Culoarea rodiei (în , în , în ) este un film din 1969 regizat de Serghei Paradjanov.

Descriere

Culoarea rodiei este un film biografic dedicat vieții și operei așugului armean Sayat-Nova (1712–1795). În locul unei relatări cronologice și realiste, filmul urmărește să redea universul interior și creația poetului printr-un limbaj vizual și simbolic. Narațiunea este alcătuită dintr-o succesiune de tablouri vii, organizate în capitole – Copilăria, Tinerețea, Curtea Princiară (unde Sayat-Nova se îndrăgostește de o țarină), Mănăstirea, Visul, Bătrânețea, Îngerul Morții și Moartea. Dialogul este redus la minimum, accentul fiind pus pe imagini, muzică, sunete și cântece. Fiecare capitol este introdus printr-un cartonaș cu titlu și este construit atât pe imaginația regizorului Serghei Paradjanov, cât și pe versurile lui Sayat-Nova. Actrița Sofiko Chiaureli interpretează șase personaje, atât masculine, cât și feminine. Potrivit criticului de film Frank Williams, pelicula celebrează rezistența și continuitatea culturii armene în fața opresiunii și persecuției, printr-o serie de imagini simbolice, precum sucul roșu al unei rodii care se scurge pe o pânză conturând granițele vechiului Regat al Armeniei sau lâna scoasă din cuve de vopsit în culorile drapelului național.

Potrivit lui Serghei Paradjanov, principala sursă de inspirație a filmului a fost tradiția miniaturii armene iluminate. Regizorul afirma că și-a propus „să creeze acea dinamică interioară care vine din interiorul imaginii, din forme și din dramaturgia culorii”. De asemenea, el a descris filmul ca fiind alcătuit dintr-o succesiune de „miniaturi persane”, subliniind caracterul său vizual, simbolic și pictural.

Unele ediții rusești ale filmului includ materiale suplimentare dedicate interpretării și realizării sale. Printre acestea se numără Amintirile lui Sayat Nova, un documentar de aproximativ 30 de minute realizat de Levon Grigoryan, care explică semnificația tablourilor vizuale și a fiecărui capitol din viața poetului. Criticul G. Smalley susține că fiecare cadru al filmului este construit ca o imagine simbolică atent codificată, însă cheia interpretării acestor simboluri nu este oferită explicit. În opinia sa, afirmația lui Serghei Paradjanov potrivit căreia un spectator care urmărește filmul fără context „nu ar avea nicio idee ce vede” este justificată. Alte materiale incluse în edițiile speciale explorează procesul de realizare a filmului și istoria diferitelor sale versiuni. Acestea includ Introducere, prezentată de scriitorul și cineastul Daniel Bird, documentarul Lumea este o fereastră: Realizarea filmului „Culoarea rodiilor”, realizat tot de Daniel Bird, precum și un comentariu audio susținut de Levon Abrahamyan și moderat de Daniel Bird.

Distribuție

Vilen Galstian — Saiat Nova, poetul la mănăstire Sofiko Ciaureli — poetul în tinerețe / iubita poetului / muza poetului / mim / înger / călugărița nebună Melkon Aleksanian — poetul în copilărie (menționat Melkon Alekian) Gheorghi Gheghecikori — poetul la bătrânețe Hovhannes Minasian — prințul (menționat Oganes Minasian) Spartak Bagașvili — tatăl poetului Medea Japaridze — mama poetului (menționată Medeia Djaparidze) G. Mațukatov Medeia Bibileișvili Grigori Markarian — călugărul cu cărți L. Karamian Guranda Gabuniia Bella Mirianașvili I. Babaian B. Tatișvili J. Garibian T. Dvali E. Papahciian Iuri Merdenov — interpretul reprezentației ecvestre Iuri Amirian Aleksandr Djanșiev — preot (nemenționat) Minas Avetisian — pictor (nemenționat) Martiros Sarian — pictor (nemenționat)

Filmare Filmările au avut loc în mai multe monumente istorice din Armenia, Georgia și Azerbaidjan. În Armenia, au fost folosite ca locații Mănăstirea Sanahin, Mănăstirea Haghpat, Biserica Sfântul Ioan din Ardvi și Mănăstirea Akhtala, toate monumente medievale situate în provincia Lori. În Georgia, filmările s-au desfășurat la Mănăstirea Alaverdi, în împrejurimile complexului monastic David Gareja și la complexul Dzveli Shuamta, aflat în apropierea orașului Telavi. În Azerbaidjan, scene au fost realizate în Centrul istoric din Baku și la Cetatea Nardaran.

