Frederic cel Frumos () a fost rege romano-german începând din 1314 și a aparținut Casei de Habsburg.
Biografie Frederic a fost al doilea fiu al regelui romano-german Albert I și al soției sale, Elisabeta de Gorizia-Tirol, fiind astfel nepotul regelui Rudolf I al Sfântului Imperiu Roman.
Motto-ul lui Frederic cel Frumos a fost: „Ad huc stat”.
După moartea împăratului Henric al VII-lea de Luxemburg în 1313, doi regi au fost aleși și încoronați în Sfântul Imperiu Roman: Ludovic al IV-lea (Bavarezul), aparținând Casei de Wittelsbach, și Frederic cel Frumos, aparținând Casei de Habsburg. Acesta a fost rezultatul faptului că voturile principilor electori erau divizate. Zeci de ani înainte ca regulile lipsite de ambiguități să fie stabilite prin Bula de Aur, s-a dezbătut intens asupra corectitudinii alegerilor.
După mai multe conflicte armate care s-au desfășurat pe parcursul mai multor ani, Bătălia de la Mühldorf din 1322 a condus la o decizie preliminară prin victoria lui Ludovic al IV-lea. Frederic a fost închis timp de trei ani ca prizonier al lui Ludovic. Conflictele cu Curia romană și cu frații lui Frederic l-au obligat pe Ludovic să ajungă la un compromis. Tratatul de la München din septembrie 1325 între Ludovic și Frederic a stabilit o putere duală egală care a fost unică în istoria medievală a imperiului. Însă Frederic a jucat doar un rol minor în imperiu, în timp ce Ludovic avea puterea de decizie.
Frederic s-a ocupat în special de fundații, pe care le-a folosit ca mijloc de legitimare și stabilizare a domniei sale. În timpul lui Frederic centrul stăpânirii habsburgice s-a mutat din ținuturile ancestrale din vest în noile ducate din est. Tot în timpul său Viena a început să devină reședința principală habsburgică. Frederic a fost supranumit „cel frumos” abia în secolul al XVI-lea. Întoarcerea voluntară a lui Frederic în captivitate, ca prizonier al lui Ludovic, a fost deseori subiectul unor lucrări artistice în secolul al XIX-lea.
Biografie
Originea și copilăria miniatura| Castelul Habsburg de la care provine numele familiei. miniatura| Extrasul din Cronica anonimă a celor 95 de domnitori (creată în 1349-1394) îl reprezintă fie pe regele Rudolf I de Habsburg, fie pe regele Albert I de Habsburg. (Innsbruck, Universitatea și Biblioteca de Stat din Tirol, cod 255, folia 65) miniatura| Ioan Paricidul și complicii săi îl ucid pe tatăl lui Frederic, Albert. În fundal orașele Brugg și Königsfelden, precum și castelul Habsburg (1479/1780 din Cronica celor 95 de domnitori, Biblioteca orășenească din Berna, cod A45, folia 97) Originea familiei de Habsburg poate fi urmărită până la strămoșul Guntram, care a trăit la mijlocul secolului al X-lea.Karl-Friedrich Krieger: Die Habsburger im Mittelalter. Von Rudolf I. bis Friedrich III., Stuttgart 2004, ISBN 978-3-17018-228-8, p. 13. Printre nepoții lui Guntram se numărau Radbot și episcopul Werner de Strasbourg. Unul dintre cei doi a construit castelul Habichtsburg (Habsburg) în 1020/1030Paul-Joachim Heinig: Habsburg. În: Werner Paravicini (ed.): Höfe und Residenzen im spätmittelalterlichen Reich. Ein dynastisch-topographisches Handbuch. vol. 1: Dynastien und Höfe. Ostfildern 2003, ISBN 3-7995-4515-8, p. 85–96, aici: p. 85. Karl-Friedrich Krieger: Die Habsburger im Mittelalter. Von Rudolf I. bis Friedrich III., editia a 2-a actualizată, Stuttgart 2004, ISBN 978-3-17018-228-8, p. 14. pe teritoriul dintre râurile Reuss și Aare aflat în proprietate privată. Familia, al cărei nume provine de la acest castel, avea prerogativele guvernării în teritoriile din nordul Elveției, Pădurea Neagră și Alsacia. Când familia Zähringen s-a stins în 1218, familia Habsburg a devenit conducătoare în regiunea dintre Rinul superior și Alpi.
