Voievodul țiganilor (nuvelă)

Voievodul țiganilor (în , cu sensul de Baronul țiganilor) este (un roman scurt sau) o nuvelă romantică din 1885 de Jókai Mór. Reprezintă una dintre cele mai cunoscute opere literare ale scriitorului maghiar. A inspirat o operetă omonimă, Voievodul țiganilor (Der Zigeunerbaron), a cărei muzică a fost compusă în anul 1885 de Johann Strauss (fiul) pe un libret scris de Ignatz Schnitzer.Hațegan, I., 2008, pag. 239

Povestea principală are loc în secolul al XVIII-lea, când Botsinkay Jónás, singurul fiu al lui Gáspár, revine acasă în Banat pe moșia Botsinká și încearcă să-și refacă viața, să caute comoara ascunsă a tatălui său, să își găsească o soție și să ajute oamenii săraci, mai ales țiganii.

Scriitoarea Legeza Ilona îl consideră cel mai faimos roman scurt din lume, celebru prin opereta lui Strauss. Ceea ce este mai bun în scrierea lui Jókai decât în ​​operetă este în primul rând culoarea locală, descrierea romantică populară a țiganilor și a vieții țigănești. Cu toate că povestea în sine este construită pe contraste destul de spectaculoase, stilul lui Jókai, bogăția sa lingvistică, umorul său și, în același timp, tema sa arhaică și modernă totodată o face una dintre cele mai bune opere ale scriitorului.Recenzie de carte a scriitoarei Legeza Ilona, legeza.oszk.hu

Prezentare

Trei sute de butoaie cu arginți Familia Botsinkay a fost aliată cu turcii de generații și a devenit astfel foarte bogată.Hațegan, I., 2008, pag. 241 Gáspár Botsinkay și Pașa Mehemed din Timișoara s-au înțeles, de asemenea, foarte bine. Moșia lui Gáspár se găsea lângă mlaștinile Begăi, apărată din calea apelor de un dig.Hațegan, I., 2008, pag. 242 La 5 august 1717 s-a născut fiul boierului maghiar. Pașa Mehemed a fost, de asemenea, invitat la botezul lui Jónás și l-a informat pe domnul Gáspár că viața cea bună s-a sfârșit pentru ei, deoarece prințul Eugen de Savoia va asedia curând Timișoara. Trei sute de butoaie cu arginți ale pașei au fost ascunse la loc sigur pe moșia lui Botsinkay. Aici a fost ascunsă, de asemenea, și comoara pe care familia Botsinkay a adunat-o de generații. Când Timișoara a fost ocupată de austrieci, Gáspár Botsinkay și-a urcat soția și copilul mic într-o căruță, a îndesat bani de aur în șaua calului său și a fugit cu armata lui Pașa Amhat. A fugit în Țara Românească și a crezut că se va întoarce în curând la moșia sa cu ajutorul turcilor.

Moștenirea vrăjită miniatura|Coperta primei ediții Planurile lui Gáspár Botsinkay nu s-au împlinit niciodată, a avut o viață tumultuoasă în țara turcească deoarece Pașa Mehemed a fost decapitat în piața Atmeidan pentru că a predat austriecilor Timișoara. Nu înainte ca pașa să mărturisească sub tortură că doar Gáspár Botsinkay știe unde este milionul de taleri lipsă. De atunci, Gáspár a fost când închis când trimis în fruntea unei trupe de cavalerie, ținut mereu sub supraveghere doar-doar va trăda secretul comorii. Turcii au renunțat la Banat și Gáspár a murit curând pe pământ turcesc, fiind îngropat în nisipul roșu din cimitirul Iz-Nikimidi lângă Francisc Rákóczi.

Soția și fiul lui s-a despărțit de acesta la Orșova și nu l-au mai văzut niciodată. Cei doi au locuit la Vidin pentru o vreme în mare sărăcie. Femeia, după ce și-a vândut bijuteriile, a cântat prin cafenele și mai târziu un artist ambulant arab a luat-o sub protecția lui, cutreierând împreună toată Bulgaria și Rumelia. Băiatul a început să crească și arabul l-a învățat și pe el să sară ca broasca, să umble în mâini și tot felul de jonglerii și lucruri asemenea folositoare. După ce arabul și-a rupt gâtul într-un accident fatal, văduva lui Botsinkay a deschis o cafenea improvizată, în care micul Jónás aprindea lulelele beilor și alte servicii asemănătoare. Mama l-a învățat noaptea cultura creștină (literele, rugăciuni) și i-a dezvăluit lui Jónás că este descendent al unei familii nobile maghiare foarte bogate din Banat. Georgiana a îmbătrânit devreme, înnebunită de durere a murit de durere la vestea morții lui Gáspár Bocsinkay în Rodostó. Tatăl său a lăsat o mie de galbeni (unui efendi turc cu care era prieten) ca moștenire fiului său, căruia i-au revenit până la urmă doar o sută, dar chiar și așa era o adevărată minune în aceea perioadă că s-a întâmplat acest lucru. Pentru Jónás o sută de galbeni reprezentau o comoară.

