Neînfricatul ataman (în , în ) este un film biografic sovietic din 1973, regizat de Vladimir Diacenko și Ghennadi Ivanov. Н.М. Чемоданова [N.M. Cemodanova], Т.В. Сергеева [T.V. Sergheeva], Советские художественные фильмы. Аннотированный каталог: 1972–1973, Издательство Всероссийской газеты «Нива России», Moscova, 1996, pp. 139–140. Сергей Землянухин, Мирослава Сегида, Домашняя синематека. Отечественное кино 1918–1996, Изд-во. Дубль-Д, Moscova, 1996, p. 38. Дмитий ЛЬвович Караваев, Страницы истории отечественного кино, Материк, Moscova, 2006, p. 112. Acest film este inspirat din romanul Hutorskaia komanda (1965) al scriitorului rus Igor Vsevolojski, care prezintă într-un mod romanțat unele înâmplări din copilăria mareșalului sovietic Semion Budionnîi (1883–1973).***, „Cinerama”, în Scînteia tineretului, anul XXX, seria II, nr. 7865, miercuri 4 septembrie 1974, p. 4.***, „Spectacolele săptămînii. Filme”, în România liberă, anul XXXII, nr. 9292, luni 9 septembrie 1974, p. 2.
Acțiunea filmului are loc într-un sat ucrainean al cazacilor de pe Don la sfârșitul secolului al XIX-lea. Două grupuri de copii (unul al copiilor săraci și altul al copiilor bogați) se înfruntă în joacă între ele pentru supremație și pentru dobândirea titlului de „ataman”.***, „Filmele săptămînii viitoare ”, în Flacăra Iașului, Iași, anul XXXI, nr. 8720, duminică 6 octombrie 1974, p. 2. Micul Siomka (viitorul mareșal Budionnîi), care conduce grupul copiilor săraci, câștigă concursul și titlul de ataman, dar această înfruntare are repercusiuni asupra famiilor necăjite.
Filmul Neînfricatul ataman s-a bucurat de o popularitate considerabilă în rândul cinefililor sovietici, fiind vizionat de 8,8 milioane de spectatori în cinematografele din Uniunea Sovietică.
Rezumat
Familia Budionnîi locuiește într-una din așezările rurale ale cazacilor din regiunea Armatei Donului și duce o viață grea. Capul familiei a fost ales reprezentant al locuitorilor săraci ai satului și a mers în orașul de reședință al regiunii pentru a-și căuta dreptatea, dar nu a mai transmis nicio veste de mai multă vreme. Micul Siomka, care este nevoit să lucreze ca porcar pentru cazacul bogat Gherasimov și să îndure lipsuri și umilințe, este liderul recunoscut al „echipei fermierilor”. Băiatul și prietenii săi loiali sunt provocați adesea de copiii cazacilor, conduși de Killari Gherasimov și instruiți de tânărul cazac Ferapont Cerkaskin, dar „echipa fermierilor” câștigă întotdeauna. Într-una din confruntări, Siomka și tovarășii săi reușesc să-i învingă pe copiii cazacilor și să ocupe tabăra acestora, aflată la vechea moară a satului.
Nici oboseala și nici umilințele nu-l fac însă pe Siomka să renunțe la jocurile distractive cu cei de vârsta sa și la cursele zilnice cu calul său, Ceal, deoarece se apropie întrecerea tradițională a tinerilor, un eveniment de mare importanță pentru băieții din sat. Ziua marii întreceri se apropie, iar în perioada premergătoare Siomka organizează, împreună cu prietenii săi, evadarea meșterului fierar Vasili Korobov, care se adăpostise într-un hambar și fusese arestat de poliție pentru răzvrătire. Înainte de a se despărți, Vasili le promite tinerilor săi prieteni că se vor întâlni cu ocazia viitoarei revoluții.
Speranțele lui Siomka pentru câștigarea întrecerii par să se spulbere atunci când cazacul Gherasimov îi cere mamei băiatului, Melania, achitarea unei datorii de 10 ruble, iar executorul judecătoresc vrea să-l confiște pe Ceal. Pentru a face rost de bani cu care să-și răscumpere calul, Siomka dansează până la epuizare cu un țigan pentru a câștiga un premiu oferit cu ocazia unui bâlci. Băiatul îl răscumpără astfel pe Ceal și îi învinge pe copiii cazacilor în cursa de cai, dar, cu toate acestea, organizatorii concursului susțin că Siomka nu avea dreptul să participe, deoarece nu era cazac, ci un muncitor la fermă, și decid să-i acorde premiul principal (o șa) lui Killari, care era fiul unui cazac bogat. Camarazii săi îl consolează, dar Siomka le spune că ar trebui să fie bucuroși pentru că i-au învins pe copiii cazacilor și susține că lupta lor va continua până când dreptatea va triumfa.
