Hemodializa sau pur și simplu dializa, este un proces de purificare a sângelui unei persoane ai cărei rinichi nu funcționează normal. Acest tip de dializă realizează eliminarea extracorporală a deșeurilor, cum ar fi creatinină și uree și apă liberă din sânge atunci când rinichii sunt într-o stare de insuficiență renală. Hemodializa este una dintre cele trei terapii de substituție renală (celelalte două fiind transplantul de rinichi și dializa peritoneală). O metodă alternativă pentru separarea extracorporală a componentelor sanguine, cum ar fi plasma sau celulele, este afereza.

Hemodializa poate fi o terapie ambulatorie sau internat. Hemodializa de rutină se efectuează într-o unitate de dializă ambulatoriu, fie într-o cameră construită în acest scop într-un spital sau o clinică dedicată, independent. Mai rar hemodializa se face acasă. Tratamentele de dializă într-o clinică sunt inițiate și gestionate de personal specializat format din asistente medicale și tehnicieni; tratamentele de dializă la domiciliu pot fi auto-inițiate și gestionate sau efectuate în comun cu ajutorul unui ajutor instruit, care este, de obicei, un membru al familiei.<ref></ref>

Utilizări medicale

Hemodializa este alegerea dializei pentru pacienții care au nevoie acută de dializă, și pentru mulți pacienți ca terapie de întreținere. Acesta oferă clearance-ul excelent, rapid de solutes.

Un nefrolog (un specialist medical pentru rinichi) decide când este necesară hemodializa și diverșii parametri pentru un tratament de dializă. Acestea includ frecvența (câte tratamente pe săptămână), durata fiecărui tratament și debitul de sânge și soluție de dializă, precum și dimensiunea dializei. Compoziția soluției de dializă este, de asemenea, uneori ajustată în ceea ce privește nivelurile sale de sodiu și potasiu și bicarbonat. În general, cu cât dimensiunea corporală a unei persoane este mai mare, cu atât va avea nevoie de dializă. În America de Nord și UK, tratamentele de 3-4 ore (uneori până la 5 ore pentru pacienții mai mari) administrate de 3 ori pe săptămână sunt tipice. Sesiunile de două ori pe săptămână sunt limitate la pacienții care au o funcție renală reziduală substanțială. Patru sesiuni pe săptămână sunt adesea prescrise pentru pacienții mai mari, precum și pacienții care au probleme cu supraîncărcare a fluidelor. În cele din urmă, există un interes tot mai mare în efectuarea de hemodializă la doniciliu de zi cu zi, care este de 1,5 - 4 ore pe sesiune urmară de 5-7 ori pe săptămână, de obicei. Există, de asemenea, interes în dializă nocturnă, care implică dializarea unui pacient, de obicei la domiciliu, timp de 8-10 ore pe noapte, 3-6 nopți pe săptămână. Dializa nocturnă în centru, de 3-4 ori pe săptămână, este, de asemenea, oferită la o mână de unități de dializă din Statele Unite.

Efecte adverse Dezavantaje Limitează independența, deoarece persoanele care urmează această procedură nu pot călători din cauza disponibilității proviziilor Necesită mai multe consumabile, cum ar fi calitatea înaltă a apei și de energie electrică Necesită o tehnologie fiabilă, cum ar fi aparatele de dializă Procedura este complicată și necesită ca personalul de îngrijire să aibă mai multe cunoștințe Necesită timp pentru a configura și curăța mașina de dializă, și cheltuieli cu mașinile și personalul asociat

Complicații Schimburi de fluide Hemodializa implică adesea îndepărtarea lichidului [prin ultrafiltrare), deoarece majoritatea pacienților cu insuficiență renală prodic puțină sau deloc urină. Efectele secundare cauzate de eliminarea prea mult lichid și / sau eliminarea lichidului prea rapidă includ sângerângeri, oboseală, dureri în piept, crampe în picioare, greață și dureri de cap. Aceste simptome pot apărea în timpul tratamentului și pot persista după tratament; acestea sunt uneori denumite colectiv mahmureala dializei sau spălare a dializei. Severitatea acestor simptome este, de obicei, proporțională cu cantitatea și viteza de îndepărtare a lichidului. Cu toate acestea, impactul unei anumite cantități sau rata de îndepărtare a lichidului poate varia foarte mult de la o persoană la alta și de la o zi la alta. Aceste reacții adverse pot fi evitate și / sau severitatea lor diminuată prin limitarea aportului de lichide între tratamente sau creșterea dozei de dializă, de exemplu dializând mai des sau mai mult pe tratament decât standardul de trei ori pe săptămână, 3-4 ore pe program de tratament.

Despre acces Deoarece hemodializa necesită acces la sistemul circulator, pacienții supuși hemodializei își pot expune sistemul circulator la microbi, ceea ce poate duce la bacteriemie, o infecție care afectează valvele inimii (endocardită) sau la o infecție care afectează oasele (osteomielită). Riscul de infecție variază în funcție de tipul de acces utilizat (vezi mai jos). Sângerarea poate apărea, de asemenea, din nou, riscul variază în funcție de tipul de acces utilizat. Infecțiile pot fi minimizate prin respectarea strictă a celor mai bune practici privind controlul infecției.

Dislocarea acului venos Dislocarea venoasă a acului (VND) este o complicație fatală a hemodializei, în care pacientul suferă o pierdere rapidă de sânge datorită unui atașament șubred al acului la punctul de acces venos.