Când Banatul a fost în cele din urmă recucerit în întregime de imperiul austriac condus de Maria Terezia, s-a proclamat iertare celor exilați. Astfel Jónás Botsinkay a moștenit o moșie de șaisprezece mii de iugăre și un castel în Banatul Timișoarei. Băiatul a călătorit de la Istanbul la Orșova cu o corabie cu pânze. Mergând acasă spre țărm, a luat un cal și a mers călare prin ținutul Timișoarei. La Timișoara a semnat un jurământ de loialitate față de împărăteasă cu guvernatorul neamț. După ce a fost repus oficial în drepturi, a plecat împreună cu însoțitorii săi (un comisar militar și un inginer hotarnic) în propriul său sat, Botsinká. Cu toate acestea, cea mai mare parte a terenului era sub apă, iar părțile uscate erau un hățiș de tufe, prin care nu se putea merge. În fața a doi martori locali (preotul paroh local și bătrâna țigancă Cafrinka), după cum cerea legea, domnișorul Jónás a primit posesiunile sale. Castelul său fiind în paragină, iar satul pustiu, locuite fiind doar casa preotului și a țigăncii Cafrinka, Jónás îi cere preotului să stea la el peste noapte, dar acesta îl trimite la casa țigăncii, nu înainte ca să-i dispară preotului două linguri din argint cu blazonul familiei sale.

Bordeiul țigăncii Cafrinka, care era considerată căpetenia vrăjitoarelor, locuia la marginea satului. Jónás a ajuns la vechea ei casă, care se dărâma, unde a fost invitat la o cină „modestă” (inițial floricele, dar apoi a primit purceluș de lapte, pogăci, miere cu nuci, cașcaval afumat, gogoși și [...] vin gros de Menès.Voievodul țiganilor. Trandafirul galben, Editura Dacia, 1976, pag. 34 Jonah a întâlnit-o pe fiica acesteia, pe Szaffi, despre care a crezut, pentru o vreme, că se poate transforma într-o pisică neagră mare. După cină, i-a dat bătrânei țigănci Cafrinka cărțile mamei sale și Cafrinka i-a prezis viitorul dragului său oaspete:

„Te vei căsători în scurtă vreme. Ceea ce va visa micuța ta soție în noaptea nunții, tu pune-o să-ți povestească: căci visul acesta se va împlini și atunci vei fi un om la fel de bogat ca și tatăl tău; ba mai mult, de două ori mai bogat. Vei fi un domn vestit.”

După rugăciunea Tatăl nostru (care nu a fost rotită invers cum aveau obiceiul vrăjitoarele), toți s-au odihnit, în vis i s-a părut că a auzit-o pe Szaffi murmurând cântece vrăjite. Când s-a trezit dimineața, Jónás a uitat versurile, doar melodia i-a răsunat mereu în urechi.

Fata de măritat Jónás a plecat a doua zi dis-de-dimineață să-și caute o soție. Pe drum, a întâlnit o ceată de vânătoare condusă de generalul baron Feuerstein. S-a împrietenit cu aceștia și și-a dezvăluit simplu intenția de a se căsători. Generalul credea că Botsinkay glumește, așa că i-a recomandat-o pe micuța domnișoară Arsena care locuia în apropiere, în Castelul Sugovici. Tatăl fetei, domnul Lonciar (Loncsár), a fost negustor de porci, dar acum trăia pe picior mare ca un moșier bogat. După prânz, domnii au jucat cărți, ceea ce l-a ajutat puțin pe domnul Jónás să-și umple punga. A doua zi a plecat din castelul generalului baron Feuerstein spre sud și a ajuns pe la prânz la castelul domnului Loncsár, unde toți oaspeții săi erau boieri croați. Mulți dintre aceștia o ceruseră în zadar de soție pe Arsena, iar Jónás are de trecut mai multe încercări crude (sălbăticiuni în camera fetei, delicatese din cărăbuși vii, cafea neagră cu ierburi amare, o presupusă stafie etc.). Cu toate acestea, Jónás a trecut de ele, învățat cu viaca de saltimbanc, așa că fata a devenit docilă și s-a apropiat de el, dar nu l-a lăsat niciodată s-o sărute. Loncsár a văzut că fiica sa îl place pe băiat, așa că a acceptat căsătoria, cu o singură condiție: dacă Jónás va fi în stare să obțină titlul de baron. Băiatul s-a întrebat cum ar putea realiza acest lucru și apoi și-a amintit de baronul Feuerstein, așa că s-a întors imediat în satul generalului. Pe parcurs, a prins un porumbel voiajor urmărit de o gaie uriașă, a copiat textul scrisorii în limba germană pe care nu o înțelegea, a pus la loc scrisoarea și i-a dat drumul porumbelului să-și ducă la capăt misiunea.

