Petko Slaveikov

miniatura|Petko Slaveikov miniatura|Monumentul lui Petko și Pencio Slaveikov în Piața Slaveikov din Sofia. Sculptor: Gheorghi Ciapkanov. Petko Raciov Slaveikov (în , ) a fost un scriitor bulgar, politician al Partidului Liberal și unul dintre activiștii Renașterii Naționale Bulgară.

Biografie S-a născut pe 17 noiembrie 1827 pe stil vechi, în Tărnovo, în casa lui Racio Kazandjiata (Căldărarul). Mama sa, Penka, a murit la scurt timp după nașterea sa. Bunicul său, Racio Cehlaria (Cizmarul), era din Bansko sau Iakoruda, Imperiul Otoman. Din cauza uciderii unui turc care îl obligase să îl poarte în spate peste râul Glazne, acesta a fugit și s-a stabilit în Tărnovo. Tatăl lui Petko, tot Racio, se ocupa cu căldărăritul/confecționarea de vase de aramă. Acesta era puțin educat, dar cu un spirit bulgar mândru. În satul mamei sale, Vișovgrad, Petko a văzut privighetori, care l-au impresionat într-atât încât și-a schimbat numele de familie în Slaveikov (slavei însemnând privighetoare). O altă versiune a originii pseudonimului este slavizarea numelui neamului mamei sale – Biulbiulevi, care din turcă înseamnă tot „Slaveikovi”.

A studiat succesiv la Tărnovo, Dreanovo, Treavna și la Mănăstirea Schimbarea la Față. A fost și autodidact citind mult în bibliotecile mănăstirilor din jurul Tărnovo. A studiat Istoria slavo-bulgară de Paisie de la Hilandar iar mai târziu a studiat la Sviștov (cu Emanuil Vaskidovici), extinzându-și cunoștințele de greacă și familiarizându-se cu opere din literatura sârbă și vest-europeană. Prima sa operă literară, „Acatistul celor trei sfinți ierarhi”, s-a păstrat.

P. R. Slaveikov a avut opt copii, printre care politicienii Ivan și Hristo Slaveikov, publicistul Racio Slaveikov și poetul Pencho Slaveikov

Activitatea educațională și literară În 1843, Slaveikov a devenit profesor la Tărnovo, dar a fost alungat din cauza textului scris de el „S-a dus vestea Tărnovului cu vlădici greci renumiți”(bg. Прославило се Търново със славни гръцки владици), poem satiric în care a descris Tărnovo ca fiind renumit pentru episcopii greci. Din 1844 până în 1864, a fost succesiv profesor în alte sate și orașe – Treavna, Vidin, Vrața, Plevna, Berkovitsa, Leaskoveț, Beala, Elena etc. A predat după metoda monitorială (metoda Bell-Lancaster). A lucrat ca profesor la prima școală de clasă din Elena numind-o Daskalolivnitsata („turnătoria de profesori”).

A întreprins o amplă activitate cultural-educativă, până în 1847 colectând 2263 de cântece, proverbe și zicători. Din 1852, a tipărit primele sale cărți – Smeșena kitka, Pesnopoika, Basnenik. A scris poemul „Boika voivoda”/ (Războinicul) în 1853 influențat fiind de evenimentele revoluționare legate de Războiului Crimeii (1853–1856), dar și alte cântece de revoltă. După eșecul revoltei lui Dyado Nikola din Tărnovo (1856), Slaveikov și-a concentrat eforturile pe trezirea conștiinței naționale bulgare. Ca profesor la Tărgoviște, a editat ziarul satiric Gaida (Cimpoiul). A lucrat o perioadă la Varna, mutânduse apoi la Constantinopol, unde a locuit din 1864 până în 1874, fiind invitat să redacteze traducerea bulgară a Bibliei (în dialectul est-bulgar) de către Societatea Biblică Bulgară, alături de Albert Long, Elias Riggs și Hristodul Sicean-Nikolov. Traducerea sa integrală, cunoscută sub numele de Biblia lui Slaveikov, a fost tipărită la Constantinopol în 1871. Despre importanța operei lor, fiul său Pencio Slaveikov a scris:

„Traducerea Bibliei a pus capăt dezordinii lingvistice, luptei diverselor dialecte pentru supremație și a stabilit limba literară. După apariția Bibliei, disputele dintre diversele graiuri bulgare au amuțit, iar graiul est-bulgar a devenit limba comună pentru toți luptătorii gândirii și ai conștiinței naționale.”