Relativ la anticoagulante Heparina nefracționată (UHF) este cel mai frecvent utilizat anticoagulant în hemodializă, deoarece este în general bine tolerată și poate fi inversată rapid cu sulfat de protamină. Heparina cu greutate moleculară mică (LMWH) este însă din ce în ce mai populară și este acum norma în Europa de Vest. Comparativ cu UHF, LMWH are avantajul unui mod mai ușor de administrare și sângerare redusă, dar efectul nu poate fi ușor inversat. Heparina poate provoca rar un număr scăzut de trombocite datorită unei reacții numite trombocitopenie indusă de heparină (HIT). La acești pacienți, pot fi utilizate anticoagulante alternative. Riscul de HIT este mai mic cu LMWH comparativ cu UHF. Chiar dacă HIT provoacă un număr scăzut de trombocite se poate predispune paradoxal tromboză. La pacienții cu risc ridicat de sângerare, dializa se poate face fără anticoagulante.

Sindromul primei utilizări Sindromul de primă utilizare este o reacție anafilactică rară, dar severă la rinichiul artificial. Simptomele sale includ strănut, respirație șuierătoare, dificultăți de respirație, dureri de spate, dureri în piept, sau moarte subită. Aceasta poate fi cauzată de sterilizarea reziduală în rinichiul artificial sau de materialul membranei în sine. În ultimii ani, incidența sindromului de primă utilizare a scăzut, datorită utilizării crescute a sterilizării cu radiații ionizante, sterilizării cu abur sau a radiațiilor cu fascicul de electroni în locul sterilanților chimici, precum și a dezvoltării de noi membrane semipermeabile de biocompatibilitate. Trebuie luate în considerare întotdeauna noi metode de prelucrare a componentelor acceptabile anterior ale dializei. De exemplu, în 2008, o serie de reacții de primă utilizare, inclusiv decese, au apărut din cauza heparinei contaminate în timpul procesului de fabricație cu sulfat de condroitină suprasulfurat.

Cardiovasculare Complicațiile pe termen lung ale hemodializei includ amiloidoza asociată cu hemodializă, neuropatie și diferite forme de boli de inimă. Creșterea frecvenței și a duratei de tratament au fost demonstrate pentru a îmbunătăți supraîncărcarea cu lichide și mărirea inimii, care sunt frecvent observate la astfel de pacienți. Datorită acestor complicații, prevalența utilizării medicina complementară și alternativă este ridicată în rândul pacienților supuși hemodializei.

Deficit de vitamine La unii pacienți cu hemodializă poate apărea deficit de acid folic.

Dezechilibre electrolitice Deși un lichid de dializat, care este o soluție care conține electroliți diluați, este utilizat pentru filtrarea sângelui, hemodializa poate provoca un dezechilibru electrolitic. Aceste dezechilibre pot deriva din concentrații anormale de potasiu (hipokalemie, hiperkalemie) și sodiu (hiponatremie, hipernatremie). Aceste dezechilibre electrolitice sunt asociate cu creșterea mortalității cardiovasculare.

Mecanism și tehnică

Principiul hemodializei este același cu alte metode de dializă; implică difuzie de soluții pe o membrană semipermeabilă. Hemodializa utilizează counter, unde dializa curge în direcția opusă fluxului sanguin în circuitul extracorporeal. Debitul de contracurent menține gradientul de concentrație pe membrană la un maxim și crește eficiența dializei.

Îndepărtarea lichidului ultrafiltrație se realizează prin modificarea presiunii hidrostatice a compartimentului de dializă, cauzând apei libere și unor soluții dizolvate să se deplaseze de-a lungul membranei de-a lungul unui gradient de presiune creat.

Soluția de dializă utilizată poate fi o soluție sterilizată de ioni minerali și se numește dializă. Ureea și alte deșeuri, inclusiv potasiul, și fosfatul difuzează în soluția de dializă. Cu toate acestea, concentrațiile de sodiu și clorură sunt similare cu cele ale plasmei normale pentru a preveni pierderea. Bicarbonatul de sodiu se adaugă într-o concentrație mai mare decât plasma pentru a corecta aciditatea sângelui. O cantitate mică de glucoză este, de asemenea, frecvent utilizată. Concentrația de electroliți din dializă este ajustată în funcție de starea pacientului înainte de dializă. Dacă se adaugă o concentrație mare de sodiu la dializă, pacientului i de poate face sete și ajunge să acumuleze fluide corporale, ceea ce poate duce la leziuni cardiace. Dimpotrivă, concentrații scăzute de sodiu în soluția de dializă au fost asociate cu o tensiune arterială scăzută și creșterea în greutate intradialitică, care sunt markeri ai rezultatelor îmbunătățite. Cu toate acestea, beneficiile utilizării unei concentrații scăzute de sodiu nu au fost încă demonstrate, deoarece acești pacienți pot suferi, de asemenea, de crampe, hipotensiune arterială intradialitică și sodiu scăzut în ser, care sunt simptome asociate cu un risc ridicat de mortalitate.

Rețineți că acesta este un proces diferit de tehnica legată de hemofiltrare.

Acess

Trei metode primare sunt utilizate pentru a avea acces la sânge pentru hemodializă: un cateter intravenos, o fistulă arteriovenoasă (AV) și o grefă sintetică. Tipul de acces este influențat de factori precum cursul de timp așteptat al insuficienței renale a pacientului și starea vasculaturii acestuia. Pacienții pot avea mai multe proceduri de acces, de obicei, deoarece o fistula AV sau grefă este în curs de maturare și un cateter este încă utilizat. Plasarea unui cateter se face de obicei sub sedare ușoară, în timp ce fistulele și grefele necesită o operație.

Tipuri Există trei tipuri de hemodializă: hemodializă convențională, hemodializă zilnică și hemodializă nocturnă. Mai jos este o adaptare și rezumat dintr-o broșură a Spitalului Ottawa.

Hemodializă convențională