Cele șapte probe pentru dobândirea titlului de baron Tânărul a ajuns deja în castelul cavalerului Feuerstein din Luduș sau Clarissendorf. Clarvăzătorul baroanei, Meister Pumpernick, un boem vienez, de dragul glumelor, era îmbrăcat ca un mag din India de Est și începe să-i prezică viitorul lui Jónás. Astfel îi spune despre o nuntă și de un rang de baron, iar Jónás l-a ascultat uimit, deoarece acesta este și motivul pentru care s-a întors aici, de a afla cum ar putea deveni baron. Baroana Feuerstein i-a spus că are de trecut prin șapte probe: virtutea, credința, fidelitatea, noblețea, manierele, vitejia și a șaptea probă: trebuie să reziste testului înțelepciunii. Meister Pumpernick este desemnat principalul său ajutor și profesor. Jónás a trecut toate încercările (care au fost planificate doar ca o glumă, astfel încât invitații lui Feuerstein să râdă cu poftă de el). Chiar și Guszti, cel mai rău urs din zonă, (care nu era decât un catâr vioi, îmbrăcat cu o blană mare de urs) de asemenea, a fost învins de băiat. Între timp, Jónás a studiat sârguincios limba germană, pentru că voia să știe cât mai repede conținutul scrisorii al cărei text l-a copiat anterior:

Maimuțoiul meu scump! Am găsit în sfârșit un fraier nemaipomenit care vrea să se căsătorească cu mine. E moștenitorul moșiei Botsinkay, care a fost crescut până acum de țigani. Niciodată nu am văzut un asin ca ăsta. Dar tatăl meu mă dă doar dacă acesta devine baron. Idiotul a înghițit gălușca și fuge acum la tine. Te rog să-l ajuți să cadă în plasă. Tu ai multe relații. Dacă el își atinge scopul, ne vom atinge și noi scopul. Dacă mă căsătoresc cu el, nimic nu va mai sta în calea fericirii noastre.

- Te sărut de o mie de ori.

- Trandafirul tău sălbatic.

Când Botsinkay a înțeles conținutul mesajului, a părăsit castelul pe ramura unui copac de la fereastra camerei sale, astfel încât nimeni nu știe pe unde a fugit.

Istoria celor două linguri de argint Preotul paroh - în furia sa din cauza dispariției celor două linguri de argint - s-a plâns la Timișoara, a adus jandarmi, care au luat-o pe bătrâna țigancă Cafrinka în cătușe. Sub tortură, femeia a mărturisit totul, că este vrăjitoare și căpetenia vrăjitoarelor, că se înțelege bine cu diavolii, dar a spus că nu știa nimic despre cele două linguri de argint. În cele din urmă, a fost arsă pe rug din paie ca pedeapsă. Jónás, când s-a întors în sat, a găsit-o pe Szaffi îndurerată și a mângâiat-o. Pentru că a considerat că din vina lui mama fetei a fost ucisă, a promis că se va căsători cu orfana. Preotul a fost foarte surprins când Jónás și fata au apărut în fața lui. La început nu a vrut să-i cunune, dar când a aflat secretul celor două linguri de argint (care de fapt nici măcar nu au dispărut din casa lui) i-a căsătorit, pe voievodul țiganilor cu prințesa țigancă, deși nu a trecut căsătoria în foaia matriculară a parohiei. Cu toate acestea, Jónás și Szaffi se cununaseră cu adevărat.

Primul vis al miresei Jónás a luat cina în castelul său gol (fragi parfumați și grași) și apoi s-a dus să se odihnească într-o cameră alături de soția sa (pe iarbă proaspăt cosită acoperită cu mantaua de cavaler a lui Jónás). A doua zi dimineață, Saffi i-a spus ce a visat în aceea noapte: