Lepiota erminea (Elias Magnus Fries, 1821 ex Paul Kummer, 1871), sin. Lepiota alba (Giacomo Bresadola, 1881 ex Pier Andrea Saccardo, 1887), din încrengătura Basidiomycota, în familia Agaricaceae și de genul LepiotaIndex FungorumMycobank este o specie nu prea răspândită de ciuperci necomestibile saprofite ce descompun materia organică moartă. O denumire populară nu este cunoscută. Bureții trăiesc în România, Basarabia și Bucovina de Nord solitar sau în grupuri mai mici preponderent în pădurile de foioase și mixte precum la marginea lor, dar, de asemenea, pe pajiști. Se dezvoltă de la câmpie la munte din (august) septembrie până în noiembrie.Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 284-285, ISBN 978-3-440-13447-4Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 44-45 - 1, ISBN 3-405-12081-0

Taxonomie thumb|left|90px|P. Kummer Numele binomial Agaricus ermineus a fost determinat de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries în volumul 1 al trilogiei sale Systema Mycologicum din anul 1821.Elias Magnus Fries: „Systema Mycologicum”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 22 și transferat la genul Lepiota sub păstrarea epitetului de renumitul micolog german Paul Kummer, de verificat în marea sa operă Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen din 1871,Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen”, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 136 fiind numele curent valabil (2021).

Trebuie menționat, că denumirea micologului italian Pier Andrea Saccardo din 1887, anume Lepiota alba (bazată pe taxonul lui Giacomo Bresadola din 1881), de verificat în volumul 5 al marii sale lucrări Sylloge fungorum omnium husque cognitorum,P. A. Saccardo: „Sylloge fungorum omnium husque cognitorum”, vol. 5, Editura „Sumptibus auctoris typis Seminarii”, (apoi R. Friedländer und Sohn, Berlin), Padova 1887, p. 37 mai este aplicată în unele cărți micologice.

Toți ceilalți taxoni sunt acceptați sinonim, inclus variația Lepiota clypeolaria var. alba a lui Giacomo Bresadola din 1881Giacomo Bresadola: „Fungi tridentini novi vel nondum delineati et iconibus illustrati”, vol. 1, seria 2, Editura J. Zippel, Trento 1881, p. 15 și cea a lui Marcel Bon, anume Lepiota alba f. silvatica din 1993.Marcel Bon: „Lepiota alba f. silvatica”, în: „Documents Mycologiques”, vol. 22, nr. 88, Paris 1993, p. 28

Epitetul specific se trage din diminutivul cuvântului de limba germană înaltă veche (=nevăstuică), anume = hermină),[Wissen.de] datorită aspectului cuticulei.

Descriere thumb|left|212px|Bres.: Lepiota clypeolaria var. alba Pălăria: are un diametru de 3-7 cm, este convexă sau în formă de clopot la început, devenind cu avansarea în vârstă larg convexă până aproape aplatizată, uneori cu o aluzie de cocoașă lată și turtită în centru. Cuticula uscată este spre mijloc slab solzoasă sau granulară, iar mătăsos-fibroasă spre marginea fin flocoasă cu aspect zimțos. Coloritul alb prezintă nuanțe palid-gălbuie până deschis maronii spre centru. Lamelele: sunt sfărâmicioase, albe, subțiri, destul de dese, ușor bulboase, cu lameluțe intercalate și uneori bifurcate, fiind slab aderate la picior sau libere. Piciorul: de culoare albă dezvoltă o lungime de 4-8 cm, având un diametru de 0,5-1 cm, este fragil și gol pe interior, puțin dilatat la baza ocazional cu nuanțe maronii precum ușor separabil de pălărie. Poartă un inel neted, neremarcabil și nepersistent, fiind în sus de acesta glabru, iar sub manșetă flocos pricinuit resturilor de văl, ce-i conferă un aspect flocos-lânos. Înrădăcinează cu un miceliu alb. Carnea: este subțire, moale, albă care nu se decolorează după tăiere, având un miros slab de pepene verde și un gust blând, puțin de ridiche. Caracteristici microscopice: are spori netezi, ovoidal-elipsoidali cu un vârf rotunjit și celălalt apiculat cu o depresiune ilară, hialini (translucizi), dextrinoizi, cu o picătură uleioasă în centru, având o mărime de 9,5-15,7 x 4,7-7,6 microni. Amprenta lor este albă. Basidiile clavate au o dimensiune de (22) 25-32 (35) x (7,5) 8-10 (12) microni.

Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) de 20- 30 (35,5) x (3,5) 5- (10) 11,5 microni, clavate și cu pereți subțiri sunt numai greu de diferențiat de basidii. Pleurocistide (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) lipsesc. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) cu cleme constau dintr-un strat împletit de hife cilindrice late de 5-10 µm și hialine până slab ocru în KOH, fiind cilindrice și umflate spre vârf.Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. I, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1927, p. + tab. 32 - 1M. E. Noordeloos, T. W. Kuyper & E. C. Vellinga: „Flora agaricina neerlandica”, vol. 5, Editura Swets & Zeitlinger B. V., Lisse, 2001, p. 119, ISBN 90-5410-495-3 Reacții chimice: Buretele se colorează cu anilină după 5 minute rozaliu, devenind mai târziu roșu ca cărămida și cuticula cu hidroxid de potasiu gălbui.Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 430, ISBN 3-85502-0450

Confuzii Specia poate fi confundată de exemplu cu: Cystoderma carcharias (necomestibil),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 150-151 - 1, ISBN 3-405-12116-7 Cystodermella ambrosii (comestibilă, fără miros)Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 46-47 - 2, ISBN 3-405-12081-0 + imagini, Cystolepiota sistrata (otrăvitoare),Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 46-47, ISBN 978-3-8354-1839-4 Entoloma queletii (necomestibil),German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, nr. 0982, p. 437, ISBN 3-8001-3536-1 Entoloma sericellum (necomestibil, fără valoare culinară),Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 258-259 - 2, ISBN 88-85013-37-6 Lepiota clypeolaria (otrăvitoare),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 148-149, ISBN 3-405-12116-7 Lepiota cristata (otrăvitoare),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 148-149 - 2, ISBN 3-405-12116-7 Lepiota felina (otrăvitoare),Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 42-43, ISBN 88-85013-37-6 Lepiota lilacea (otrăvitoare),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 46-47 - 1, ISBN 3-405-12081-0 Lepiota oreadiformis (otrăvitoare),Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 34-35 - 2, ISBN 88-85013-46-5 Lepiota subincarnata (letală),Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 42-43 - 1, ISBN 88-85013-37-6 Leucoagaricus barssii sin. Leucoagaricus macrorhizus (necomestibil),Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 36-37, ISBN 88-85013-37-6 Leucoagaricus leucothites sin. Lepiota naucina (comestibil, mai mare)Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 142-143, ISBN 3-405-12116-7Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 40-41, ISBN 88-85013-57-0 și Volvariella taylorii (necomestibilă).Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 36-37 - 1, ISBN 3-405-12081-0

Specii asemănătoare în imagini

Valorificare În genul Lepiota'' există numai câteva ciuperci comestibile, mai mult, unele dintre ele conțin amanitină și pot fi mortal otrăvitoare. Probabil de aceea, și calitatea acestei ciuperci care ar putea fi una din cele puține comestibile ale acestui gen, este interpretată în mod diferit în literatura micologică: ori „necomestibilă”, ori „suspectă”, cu toate că acest soi nu conține amanitinăResearch Gate și pare să fie consumat în Japonia și China. Totuși: ingerarea speciei este de evitat.

Cele mai multe specii ale genului Lepiota sunt otrăvitoare sau letale și numai greu de deosebit. De aceea: nu culegeți aceste ciuperci, nu le ingerați și nici măcar nu le gustați!

Note

Bibliografie Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total) Massimo Candusso, G. Lanzoni: „Lepiota s. l.”, Editura Libreria editrice Biella Giovanna, Saronno 1990 Frieder Gröger: „Bestimmungsschlüssel für Blätterpilze und Röhrlinge in Europa”, partea 1, vol. 13, în: Regensburger Mykologische Schriften, Regensburg 2006 Bruno Hennig, Edmund Michael: „Handbuch für Pilzfreunde”, vol. 3, Editura Quelle & Meyer, Heidelberg 1964 German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1 Jakob Emanuel Lange: „Flora Agaricina Danica”, vol. 5, Editura Recato AS, Copenhaga 1935 Marcel Locquin: „Petite flore des champignons de France: Agarics, bolets, clavaires”, Editura Presses universitaires de France, Paris 1956 Erhard Ludwig: „Pilzkompendium: Die grösseren Gattungen der Agaricales mit farbigem Sporenpulver (ausgenommen Cortinariaceae)“, vol. 2, Editura Fungicon-Verlag, Berlin 2007, ISBN 978-3-940316-00-4

Legături externe

Lepiota erminea, mai multe imagini 1 Lepiota erminea, mai multe imagini 2

Categorie:Lepiota Categorie:Ciuperci necomestibile Categorie:Ciuperci saprofite Categorie:1821 în știință