Frederic a fost unul dintre nepoții lui Rudolf I de Habsburg, primul rege romano-german din Casa de Habsburg. În 1282 Rudolf a dat fiilor săi, Albert I și Rudolf al II-lea, feudele Austria, Stiria, Craina și Marca Vindica.MGH Constitutiones 3; 1273–1298, ed. Jacob Schwalm, Hannover / Leipzig 1904–1906, nr. 339, p. 325-326. În calitate de rege, Rudolf a putut acorda membrilor familiei sale, feudele ce fuseseră înapoiate imperiului după moartea lui Ottokar al II-lea al Boemiei. Șapte ani mai târziu, s-a născut Frederic, al doilea fiu al ducelui Albert și al Elisabetei de Gorizia-Tirol. El a fost primul Habsburg care a primit numele Frederic, tipic familiei Babenberg. Cu acest nume, Frederic era plasat în tradiția ducilor Babenberg. Prin aceasta habsburgii făceau un nou pas în direcția stabilirii dinastiei lor în ducatele estice, pe care le primiseră ca feude în 1282.Christian Lackner: Der erste „österreichische” Habsburger Friedrich der Schöne und Österreich. În: Matthias Becher, Harald Wolter-von dem Knesebeck (ed.): Die Königserhebung Friedrichs des Schönen im Jahr 1314: Krönung, Krieg und Kompromiss. Köln 2017, p. 151. Frederic împreună cu fratele său mai mare, Rudolf, și cu fratele mai mic, Leopold, au primit în stăpânire comună pe 21 noiembrie 1298 în Nürnberg de la tatăl lor, regele Albert I, feudele Austria, Stiria, Craina, Marca Windisch și Pordenone. Istoricul Gerald Schwedler a reușit să demonstreze că timp de decenii habsburgii au preferat înfeudarea comună. Acestă stăpânire în comun a feudelor prevenea apariția conflictelor în familia de Habsburg și reducea riscul stingerii familiei pe linie masculină.Gerald Schwedler: Familienmodell im Wandel. Zu korporativen und dynastischen Vorstellungen der Habsburger zur Zeit Friedrichs des Schönen. In: Matthias Becher, Harald Wolter-von dem Knesebeck (Hrsg.): Die Königserhebung Friedrichs des Schönen im Jahr 1314: Krönung, Krieg und Kompromiss. Köln 2017, S. 119–147.
Potrivit unor izvoare istorice de la Mânăstirea Deißen datând din anul 1635, Frederic și Ludovic Bavarezul, rivalul și dușmanul său de mai târziu, au petrecut împreună o parte din copilărie la curtea lui Albert I din Viena. Ei erau veri deoarece Mechthild, mama lui Ludovic, era nepoata regelui Rudolf I, iar Elisabeta, mama lui Frederic, era nepoata lui Otto al II-lea de Wittelsbach. Se pare că la curtea din Viena cei doi au învățat latina, deși nu există dovezi legate de cunoștințele celor doi în această limbă.Martin Clauss: Ludwig IV. und Friedrich der Schöne. Wien – Mühldorf – München. În: Matthias Becher, Harald Wolter-von dem Knesebeck (ed.): Die Königserhebung Friedrichs des Schönen im Jahr 1314: Krönung, Krieg und Kompromiss. Köln 2017, p. 258.
Pe 17 ianuarie 1303 Frederic apare pentru prima dată într-un document prin care se acordau privilegii Abației Zwiefalten din Ducatul Suabia.Christian Lackner: Der erste ‚österreichische‘ Habsburger Friedrich der Schöne und Österreich. În: Matthias Becher, Harald Wolter-von dem Knesebeck (ed.): Die Königserhebung Friedrichs des Schönen im Jahr 1314: Krönung, Krieg und Kompromiss. Köln 2017, p. 152, ISBN 978-3-412-50546-2 De aici se poate deduce că primise de la tatăl său guvernarea teritoriilor vestice. Se presupune că nu conducea singur deoarece în anii următori el s-a aflat mai ales în preajma tatălui său.Alois Niederstätter: Die Herrschaft Österreich. Fürst und Land im Spätmittelalter. Viena 2001, p. 114, ISBN 978-3-80003-974-6 Fratele mai mare al lui Frederic, Rudolf, a primit tronul Boemiei în octombrie 1306 însă a murit în 1307. În 1306 Frederic preluase de la acesta conducerea ducatelor Austria și Stiria. Printre responsabilitățile sale era acordarea privilegiilor și drepturilor orașelor.Alois Niederstätter: Die Herrschaft Österreich. Fürst und Land im Spätmittelalter. Viena 2001, p. 115, ISBN 978-3-80003-974-6 Albert I, tatăl lui Frederic, a fost asasinat pe 1 mai 1308 de nepotul său Ioan Paricidul, căruia acesta îi refuzase acordarea drepturilor ce îi reveneau prin moștenire.