Distribuție
Stanislav Franio — Siomka, fiul unei familii sărace dintr-un sat al cazacilor de pe Don***, „România-film prezintă: Neînfricatul ataman”, în Scînteia tineretului, anul XXX, seria II, nr. 7867, vineri 6 septembrie 1974, p. 5. Nikolai Abramenkov — Killari Gherasimov, fiul unui cazac bogat, rivalul lui Siomka (menționat Kolea Abramenkov) Nina Ruslanova — Melania, mama lui Siomka Iuri Volînțev — Pavel Fedoseevici Gherasimov, cazac bogat, tatăl lui Killari Anatoli Șaleapin — Ferapont Cerkaskin, tânărul cazac care-i instruiește pe copiii din grupul lui Killari Iuri Nazarov — Vasili Korobov, un meșter fierar căutat de poliție Vitali Șapovalov — subofițerul de poliție Tamara Nosova — soția subofițerului Andrei Gusev — Filka, prietenul lui Siomka Iuri Kovaliov — Boriska, prietenul lui Siomka (menționat Iura Kovaliov) Ivan Kupțov — Andreika, prietenul lui Siomka (menționat Vanea Kupțov) Aleksandr Safonov — prietenul lui Siomka (menționat Sașa Safonov) Sașa Andronov — prietenul lui Killari Iuri Treiviș — prietenul lui Killari (menționat Iura Treiviș) Ilia Kiseliov — prietenul lui Killari Serioja Kiseliov — prietenul lui Killari Alioșa Norin — prietenul lui Killari Serioja Komargalov — prietenul lui Killari Iuri Poleakov — prietenul lui Killari (menționat Iura Poleakov) G. Aleksandrovici Nikolai Barmin — ofițer cazac Aleksei Bahar — cazac certăreț de la târg Aleksei Vanin — Afanasi, țăran care muncește pe moșia lui Gherasimov, prietenul lui Siomka Nikolai Gorlov — atamanul cazacilor T. Diacenko Evgheni Zosimov — țăran Grigori Mihailov — ofițer cazac A. Nevski Vladimir Pițek — executorul judecătoresc Gheorghi Svetlani — țăran bătrân Mihail Seliutin — jandarmul care-l arestează pe Vasili Viktor Uralski — grefierul Leonid Ciubarov — cazac certăreț de la târg Nina Șnurkova — țiganca Mașa Ivan Kozibeev — fratele lui Siomka (menționat Vanea Kozibeev) Irina Savina — sora lui Killari (menționată Ira Popova) Andrei Cehovskoi (menționat Andriușa Cehovskoi) Alioșa Șerstniov Gheorghi Jemciujnîi — țiganul dansator (nemenționat)
Producție Scenariu
Neînfricatul ataman a fost produs de studioul Mosfilm, prin Asociația de creație „Iunost” (în ), și a fost regizat de cineaștii Vladimir Diacenko și Ghennadi Ivanov. ***, Большая советская энтсиклопедия: Ежегодник, Изд-во Советская энциклопедия, Moscova, 1974, p. 159. Diacenko debutase ca regizor în anul 1962 cu filmul Niciodată (), produs de Studioul de Film din Odesa, dar nu a mai filmat nimic timp de câțiva ani ca urmare a faptului că administrația centrală a Comitetului de Stat al Cinematografiei din URSS (Goskino) nu i-a permis să-și continue activitatea pe care o începuse deja la două filme cu subiecte contemporane și apoi în 1968 i-a interzis să realizeze o dramă de familie după scenariul Nataliei Reazanțeva, pe care i-l oferise Asociația de creație „Iunost”. Scenariul Nataliei Reazanțeva fusese respins de două ori de conducerea Asociației „Iunost” și abia a treia versiune a fost trimisă Comitetului de Stat al Cinematografiei din URSS, care l-a respins la rândul ei. Confruntat cu această situație, cineastul sovietic Leo Arnștam, directorul artistic al Asociației „Iunost”, l-a rugat zadarnic pe criticul de film Vladimir Baskalov, prim-vicepreședinte al Goskino, să nu respingă scenariul pentru că acest al treilea eșec i-ar distruge cariera lui Diacenko, pe care-l considera atunci un regizor tânăr și de viitor. După încă un an de corecturi, scenariul Nataliei Reazanțeva a fost acceptat și apoi ecranizat de regizoarea ucraineană Kira Muratova în filmul Lungi despărţiri, care a fost însă interzis imediat la difuzare și a avut premiera abia în anul 1987.
