „civice” sau „liberale” de naționalism, preferând în schimb termenul „nativism’’: o formă xenofobă de naționalism care afirmă că „statele ar trebui să fie locuite exclusiv de membrii nativii și ai grupului nativ, elementele non-native (persoanele și ideile) sunt fundamental amenințătoare pentru statul-națiune omogen”. Mudde mai susține că „în timp ce nativismul ar putea include argumente rasiste, poate fi, de asemenea, non-rasist (inclusiv și excluzând pe baza culturii sau chiar a religiei)”, și că termenul „nativism” nu reduce partidele la simple partide cu o singură problemă, cum ar fi termenul „antiimigranți”. În definiția maximă, nativismului i se adaugă autoritarismul — o atitudine, nu neapărat antidemocratică sau autocratică, de a prefera „legea și ordinea” și supunerea față de autoritate—și populismul — o „ideologie centrată subțire” care consideră că societatea este în cele din urmă separată în două grupuri omogene și antagonice, „oamenii puri” versus „elita coruptă”, și care susține că politica ar trebui să fie o expresie a „voinței generale a poporului”, indiferent de drepturile omului sau garanțiile constituționale. Cas Mudde and Cristóbal Rovira Kaltwasser reiterated in 2017 that within European right-wing populism, there is a "marriage of convenience" of populism based on an "ethnic and chauvinistic definition of the people", authoritarianism, and nativism. This results in right-wing populism having a "xenophobic nature".
Roger Eatwell, profesor emerit de politică comparată la Universitatea din Bath, scrie că, „în timp ce populismul și fascismul diferă în mod semnificativ din punct de vedere ideologic, în practică, acesta din urmă a împrumutat aspecte ale discursului și stilului populist, iar populismul poate degenera într-o politică autoritară și de excludere orientată spre lider”. Potrivit presei de stânga Vice, pentru ca populismul să treacă la fascism sau protofascism este nevoie de o „cultură nihilistă și de o criză insolubilă”.Brown, Drew (31 October 2018) "Where Does 'Right-Wing Populism' End, and Fascism Begin?" Vice
[P]opulismul este ca fascismul, fiind un răspuns la explicațiile liberale și socialiste ale politicii. Și, la fel ca și fascismul, populismul nu recunoaște un loc politic legitim pentru o opoziție pe care o consideră ca acționând împotriva dorințelor poporului și pe care o acuză de asemenea că este tiranică, conspirativă și antidemocratică. ... Adversarii sunt transformați în dușmani publici, dar numai retoric. Dacă populismul trece de la dușmănia retorică la practicile de identificare și persecuție a inamicului, am putea vorbi despre transformarea lui în fascism sau altă formă de represiune dictatorială. Acest lucru s-a întâmplat în trecut... și fără îndoială s-ar putea întâmpla în viitor. Această transformare a populismului înapoi în fascism este întotdeauna o posibilitate, dar este foarte neobișnuită, iar când se întâmplă, iar populismul devine complet antidemocratic, nu mai este populism.Federico Finchelstein, Federico (2019) From Fascism to Populism in History Berkeley, California: University of California Press. pp. 5–6. .
Erik Berggren și Andres Neergard au scris în 2015 că „majoritatea cercetătorilor sunt de acord [...] că xenofobia, opoziția față de imigrație, nativismul, etno-naționalismul sunt, în mod diferit, elemente centrale ale ideologiilor și ale politicii de dreapta, în diferite moduri ale ideologiilor și practicilor de dreapta, a populismului și partidelor de extremă dreaptă”.Berggren, Erik and Neergard, Andres "Populism: Protest, democratic challenge and right wing sxtremism" in Dahlstedt, Magnus and Neergaard, Andres eds. (2015) International Migration and Ethnic Relations: Critical Perspectives/ New York: Routledge. p. 179. . În mod similar, istoricul Rick Shenkman descrie ideologia prezentată de populismul de dreapta drept „un amestec mortal de xenofobie, rasism și autoritarism”.Shenkman, Rick (8 September 2019) "The Shocking Paper Predicting the End of Democracy" Politico Magazine De asemenea, Tamir Bar-On a concluzionat în 2018 că literatura plasează, în general, „nativismul” sau „naționalismul etnic” ca concept de bază al ideologiei, care „pune implicit un grup dominant politic, în timp ce minoritățile sunt concepute ca amenințări la adresa națiunii”. Este „în general, dar nu neapărat rasist”; în cazul PVV-ului din Olanda, de exemplu, „o [minoritate religioasă, adică musulmani] în loc de o minoritate etnică constituie principalul „inamic”.
