Federația Română de Gimnastică Ritmică (FRGR), este organismul de conducere a gimnasticii ritmice din România. Înființată în anul 1990, apoi reînființată în 2003 este membră a Comitetului Olimpic Român (COSR), a Federației Internaționale de Gimnastică (FIG) și a Uniunii Europene de Gimnastică (UEG).
Potrivit Institutul Național de Statistică, în 2019, erau legitimați la FRGR, 464 de sportivi, 34 de antrenori, 5 instructori și 23 de arbitri.
Istoric 200px|right|thumb|Timbru poștal comemorativ Gimnastica ritmică, în România, a funcționat din 1961 și până în 1990 ca secție a Federației Române de Gimnastică, fiind ceastă activitate coordinată de Comisia Tehnică de Gimnastică Ritmică. Din luna ianuarie al anului 1990, s-a desprins de FRG constituindu-se ca federație independentă sub numele de Federația Română de Gimnastică Ritmică, defășurându-și activitatea sub această formă până după Jocurile Olimpice de la Atlanta din 1996.
Din 1996 s-a reunit cu FRG, activitatea fiind coordonată de Comisia Națională de Gimnastică Ritmică. În 2003 Federația Română de Gimnastică Ritmică devine independentă.
Referințe
Vezi și Sportul în România Federația Română de Gimnastică
Legături externe
Categorie:Fondări în 1990 în România Categorie:Fondări în 2003 în România Gimnastică ritmică Federația Română de Gimnastică Ritmică