Slaveikov s-a impus drept cel mai cunoscut scriitor bulgar din acea vreme la Constantinopol. A editat peste 60 de cărți (bulgare și traduceri), ziarele Gaida (1863–1867), Makedoniya (1866–1872), Șutoș (1873–1874), Kosturka (1874)și revistele Rujița (1871), Pcelița (1871), Citaliște (1872–1873), Zvânceatii glumcio (1872). A participat la lupta pentru o biserică bulgară autonomă și a devenit profesor la nou-înființatul Exarhat Bulgar. A fost arestat pentru articolul Dvete kasti i vlasti din ziarul Makedoniya și acuzat de legături cu Comitetul Central Revoluționar Bulgar de la București. În 1873 a compus poemul „Izvorul fetei cu picioare albe” (Izvorăt na belonogata).

Atât în lucrările originale, cât și în cele imitative, P. R. Slaveikov a dezvoltat limba bulgară. A scris cântece și poeme patriotice istorice, lirică de dragoste și de peisaj sub influența poeților ruși Aleksandr Pușkin, Afanasii Fet și Nikolai Karamzin. S-au păstrat părți din poemele patriotice istorice (scrise cel mai probabil sub influența Istoriei lui Paisie) – „Krumiada”, „Kralev Marko”, „Samuilka”. P. R. Slaveikov este recunoscut ca întemeietorul literaturii bulgare pentru copii, autor de manuale, manifestându-se și ca geograf, istoric și memorialist. A fost, de asemenea, traducător, filolog și folclorist. A publicat 2 culegeri de cântece populare (1860, 1868), reconstituie proverbele colectate (17.000 la număr). A publicat „Pilde, proverbe și cuvinte caracteristice bulgare”, a cercetat obiceiurile, riturile, miturile, demonologia și psihologia poporului bulgar. A semnat sub numeroase pseudonime.

În 1875 Slaveikov a devenit membru corespondent, iar în 1884 membru de onoare al Societății Literare Bulgare, devenită Academia Bulgară de Științe.

Activitate revoluționară și politică După o călătorie în Macedonia, Slaveikov a participat la fondarea gimnaziului bulgar din Edirne (Odrin) în 1874, unde lupta împotriva influenței grecești asupra bulgarilor. Mai târziu, în 1876, a devenit profesor la Stara Zagora, și a continuat să scrie poezii de luptă. Pentru scurt timp a ajuns din nou în închisoare după Răscoala din Aprilie. În timpul masacrului de la Stara Zagora comis de otomani, manuscrisele sale și cele 15.000 de proverbe populare colectate de el au fost arse și pierdute. După eliberarea sa de către ruși în timpul Războiului Ruso-Turc (1877-1878), s-a apropiat de forțele ruse, a condus detașamentul generalului Mihail Skobelev prin Munții Balcani, a fost martor la Bătălia de la Șipka și a însoțit armata până la San Stefano, lângă Istanbul.

După eliberarea Bulgariei în 1878, Slaveikov a luptat pentru o constituție democratică alături de Petko Karavelov. În 1879 a fost ales deputat în Adunarea Constituantă din Tărnovo, activând în grupul liberalilor și devenind unul dintre liderii nou-formatului Partid Liberal. A participat la prima Mare Adunare Națională, devenind președinte al Adunării Naționale în 1880, ministru al Instrucțiunii Publice și al Afacerilor Interne (1880–1881) în guvernul lui Petko Karavelov. În timpul Regimului Împuternicirilor (1881–1883) a plecat la Plovdiv, unde a predat la gimnaziul din oraș. După revenirea sa, a fost numit din nou ministrul Afacerilor interne (1884–1885) în noul cabinet Karavelov. După Unificare, a devenit ajutor de comisar în Bulgaria de Sud. În această perioadă a editat numeroase publicații, printre care Osten (1879), Nezavisimost (1880-1883) și Tarnovska konstitutsiya (1884).

Petko Slaveikov s-a stabilit în Sofia în 1879 împreună cu familia unde a locuit până la moartea sa, pe 1 iulie 1895. Casa sa se afla vizavi de monumentul sculptural „Petko și Pencio Slaveikov” din piața care-i poartă numele.

Memoria lui Petko Slaveikov este omagiată prin trei muzee – în Sofia, în Treavna și în Veliko Tărnovo – și prin numeroase monumente, străzi și școli în întreaga Bulgarie. Mai mult, Vârful Slaveikov din Munții Imeon (Insula Smith, Insulele Shetland de Sud, Antarctica) a fost numit în onoarea lui Petko Slaveikov.

Note

Bibliografie Wassil Slatarski În: Taschenlexikon Bulgaria, Bibliographisches Institut Leipzig 1983, pagina 167 f.

Legături externe

Categorie:Nașteri în 1827 Categorie:Decese în 1895 Categorie:Jurnaliști bulgari Categorie:Scriitori bulgari Categorie:Traducători bulgari Categorie:Traducători ai Bibliei Categorie:Parlamentari bulgari Categorie:Miniștri bulgari Categorie:Decese în Sofia