Oamenii de știință folosesc terminologia în mod inconsecvent, uneori referindu-se la populismul de dreapta drept „dreapta radicală” sau în alți termeni precum noul naționalism. Pippa Norris a remarcat că „lucrările de referință standard folosesc tipologii alternative și etichete diverse care clasifică partidele drept „extremiste” sau de „extremă dreapta”, „noua dreaptă”, „antiimigranți” sau „neofasciste, populiste, antisistem, național-populiste, de protest, etnic autoritare, antiguvernamentale, ultranaționaliste, libertariene de dreapta etc. Termenul de populism autoritar'' poate fi utilizat pentru descrierea populismului de dreapta, de asemenea fiind utilizat pentru a face referire la mișcările politice de stânga.
În ceea ce privește aspectul autoritar al populismului de dreapta, psihologistul politic Shawn W. Rosenberg afirmă că „rădăcinile sale intelectuale și logica de bază” sunt cel mai bine văzute ca „o expresie contemporană a ideologiilor fasciste de la începutul secolului XX”.
Avându-și rădăcinile în fascismul ideologic... și manifestând o afinitate față de guvernele fasciste din Germania și Italia anilor '30, [populismul de dreapta] tinde să confere o putere neobișnuită conducerii sale, și mai precis liderului său principal. Acest lider întruchipează voința poporului, o clarifică pentru toți ceilalți și acționează în consecință. Astfel, distincțiile dintre conducere, popor ca întreg și indivizi se estompează, întrucât voința lor se unește într-un scop unic. (p. 5) ... În această viziune cultural-politică, indivizii au un statut secundar și, într-o oarecare măsură, derivat. Ei capătă semnificație și valoare în măsura în care fac parte din colectivitate, din popor și din națiune. Indivizii sunt astfel constituiți ca o masă care împărtășește o singură calitate categorică esențială: aceea de a fi cetățeni, membri ai națiunii. ... În această concepție, individul și națiunea sunt indisolubil legate, iar granița dintre ele este difuză. Așa cum au sugerat filosofii fascismului... statul se împlinește în popor, iar poporul se împlinește în stat. Este o relație simbiotică. Indivizii se împlinesc prin manifestarea caracteristicilor naționale și prin participarea la misiunea națională. Procedând astfel, indivizii sunt, în același timp, definiți și valorizați, recunoscuți și glorificați. (p. 12).Rosenberg cites Gentile, G. (1928) The philosophic basis of fascism. Foreign Affairs, v.6, n.2 pp. 290–304
Potrivit lui Rosenberg, populismul de dreapta acceptă supremația „poporului”, dar respinge protecția drepturilor minorităților specifică democrației liberale și privilegiază etno-naționalismul în detrimentul conceptului juridic al națiunii ca entitate politică ai cărei membri sunt cetățenii; în general, acesta respinge statul de drept. Toate aceste caracteristici, precum și preferința pentru o conducere politică autoritară, sugerează înclinațiile fasciste ale populismului de dreapta.Rosenberg, Shawn W. (2019) "Democracy Devouring Itself: The Rise of the Incompetent Citizen and the Appeal of Right Wing Populism" in Hur, Domenico Uhng and Sabucedo, José Manuel eds. (forthcoming) Psychology of Political and Everyday Extremisms Istoricul Federico Finchelstein definește populismul drept o formă de democrație autoritară, în timp ce fascismul este o dictatură ultraviolentă.
Note
Referințe
Categorie:Populism Categorie:Termeni politici Categorie:Spectru politic Categorie:Politică de dreapta Categorie:Articole cu surse în limba germană (de)