Lansare A fost lansat în anul 1971 și a avut parte de un succes comercial modest, fiind vizionat de 1,1 milioane de spectatori în cinematografele din Uniunea Sovietică.

Cenzură Filmul s-a confruntat cu probleme de cenzură din partea autorităților sovietice. Cenzorii și oficialii Partidului Comunist au criticat abordarea stilizată și poetică a lui Serghei Paradjanov asupra vieții lui Sayat-Nova, considerând că aceasta nu prezintă suficient de clar biografia poetului. În urma intervențiilor lor, titlul original, Sayat-Nova, a fost schimbat în Culoarea rodiei, iar toate referințele la numele poetului au fost eliminate din genericul filmului și din titlurile capitolelor versiunii armene originale. Pentru această versiune, scriitorul armean Hrant Matevosyan a redactat noi titluri de capitole, cu un caracter abstract și poetic. Autoritățile au obiectat și față de numeroasele imagini cu tematică religioasă, deși o mare parte dintre acestea au fost păstrate în versiunile filmului care s-au păstrat până în prezent. Inițial, Comitetul de Stat pentru Cinematografie al URSS a refuzat aprobarea distribuirii filmului în afara Armeniei. Pelicula a avut premiera în Armenia în octombrie 1969, într-o versiune cu durata de 77 de minute.

Pentru a face filmul mai accesibil publicului și mai acceptabil pentru autoritățile sovietice, cineastul Serghei Iutkevici, care făcuse parte din comitetul editorial al scenariului din cadrul Comitetului de Stat pentru Cinematografie, a realizat o nouă montare a peliculei și a înlocuit titlurile capitolelor cu unele în limba rusă. Noua versiune a eliminat câteva minute de filmare – în parte din cauza conținutului religios – și a modificat ordinea unor secvențe. În cele din urmă, filmul a fost distribuit în afara Armeniei doar într-o versiune scurtată, de 73 de minute, realizată de Iutkevici.

Teme Filmul se remarcă și prin prezența unor imagini cu caracter androgin și queer. Actrița Sofiko Chiaureli interpretează atât rolul poetului Sayat-Nova, cât și pe cel al iubitei sale, iar filmul utilizează în mod repetat simboluri asociate convențional femininului și masculinului, precum scoica și pana. De asemenea, scena trezirii sexuale a tânărului poet este construită în jurul contemplării unor corpuri masculine și feminine nude. Unii critici au pus aceste opțiuni estetice în legătură cu experiențele personale ale regizorului Serghei Paradjanov, care a fost persecutat de autoritățile sovietice și condamnat în mai multe rânduri, inclusiv sub acuzații legate de homosexualitate și de naționalism. În contextul ideologiei sovietice, homosexualitatea era oficial considerată o „deviație socială” incompatibilă cu valorile promovate de stat și era incriminată penal. Din această perspectivă, caracterul androgin al imaginilor din film a fost interpretat de unii cercetători ca o expresie a contestării categoriilor identitare rigide, în paralel cu reprezentarea unei identități culturale plurale, care îmbină elemente ale tradițiilor armene, georgiene, ucrainene și ruse.

Recepție Culoarea rodiei a fost apreciat de criticii de film, inclusiv în evaluările retrospective. Pe site-ul agregator de recenzii Rotten Tomatoes, filmul are un procent de aprobare de 94%, calculat pe baza a 18 recenzii, cu o notă medie de 7,2/10. Într-o cronică publicată în 1980, Janet Maslin, critic al The New York Times, descria filmul drept „evaziv în orice circumstanțe”, adăugând că „orice este atât de pur misterios are magia sa”. În 1982, Culoarea rodiei a fost inclus în lista celor mai bune zece filme ale anului realizată de revista franceză Cahiers du cinéma.