Cu toate acestea, în ciuda celui de-al treilea eșec consecutiv pe care l-a suferit, cariera lui Diacenko nu s-a încheiat, iar Asociația „Iunost” i-a propus doi ani mai târziu să realizeze un film pentru copii cu subiect propagandistic. Scenariul acestui film a fost scris de dramaturgul și poetul rus Vladimir Golovanov***, „Filmele lunii septembrie. Începînd din 9 septembrie”, în România liberă, anul XXXII, nr. 9286, luni 2 septembrie 1974, p. 2. pe baza romanului Hutorskaia komanda (Izdatelstvo «Detskoi literaturî», Moscova–Leningrad, 1938; în ) al scriitorului rus Igor Evghenevici Vsevolojski (1903–1967), care prezintă într-un mod romanțat copilăria mareșalului Semion Mihailovici Budionnîi (1883–1973), legendarul comandant militar sovietic.
Vsevolojski a scris trei cărți inspirate din viața mareșalului Budionnîi: Hutorskaia komanda (1938; în , în traducere „Comandamentul sătesc”), Vosem smelîh budennovțev (1939; în , în traducere „Opt budenoviți curajoși”) și Otreadî v stepi (1964, în , în traducere „Detașamentele din stepă”), dar și cărți despre generalul Oka Gorodovikov (В боях и походах), despre lupta pionierilor împotriva naziștilor în Ucraina (Пещера капитана Немо) și despre viața marinarilor (Уходим завтра в море, В морях твои дороги, Балтийские ветры, Раскинулось море широко, Пленники моря, Неуловимый монитор, Золотая балтийская осень și Ночные туманы). Игорь Евгеньевич Всеволожский, Ночные туманы: сцены из жизни моряков, Воен. изд-во, Moscova, 1967, p. 2. Romanul Hutorskaia komanda fusese ecranizat anterior de Nikolai Lebedev în filmul Detstvo marșala („Copilăria mareșalului”, în ), care a fost lansat în anul 1938, dar nu a supraviețuit integral, și a fost relansat în 1965 sub titlul A kreposti bîla nepristupnaia („Și cetatea era impenetrabilă”, în ).
Filmări
Filmările noii ecranizări au avut loc în anul 1973 în satul Iareskî (aflat atunci în raionul Șîșakî, iar astăzi în raionul Mîrhorod) din regiunea Poltava. S-a filmat pe peliculă color pentru ecran lat (prin procedeul cinemascop) sub conducerea directorului de imagine Vladimir Boganov. Producția filmului a fost coordonată de directorul Ghenadi Abramov și de redactorul Liudmila Golubkina.
Rolurile principale au fost interpretate de actorii copii Stanislav Franio (Siomka), Nikolai Abramenkov (Killari), Andrei Gusev (Filka), Iuri Kovaliov (Boriska) și Ivan Kupțov (Andreika) Singurul interpret copil (dintre cei menționați mai sus) care a devenit ulterior actor a fost Andrei Gusev (n. 1958): el era în acea vreme elev la Moscova, debutase în anul 1969 în filmul Dve ulîbki al lui Iakov Seghel, unde jucase alături de actori celebri, iar fotografiile sale de la audiții au fost descoperite trei ani mai târziu de regizorii Vladimir Diacenko și Irina Povoloțkaia, care l-au invitat în același an să joace rolul copilului Filka în Neînfricatul ataman și respectiv rolul fiului pictorului în Ispolneaiușcîi obeazannosti. Rolul secundar al surorii lui Killari a fost interpretat de un alt actor copil, eleva Irina Savina (pe atunci Irina Popova), care se născuse în anul 1957 la Moscova și începuse să joace încă din perioada școlii în filme pentru copii, debutând în rolul unei tinere gimnaste în filmul Novenkaia (1968); ea a devenit celebră ulterior în rolul Katia Panfiorova din filmele științifico-fantastice Moskva–Kassiopeia (1974) și Otroki vo Vselennoi (1974) și în rolul elevei Zamfirescu din ecranizarea sovietică Steaua fără nume (1978).