thumb|350px|Semnatarii Memorandumului:Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Dionisie Roman, Patriciu Barbu, dr. D. P. Barcianu, Gherasim Domide, dr. Teodor Mihali, dr. Aurel Suciu, Mihaiu Veliciu, Rubin Patița Rândul de jos (de la stânga la dreapta): Niculae Cristea, Iuliu Coroianu, Gheorghe Pop de Băsești, dr. Ioan Rațiu, dr. Vasile Lucaciu, Dimitrie Comșa, Septimiu Albini
Memorandumul Transilvaniei a fost o petiție prezentată în 28 mai 1892 de liderii românilor din Transilvania împăratului Austro-Ungariei Franz Josef prin care erau solicitate pentru populația română drepturi etnice egale cu ale populației maghiare, precum și încetarea persecuțiilor și a încercărilor de maghiarizare.
Motivele apariției Memorandumului
thumb|350px|Textul Memorandumului publicat în ziarul Tribuna
După Ausgleich-ul (Compromisul dualist) din 1867, românii, deși populație majoritară în Transilvania, nu aveau un statut oficial de etnici. Memorandumul a fost scris de un comitet format din membri ai Partidului Național Român: Ioan Rațiu - președinte Gheorghe Pop de Băsești și Eugen Brote- vicepreședinți Vasile Lucaciu - secretar general Septimiu Albini - secretar D. P. Barcianu, Theodor Mihali, Vasile Ignat, Alexandru Filip, Ludovic Ciato, Patrichie Barbu, I. Tripon, Nicolae Cristea, Gavril Manu, Dimitrie Comșa, Aurel Suciu, I. Nichita, Mihai Veliciu, Gavril Lazăr, Iuliu Mera, Gherasim Domide, A. Popovici, Rubin Patiția, Iuliu Coroianu și Vasile Rațiu - membri.
Erau solicitate drepturi politice pentru români și erau denunțate politicile de intoleranță față de români existente în regatul ungar.
Situația românilor a ajuns să fie remarcată și de personalități politice din alte țări. Ambasadorul Belgiei la Viena, Borchgrave, îi scria ministrului de externe Merode Westerlo, într-un raport din 19 nov. 1892Mihail Chioarean, Eugen Vescan, Valentin Vișinescu, Viișoara, studiu monografic, Editura Casa Cărții de Știință, 2000, Cluj-Napoca, p. 25:
Georges Clemenceau, scria în ziarul La Justice din 12 mai 1884:
Printre susținătorii mișcării memorandiste s-a aflat și viitorul primar vienez Karl Lueger. În 1892, el a invitat delegația română la un miting în Viena, unde el a condamnat "atacurile mojice" din presa maghiară, precum și atitudinea liderilor maghiari care, conform cuvintelor sale, "au cârma în mână și o folosesc pentru a opresa națiunile slave și pe cea română". Lueger a subliniat loialitatea românilor față de Casa de Habsburg și "românii sunt ca mieii contra lupilor", iar, din perspectiva sa, "sumanul țăranului român este tot atât de vrednic ca și cămașa ungurească".
Consecințe Memorandumul a fost dus de o delegație compusă din 237 de persoane împăratului Franz Josef, dar acesta a trimis mai departe memorandumul, necitit, la parlamentul de la Budapesta, de unde, de asemenea necitit, a fost restituit conducătorului delegației. Avându-se în vedere că documentul a fost tipărit și răspândit, autorii au fost dați în judecată în luna mai a anului 1894, acuzați de instigare prin presă. Guvernul lui Sándor Wekerle nu a fost dispus să negocieze cu memorandiștii, iar, în 1894, a dizolvat Partidul Național Român, sub acuzația de subminare a statului unitar maghiar.https://biblioteca-digitala.ro/reviste/carte/arhivele-nationale/dl.asp?filename=diplomatia-europeana-miscarea-memorandista-1892-1896_1995.pdf&utm_source=chatgpt.com&__cf_chl_tk=Oamw0QR2ClMSm3Rflr9SfgRg6EUnnN92Jm5I2Xwjhw8-1790528793-1.0.1.1-chAvmYYMM9waZDn3UXJGZhYkA_OizpbBNGY3hlZ3m.w Cu această ocazie, la proces, Ioan Rațiu a rostit celebra frazăChiorean, p. 25Vasile Netea, Istoria memorandumului, București, 1947:
Majoritatea inculpaților au fost condamnați la termene de închisoare de la două luni la cinci ani și, deși au fost eliberați din detenție prin amnistie regală în anul următor (la sugestia prim-ministrului maghiar Dezső Bánffy), rezultatul procesului a diminuat încrederea românilor în Casa de Habsburg și a contribuit la creșterea numărului susținătorilor unirii Transilvaniei cu Regatul României drept singura posibilitate de soluționare a situației lor.
Eliberarea memorandiștilor din septembrie 1895 a fost rezultatul unui complex joc diplomatic în care Regele Carol I al României a fost personalitatea-cheie care a intervenit direct pe lângă împăratul Franz Joseph.
Arestarea și condamnarea liderilor români din Transilvania în urma Procesului de la Cluj (1894) provocaseră o uriașă mișcare de solidaritate națională în Vechiul Regat și proteste internaționale.
Pentru a detensiona situația, Dimitrie A. Sturdza (viitorul prim-ministru al României) a sugerat formula politică salvatoare în cadrul unor negocieri secrete cu premierul ungar Dezső Bánffy. Sturdza a propus ca liderii români să nu fie amnistiați (fapt ce ar fi sugerat o greșeală a justiției maghiare), ci grațiați individual, permițând astfel Budapestei să își salveze onoarea politică.
În final, în urma presiunilor discrete dar ferme ale Bucureștiului, împăratul Franz Joseph I a ordonat eliberarea acestora, semnând decretul de grațiere la 19 septembrie 1895.
Au existat însă și rezerve față de o politică activă pentru unificare până la sfârșitul Primului Război Mondial și până la încheierea Tratatului de la Trianon, întrucât, pe de o parte, România oscila între Puterile Centrale și Antantă, iar, pe de altă parte, moștenitorul tronului, Franz Ferdinand, ar fi putut oferi o soluție la problemă prin planul imperiului de restructurare federală în Statele Unite ale Austriei Mari.
Note
Referințe Mihail Chioarean, Eugen Vescan, Valentin Vișinescu, Viișoara, studiu monografic, Editura Casa Cărții de Știință, 2000, Cluj-Napoca, p. 20-30
Bibliografie suplimentară Diplomația Europeană și Miscarea Memorandistă: 1892-1896, Corneliu Mihail Lungu, Simona Ceaușu, Arhivele Statului din România, București, 1995
Vezi și
Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae Ioan Rațiu Casa memorială „Dr. Ioan Rațiu” din Turda Statuia Dr. Ioan Rațiu din Turda Gheorghe Pop de Băsești Vasile Lucaciu Gherasim Domide Aurel Suciu Dimitrie Comșa
Legături externe Ana Todea, Patriciu Barbu (1842-1902). Biobibliografie, în „Libraria. Studii și cercetări de Bibliologie”, IX, 2010, p. 218-223.
Imnul ”Deșteaptă-te române!” la Turda, în două momente grele din timpul memorandumului
Categorie:Istoria României Categorie:Istoria Transilvaniei Categorie:Românism Categorie:Școala Ardeleană Categorie:Supplex Libellus Valachorum