Culoarea rodiei a fost elogiat de numeroși cineaști și critici pentru originalitatea limbajului său cinematografic. Regizorul Mihail Vartanov considera că, după inovațiile introduse de D. W. Griffith și Serghei Eisenstein, cinematografia mondială nu a cunoscut o altă revoluție estetică comparabilă până la apariția filmului lui Paradjanov, cu excepția experimentului suprarealist din Câinele andaluz al lui Luis Buñuel, al cărui limbaj cinematografic nu a fost însă acceptat pe scară largă. La rândul său, Michelangelo Antonioni a descris Culoarea rodiei ca fiind „de o frumusețe uimitor de perfectă” și l-a apreciat pe Serghei Paradjanov drept „unul dintre cei mai buni regizori de film din lume”. Regizorul francez Jean-Luc Godard a afirmat: „În templul cinematografiei există imagini, lumină și realitate. Serghei Paradjanov a fost maestrul acestui templu.”

Filmul a fost apreciat și de critici de cinema. Gilbert Adair a afirmat că, deși prin stil și tematică pare să aparțină unei epoci anterioare inventării cinematografului, „niciun istoric al cinematografiei care ignoră Culoarea rodiei nu poate fi luat în serios”. Prestigiul critic al peliculei este reflectat și de prezența sa în clasamente internaționale de referință: în sondajul criticilor realizat de revista Sight & Sound în 2012, filmul s-a clasat pe locul 84 în topul celor mai bune filme din toate timpurile, iar ulterior a fost inclus și în lista celor mai importante filme alcătuită de revista Time Out.

Restaurare În 2014, Culoarea rodiei a fost restaurat digital și reeditat într-o versiune concepută pentru a reflecta cât mai fidel viziunea artistică originală a lui Serghei Paradjanov. Versiunea restaurată a avut premiera mondială în cadrul celei de-a 67-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes. Premiera din Statele Unite a avut loc la 20 septembrie 2014, la Academia Muzeului de Artă al Comitatului Los Angeles (LACMA), fiind prezentată de Martiros Vartanov, iar premiera de pe Coasta de Est s-a desfășurat la 2 octombrie 2014, în cadrul celei de-a 52-a ediții a Festivalului de Film de la New York, unde filmul a fost prezentat de Martin Scorsese. Restaurarea a fost realizată de The Film Foundation, organizația fondată de Scorsese, în colaborare cu Cineteca di Bologna. Criticul și selecționerul Festivalului Internațional de Film de la Toronto, James Quandt, a descris această restaurare drept „un Sfânt Graal cinematografic”. Pentru contribuția sa la restaurarea filmului, Martin Scorsese a primit în 2014 Premiul Institutului Parajanov–Vartanov.

Versiunea restaurată a filmului a fost lansată pe Blu-ray în Regatul Unit la 19 februarie 2018. În Statele Unite, The Criterion Collection a publicat, la 17 aprilie 2018, o ediție pe Blu-ray care include atât Culoarea rodiei, cât și documentarul Culoarea pământului armenesc (1969), realizat de Mihail Vartanov.

Influențe Imaginile din Culoarea rodiei au influențat și alte creații artistice. Videoclipul piesei „Bedtime Story” (1995), interpretată de Madonna, reia mai multe motive vizuale din film, între care scena unui copil întins în poziție fetală pe o pentagramă, acoperit cu o pătură de un adult, precum și cea în care un picior desculț strivește un ciorchine de struguri așezat pe o lespede inscripționată. Aceste referințe se înscriu într-un ansamblu mai larg de influențe artistice asupra videoclipului, care integrează imagini inspirate din suprarealism și din reprezentările onirice.

În 2015, muzicianul Nicolas Jaar a lansat, fără a obține permisiunea deținătorilor drepturilor, albumul Pomegranates, conceput ca o „coloană sonoră alternativă” pentru Culoarea rodiei. O proiecție a filmului însoțită de o interpretare live a albumului era programată pentru 22 februarie 2017 la Cinefamily din Los Angeles, însă evenimentul a fost modificat în urma obiecțiilor formulate de Institutul Parajanov–Vartanov și The Film Foundation, care au susținut că o astfel de prezentare nu respectă intenția artistică originală a lui Serghei Paradjanov. De asemenea, videoclipul piesei „911” (2020), interpretată de Lady Gaga, este recunoscut pentru influențele sale vizuale inspirate din film, preluând elemente de compoziție, simbolism și estetică specifice filmului.

Vezi și

Lista filmelor biografice