După moartea lui Albert, cel mai mare dintre fiii supraviețuitori era Frederic. Între sarcinile care le reveneau moștenitorilor se numărau, în afară de impunerea pretențiilor la tronul Boemiei, candidatura lui Frederic la tronul romano-german și răzbunarea morții tatălui lor.Karl-Friedrich Krieger: Die Habsburger im Mittelalter. Von Rudolf I. bis Friedrich III., Stuttgart 2004, p. 110, ISBN 978-3-17011-867-6 Frederic a pretins succesiunea la tronul regal, însă principii electori l-au ales rege în anul 1308 pe contele Henric de Luxemburg, care se afla sub influență franceză.Andreas Büttner: Der Weg zur Krone. Rituale der Herrschererhebung im spätmittelalterlichen Reich. Ostfildern 2012, p. 269–275 (Digitalisat); Andreas Büttner: Rituale der Königserhebung im Konflikt. Die Doppelwahl von 1314 – Verlauf, Deutung und Folgen. În: Matthias Becher, Harald Wolter-von dem Knesebeck (ed.): Die Königserhebung Friedrichs des Schönen im Jahr 1314: Krönung, Krieg und Kompromiss. Köln 2017, p. 29, ISBN 978-3-41250-546-2 Leopold a preluat sarcina pedepsirii asasinului tatălui și a complicilor acestuia, în timp ce Frederic s-a concentrat asupra teritoriilor boeme din est. El a intrat cu o armată în Moravia, dar stăpânirea habsburgică s-a prăbușit curând în Boemia. Stările Generale l-au ales rege al Boemiei pe ducele Henric de Carintia din familia conților de Gorizia (Meinhardin). Frederic a avansat până la Praga, însă aceasta nu a schimbat cu nimic situația. Prin Tratatul de la Znojmo din 14 august 1308 Frederic a renunțat la pretențiile sale privind tronul Boemiei primind în schimb 45 000 Mărci Pfennig de la Henric de Carintia.Alois Niederstätter: Die Herrschaft Österreich. Fürst und Land im Spätmittelalter. Viena 2001, p. 116, ISBN 978-3-80003-974-6
Pentru a ajunge la o înțelegere cu regele Henric de Luxemburg, Frederic a participat la întrunirea curții în Speyer în vara anului 1309. La tratativele care s-au dovedit dificile, Frederic a avut o apariție somptuoasă fiind urmat de o numeroasă suită. S-a ajuns la o înțelegere abia pe 17 septembrie 1309 - exact ziua în care el urma să plece. Frederic a renunțat la pretențiile privind coroana Boemiei și i-a promis regelui Henric de Luxemburg suport millitar pentru instituirea domniei regelui ales al Boemiei, un împrumut în bani și, de asemenea, ajutor militar împotriva lui Frederic de Meissen precum și pentru călătoria la Roma în vederea încoronării ca împărat romano-german. În schimbul acestor promisiuni, Henric de Luxemburg s-a obligat să acorde în continuare lui Frederic și fraților săi toate feudele pe care aceștia le stăpâneau deja. Regele Henric i-a declarat proscriși în întregul imperiul pe Ioan Paricidul și pe complicii săi la asasinarea lui Albert I. De asemenea, moștenirile acestora urmau să revină habsburgilor. Henric a fost de acord cu mutarea rămășițelor lui Albert I în mormântul regal din Domul din Speyer.Alphons Lhotsky: Geschichte Österreichs seit der Mitte des 13. Jahrhunderts (1281–1358). Viena 1967, p. 190–192; Karl-Friedrich Krieger: Die Habsburger im Mittelalter. Von Rudolf I. bis Friedrich III., ediția a 2-a, actualizată, Stuttgart 2004, p. 112.
Un an mai târziu, Frederic s-a îmbolnăvit atât de grav încât mulți au crezut că a murit, așa că el a trebuit să fie purtat prin fața oamenilor pentru a demonstra că este încă în viață.Alphons Lhotsky: Geschichte Österreichs seit der Mitte des 13. Jahrhunderts (1281–1358). Viena 1967, p. 169, citat: p. 200, ISBN 978-3-7001-0912-9.
Disputa asupra Bavariei de Jos (1313–1314)